ICCJ. Decizia nr. 1089/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1089/2010
Dosar nr. 26652/3/2007
Şedinţa publică de la 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 26652/3/2007, în data de 27 iulie 2007, reclamanta CN C.F.R. SA Bucureşti, în temeiul art. 998 - art. 1000 C. civ., a solicitat instanţei, ca, în contradictoriu cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA Bucureşti, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.195.561,24 lei, cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată, arătând, în esenţă, că, în data de 15 august 2004, în capătul X al staţiei Gugeşti, din compunerea trenului de marfă aparţinând pârâtei a deraiat un vagon de ambele boghiuri, alte trei au deraiat, s-au răsturnat şi incendiat, iar, un al cincilea a luat foc şi a explodat, prejudiciul total cauzat reclamantei fiind în sumă de 1.195.561,24 lei.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 3986 din 19 martie 2008, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a chematei în garanţie SC S.M.R. SA Balş , a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CN C.F.R. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA Bucureşti, şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.195.561,24 lei, cu titlu de despăgubiri, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA, în contradictoriu cu chematele în garanţie SC S.M.R. SA Balş şi SC M. SA, pe care le-a obligat, în solidar, să plătească pârâtei suma de 1.195.561,24 lei, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că producerea accidentului s-a datorat atât SC S.M.R. SA Balş , pentru că a furnizat SC M. SA osia cu defect de fabricaţie, cât şi SC M. SA, întrucât, osia se afla încă în perioada de garanţie la această din urmă societate, după reparaţia capitală efectuată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 162 din 26 martie 2009, a admis apelurile declarate de chematele în garanţie SC S.M.R. SA Balş şi SC M. SA, a schimbat, în parte, sentinţa dată de prima instanţă, în sensul că a respins cererea de chemare în garanţie, a înlăturat obligaţia acestor părţi de plată a cheltuielilor de judecată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu au fost precizate faptele ilicite imputate fiecărei chemate în garanţie şi nici nu s-a indicat în ce constă vinovăţia fiecăreia, furnizarea de către SC M. SA a osiei cu defect de fabricaţie, cât şi faptul că osia se află încă în perioada de garanţie la această din urmă societate, după reparaţia capitală efectuată, nu se circumscriu delictului civil sub care instanţa de fond a analizat cererea de chemare în garanţie, ci delictului contractual, ceea ce ar antrena răspunderea contractuală a SC M. SA pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor ce decurg din contractul încheiat în data de 5 septembrie 2003, în consecinţă, prima instanţă,,extinzând, în mod nepermis, peste cadrul procesual fixat de parte, efectele răspunderii civile contractuale, asimilând ilicitul contractual celui delictual’’, instanţa de fond făcând o greşită aplicare dispoziţiilor art. 998 - art. 999 C. civ., în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la cererea de chemare în garanţie câtă vreme temeiul juridic al cererii este delictual şi nici condiţiile admiterii cererii în despăgubire, nefiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale relative la faptă şi la vinovăţie.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii, având în vedere faptele ilicite ale chematelor în garanţie;
- instanţa de apel a apreciat greşit raportul juridic dedus judecăţii, omiţând să observe că între reclamantă si chemata in garanţie SC S.M.R. SA Balş nu a existat nici un contract comercial;
- hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv, a art. 129 C. proc. civ., în considerarea faptului că temeiul juridic pentru atragerea răspunderii chematelor in garanţie nu poate fi decât răspunderea contractuală, susţinând, totodată, că îi lipseşte unul din elementele constitutive şi anume, fapta ilicita, solicitând admiterea recursului, modificarea, în totalitate, a deciziei atacate, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor formulate de chematele în garanţie, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 3986 din data de 19 martie 2008.
Recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în garanţie a SC S.M.R. SA Balş şi SC M. SA, depusă în dosarul de fond în data de 3 octombrie 2007, în temeiul art. 60 - art. 63 C. proc. civ. şi în considerarea dispoziţiilor art. 1073 - art. 1088 C. civ., pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA a solicitat ca, în situaţia în care va fi admisă cererea reclamantei CN C.F.R. SA, instanţa să oblige chematele în garanţie la plata contravalorii pagubelor materiale, având în vedere că deraierea s-a produs ca urmare a ruperii fusului de osie cu defecte de fabricaţie, osia fiind produsă şi livrată de către SC S.M.R. SA Balş, răspunzătoare de orice defect de fabricaţie, SC M. SA, fiind societatea reparatoare de la care a ieşit din reparaţia capitală vagonul implicat în accident ce se afla în perioada de garanţie, având obligaţia depistării oricărui defect şi remedierea acestuia în termenul de garanţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 60 - art. 63 C. proc. civ., p artea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubire, cererea fiind făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată, cea formulată de pârâtă se va depune odată cu întâmpinarea; cererea de chemare în garanţie judecându-se concomitent cu cererea principală.
