ICCJ. Decizia nr. 1116/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1116/2010
Dosar nr. 7116/2/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5459/2/2008, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti contestatoarea SC C.I.C. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Banca C.R.F.R. SA, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că intimata A.V.A.S. nu are un titlu executoriu împotriva sa, întrucât toate datoriile au fost achitate şi, pe cale de consecinţă anularea efectelor Ordinului nr. 74 din 18 august 2008 cu privire la societatea debitoare; anularea tuturor actelor de executare iniţiate împotriva debitoarei, inclusiv a popririi instituite asupra contului deschis la Banca C.R.F.R. SA.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că între contestatoare şi C.A.S. a Municipiului Bucureşti a intervenit Convenţia nr. 117/2003, prin care s-a stabilit plata eşalonată a unor debite acumulate în perioada anterioară constituirii C.A.S.M.B. şi, de asemenea pentru anii 2002 - 2003, în condiţiile respectării obligaţiilor asumate, debitoarea beneficiind de exonerare de plată pentru suma de 52.544 ron.
Contestatoarea şi-a îndeplinit obligaţiile asumate conform Convenţiei, însă fiind înştiinţată cu întârziere despre cesiunile succesive ale creanţei bugetare şi inclusiv a convenţiei de eşalonare a plăţii, debitoarea a achitat cu O.P. din ianuarie 2004 la C.A.S.M.B. rata ce trebuia achitată la A.F.P. sector 1, întrucât înştiinţarea cu privire la schimbarea creditorului a fost comunicată cu data de 13 februarie 2004 şi cu O.P. din 13 februarie 2004 s-a achitat rata la A.F.P. sector 1 deşi creditor ca urmare a cesionării devenise A.V.A.S.
În raport cu acestea, s-a susţinut că debitoarea şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate, cesiunea creanţei nefiindu-i opozabilă decât în condiţiile respectării obligaţiei de notificare.
S-a mai arătat că plata cu o întârziere de 3 zile a ratei aferente lunii iulie 2005 nu poate constitui motiv de reziliere al convenţiei pentru această debitoare achitând majorări de întârziere.
Prin întâmpinare intimata A.V.A.S. a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei raportat la art. 401 lit. c) C. proc. civ.
În susţinerea excepţiei s-a arătat că prin contestaţia formulată se atacă titlul executoriu deţinut de A.V.A.S. în temeiul Protocolului nr. 44 din 3 martie 2004 încheiat între contestatoarea C.A.S.M.B. şi a dispoziţiilor OUG nr. 95/2006 notificat cu adresa din 29 august 2007 debitoarei, notificare prin care a fost somată să achite în termen de 10 zile debitul în cuantum de 14.067,27 dolari.
Anularea convenţiei 117/2003 a fost comunicată prin aceiaşi adresă, contestatoarea cunoscând de la acea dată faptul că nu mai beneficiază de înlesnirile la plată prevăzută de Legea nr. 266/2006.
În raport cu art. 401 C. proc. civ. s-a apreciat că raportat la data notificării 29 august 2007 contestaţia înregistrată la data de 16 septembrie 2008 este tardivă.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 189 din 14 decembrie 2009 a admis excepţia tardivităţii cu privire la capătul II din contestaţie şi a respins ca tardiv acest capăt de cerere.
A admis în parte contestaţia la executarea silită şi a dispus anularea ordinului de poprire din 18 august 2008 cu privire la debitoarea SC C.I.C. SRL.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că din probatoriul administrat a rezultat că notificarea cesiunii s-a efectuat la data de 27 iulie 2005, cu adresa, prin care A.V.A.S. a comunicat preluarea creanţei în cuantum de 81.033 ron, reprezentând valoare consolidată 24.706,75 dolari S.U.A., încunoştinţând debitoarea că recuperarea acestuia urmează să se efectueze conform Convenţiei 117/2003.
Faţă de acestea, apreciază întemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei referitor la capătul II de cerere, prin care s-a solicitat anularea tuturor actelor de executare, deci şi la titlul de creanţă, apreciază, raportat la art. 401 alin. (1) lit. a C. proc. civ. întrucât data notificării cesiunii şi a continuării executării în temeiul Convenţiei 117/2003 de către A.V.A.S. s-a efectuat la 27 aprilie 2005, iar contestaţia a fost formulată la 16 septembrie 2008.
