ICCJ. Decizia nr. 1034/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1034/2010
Dosar nr. 2559/88/2008
Şedinţa publică de la 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 213 din 9 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2559/88/2008 al Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, comercială şi contencios administrativ, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatorul B.D. în contradictoriu cu intimata SC A.C.H. SA prin lichidator judiciar R. Ipurl Tulcea.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în esenţă că prin cererea înregistrată în Dosarul nr. 2559/88/2008, contestatorul a solicitat să se constate că, în realitate, cantitatea de material lemnos pe care a achiziţionat-o de la intimată nu a fost de 1.091,540 mc, cherestea, ci de 603,107 mc şi să se reducă, în mod corespunzător preţul de la suma de 3.440.531.515 lei la suma de 1.900.991.846,764 lei, cu motivarea că ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 26 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Tulcea, în temeiul căreia a fost demarată împotriva sa procedura executării silite s-a constatat că materialul lemnos nu a fost cubat corect, astfel că titlul executoriu a fost emis pentru o cantitate mai mare decât aceea care a făcut obiectul vânzării.
Prin precizările ulterioare, indicând şi temeiul de drept ca fiind art. 400 alin. (2), contestatorul a arătat că a înţeles să formuleze o contestaţie la titlu, solicitând totodată şi conexarea Dosarului nr. 2734/88/2008 al aceleiaşi instanţe având ca obiect contestaţia la executare iniţiată în temeiul aceleiaşi sentinţe.
Soluţionând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată, tribunalul a admis-o în considerarea faptului că, în realitate, contestatorul solicită modificarea sentinţei nr. 26 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Tulcea ceea ce implică o reanalizare a cauzei şi a titlului executoriu, imposibil de realizat însă fără a încălca principiul autorităţii de lucru judecat.
Apelul formulat de contestator a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 79 din 2 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul B.D., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, după prezentarea stării de fapt şi a probelor administrate în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 26/2007 a Tribunalului Tulcea, ce constituie titlu executoriu, recurentul invoca faptul că prin decizia recurată instanţa de apel nu a analizat dacă după rămânerea irevocabilă a sentinţei nr. 26/2007 a intervenit o cauză parţială de stingere a obligaţiei, de natură a fi invocată ca apărare de fond în cazul unei contestaţii la titlu întemeiată pe dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dacă livrarea unei cantităţi de material lemnos mai mică decât aceea înscrisă în factură constituie sau nu o cauză de stingere parţială a obligaţiei de plată, de natură a face admisibilă o contestaţie la titlu.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată că este nefondat.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la titlu se poate face în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, dacă pentru clarificarea acestor aspecte nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ.
În speţă recurentul astfel cum corect au reţinut şi instanţele anterioare nu solicită lămurirea titlului executoriu ci dimpotrivă, readuce în discuţie chestiuni de fond avute în vedere cu ocazia soluţionării dosarului în care s-a pronunţat titlu executoriu, ceea ce nu este însă posibil din perspectiva modului de reglementare a contestaţiei la titlu, şi a obligativităţii respectării principiului autorităţii de lucru judecat.
În acest context, nici critica referitoare la existenţa unei cauze de stingere parţială a obligaţiei de plată stabilită prin titlul executoriu nu poate fi reţinută, deoarece o eventuală neconcordanţă între cantitatea de material lemnos livrată în realitatea şi aceea menţionată în factură constituia o apărare de fond în dosarul soluţionat prin sentinţa nr. 26/2007 şi nu o chestiune susceptibilă de a fi reanalizată pe calea contestaţiei la titlu.
În consecinţă, recursul este nefondat, şi va fi respins în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de contestatorul B.D., împotriva Deciziei nr. 79/Com din 2 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1011/2010. Comercial. Strămutare. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1067/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
