ICCJ. Decizia nr. 106/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 106/2010
Dosar nr. 347/118/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.A.A.F. SA a chemat în judecată pe SC M.F. SA şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 20.024.649.357 rol reprezentând contravaloarea deşeuri feroase livrate şi neachitate, penalităţi calculate conform clauzelor contractuale, deşeuri de fier vechi şi material lemnos aflate în custodia pârâtei şi care nu se mai găsesc şi imobilizări vagoane la dispoziţia pârâtei de la 14 septembrie 2001 la 14 noiembrie 2002 pentru 10 vagoane şi de la 7 noiembrie 2001 la 14 noiembrie 2002 pentru vagoanele îndrumate în incinta pârâtei şi sechestrate de aceasta.
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 49/COM din 25 septembrie 2003 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, care la rândul său, prin sentinţa comercială nr. 8082/COM din 6 noiembrie 2003 a declinat competenţa de soluţionare în favoarea curţii de apel şi a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Instanţa supremă, prin Decizia 1638 din 5 mai 2004, în considerarea prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. - în vigoare la aceea dată - a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 34/COM din 30 mai 2005, Curtea de Apel făcând aplicaţiunea art. 1 pct. 11 din Legea nr. 195/2004 prin care în mod expres s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzelor comerciale având ca obiect pretenţii peste 10 milioane de rol la Tribunale, a declinat competenţa la Tribunalul Constanţa.
Tribunalul, prin sentinţa civilă 960 din 14 aprilie 2008 a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă să plătească sumele de 123.638,77 lei reprezentând preţ deşeuri neferoase, 112.387,65 lei penalităţi de întârziere, 333.623,31 lei preţ fier vechi şi deşeuri lemn şi la 18.906 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin contractul încheiat la 1 februarie 2000 pârâta s-a obligat să execute lucrări de dezmembrare şi tăiere a vagoanelor casate, puse la dispoziţie de reclamantă, părţile stabilind modalităţi şi condiţii de plată, inserând o clauză penală ce penaliza cu 0,15% pe zi de întârziere nerespectarea obligaţiilor fără ca aceasta să poată depăşi cuantumul sumei la care se calculează, contract la care, prin acte adiţionale s-a convenit ca reclamanta să vândă pârâtei fier vechi rezultat din dezmembrările efectuate.
S-a mai reţinut, conform rapoartelor de expertiză, că pârâta datorează penalităţi pe perioada 24 noiembrie 2001 - 22 iulie 2003 pentru factura fiscală reprezentând preţul fierului vechi şi deşeurilor de lemn, chiar dacă nu a fost acceptată la plată iar în privinţa bunurilor aflate în custodia pârâtei, reclamanta are opţiunea executării în natură sau prin echivalent.
În privinţa datoriei pentru imobilizarea vagoanelor instanţa a considerat că însăşi reclamanta a solicitat ca vagoanele să rămână în incinta pârâtei până la soluţionarea litigiului, fără a cere eliberarea lor după soluţionare.
Prin Decizia civilă nr. 218/COM din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa a respins excepţiile anulării ca netimbrate şi inadmisibilităţii apelului reclamante, a admis apelul pârâtei schimbând în parte sentinţa atacată în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 112.387,65 lei penalităţi de întârziere, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins apelul reclamantei, obligând-o la 1.476,7 lei diferenţă de taxă de timbru.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că nu poate fi anulat ca netimbrat apelul reclamantei ce a făcut dovada plăţii taxei de timbru cu copia chitanţei. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 permiţând această adresă şi nici neplata în totalitate a taxei de timbru dacă nu s-a constatat modul de stabilire a acesteia.
Inadmisibilitatea căii de atac a apelului reclamantei pentru suma de 277.296,1 lei reprezentând indicele de inflaţie a fost considerată nefondată în raport de calea devolutivă de atac în care se poate cenzura legalitatea cererii.