Referitor la capătul de cerere privind anularea Ordinului de poprire din 18 august 2008 s-a reţinut că acesta a fost comunicat terţului poprit la data de 29 august 2008, conform "înscrisului aflat la dosar; debitoarei nu i-a fost comunicat, aceasta aflând ulterior prin intermediul băncii de faptul instituirii popririi, faţă de acestea apreciază contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 74 din 18 august 2008 ca fiind formulată în termen.
Prin adresa din 29 august 2007, A.V.A.S. a comunicat debitoarei ca datorită nerespectării obligaţiilor asumate prin Convenţia 117/2003, privind achitarea la scadenţă a ratei de eşalonare aferente lunii iulie 2005; a prezentării confirmărilor A.F.P. sector 6 referitor la achitarea obligaţiilor lunare la F.N.U.A.S.S. pe perioada eşalonării, conform prevederilor lit. d) din Convenţie; a încadrării în prevederile Legii nr. 266/2006 privind menţinerea în vigoare a convenţiei, facilităţile acordate prin convenţie şi-au pierdut valabilitatea, astfel că suma de 14.067,27 dolari S.U.A. a devenit scadentă, urmând a fi achitată în termen de 10 zile de la comunicarea notificării.
Din probatoriul administrat a rezultat că toate plăţile efectuate anterior notificării cesiunii prin Protocolul 44 din 3 martie 2004, comunicat cu adresa din 27 iulie 2005, in speţa ratele aferente lunilor ianuarie si februarie 2004, sunt valabil efectuate de către debitor către creditorul cedent, nefiindu-i opozabila cesiunea decât ulterior notificării.
În consecinţă, nu pot fi reţinute susţinerile intimatei referitoare la necunoaşterea legii de către debitoare, respectiv, a dispoziţiilor legale privind cesionarea creanţei, ci culpa exclusivă a A.V.A.S., cesionar al creanţei, căruia îi revenea obligaţia notificării cesiunii de îndată, conform art. 41 alin. (1) din OUG nr. 51/1998.
Reţine şi concluziile expertizei contabile administrate în cauză, potrivit cărora, prin achitarea din proprie iniţiativă a majorărilor de întârziere aferente celor 3 zile, în cuantum de 42 lei, societatea a beneficiat de repunerea în termen prevăzută de legislaţia în vigoare.
În ceea ce priveşte neindeplinirea obligaţiei constând în confirmarea de către A.F.P. sector 6 a achitării sumelor datorate lunar către F.U.N.A.S.S., din probatoriul administrat a rezultat că debitoarea a obţinut confirmarea îndeplinirii acestor obligaţii atât pentru anul 2004 cât şi pentru anul 2005.
Cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 266/2006 pentru aprobarea OG nr. 28/2006, referitor la neîndeplinirea obligaţiei de a solicita constatarea şi a proba încadrarea în prevederile acestei legi.
Reţine că prin Convenţia 117/2003 s-a convenit eşalonarea la plată a datoriilor restante, pe o durată 24 de luni, potrivit graficului aflat la dosar prevedea ca dată a ultimei rate de eşalonare 18 septembrie 2005.
Potrivit art. 18 alin. (6) din OG nr. 28/2006 aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 266/2006, pentru debitorii care au beneficiat de înlesniri la plată ale căror termene s-au împlinit înainte de adoptarea legii, înlesnirea la plata se consideră respectată, cu toate efectele la data la care au fost îndeplinite condiţiile stipulate în aceasta, inclusiv în condiţiile în care nu s-au constituit garanţii sau condiţiile privind înstrăinarea activelor nu au fost respectate.