Este de subliniat că, pârâta, conformându-se menţionatelor cerinţe legale, a înţeles să-şi întemeieze cererea de chemare în garanţie pe dispoziţiile art. 1073 - art. 1088 C. civ., potrivit cărora, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar are dreptul la dezdăunare; obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare, lucrul este în rizico - pericolul creditorului, afară numai când debitorul este în întârziere; în acest caz rizico - pericolul este al debitorului; orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului; creditorul poate cere a se distrui ceea ce s-a făcut, călcându-se obligaţia de a nu face şi poate cere a fi autorizat a distrui el însuşi, cu cheltuiala debitorului, afară de dezdăunări; nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului; dacă obligaţia consistă în a nu face, debitorul, care a călcat-o, este dator de a da despăgubire pentru simplul fapt al contravenţiei; dacă obligaţia consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său.
Debitorul este de drept în întârziere:
1. în cazurile anume determinate de lege;
2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare;
3. când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă; diligenţa ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligaţii este totdeauna aceea a unui bun proprietar.
Această regulă se aplică cu mai mare sau mai mică rigoare în cazurile anume determinate de această lege; daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut; debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea - credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată; nu poate fi loc la daune-interese când, din o forţă majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit; daunele - interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepţiile şi modificările mai jos menţionate; debitorul nu răspunde decât de daunele - interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său; chiar în cazul când neexecutarea obligaţiei rezultă din dolul debitorului, daunele - interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei; când convenţia cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părţi o sumă nici mai mare nici mai mică; la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. Aceste daune - interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. Dobânda legală a fost stabilită la 6 % anual prin art. 1 din Decretul nr. 311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale - aceasta se aplică în raporturile civile dintre persoanele fizice.
Este de observat, însă, că principalele motive de nelegalitate, invocate şi dezvoltate de recurenta - pârâtă în cererea de recurs, vizează îndeplinirea de către chematele în garanţie a condiţiilor cumulative ale instituţiei răspunderii civile delictuale, recurenta - pârâtă arătând că a ales atragerea răspunderii civile delictuale a chematelor în garanţie, lipsind, cu desăvârşire, tocmai criticile asupra ignorării sau încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1073 - art. 1088 C. civ., pe care această parte litigantă şi-a fundamentat cererea de chemare în garanţie, doar, strict enunţiativ.
În adevăr, reclamanta din cererea de chemare în judecată iniţială şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 - art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, instanţele pronunţându-se în limitele investirii, în respectarea principiului statuat de alin. (6) al art. 129 C. proc. civ., hotărând numai asupra obiectului cererii deduse judecaţii, astfel că, evocatele aspecte privitoare la aplicarea aceloraşi texte legale şi cererii de chemare în garanţie, aşa cum aceasta a fost promovată de către pârâtă, nu pot fi extrapolate.
Deşi, în raport cu argumentele expuse, este de prisos a explicita sintagma,,răspundere civilă delictuală’’, totuşi, pentru o corectă înţelegere a acesteia şi pentru a fi îndepărtată din accepţiunea recurentei-pârâte ca motiv de nelegalitate, este de pornit de la textele de lege ce o reglementează, respectiv, art. 998 C. civ., potrivit căruia, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat , a-l repara, în completare, prin art. 999 C. civ., precizându-se că omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa; Aşadar, răspunderea civilă delictuală desemnează obligaţia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia printr-o faptă ilicită extracontractuală sau, după caz, prejudiciul pentru care este chemată să răspundă.
Prin urmare, răspunderea civilă delictuală apare ca o sancţiune prevăzută de o regulă generală, pentru ca o persoană să răspundă în temeiul răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea următoarelor condiţii: - un prejudiciu cauzat altei persoane;- să se fi comis o faptă cu caracter ilicit; - între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă de cauzalitate;- autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă; - acesta din urmă să fi avut capacitatea delictuală în momentul comiterii faptei.
Cum menţionatele aspecte, de esenţa răspunderii civile delictuale, vizează, exclusiv acţiunea introductivă de instanţă, nicidecum, cererea de chemare în garanţie, se constată că, în mod corect, instanţa de apel, prin admiterea căii devolutive de atac formulată de chematele în garanţie, a respins cererea de chemare în garanţie promovată de pârâtă, având în vedere că, instanţa de fond a analizat cererea de chemare în garanţie evidenţiind un delict contractual pe care l-a transformat într-unul delictual, extinzând, în mod nepermis, peste cadrul procesual fixat de parte, efectele răspunderii civile contractuale, asimilând ilicitul contractual celui delictual criticile aduse deciziei date în apel, supuse, deja, unei cercetări grupate, nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate, constatându-se că aspectele arătate în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu au caracter contradictoriu, în sensul acestui text legal şi, deopotrivă, inaplicabilitatetea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 din evocatul cod, în lipsa unui act juridic încheiat între reclamantă şi chemata în garanţie SC S.M.R. SA Balş cum, chiar recurenta arată în dezvoltarea acestui motiv de recurs.
În consecinţă, cum hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, cum instanţa de apel a apreciat just raportul juridic dedus judecăţii si, deopotrivă, cum hotărârea este dată cu aplicarea corecta a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauza, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. - C.F.R. Marfă S.A. Bucureşti, împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 162 din 26 martie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1087/2010. Comercial. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1090/2010. Comercial. Nulitate act juridic.... → |
|---|
