ICCJ. Decizia nr. 1042/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1042/2010
Dosar nr. 6613/1/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3156 din 12 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 514/99/2007 al Tribunalului Iaşi, secţia comercială de contencios administrativ s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii D.V., V.D., D.V.V. şi D.F.C., S.C. şi S.D. împotriva pârâtelor B.R. SA – Membră a Grupului Naţional B.G. prin Sucursala Iaşi şi SC R.D. SRL Iaşi şi în consecinţă s-a constatat nulitatea absolută parţială a actelor adiţionale: din 10 iunie 1999, din 1 iulie 1999, din 7 iulie 1999, din 9 iulie 1999, din 15 iulie 1999, din 27 iulie 1999, din 11 august 1999 şi din 10 septembrie 1999 la contractul de credit bancar din 26 mai 1999, încheiat între pârâte, în ceea ce priveşte clauza de extindere a efectelor cap. V pct. 5.1 şi 5.2 din contract şi actele adiţionale enumerate.
Totodată s-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute şi de anulare a cap. V, pct. 5.1 şi 5.2 din contractul din 26 mai 1999, pârâtele fiind obligate şi la plata sumei de 11 lei către reclamanţi, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, în rejudecare, după mai multe cicluri procesuale a reţinut în esenţă că prin contractul de credit bancar din 26 mai 1999 pârâta B.R. SA –sucursala Iaşi a acordat pârâtei SC R.D. SRL un împrumut în valoare de 30.000 lei (ron) pentru cumpărarea de mărfuri pentru comercializare, cu termen de restituire la 6 luni. Restituirea împrumutului acordat a fost garantată prin contracte de ipotecă din 25 mai 1999, încheiate cu reclamanţii, conform cap. V din contractul de credit bancar.
Prin actele adiţionale anterior menţionate, încheiate între cele două pârâte a fost înserată clauza nr. 5.1, potrivit căreia contractele de ipotecă încheiate cu reclamanţii, reprezintă anexe şi fac parte integrantă din contractul de credit din 25 mai 1999, însă lipsa consimţământului reclamanţilor la încheierea celor 8 acte adiţionale şi încălcarea principiului specializării ipotecii, atrage nulitatea absolută a acestei clauze potrivit art. 948 pct. 8 şi art. 1776 C. civ., motiv pentru care s-a admis cererea formulată de reclamaţi în acest sens.
În ceea ce priveşte însă solicitarea reclamanţilor de a se constata nulitatea absolută a cap. V pct. 5.1 şi 5.2 din contractul de credit din 1999, prima instanţă constatând valabilitatea clauzei prin care reclamanţii şi-au asumat obligaţia de garanţie, în limitele specializării ipotecii potrivit sumei consimţite prin contractele de ipotecă, a respins ca nefondat acest capăt de cerere.
Apelurile formulate de reclamanţi şi pârâta B.R. SA – sucursala Iaşi a fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 50 din 15 ianuarie 1999 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Instanţa de apel a respins criticile reclamanţilor formulate în privinţa modului de soluţionare a petitului doi din acţiune, cu motivarea că în calitate de terţi faţă de actele adiţionale încheiate între pârâte, acestea nu le sunt opozabile. De asemenea, nu s-a putut reţine nicio încălcare a Protocolului 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu consecinţa încălcării dreptului de proprietate al reclamanţilor în condiţiile în care aceştia şi-au exprimat consimţământul la încheierea celor 4 contracte de ipotecă, fiind prin urmare, ţinuţi răspunzători, în limitele în care au înţeles să garanteze.
Referitor la apelul pârâtei B.R. SA, sucursala Iaşi, Curtea de Apel a arătat că excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes au fost corect soluţionate de tribunal, în sensul respingerii, pentru că reclamanţii în calitatea lor de garanţi ipotecari îşi justifică atât interesul cât şi legitimarea procesuală activă.
Totodată, în condiţiile lipsei consimţământului reclamanţilor la încheierea actelor adiţionale contestate, sentinţa este corectă şi în privinţa fondului, motiv pentru care şi această critică a fost înlăturată de instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii D.V., V.D., D.V.V., D.F.C., S.C., S.D. şi pârâta B.R. SA – sucursala Iaşi.
Reclamanţii critică Decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 şi 11 C. proc. civ.
Prima critică vizează nelegalitatea deciziei, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii susţinând că există contradicţie între soluţia pronunţată în cauză şi considerentele hotărârii pentru că se reţine nulitatea absolută a clauzei de garanţie pentru lipsa consimţământului doar în privinţa actelor adiţionale, nu şi referitor la aceeaşi clauză din contractul din 1999 astfel cum a fost modificat începând cu data de 10 iunie 1999.
Totodată, arată recurenţii sunt incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii şi schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece prin actele adiţionale s-a modificat obiectul contractului înlocuindu-se nivelul plafonului iniţial al creditului acordat cu unul majorat. În această situaţie, contrar celor reţinute de instanţe, o atare modificare, efectuată fără consimţământul recurenţilor are drept consecinţă şi încetarea garanţiilor acordate iniţial, începând cu data încheierii actelor adiţionale.
Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ. şi reluând o parte din argumentele anterior menţionate, recurenţii invocă faptul că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a legii şi aprecierea eronată a probelor, ignorându-se împrejurarea că fiecare formă a contractului din 1999, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale încheiate după data de 10 iunie 1999, reprezintă un contract distinct pentru care nu şi-au exprimat consimţământul, şi în consecinţă este lipsit de efecte juridice în ceea ce-i priveşte. Totodată, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pârâta B.R. SA – membră a Grupului Naţional B.G. Iaşi întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia sub aspectul modului de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes al reclamanţilor, cu motivarea că aceştia nefiind semnatari ai actelor adiţionale, nu au nici interesul şi nici legitimarea procesuală necesară promovării acţiunii de chemare în judecată.
