ICCJ. Decizia nr. 1168/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1168/2010
Dosar nr. 14684/3/2007
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată că prin sentinţa comercială nr. 990 din 23 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC F.P. SA în contradictoriu cu pârâta CN A.I.H.C.B. SA. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 233.573,41 lei reprezentând dobânda comercială datorată asupra debitului de 2.893.409 lei pentru perioada dintre scadenţă, 12 mai 2006 şi data introducerii acţiunii, 27 aprilie 2007. A fost obligată pârâta şi la plata dobânzii comerciale asupra debitului de 2.893.409 lei de la introducerea acţiunii până la achitarea sa către reclamantă. Au fost admise în parte cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtă şi de către chematul în garanţie Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi a fost obligat Ministerul Transporturilor la plata sumei de 233.573,41 lei către pârâtă, iar Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la plata sumei de 233.573,41 lei către Ministerul Transporturilor. A mai fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 37.648 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a fost obligat Ministerul Transporturilor la 37.648 lei cheltuieli judiciare şi la 3.727,44 lei onorariu de avocat către pârâta CN A.I.H.C.B. SA. S-a luat act că Ministerul Transporturilor nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din data de 26 martie 2008 de aceeaşi instanţă a fost admisă cererea formulată de petentul Ministerul Transporturilor şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale prin omisiune în sensul că a fost obligat chematul în garanţie Ministerul Finanţelor la plata sumei de 41.375,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată către Ministerul Transporturilor.
Pentru a pronunţa sentinţa arătată, instanţa a expus ca prin cererea înregistrata sub nr. 14684/3/2007 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta SC F.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CN A.I.H.C.B. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 2.893.409 lei reprezentând valoarea dividendelor pe anul 2005 şi la plata dobânzii comerciale aferente sumei menţionate, dobânda calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată a dividendelor şi până la achitarea integrală a debitului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost motivată prin aceea că reclamanta a dobândit calitatea de acţionar al pârâtei prin preluarea acţiunilor deţinute de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele masuri adiacente, şi este acţionar semnificativ al pârâtei cu o cota de 20% din capitalul social. Cu toate că dividendele s-ar fi cuvenit cesionarului SC F.P. SA, pârâta a efectuat plata tuturor dividendelor pe anul 2005 către M.T.C.T., cu încălcarea Legii nr. 247/2005, HG nr. 1481/2005, Legii nr. 31/1990 şi a Statutului societăţii aprobat prin HG nr. 522/1998. În privinţa dobânzii, au fost invocate prevederile art. 43 C. com., faptul că obligaţia societăţii de plată a dividendelor devenise scadentă la 12 mai 2006, moment în care societatea era de drept în întârziere, calculul dobânzii efectuându-se potrivit OG nr. 9/2000.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât reclamantei nu i se cuveneau dividende pentru anul 2005, fiind înmatriculată în registrul comerţului la 28 decembrie 2005 şi dobândind calitatea de acţionar la 23 martie 2006, dividendele putând fi acordate doar de la data dobândirii calităţii de acţionar.
Pârâta a chemat în garanţie M.T.C.T. pentru a plăti pretenţiile reclamantei, cu dobânda comercială şi cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea cu privire la totalul dobânzii legale datorate, respectiv 233.573,41 lei pentru perioada 12 mai 2006 (data scadenţei) şi 26 aprilie 2007 (data introducerii acţiunii).
M.T.C.T. a formulat întâmpinare prin care a specificat că nu exista o dată de referinţă faţă de care să se distribuie dividendele acţionarilor înscrişi în evidentele societăţii. De asemenea, a înregistrat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, arătând că dividendele au fost virate la bugetul statului în contul Ministerului Finanţelor, întrucât M.T.C.T. exercita calitatea de acţionar în numele statului.
Prima instanţă a menţionat că prin ordinul de plată din 24 august 2007, pârâta a achitat suma de 2.604.068 lei către reclamantă reprezentând dividende aferente anului 2005.
Din examinarea probatoriului administrat în cauză, instanţa a reţinut că art. 2 alin. (3) din HG nr. 1481/2005 prevede: "capitalul social iniţial al societăţii comerciale SC F.P. SA este constituit din activele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) - e) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare". Potrivit textului de lege arătat, s-a redat componenţa capitalului social al SC F.P. SA ca fiind format din activele enumerate, printre care şi acţiunile deţinute de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului la diverse societăţi comerciale, conform anexei, anexă în care se precizează şi că aceste acţiuni reprezintă 20% din capitalul social al CN A.I.H.C.B. SA. S-a mai reţinut că potrivit hotărârii A.G.A. a CN A.I.H.C.B. SA din 12 mai 2006, s-a aprobat repartizarea profitului realizat în anul 2005, în valoare de 28.934.088 lei, 50% revenind Statului. Având în vedere că Statul era reprezentat prin Ministerul Transporturilor, iar reclamanta a dobândit 20 % din ceea ce deţinea acesta, rezultă că acesteia i s-ar fi cuvenit 10% din totalul profitului brut repartizat, respectiv suma de 2.893.409 lei.
Considerând că debitul a fost achitat prin O.P. din 24 august 2007, după reţinerea la sursă a impozitului pe dividende de 10% calculat asupra sumei brute, tribunalul a constatat că acţiunea este întemeiată în parte, pentru dobânzi. Acestea au fost corect calculate prin tabelul depus, astfel: după naşterea dreptului asupra dividendelor la data stabilirii lor prin hotărârea A.G.A din 12 mai 2006 şi pană la data introducerii acţiunii, pârâta datorează dobânda comercială în cuantum de 233.573,44 lei către reclamantă, conform art. 43 C. com. şi OG nr. 9/2000.
