ICCJ. Decizia nr. 1141/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1141/2010
Dosar nr. 6090/1/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Prin acţiunea înregistrată la data de 8 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta SC Y. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C.R. SRL ca prin hotărârea instanţei să se constate nulitatea absolută a contractului de prestări servicii medicale din 3 decembrie 2003 pentru lipsa consimţământului reclamantei la încheierea contractului şi caracterul ilicit al cauzei actului.
Potrivit reclamantei, contractul de prestări servicii perfectat la 3 decembrie 2003 prin care pârâta s-a obligat să presteze servicii medicale de medicina muncii în beneficiul angajaţilor societăţii reclamante contra unui preţ stabilit prin contract, nu este semnat de reprezentantul legal al societăţii, respectiv directorul general, ci de o altă persoană, d-na T.G., care la data încheierii contractului era demisă din funcţia pe care o ocupa în societate de referent de marketing.
Totodată reclamanta susţine că prin încheierea contractului în aceste condiţii s-a urmărit dobândirea de către pârâtă a unui drept de creanţă faţă de societate, fără să existe o contraprestaţie din partea pârâtei ceea ce conferă cauzei contractului un caracter ilicit.
2. Prin sentinţa comercială nr. 2649 din 26 februarie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţei a reţinut din analiza probelor cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei administrate, că hotărârea reclamantei de a încheia contractul de prestări servicii medicale a fost exteriorizată prin semnarea contractului şi aplicarea ştampilei societăţii, aspecte care rezultă din menţiunile existente la rubrica "beneficiar" din cadrul contractului.
Totodată Tribunalul constată că situaţia de fapt invocată de reclamantă în sensul că actul a fost semnat de o persoană care nu mai era angajata societăţii nu se converteşte într-o lipsă a consimţământului reclamantei ci trebuie analizată prin prisma dispoziţiilor care reglementează încheierea actului juridic fără împuternicirea de reprezentare.
Din această perspectivă, Tribunalul reţine că, probele cu înscrisuri administrate, respectiv facturile emise de prestator acceptate la plată de reclamanta prin semnare şi ştampilare precum şi copiile fişelor de observaţie lunară semnate şi ştampilate de beneficiar, confirmă că reclamanta a ratificat tacit contractul încheiat cu pârâta, beneficiind de serviciile medicale prestate în temeiul contractului.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat – cauza ilicită – Tribunalul reţine că reclamanta nu a dovedit ilicitatea sau lipsa cauzei în condiţiile impuse de art. 967 alin. (2) C. proc. civ.
3. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 2649 din 26 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul în primă instanţă a fost respins ca tardiv formulat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 350 din 30 iunie 2008.
4. Prin Decizia nr. 212 din 28 ianuarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei nr. 350 pronunţată de instanţa de apel şi a casat hotărârea recurată cu trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă pentru rejudecarea apelului pe fondul său, constatând că excepţia tardivităţii declarării apelului a fost greşit soluţionată în condiţiile în care dovada de comunicare către reclamanta a sentinţei pronunţate de Tribunal nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind lovită de nulitate.
5. În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 240 pronunţată la data de 18 mai 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinţei fondului.
Răspunzând motivelor de apel formulate de reclamante, motive care au vizat netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei adoptate în raport de cele două cauze de nulitate invocate, instanţa de control judiciar constată că stabilirea raporturilor juridice obligaţionale cu fostul salariat al societăţii reclamante care se afla în posesia aparţine societăţii semnifică existenţa unui mandat aparent pe care societatea reclamantă l-a ratificat prin acte din care rezultă neîndoielnic voinţa de a valida contractul încheiat în numele său de fostul prepus.
În acest sens, instanţa constată că reclamanta a acceptat la plata facturilor emise în temeiul contractului, iar împrejurarea că plata efectivă a acestor facturi s-a făcut în procedura insolvenţei deschisă împotriva reclamantei este irelevantă din punct de vedere a existenţei raportului obligaţional stabilit anterior deschiderii procedurii.
În ce priveşte apărarea întemeiată pe cauza ilicită, instanţa de apel apreciază că atât cauza cât şi obiectul contractului, respectiv obţinerea unui profit licit în schimbul asigurării serviciilor medicale nu contravin legii, iar reclamanta nu a probat în condiţiile art. 1169 C. civ. existenţa unei cauze ilicite de a împovăra societatea cu datorii nejustificate.
6. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs la data de 3 iulie 2009, în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal în condiţiile în care prin cererea introductivă s-a invocat lipsa consimţământului la perfectarea actului care a fost semnat de către o persoană care nu era angajatul societăţii şi nici nu fusese împuternicită, într-un alt mod, să încheie contractul.
Susţine reclamanta că nu poate fi reţinută ratificarea contractului prin semnarea facturilor emise de pârâtă deoarece ele trebuiau semnate de persoana desemnată în acest sens, aspect care nu este confirmat de probele administrate.
Cu privire la lipsa cauzei, recurenta subliniază că a invocat lipsa prestării serviciilor medicale datorită inexistenţei lor şi nu ca o consecinţă a neîndeplinirii unei obligaţii contractuale, raţiunea pentru care au fost prevăzute în contract fiind de a se naşte o creanţă în favoarea intimatei - pârâte.
7. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de motivul de nelegalitate invocat constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Chestiunea de a şti dacă persoana semnatară a contractului de prestări-servicii medicale din partea beneficiarului a avut sau nu mandat ori delegaţie din partea societăţii, este o chestiune de fapt de atributul suveran al instanţei fondului sau apelului ca instanţă devolutivă.
În cauză, în raport de situaţia de fapt statuată şi fundamentată pe probele cu înscrisuri administrate care atestă semnarea şi ştampilarea contractului de fostul prepus al societăţii reclamante în condiţiile unui mandat aparent urmat de ratificarea acestuia, aplicarea dispoziţiilor art. 1532 şi ale art. 1546 alin. (2) C. proc. civ. nu este susceptibilă de critică.
Altfel spus, chiar dacă la data încheierii contractului, nu a existat voinţa mandantului de a fi reprezentat, semnarea actului de către fostul prepus al reclamantei şi aplicarea ştampilei societăţii pe act a fost de natură să justifice credinţa legitimă a pârâtei cocontractante în existenţa mandatului.
Eficacitatea mandatului aparent a fost întărită de pasivitatea mandantului, sinonimă cu culpa, care ştiind că o altă persoană a încheiat un act în numele şi pe seama sa, nu a luat nicio atitudine pentru a înlătura orice echivoc, cu atât mai mult cu cât contractul încheiat la 3 decembrie 2003 dat fiind obiectul său – prestări servicii medicale, impunea o executare succesivă.
Ulterior încheierii actului, manifestarea de voinţă a reclamantei în sensul acceptării la plată a facturilor emise de pârâtă semnifică o ratificare incontestabilă a mandatului care produce efecte între părţi de la data încheierii actului, deoarece piedica existentă până atunci în calea eficacităţii depline a actului a fost înlăturată.
Fiind un act juridic unilateral în privinţa căruia legea nu prevede expres revocabilitatea, ratificarea este irevocabilă astfel că după ratificare contractul îşi produce între părţi aceleaşi efecte ca şi când nu ar fi existat neregularitatea în privinţa reprezentării.
Prin ultima critică formulată de recurentă potrivit căreia inexistenţa cauzei rezultă din inexistenţa serviciilor medicale ce urmau a fi prestate, pune în discuţie chestiuni legate de sarcina probei şi a mijloacelor de probă admisibile.
Potrivit art. 967 alin. (1) C. civ. convenţia este valabilă, cu toate că, cauza nu este expresă, iar în conformitate alin. (2) "cauza este prezumată până la proba contrară", ceea ce înseamnă că sarcina dovedirii inexistenţei cauzei incumbă celui ce o invocă.
În cauză, instanţele au apreciat în mod just că nu s-a făcut dovada contrară de către reclamantă cu privire la inexistenţa, falsitatea sau iliceitatea cauzei în condiţiile în care, cauza obligaţiei este prevăzută în mod expres în contract, respectiv obţinerea unui profit licit în schimbul serviciilor medicale prestate.
Reclamanta nu a administrat nicio probă prin care să dovedească contrariul celor consemnate în fişele de observaţii lunare, depuse de pârâtă şi care atestă realitatea serviciilor medicale prestate, aşa încât şi această critică formulată de recurentă se vădeşte nefondată.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC Y. SRL Otopeni împotriva deciziei comerciale nr. 240 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI- a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 106/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1142/2010. Comercial → |
|---|
