ICCJ. Decizia nr. 1122/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1122/2010

Dosar nr. 9832/54/2005

Şedinţa publică din 18 martie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 29 pronunţată în şedinţa din camera de consiliu de la 21 mai 2009 a respins contestaţiile formulate de petentele SC H.E. SRL Craiova şi SC R. SRL Bucureşti privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executor, respectiv Decizia nr. 30 din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

În fundamentarea acestei soluţii, s-a reţinut, în principal că cererea petentei SC H.E. SRL Craiova privind lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executoriu menţionat în sensul precizării suprafeţei utile de 258,70 m.p. aferentă spaţiului comercial ce face obiectul vânzării-cumpărării reprezintă o solicitare ce vizează fondul cauzei.

În plus nu are relevanţă menţionarea în mod expres a suprafeţei de teren aferentă spaţiului comercial, deoarece ceea ce se înstrăinează, conform titlului executoriu, este bunul individualizat prin încăperi şi scară secundară de acces la etajul 1.

În ce priveşte contestaţia petentei SC R. SRL Bucureşti a fost respinsă, deoarece cadastrul la care face trimitere petenta reprezintă un act ulterior pronunţării titlului executoriu.

Împotriva deciziei nr. 29 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, au promovat recurs petentele SC H.E. SRL Craiova şi SC R. SRL Bucureşti, care au criticat pentru nelegalitate aceiaşi hotărâre, după cum urmează.

Recurenta SC H.E. SRL Craiova a solicitat în temeiul art. 3041 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare pentru a se dispune lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executor, cu motivarea că simpla menţionare a adresei la care se află situat spaţiul comercial nu va putea duce la finalitatea scopului pentru care hotărârea definitivă şi irevocabilă a fost pronunţată şi nu va putea fi executată.

La rândul ei SC R. SRL Bucureşti a cerut în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei criticate, în sensul trimiterii spre rejudecare a contestaţiei, avându-se în vedere că lămurirea dispozitivului titlului se poate face prin mijloace tehnice cadastrale şi de publicitate imobiliară care asigură deplină certitudine asupra identificării imobilului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de părţi prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondate ambele recursuri pentru considerentele care vor fi expuse.

Este de necontestat că potrivit art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori aceasta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.

Atât petiţionara SC H.E. SRL Craiova cât şi SC R. SRL au solicitat prin cererile de lămurire a înţelesului şi întinderii titlului executoriu că se impune precizarea expresă a suprafeţei utile de 258,70 m.p. aferente spaţiului comercial ce face obiectul vânzării-cumpărării şi descrierea lui prin mijloace tehnice specifice evidenţei cadastrale şi de publicitate imobiliară.

De remarcat că, în fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 30 din 20 februarie 2006 a admis în parte acţiunea în ce priveşte capătul de cerere principal şi a obligat pârâta să încheie contract de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial situat în Craiova compus din spaţiu de vânzare, anexe (depozit, birou, grup sanitar) şi scara secundară de acces, pronunţându-se astfel complet pe aspecte juridice deduse judecăţii.

Toate criticile recurentelor exced cadrul procesual al reglementărilor cuprinse în art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., ele vizând în realitate fondul cauzei, raţiuni care conduc la respingerea ca nefondate a recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de petentele SC H.E. SRL Craiova şi SC R. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 29 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1122/2010. Comercial