ICCJ. Decizia nr. 114/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 114/2010
Dosar nr. 26982/3/2007
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6125 din 7 mai 2008 pronunţată în dosarul nr. 26982/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL Brăila împotriva pârâţilor D.R.G. şi G.D., s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţi precum şi acţiunea din dosarul conexat nr. 42.266/3/2007 şi s-a dispus rezilierea contractului de închiriere din 9 februarie 2006, încheiat între părţi, reclamanta fiind obligată şi la plata sumei de 1.284,21 lei către pârâţi, reprezentând contravaloarea utilităţilor neachitate precum şi la plata sumei de 1.158 lei cheltuieli de judecată. Totodată s-a respins capătul de cerere formulat de pârâţi, pentru obligarea reclamantei la plata altor despăgubiri.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. 6081/301/2007 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, reclamanta SC D.C. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii D.R.G. şi G.D. să se constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat „chitanţă" semnat la data de 7 februarie 2007, ca fiind încheiat prin vicierea consimţământului reprezentantului societăţii, rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi la data de 1 februarie 2006, începând cu data de 1 martie 2007, restituirea sumei de 600 euro achitată în temeiul chitanţei, ca fiind o plată nedatorată, precum şi obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 450 lei reprezentând contravaloarea chiriei achitate în avans pentru anul 2007 şi a despăgubirilor în sumă de 14.031,2 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 5085 din 31 mai 2007, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, dosarul fiind înregistrat sub nr. 26982/3/2007 la această instanţă, iar pârâtul D.R.G. a formulat o cerere reconvenţională împotriva reclamantei SC D.C. SRL prin care a solicitat să se constate că chitanţa încheiată între părţi la data de 7 februarie 2007 are valoarea unui contract de închiriere pentru perioada 1 februarie -1 martie 2007, precum şi obligarea reclamantei la plata sumei de 1.284,21 lei reprezentând contravaloarea utilităţilor aferente perioadei în care imobilul a fost închiriat reclamantei care nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată.
În acest dosar a fost conexat dosarul nr. 46266/3/2007 al Tribunalului Bucureşti având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G.D. şi D.R.G. împotriva pârâtei SC D.C. SRL prin care s-a solicitat constatarea nulităţii aceluiaşi contract de închiriere, de asemenea să se constate că chitanţa din 7 februarie 2007 are valoarea unui contract de închiriere pentru perioada 1 februarie 2007 -1 martie 2007, şi obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităţilor neachitate, în sumă de 1.284,21 lei şi a pagubelor aduse imobilului în perioada derulării contractului de închiriere.
Analizând cererile reciproce ale părţilor, tribunalul a arătat că prin contractul de închiriere din data de 1 februarie 2006, pârâtul G.D. a predat reclamantei SC D.C. SRL folosinţa unui imobil pentru o perioadă de 2 ani, iar potrivit clauzelor convenţiei era posibilă rezilierea anterior expirării acestui termen, prin acordul părţilor sau pentru neplata chiriei, ori a întreţinerii.
În acest context, solicitarea reclamantei de reziliere a contractului pentru vicierea consimţământului prin violenţă, nu atrage nulitatea absolută a convenţiei ci o nulitate relativă, însă, în speţă nu s-a dovedit existenţa acestui viciu şi nici nu a rezultat din probe că chitanţa din 7 februarie 2007 ar fi fost întocmită ca urmare a violenţelor exercitate asupra reprezentantului reclamantei, astfel încât aceste capete de cerere au fost respinse ca nefondate.
Ca o consecinţă, s-a respins şi petitul privind restituirea sumei de 600 euro şi respectiv a sumei de 450 lei întrucât nu a rezultat destinaţia acestei sume.
În privinţa cererii reconvenţionale formulate de pârâţi şi respectiv a acţiunii din dosarul conexat, prima instanţă a apreciat că este întemeiată solicitarea acestora de a dispune rezilierea contractului de închiriere din litigiu deoarece reclamanta nu a asigurat posesia liniştită a imobilului închiriat şi nu şi-a îndeplinit cu regularitate obligaţia de achitare a facturilor la utilităţi şi a celor de întreţinere, motiv pentru care a fost admis şi capătul de cerere referitor la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.284,21 lei cu acest titlu. S-a apreciat însă ca fiind neîntemeiată cererea formulată de pârâţi, în dosarul conexat, având ca obiect constatarea nulităţii contractului de închiriere pentru pretinsa modificare realizată în conţinutul acestuia, prin mărirea duratei de la 1 an la 2 ani.
Prin Decizia comercială nr. 433 din 3 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtul D.R.G. împotriva încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2007, s-a admis apelul reclamantei SC D.C. SRL care a fost schimbată în parte în sensul respingerii ca neîntemeiate şi a acţiunii formulate de pârâţi în dosarul conexat şi a anulării ca netimbrate a cererii reconvenţionale, fiind menţinute dispoziţiile referitoare la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii principale.
