ICCJ. Decizia nr. 1048/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1048/2010
Dosar nr. 43292/3/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 3328 din 27 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei B.R.H. GMBH, precum şi cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că SC S. SA al cărei acţionar este societatea pârâta şi-a achitat la 21 septembrie 2007 datoria faţă de reclamanta A.V.A.S. şi întrucât, în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 26 august 2005 încheiat între reclamantă şi pârâtă s-a stipulat incidenţa clauzei penale doar pentru ipoteza neexecutării obligaţiei, iar nu şi pentru aceea a executării acesteia cu întârziere, reclamanta nu poate pretinde penalitatea prevăzută de art. 17.1 din contract, astfel că acţiunea nu este fondată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia comercială nr. 342/1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială, iar apelanta a fost obligată la 7.615,44 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei se reţine că, potrivit contractului termenul de 90 de zile viza doar obligaţia cumpărătoarei de a asigura aprobarea în A.G.A. şi plata de către societatea privatizată a datoriilor sale, iar obligaţia asumată de pârâtă, de a plăti ea însăşi datoriile SC S. SA nu era afectată de nici un termen.
Astfel obligaţiile pârâtei sunt: una de diligenţă – de a asigura aprobarea în A.G.A. şi plata de către societatea privatizată a datoriilor sale în termen de 90 de zile de la transferul proprietăţii acţiunilor, şi alta de rezultat, prin care pârâta s-a obligat să achite ea însăşi datoriile societăţii către A.V.A.S., în cazul în care SC S. SA nu le-ar fi plătit în termen.
Pentru prima obligaţie reclamanta nu a probat culpa pârâtei pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă contractuală, iar pentru a doua obligaţie, reclamanta nu a susţinut că pârâta se face vinovată de neîndeplinirea ei, respectiv plata datoriilor în locul societăţii privatizate, de vreme ce, aceasta din urmă, le-a achitat cu întârziere.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, susţinând că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea încălcând prevederile art. 969 şi art. 1082 C. civ.
În motivare se arată că, fiind în materia răspunderii civile contractuale, reclamanta nu trebuia să dovedească decât existenţa contractului şi faptul că obligaţia nu a fost respectată, culpa debitoarei fiind în aceste condiţii prezumată.
Sub aspectul culpei pârâtei, recurenta invocă prevederile art. 8 din OG nr. 25/2002, şi faptul că aceasta nu a depus dovada că ar fi întreprins vreun demers în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege, iar după expirarea celor 90 zile trebuia să efectueze ea însăşi plata.
Prin întâmpinarea înregistrată la 9 martie 2010 intimata a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta B.R.H. GMBH solicitând obligarea acesteia la plata unei sume reprezentând penalităţi de întârziere prevăzute şi calculate în temeiul art. 9.9 lit. c) din contractul încheiat la 26 august 2005, prin care pârâta a cumpărat de la reclamantă acţiuni nominative reprezentând 87,759% din capitalul social al SC S. SA.
Potrivit acestei clauze, cumpărătorul, în calitate de acţionar majoritar s-a obligat să asigure aprobarea în A.G.A. şi plata de către societate în termen de 90 de zile de la transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor către cumpărător, a datoriilor societăţii către vânzător, iar în situaţia în care societatea nu va plăti în termen aceste datorii, cumpărătorul se obligă să le plătească el însuşi, vânzătorului.
Instanţa de apel a asigurat o interpretare corectă a prevederilor cuprinse în această clauză contractuală, în sensul că ea cuprinde, în privinţa cumpărătoarei, două obligaţii diferite, a căror distincţie devine importantă sub aspect probator.
Astfel, o primă obligaţie este una de diligenţă, în care pârâta se angajează să obţină aprobarea A.G.A. şi plata de către SC S. SA în calitate de societate privatizată, în termen de 90 de zile de la transferul proprietăţii acţiunilor, a datoriilor faţă de A.V.A.S.
A doua obligaţie este una de rezultat, prin care pârâta se obligă ca, în cazul neachitării de către societate a datoriilor, acestea se vor achita de societatea cumpărătoare, fără a se specifica în ce interval de timp se va atinge rezultatul urmărit.
Neatingerea rezultatului dorit în cazul obligaţiei de rezultat constituie dovada culpei debitorului, pe când neatingerea rezultatului obligaţiei de diligenţă necesită proba culpei din partea creditorului.
Din acest punct de vedere, corect s-a reţinut că o asemenea dovadă reclamanta nu a produs, culpa pârâtei în nerespectarea obligaţiei de diligenţă nu a fost demonstrată, astfel încât răspunderea contractuală nu poate fi antrenată.
Netransmiterea raportului cu privire la modul respectării clauzelor contractuale, prevăzută de art. 8 din OG nr. 25/2002 nu poate constitui, prin însăşi, o asemenea dovadă a culpei în nerespectarea obligaţiilor de diligenţă.
În ceea ce priveşte obligaţia de rezultat, vinovăţia pârâtei nu există, cum corect a fost reţinut, de vreme ce rezultatul s-a produs prin fapta societăţii privatizate, care, în cele din urmă, a achitat ea însăşi debitorul principal, la 21 septembrie 2007.
De asemenea, în raport de împrejurarea că obligaţia de rezultat a pârâtei nu era afectată de nici un termen, nu există nici fapta ilicită a acesteia.
În consecinţă, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, care va fi menţinută prin respingerea ca nefondat a recursului reclamantei în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca, în baza art. 274 C. proc. civ., fiind partea procesuală căzută în pretenţii, recurenta A.V.A.S. să fie obligată la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei B.R.H. GMBH cu plata onorariului avocaţial în recurs, în sumă totală de 6.210 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 342 din 1 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să-i achite intimatei B.R.H. GMBH Austria suma de 6.210 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1044/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1051/2010. Comercial → |
|---|
