ICCJ. Decizia nr. 1032/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1032/2010
Dosar nr. 1817/100/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 3776 din 4 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC G. SA şi în consecinţă, pârâta a fost obligată pârâta să transmită reclamantei, dosarul de privatizare a societăţii comerciale (anexa 1 şi 2) care să cuprindă documentele menţionate în respectivele anexe, parafate şi semnate în original, completate cu date corecte şi reale, inclusiv cu informaţii privind situaţia terenurilor deţinute de societate şi a majorării capitalului social al societăţii cu valoarea acestora, la ultimul trimestru şi la ultima balanţă încheiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, deţine acţiuni, reprezentând 3,4724% din capitalul social al pârâtei SC G. SA Baia Mare.
Deşi reclamanta prin adresa din 28 iunie 2007 şi din 8 octombrie 2007, a solicitat pârâtei, trimiterea în regim de urgenţă a dosarului de privatizare al societăţii comerciale (anexa 1 şi 2) aceasta nu a transmis documentele solicitate, împiedicând declanşarea procesului de privatizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S Bucureşti, solicitând în temeiul art. 282 alin. (1) C. proc. civ., admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinţei atacate cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii formulate de A.V.A.S. şi în privinţa obligării pârâtei la plata unei amenzi civile în cuantumul stabilit de instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 57 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, în considerentele deciziei reţinându-se următoarele:
Cu toate că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra amenzilor civile, deşi a admis acţiunea, acest viciu nu conduce la reţinerea ca nelegală şi netemeinică a sentinţei, iar această omisiune, dat fiind miza litigiului şi soluţia dată capătului principal, poate fi îndreptată şi de către instanţa de apel, având în vedere caracterul devolutiv al apelului.
Aplicarea unei amenzi civile cominatorii conform art. 5803 C. proc. civ., nu poate fi făcută decât în situaţia în care creditorul deţine un titlu executoriu ce conţine o obligaţie de a face intuitu personae pentru debitor şi totodată se demonstrează refuzul acestuia de a o îndeplini în termenul de 10 zile de la primirea somaţiei.
Pe de altă parte, această sancţiune nu poate fi aplicată de instanţa care adoptă hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu ci de către instanţa de executare aşa cum reiese expres din prevederile textelor legale mai sus analizate.
Or, conform prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Aşa fiind, în lipsa unei dispoziţii legale speciale, tribunalul nu avea competenţa materială pentru a statua direct asupra sancţiunii amenzii civile în titlul executoriu.
Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, solicitând, temeiul art. 312 alin. (3) prima teză, coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acţiunii, modificarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 3776/2008 a Tribunalului Maramureş şi prin urmare, admiterea în totalitate a acţiunii.
În motivarea recursului reclamanta arată următoarele:
În primul rând, aşa cum s-a pronunţat instanţa de apel, capătul de cerere privind amenzile civile a rămas în continuare nesoluţionat, neavând relevanţă faptul că în considerentele deciziei instanţa apreciază asupra aplicabilităţii ori nu a dispoziţiilor art. 5803 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte temeinicia cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata amenzii civile, recurenta arată că dispoziţiile legale aplicabile permit ca debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face să fie constrâns să îndeplinească acea obligaţie fie el însuşi, fie alte persoane pe cheltuiala sa.
Astfel, amenda civilă reprezintă o sancţiune pecuniara, ce se aplica de instanţele de judecata în vederea asigurării executării unei obligaţii de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească.
Raţiunea acordării unor astfel de amenzi civile o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persista în neexecutarea obligaţiei.
Având în vedere dispoziţiile art. 7208 din Codul de procedura civilă, potrivit cărora hotărârile date în primă instanţă privind cererile în materie comercială sunt executorii, recurenta consideră că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 5803 în sensul că instanţa poate obliga debitorul obligaţiei de a face să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute in titlul executoriu.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Omisiunea primei instanţe de a se pronunţa pe cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata amenzii civile prevăzut de art. 5803 C. proc. civ. a fost analizată şi soluţionată de instanţa de apel, prin Decizia criticată, în baza principiului efectului devolutiv al apelului, stabilindu-se asupra netemeiniciei unei atari cereri, pentru considerentele expuse pe larg, în fapt şi în drept.
Conform art. 5803 C. proc. civ., „dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile", menţionându-se în continuare că „instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlu executoriu".
Prin urmare, aplicarea amenzii civile cominatorii nu poate fi făcută decât în situaţia în care creditorul deţine un titlu executoriu ce conţine o obligaţie de a face intuitu personae pentru debitor şi totodată se demonstrează refuzul acestuia de a o îndeplini în termenul de 10 zile de la primirea somaţiei.
Instanţa competentă material să aplice această sancţiune este instanţa de executare, iar nu cea care adoptă titlul executoriu.
Astfel se reţine că soluţia instanţei de apel este legală şi a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale în materie, recursul fiind în consecinţă nefondat, urmând a fi respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 57/2009 din 9 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1031/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1036/2010. Comercial → |
|---|
