ICCJ. Decizia nr. 1073/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1073/2010
Dosar nr. 4996/86/2006
Şedinţa publică de la 17 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, în data de 10 iunie 2006, sub nr. 4996/86/2006, reclamanta SC C.C.F. SRL a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta R.N.P. Romsilva- Direcţia Silvică Suceava, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună restituirea cantităţii de 867 mc masă lemnoasă pe picior de răşinoase, rezultată din diferenţa totală a două contracte şi partizi de tăiere, restituirea sumei de 5.478 lei, prin anularea facturii din 13 octombrie 2003, achitată integral cu titlu de penalităţi de exploatare, daune în valoare de 93.112 lei pentru neexecutarea contractelor şi de 1.858 lei pentru suma plătită, cuprinsă în factură.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa nr. 870 din 30 aprilie 2009, a admis, în parte, cererea şi a obligat pârâta să predea reclamantei cantitatea de 867 mc, masă lemnoasă, din care cantitatea de 156 mc, masă lemnoasă, conform contractului din 20 mai 2002 şi cantitatea de 711 mc, masă lemnoasă pe picior, conform contractului din 28 ianuarie 2003, cu cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, că reclamanta a achitat integral preţul materialului lemnos achiziţionat prin contractele de vânzare-cumpărare din 20 mai 2002 şi din 28 ianuarie 2003, pârâta nepredând reclamantei cantitatea de 867 mc masă lemnoasă, conform menţionatelor contracte, celelalte capete de cerere urmând a fi respinse, ca nedovedite.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 118 din 19 octombrie 2009, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantă, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, reţinând, în esenţă, puterea de lege a convenţiilor dintre părţile contractante, principiu statuat de art. 969 C. civ., aplicabil şi în prezenta cauză, întrucât, contractele încheiate între părţile litigante au avut ca obiect părţile, volumul total de masă lemnoasă livrat şi preţul aferent acestora, neformularea de către pârâtă de obiecţiuni la raportul de expertiză spre a constata volumul real de masă lemnoasă exploatat în minus, în apel, în lipsa părţilor, instanţa neputând să pună în discuţie şi să dispună, din oficiu, asupra necesităţii efectuării unui supliment la raportul de expertiză, datorită problemelor ce ar fi apărut în legătură cu plata onorariului expertului, instanţa de apel apreciind că, în baza procesului-verbal din 4 martie 2004, diferenţa de masă lemnoasă constă în cantitatea de 711 mc.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au formulat recurs, atât reclamanta, cât şi pârâta.
Recurenta-reclamantă a criticat soluţia de anulare a apelului său, ca netimbrat, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că, pentru primul termen de judecată a fost citată cu menţiunea plăţii taxei de timbru prin afişare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 921 din menţionatul cod, iar, pentru termenul din data de 12 octombrie 2009, administratorul societăţii a fost bolnav, de două ori în imposibilitate de a se prezenta în faţa instanţei de apel sau de a o înştiinţa despre aceasta, precum şi de a solicita un termen în vederea susţinerii apelului şi a timbrării acestuia, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Recursul reclamantei este nefondat.
Este de subliniat că art. 921 C. proc. civ. reglementează îndeplinirea comunicării citaţiei şi prin afişare, în cazul persoanelor juridice, în două situaţii, şi anume: refuzul primirii citaţiei şi în lipsa oricărei persoane la sediul acestora, aceasta din urmă fiind incidentă în speţa de faţă.
Or, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru primul termen de judecată a apelului, se constată că procedura de citare a apelantei - reclamante a fost legal îndeplinită, agentul procedural afişând dovada pe uşa principală a „locuinţei destinatarului”, în lipsa persoanei însărcinată cu primirea corespondenţei, respectiv, a oricărei persoane la sediul apelantei - reclamante în cauza de faţă.
Este de observat, că apelanta-reclamantă nu a depus la dosar până la data pronunţării deciziei atacate taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, în cuantumul şi valoarea despre care fusese legal încunoştiinţată, situaţie în care, în mod corect, instanţa de control judiciar a aplicat cererii sale de apel sancţiunea prevăzută de alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prin raportare la dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere caracterul prioritar al acestei obligaţii, înainte de îndeplinirea căreia instanţele nu pot purcede la examinarea nici unei cereri formulate de părţile litigante.
Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esenţă, desconsiderarea vădită de către instanţa de apel a dispoziţiilor obligatorii cuprinse în Regulamentul din 29 ianuarie 2004 privind vânzarea masei lemnoase de către deţinătorii de fond forestier proprietate publică către agenţii economici, aprobat prin H.G. nr. 85/2004, cu specială referire la alin. (1) al art. 1, alin. (1) al art. 2 și art. 28 din menţionatul act normativ, întrucât nu a fost precizată faza, pe picior, fasonată la cioată sau la drum auto, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate si admiterea, în parte, a acţiunii reclamantei, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.015,2 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 156 mc, masa lemnoasă pe picior plătită in plus de reclamanta.
Recursul pârâtei este nefondat.
Este de observat ca recurenta-pârâtă urmăreşte, ca efect al admiterii recursului, exonerarea sa de la livrarea cantităţii de 711 mc, masă lemnoasă pe picior, achitată pârâtei de către reclamantă, în lipsa livrării menţionatei diferenţe cantitative de masă lemnoasă de către pârâtă, obligaţie, ce rezultă, cu claritate, din contractul de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2003, încheiat valabil între părţile litigante, cum, in mod just, a reţinut şi instanţa de apel, in sensul aplicării, întocmai, a principiului consacrat de art. 969 C. civ., pe care aceasta şi-a întemeiat, în principal, convingerea.
Nici criticile ce vizează încălcarea unor dispoziţii din H.G. nr. 85/2004 de aprobare a Regulamentului din 29 ianuarie 2004 privind vânzarea masei lemnoase de către deţinătorii de fond forestier proprietate publică către agenţii economici, circumscrise, de asemenea, motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu pot fi primite, întrucât, în considerarea acestui act normativ, au fost încheiate cele doua contracte de vânzare-cumpărare, rezultat al licitaţiei desfăşurate, în condiţiile reglementate de precitatul regulament, cu respectarea, deopotrivă, şi a dispoziţiilor cuprinse în alin. (1) al art. 1 și art. 2 din acesta, potrivit cărora masa lemnoasă pe picior sau fasonată care se valorifică anual, potrivit legii, din fondul forestier proprietate publică, se vinde agenţilor economici în condiţii specifice economiei de piaţă, prin licitaţie sau negociere directă, iar, masa lemnoasă pe picior care face obiectul recoltării anuale este pusă în valoare, estimată cantitativ şi calitativ de către personalul silvic autorizat, indiferent de natura resursei sau a proprietăţii, nerezultând, aşadar, nesocotirea nici a acestor texte legale.
În consecinţă, constatând că decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină şi care nu au un caracter contradictoriu, cum, în mod greşit, a apreciat recurenta, cu precădere, enumerativ, fără a aduce o punctuală dezvoltare în acest sens, şi, de asemenea, considerând hotărârea recurată dată în corecta aplicare a precitatelor texte legale, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge si recursul declarat de parată, ca nefondat.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.C.F. SRL Frumosu şi de pârâta R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, împotriva Deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 118 din 19 octombrie 2009, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1067/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1086/2010. Comercial. Conflict de... → |
|---|
