ICCJ. Decizia nr. 1139/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1139/2010
Dosar nr. 2593/114/2008
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursurile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Creditoarea SC P.P. SRL prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC S. SRL şi terţii popriţi SC L.B. SA, sucursala Buzău, SC C.E.B. (România) SA, SC B.L. SA, SC R.B. SA şi SC B.C. SA, pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună validarea popririi înfiinţate în favoarea sa de către executorul judecătoresc P.A.
Întrucât la termenul din 27 mai 2008 creditoarea a invocat excepţia nulităţii absolute a contractelor de garanţie reală mobiliară din 30 martie 2007 încheiat între SC B.L. SA, debitoarea SC S. SRL şi respectiv a contractului de garanţie mobiliară încheiat între SC C.E.B. (România) SA şi SC S. SRL instanţa în baza dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ. a recalificat excepţia invocată ca fiind un capăt de cerere şi în baza dispoziţiilor art. 165 C. proc. civ. a disjuns capătul de cerere privind anularea celor două contracte de garanţie mobiliară, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 2593/2008.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 1413 din 10 decembrie 2008, a admis acţiunea reclamantei SC P.P. SRL şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută a contractului de garanţie reală mobiliară din 30 martie 2007 încheiat între SC B.L. SA şi SC S. SRL precum şi contractul de garanţie reală mobiliară încheiat între SC C.E.B. (România) SA şi SC S. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cele două contracte de garanţie mobiliară nu au un obiect legal şi nici determinat ele fiind încheiate cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. şi ale Legii nr. 99/1999 Titlul VI art. 6 alin. (5) lit. b) şi art. 4 lit. c).
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de pârâtele SC B.L. SA şi SC C.E.B. (România) SA au fost soluţionate de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 49 din 27 martie 2009 prin care s-a admis apelul pârâtei SC B.L. SA şi a fost schimbată sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii reclamantei. Prin aceeaşi Decizia s-a respins ca tardiv declarat şi apelul pârâtei SC C.E.B. (România) SA.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a constatat în privinţa apelului pârâtei SC C.E.B. (România) SA că apelul a fost depus la oficiul poştal la data de 28 ianuarie 2009 şi înregistrat la Tribunalul Buzău la data de 30 ianuarie 2009, peste termenul legal de declarare prevăzut în mod imperativ de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la apelul pârâtei SC B.L. SA instanţa de control judiciar a reţinut că obiectul contractului de garanţie reală mobiliată din 30 martie 2007, încheiat între pârâta SC B.L. SA şi intimata SC S. SRL Buzău, îl constituie garanţia reală mobiliară asupra soldurilor pozitive ale conturilor curente prezente şi viitoare ale intimatei deschise la toate unităţile SC B.L. SA.
Astfel, instanţa a constatat că, contul curent este un contract de depozit neregulat ce intră sub incidenţa art. 4 lit. c) din Legea nr. 99/1999, Titlul VI, soldul creditor al unui asemenea cont putând face obiectul în condiţiile art. 6 alin. (5) din lege al unui contract de garanţie reală mobiliară.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC P.P. SRL şi pârâta SC C.E.B. (România) SA.
Recurenta-reclamantă SC P.P. SRL prin recursul său a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. raportate la cele ale art. 6 alin. (5) lit. b) şi cele ale art. 4 lit. c) din Legea nr. 99/1999 fiind consecinţa interpretării greşite a art. 4 lit. c) din Legea nr. 99/1999 Titlul VI art. 969 C. civ. Astfel, reţine recurenta, pentru ca o sumă de bani aflată într-un cont bancar să poată face obiectul unui contract de garanţie reală mobiliară, aceasta trebuie să fie depusă într-un cont de depozit pentru o perioadă determinată de timp.