În privinţa apelului reclamantei, instanţa a arătat că tribunalul a admis atât cererea reconvenţională cât şi acţiunea din dosarul conexat formulate de pârâţi, deşi prin încheierea din 5 decembrie 2007 a admis excepţia netimbrării cererii reconvenţionale.
Referitor la cererea din dosarul conexat, aceasta a fost admisă, cu consecinţa rezilierii contratului de închiriere, deşi probele administrate în cauză nu au evidenţiat existenţa culpei reclamantei ca motiv al rezilierii contractului, iar unele întârzieri în achitarea contravalorii utilităţilor nu justifică o atare măsură.
Referitor la modul de soluţionare a acţiunii principale, instanţa de apel, înlăturând criticile reclamantei a arătat că tribunalul, în mod corect a respins cererea de constatare a nulităţii chitanţei din 7 februarie 2007 în considerarea faptului că acest înscris reprezintă acordul părţilor în vederea rezilierii anticipate a contractului de închiriere, începând cu data de 1 martie 2007.
Apelul formulat de pârâtul D.R.G. a fost anulat ca netimbrat în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta şi pârâtul D.R.G.
Reclamanta SC D.C. SRL critică Decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., arătând în dezvoltarea criticilor că instanţele respingând atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională nu au soluţionat fondul cauzei, situaţie în care se impune, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pârâtul D.R.G. invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după reluarea stării de fapt şi a unor argumente avute în vedere de instanţa de fond şi cea de apel, arată că în mod greşit a fost admis apelul reclamantei şi s-a dispus anularea cererii sale reconvenţionale, în condiţiile în care petitele acestei cereri erau asemănătoare cu cele formulate prin acţiunea înregistrată în dosarul conexat, care a fost legal timbrată.
De asemenea, arată recurentul, probele administrate în cauză au relevat împrejurarea că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a contravalorii utilităţilor situaţie în care atât cererea de reziliere cât şi aceea pentru plata despăgubirilor au fost nelegal soluţionate.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată că sunt nefondate.
Astfel, în privinţa recursului reclamantei se va reţine că unicul motiv constă în faptul că prin modul de soluţionare, adică prin respingerea atât a cererii principale cât şi a celei din dosarul conexat, litigiul a rămas nesoluţionat.
Instanţa de apel a argumentat că contractul de închiriere din litigiu a încetat prin acordul părţilor, începând cu data de 1 martie 2007, conform înscrisului întocmit în acest scop, şi care a fost încheiat de reprezentanţii reclamantei prin exprimarea în mod valabil a consimţământului.
Într-o atare situaţie, nu se mai impunea pronunţarea, pe cale judiciară a rezilierii, motiv pentru care criticile formulate sub acest aspect de reclamantă vor fi înlăturate, Curtea reţinând totodată că, în speţă, nu se verifică nici existenţa motivelor care ar face incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Referitor la recursul formulat de pârâtul D.R.G., se impune precizarea că aspectele de netemeinicie ale deciziei instanţei de apel nu vor putea fi examinate în cadrul reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi că apelul declarat de această parte împotriva încheierii din 5 decembrie 2007 pronunţată de prima instanţă a fost anulat ca netimbrat, iar prin recursul declarat nu s-a criticat Decizia sub acest aspect.
Recurentul a invocat însă nelegalitatea deciziei în privinţa modului de soluţionare a apelului reclamantei, în sensul admiterii acestuia cu consecinţa anulării ca netimbrată a cererii reconvenţionale formulate de pârât şi respectiv a respingerii ca nefondate a acţiunii din dosarul conexat.
Această critică este nefondată pentru că, tribunalul prin încheierea din 5 decembrie 2007, constatând că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de achitare a taxei judiciare de timbru, a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând ca netimbrată această cerere, situaţie în care nu mai avea posibilitatea legală de a reveni asupra acestei măsuri. Singura modalitate de înlăturare a sancţiunii aplicate consta în exercitarea căilor de atac, însă apelul formulat de pârât sub acest aspect a fost anulat ca netimbrat.
Cu toate acestea, dat fiind faptul că petitele cererii reconvenţionale coincideau cu cele formulate în dosarul conexat nr. 46266/3/2007, instanţele au procedat la soluţionarea pe fond a acestei cereri, legal timbrate, iar Decizia instanţei de apel, în sensul respingerii acestei acţiuni este corectă deoarece motivele invocate nu au constituit temeiuri suficiente pentru rezilierea contractului din litigiu, care, de altfel, a încetat prin acordul părţilor anterior termenului stabilit.
În concluzie, ambele recursuri sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC D.C. SRL Brăila şi de pârâtul D.R.G. împotriva deciziei nr. 433 din 3 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1139/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1145/2010. Comercial → |
|---|