În privinţa fondului, recurenta arată că instanţa de apel, preluând argumentele tribunalului, a pronunţat o decizie nelegală deoarece obligaţia de garantare asumată de intimaţi a fost clară şi fără echivoc potrivit contractelor de ipotecă, iar enumerarea contractelor de ipotecă alături de cele de asigurare prin clauzele cap. V pct. 5.1 şi 5.2 din cuprinsul actelor adiţionale are doar rolul de a actualiza conţinutul cap. V din contractul de credit fără a implica şi extinderea efectelor obligaţiei de garanţie imobiliară şi asupra plafonului de lucru suplimentar acordat societăţii împrumutate prin actele adiţionale respective.
Totodată actele adiţionale nu cuprind niciun viciu de formă, produc efecte între creditor şi împrumutat, sunt conforme legislaţiei bancare, astfel încât, contrar celor reţinute de instanţele anterioare nu există niciun motiv de nulitate.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că sunt nefondate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenţii-reclamanţi nu este întemeiat în condiţiile în care verificarea considerentelor deciziei recurate, relevă faptul că, instanţa de apel a arătat argumentele în baza cărora a apreciat că nulitatea absolută afectează doar clauzele din actele adiţionale prin care s-au extins efectele contractelor de ipotecă peste limitele în care aceştia au înţeles să-şi exprime consimţământul, neexistând nicio contradicţie în această privinţă.
În acest context, corect au reţinut instanţele anterioare că prin clauza din cele 8 acte adiţionale încheiate între pârâtele B.R. SA –sucursala Iaşi şi SC R.D. SRL Iaşi, potrivit căreia contractule de ipotecă din 25 mai 1999 reprezintă anexe care fac parte integrantă din prezentul contract de credit, în realitate act adiţional, lipsa consimţământului reclamanţilor încalcă dispoziţiile art. 948 alin. (2) şi art. 1776 C. civ., cu referire la existenţa consimţământului şi respectarea principiului specializării ipotecii în ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei.
Consecinţa nerespectării acestor dispoziţii legale atrage nulitatea absolută a clauzei din actele adiţionale întrucât s-au extins efectele contractelor de ipotecă anterior menţionate şi în privinţa actelor adiţionale, adică s-au depăşit limitele în care reclamanţii au înţeles să garanteze.
Totodată, garanţii ipotecari rămân însă obligaţi în limitele convenite prin contract de creditdin 1999, deoarece în această privinţă nu se poate identifica nicio cauză de nulitate, motiv pentru care, de altfel, instanţele anterioare în mod justificat au admis acţiunea în parte.
Prin urmare, contrar celor susţinute de recurenţii reclamanţi clauza litigioasă a fost corect interpretată prin Decizia recurată, astfel că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În privinţa ultimului motiv încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ., se impune precizarea că analiza probelor nu este posibilă din perspectiva specificului acestei căi de atac pct. 10 şi 11 ale art. 304, fiind, de altfel abrogate, iar criticile de nelegalitate constituie o reluare a celor anterior menţionate, situaţie în care nu se mai impune reiterarea acestora.
Referitor la omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, se va reţine că faţă de soluţia de respingere a apelului reclamanţilor a fost soluţionat implicit în sensul respingerii şi acest capăt de cerere.
În privinţa recursului pârâtei B.R. SA – membră a Grupului Naţional B.G., prin sucursala Iaşi, Curtea constată că şi acesta este nefondat, iar Decizia recurată este legală atât sub aspectul modului de soluţionare a excepţiilor cât şi al fondului litigiului.
În acest context, în mod corect s-a reţinut că legitimarea procesuală a reclamanţilor şi interesul în promovarea acţiunii derivă din calitatea de semnatari ai contractelor de ipotecă accesorii la contractul de credit din 1999, care au fost incluse şi în actele adiţionale încheiate ulterior între pârâte, cu menţiunea că acestea fac parte integrantă din actele adiţionale, deşi reclamanţii nu au fost încunoştiinţaţi şi nu li s-a cerut consimţământul. De altfel, instanţele anterioare au arătat, iar recurenta nu a contestat că imobilele ipotecate au fost supuse procedurii executării silite inclusiv pentru sumele ce au format obiectul actelor adiţionale.
Prin urmare, susţinerea recurentei în sensul că prin clauza inserată în cap. V pct. 5.1 şi 5.2 doar s-au enumerat contractele de ipotecă fără a se realiza extinderea efectelor acestora şi asupra actelor adiţionale este contrară conţinutului acesteia, astfel cum a fost redat anterior, şi atestă fără echivoc împrejurarea că pârâtele, deşi nu aveau consimţământul garanţilor ipotecari au convenit ca acele contracte de garanţie imobiliară să facă parte integrantă din actele adiţionale, cu consecinţa că erau susceptibile de a fi supuse executării silite.
Din această perspectivă, fiind încălcate dispoziţiile art. 948 alin. (2) cu referire la existenţa consimţământului reclamanţilor şi 1776 C. civ. privind specializarea ipotecii în sensul certitudinii valorii creanţei garantate, în mod corect, instanţele anterioare au constatat nulitatea absolută parţială a actelor încheiate în aceste condiţii.
În consecinţă recursurile reclamanţilor şi pârâtei sunt nefondate şi vor fi respinse în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii D.V., V.D., D.F.C., D.V.V., S.C., S.D., precum şi de pârâta B.R. SA – membră a Grupului Naţional B.G. Bucureşti, prin sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 50 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1040/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1044/2010. Comercial → |
|---|