Potrivit recurentei contractele de garanţie reală mobiliară încheiate de cele două societăţi bancare, au ca obiect contul curent pe care debitorul îl are deschis la acestea, situaţie în care aceste contracte de garanţie reală sunt afectate de nulitate absolută întrucât nu au obiect legal şi nici determinat întrucât contul curent nu este un cont de depozit ci, spre deosebire de acesta este definit de Ordinul B.N.R. din 14 ianuarie 2008 ca fiind contul deschis clienţilor băncii destinat operaţiunilor cerute de încasări şi plăţi.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei SC B.L. SA Bucureşti ca nefondat şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei apelate.
Recurenta-pârâtă C.E.B. (România) SA şi-a întemeiat criticile privind Decizia recurată, pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. susţinând că data comunicării sentinţei pronunţată de instanţa de fond a fost la 13 ianuarie 2009 şi nu 9 ianuarie 2009 cum eronat a reţinut instanţa de apel întrucât sentinţa nu a fost comunicată la data menţionată în procesul verbal de comunicare a actului procedural.
Recursul reclamantei SC P.P. SRL Buzău este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru a răspunde criticii formulată de recurentă trebuie ca în această analiză să se pornească de la definirea noţiunii de contract de garanţie reală mobiliară care este dată de art. 14 pct. 1 din Legea nr. 99/1999. Potrivit acestor dispoziţii, contractul de garanţie reală este acel contract în baza căruia se instituie o garanţie reală în bunuri sau drepturi în beneficiul unui creditor. Scopul şi finalitatea acestui contract constă în asigurarea unei garanţii în executarea obligaţiilor asumată de debitor faţă de creditor. În legătură cu obiectul contractului de garanţie reală mobiliară, recurenta admite că numai soldurile creditoare ale conturilor de depozit, depunerile de economii ori depozitele la termen deschise la instituţiile bancare sau financiare pot forma obiectul acestor contracte.
Susţinerea recurentei nu va fi reţinută, întrucât nesocoteşte art. 6 alin. (1) din legea mai sus citată prin care se stabileşte că pot forma obiectul unui contract de garanţie reală mobiliară toate bunurile mobile corporale şi incorporale înţelegând prin acestea şi sumele de bani aflate în conturile curente ale unei persoane fizice sau juridice. Ca argument în plus în raport de această concluzie care se desprinde din art. 6 alin. (1) din lege pot fi aduse şi dispoziţiile art. 18 din Titlul VI în care se specifică în mod expres faptul că pot forma obiect al unui contract de garanţie reală mobiliară şi bunurile viitoare aşa încât cu atât mai mult poate face obiectul contractului de garanţie şi contul la vedere care este numit în mod obişnuit "cont curent".
În acelaşi sens trebuie interpretate şi prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/1999 Titlul VI prin care se definesc termenii utilizaţi în cadrul capitolului intitulat „Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare".
Potrivit art. 4 lit. c) prin cont de depozit se înţelege depozitul pe termen, depozitul de economii, la vedere, carnete de economii şi alte conturi similare deschise la o bancă.
Aşadar, concluzia care se impune este aceea că prin cont de depozit se înţelege orice cont deschis la o bancă indiferent dacă este pe termen sau la vedere prin acest tip de cont (la vedere) fiind derulate operaţiunile curente ale titularului contului, aşa încât instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale, Decizia fiind la adăpost de orice critică.
În consecinţă, recursul reclamantei, conform art. 312 C. proc. civ., va fi respins.
Recursul C.E.B. (România) SA Bucureşti, va fi anulat ca netimbrat.
Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. ll şi art. 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 302 alin. (2) C. proc. civ. a luat în examinare, cu precădere, excepţia netimbrării cererii de recurs formulată de pârâta C.E.B. (România) SA Bucureşti şi a reţinut:
Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe care potrivit art. 20 alin. (1) din această lege se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei anterioare, Înalta Curte în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din OG nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei pârâte obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, recurenta fiind citată cu această menţiune.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta pârâtă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul din 19 martie 2010, când procedura a fost legal îndeplinită, Înalta Curte, urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din OGnr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.
În temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat iar recursul pârâtei va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.P. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 49 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de pârâta C.E.B. (România) SA Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1133/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 114/2010. Comercial → |
|---|