Or, a rezultat că debitoarea a respectat toate condiţiile prevăzute în Convenţia 117/2003, cu privire la plata ratelor de eşalonare, a constituirii garanţiei, a comunicării întrunirii tuturor condiţiilor privind confirmarea achitării lunare a sumelor datorate F.U.N.A.S.S., achitarea cu întârziere de 3 zile a unei aferente lunii iulie 2007, necontituind un motiv de anulare a convenţiei cu consecinţa pierderii înlesnirilor la plată, cu atât mai mult cu cât din interpretarea art. 18 alin. (6) din OG nr. 28/2006 rezultă că, în ceea ce priveşte înlesnirile la plată acordate sub imperiul OG nr. 40/2002, dispoziţiile legii noi sunt mult mai favorabile.
Fata de acestea, în mod neîntemeiat, A.V.A.S. a dispus anularea Convenţiei 117/2003 şi, apreciind că acesta nu îşi mai produce efectele a dispus executarea creanţei restante.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate da.304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel în mod eronat instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 41 din OUG nr. 51/1998 neobservând că intimata avea cunoştinţă de cesiunea creanţei prin publicarea OUG nr. 95/2003 prin care se cesionase către A.V.A.S. în vederea recuperării, toate creanţele restante la CASS.
De asemenea s-a arătat că intimata nu a făcut dovada achitării obligaţiilor curente la FUNASS pe perioada eşalonării la plată a contribuţiei la C.A.S.S. conform Convenţiei nr. 117/2003 pentru lunile octombrie, decembrie 2003.
Recursul este nefondat.
A.V.A.S. pretinde, cu rea credinţă, că nu ar fi plătit ratele pentru lunile ianuarie - februarie 2004, în condiţiile în care s-a dovedit la dosar că aceste sume au fost achitate către C.A.S.S. şi că între cele două instituţii a intervenit o desocotire care a condus în final la ajungerea sumelor achitate în conturile A.V.A.S.
În realitate în dorinţa de a respecta cele stabilite prin Convenţia nr. 117/2003, intimata a efectuat plăţile stabilite prin graficul convenit cu C.A.S.M.B., în contul acestei instituţii, fără nici un fel de incidente, fiind în grafic. La momentul schimbărilor dispuse privind instituţiile care sunt autorizate să colecteze în continuare sumele stabilite prin convenţia încheiată cu C.A.S.M.B.. (iniţial Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 şi mai apoi, A.V.A.S.), intimata a continuat să facă plăţile către instituţiile abilitate anterior. Astfel, s-a achitat cu O.P. din ianuarie 2004 la C.A.S.M.B. rata care ar fi trebuit achitată la A.F.P.S.1 (înştiinţarea privind schimbarea titularului ne-a parvenit la 13 februarie 2004), iar prin O.P. din 13 februarie 2004 s-a achitat rata la Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 deşi trebuia achitată ia A.V.A.S. Aceasta, în condiţiile în care recurenta-intimată, cu rea credinţă, pretinde că la data efectuării plăţilor respective ar fi cunoscut deja faptul că a intervenit cesiunea către A.V.A.S., fapt evident neadevărat în condiţiile în care prima plată invocată a avut loc la data de 9 ianuarie 2004, iar cea de a doua, chiar în ziua de 13 februarie 2004 când a fost notificată dar notificarea s-a primit la sediul intimatei după efectuarea plăţii.
Ulterior, după clarificarea titularului către care trebuiau făcute plăţile, societatea intimată a efectuat toate plăţile cuvenite, în graficul stabilit, către A.V.A.S.
În cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta pretinde că obligaţia de plată subzistă pentru faptul că nu s-a prezentat o confirmare a organului fiscal cu privire la achitarea obligaţiilor curente către F.U.N.A.S.S.
Probele administrate în cauză şi în principal înscrisurile emanând de la autorităţile fiscale (care confirmă plata de către intimată a ratelor convenite prin convenţie), precum şi expertiza contabilă administrată în faţa instanţei de fond au stabilit faptul că şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin convenţie, astfel încât recurenta-intimată de astăzi nu mai are un temei legal pentru a solicita plata penalităţilor de la care a fost exonerată prin convenţie.
Expertiza administrată în dosarul de fond a verificat plata efectivă a sumelor la care s-a obligat, constatând că a respectat prevederile convenţiei.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 189 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.190 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.I.C. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1113/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1118/2010. Comercial → |
|---|
