ICCJ. Decizia nr. 1054/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1054/2010

Dosar nr. 9981/1/2009

Şedinţa publică din 16 martie 2010

Prin contestaţia în anulare înregistrată la 24 decembrie 2009, contestatoarea SC F.M. SRL Satu Mare a solicitat în contradictoriu cu intimaţii N.I.L. Nicosia, SC B.A. SRL Bucureşti şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare, anularea deciziei nr. 2360 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pentru următoarele considerente: anterior termenului de judecată la care a fost pronunţată Decizia atacată, respectiv la data de 12 octombrie 2009, contestatoarea a depus prin fax o cerere privind sesizarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene ca, pe calea recursului prejudicial să se răspundă şi la întrebarea interesând legala constituire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa nu s-a pronunţat pe această cerere.

Din acest motiv a solicitat anularea deciziei, prin prisma art. 318 alin. (1) C. proc. civ., instanţa neanalizând toate aspectele invocate.

Totodată se invocă art. 317 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanţa s-a pronunţat asupra unor aspecte care nu ţineau de competenţa sa, reţinând că, C.J.U.E. nu este competentă să declare norme legale interne ca nefiind conforme cu dreptul comunitar.

Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 2360 din 13 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 8029/83/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene şi s-a respins totodată recursul declarat de debitoarea SC F.M. SRL Satu Mare împotriva încheierii din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Recurenta a exercitat împotriva acestei decizii calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, sub două aspecte:

-încălcarea de către instanţa de recurs a dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă

-omisiunea cercetării, analizării tuturor aspectelor invocate de recurentă.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2, respectiv art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Reţinând, în motivarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, dreptul instanţei naţionale de a evalua relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii, precum şi faptul că nu este necesară interpretarea vreunei reguli de drept comunitar dintre cele invocate de recurentă pentru a se putea pronunţa în speţă, instanţa de recurs nu a încălcat nici o dispoziţie de ordine publică privitoare la competenţă, motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nefiind incident.

De asemenea, reţine că potrivit tezei finale a art. 318 C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs mai poate fi atacată cu contestaţie în anulare atunci când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Nici acest motiv al contestaţiei în anulare nu este aplicabil speţei de faţă, deoarece, pe lângă faptul că instanţa de recurs a soluţionat cererea recurentei cu privire la sesizarea Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, prin respingerea sa potrivit dispozitivului şi pentru considerentele expuse în motivare, legiuitorul a creat acest cadru procesual exclusiv în privinţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi care pot să atragă modificarea ori casarea hotărârii supusă recursului.

În baza acestor considerente, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC F.M. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 2360 din 13 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1054/2010. Comercial