Pe fond, curtea a reţinut că nu poate fi reţinută critica pentru neacordarea indicelui de inflaţie pentru că nu s-a cerut; iar în privinţa penalităţilor pentru întârzierea executării obligaţiilor actelor adiţionale la contractul de prestaţii instanţa de apel a considerat cele două acte ca fiind contracte de vânzare - cumpărare distinctive de contractul de prestaţii care nu aveau inserată o clauză penală.
În legătură cu preţul pentru fierul vechi şi deşeurile de lemn neplata a fost constată în procesul - verbal din 2002 iar bunurile aflate în custodia pârâtei nepredate naşte dreptul reclamantei de a opta pentru plata daunelor ce i-au fost provocate.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, părţile au declarat recurs.
Reclamanta, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a criticat hotărârea Curţii de Apel pentru greşita interpretare a actelor adiţionale cărora nu le-a considerat aplicabile clauza penală fiind inserată în contractul din 2000 deşi părţile le-a acordat caracterul adiţional iar cine era în culpă obligată la penalităţii de întârziere de 0,15 % pe zi. În privinţa actualizării sumelor greşit nu au fost acordate deşi prin analizarea raportului de expertiză aceste sume erau calculate.
Recursul pârâtei priveşte greşita obligare la plata contravalorii fierului vechi şi deşeurilor de lemn rămase în custodia sa, actul având caracterul unui contract de depozit având ca obiect bunuri de gen a căror restituire în aceeaşi cantitate şi calitate se poate face.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.
Prin contractul de prestaţie din 1 februarie 2000 părţile au convenit asupra lucrărilor de dezmembrare şi tăiere a 6.000 vagoane aprobate la casare în condiţiile şi termenele impuse în capitolul V, modalităţii de plată şi răspundere contractuală stabilite în capitolele VII şi X.
Prin actele adiţionale părţile au stabilit un alt obiect al convenţiei la vânzarea cantităţii de 1.100 tone fier vechi la preţul de 53 dolari S.U.A. fără T.V.A. în condiţiile franco depozit şi respectiv a cantităţii de 76 dolari S.U.A. cu T.V.A. pentru 825 tone în aceleaşi condiţii de livrare.
Interpretarea pe care recurenta reclamantă încearcă să o dea actelor adiţionale este falsă, cu atât mai mult cu cât, în condiţiile în care părţile au dorit să menţină clauzele contractului de prestări, au făcut-o în actul adiţional care în pct. 5 prevede menţinerea tuturor celorlalte clauze şi prevederi ale contractului din 2000. Aşadar cât timp cele 2 acte adiţionale nu au menţionat păstrarea clauzelor contractului relative la plata penalităţilor de întârziere, acestea nu se pot extinde printr-un silogism analogic în care ipoteza nu este prevăzută.
În privinţa actualizării sumelor, instanţa de apel în mod judicios a reţinut că principiul disponibilităţii acţiunii subordonează activitatea instanţei la ceea ce părţile au cerut. Fără a formula o cerere în sensul actualizării sumelor datorate cu rata inflaţiei, instanţa de fond nu le putea acorda, iar în faţa instanţei de apel nu s-a formulat o cere nouă ci o critică a soluţiei primei instanţe.
De altfel regulile procedurale [art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.] stabilesc în acest domeniu şi competenţa executorului judecătoresc de a actualiza valoare obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, dacă titlu executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare să poată actualiza valoarea acelei obligaţii.
În recursul său, pârâta caracterizează procesul - verbal al custodiei ca fiind un contract de depozit având ca obiect bunuri de gen, a căror contravaloare nu poate fi acordată.
Recurenta face însă abstracţie de natura şi prevederile speciale ale contractului de depozit, astfel cum e reglementat de art. 1593 – art. 1619 C. civ. şi de prevederile art. 1073 C. civ.
De aceea instanţele de fond, pentru neîndeplinirea exactă a obligaţiei debitorului a îndreptăţit pe creditor la despăgubiri, opţiunea aparţinând acestuia din urmă.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 218/COM din 22 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta S.A.A.F. SA Bucureşti şi de pârâta SC M.F. SA Năvodari împotriva deciziei nr. 218/COM din 22 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 919/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1141/2010. Comercial → |
|---|