Instanţa a considerat ca fiind întemeiate şi cererile de chemare în garanţie formulate de către pârâtă şi de către chemata în garanţie M.T.C.T. care au fost admise.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 990/23 ianuarie 2008 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au declarat apel Ministerul Transporturilor, CN A.I.H.C.B. SA şi Ministerul Economiei şi Finanţelor. Ministerul Economiei şi Finanţelor a mai declarat apel şi împotriva încheierii din data de 26 martie 2008.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 314 din 29 iunie 2009 a admis apelurile formulate de apelantele Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei Şi Finantelor şi CN A.I.H.C.B. SA, împotriva sentinţei comerciale nr. 990 din 23 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi apelul formulat de apelanta Ministerul Economiei Şi Finanţelor împotriva încheierii din 26 martie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 14684/3/2007, în contradictoriu cu intimata SC F.P. SA. A schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea şi cererile de chemare în garanţie şi a schimbat încheierea atacată în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale. A obligat pe intimată să plătească apelantei CN A.I.H.C.B. SA suma de 54.705,72 lei cheltuieli de judecată efectuate în prima instanţă şi în apel.
Instanţa de apel, admiţând apelurile declarate în cauză şi modificând în tot hotărârea instanţei de fond, a reţinut că obligaţia de plată a dividendelor s-ar fi născut doar odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, dobânda nefiind, prin urmare, datorată pentru perioada anterioară expirării termenului de 60 de zile reglementat de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 81/2007. În consecinţă, instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea integral (fără să precizeze că presupusele motive de respingere reţinute în considerente vizează exclusiv dobânzile, iar nu şi debitul principal, dividendele).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F.P. SA Bucureşti care a solicitat Înaltei Curţi să admită recursul şi, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să dispună modificarea deciziei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiat atât a apelului formulat de Ministerul Transporturilor, cât şi al celui formulat de CN A.I.H.C.B. SA, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei comerciale nr. 990 din 23 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că în mod greşit a considerat instanţa de apel că dobânda ar fi datorată de la data împlinirii termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 81/2007, întrucât: (i) recurenta a devenit acţionar ope legis, transferul acţiunilor operând la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005; (ii) dreptul la dividende este un accesoriu al calităţii de acţionar, iar legiuitorul nu a prevăzut expres faptul că acest drept nu s-ar transfera odată cu transmiterea calităţii de acţionar; (iii) ar însemna să se admită că însăşi calitatea de acţionar a recurentei s-a transferat de abia odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, adică la mai bine de 2 ani de la data înfiinţării acesteia prin Legea nr. 247/2005; (iv) ar însemna să se nege scopul şi efectele Legii nr. 247/2005 şi să se admită, în mod total neîntemeiat, că, la mai mult de 2 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, recurenta nu ar fi acţionar la nicio societate; (v) ar însemna să se aplice retroactiv dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 81/2007 pentru un drept născut anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, ceea ce echivalează cu o încălcare a însuşi principiului neretroactivităţii legii consacrat de Constituţia României.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte momentul naşterii obligaţiei de plată, Înalta Curte apreciază că dreptul recurentei de a încasa dividendele s-a născut la data de 12 mai 2006, iar nu odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, întrucât: (1) transferul acţiunilor a operat de drept, prin efectul legii, aspect confirmat şi de acte normative ulterioare, caz în care toate drepturile şi obligaţiile aferente au revenit recurentei, (2) normele ulterioare, respectiv dispoziţiile OUG nr. 81/2007, nu pot retroactiva, având exclusiv caracter interpretativ, iar (3) dobânda legală trebuie plătită de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la plata efectivă şi integrală a debitului.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din HG nr. 1481/2005, „capitalul social iniţial al societăţii comerciale SC F.P. SA la înfiinţare este constituit din activele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) - e) din titlul VII al Legii nr. 247/2005". În acelaşi timp, conform art. 9 alin. (1) lit. b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, coroborat cu punctul 1.1. din Anexa la acelaşi Titlu VII recurenta SC F.P. SA are calitatea de acţionar semnificativ al Societăţii, cu o cotă de 20% din capitalul social.
Recurenta a dobândit de drept calitatea de acţionar, prin efectul Legii nr. 247/2005. Legea nr. 247/2005 şi HG nr. 1481/2005 sunt actele normative în baza cărora s-a efectuat de drept transferul acţiunilor Societăţii către recurentă, fără a se face vreo referire la destinatarul dividendelor pentru anul 2005 sau la necesitatea reglementării ulterioare (prin protocol/convenţie/act normativ subsecvent) a situaţiei acestora. Actele normative speciale care reglementează înfiinţarea şi funcţionarea SC F.P. SA stabilesc doar că totalitatea acţiunilor prevăzute în Anexa la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se transferă către SC F.P. SA. În lipsa unei derogări exprese, acţiunile se transferă împreună cu toate drepturile şi obligaţiile aferente, deci inclusiv cu dreptul la dividendele distribuibile pentru anul financiar 2005.
Fără dobândirea acţiunilor în patrimoniul său la data constituirii, SC F.P. SA nu s-ar mai fi putut constitui la acea dată; A admite interpretarea instanţei de apel, conform căreia acţiunile nu se puteau transfera împreună cu toate drepturile şi obligaţiile aferente, deci inclusiv cu dreptul la dividendele distribuibile pentru anul financiar 2005, decât în temeiul OUG nr. 81/2007, ar însemna negarea scopului şi efectelor Legii nr. 247/2005 şi negarea însăşi a existenţei SC F.P. SA, anterior intrării în vigoare a ordonanţei.
OUG nr. 81/2007 vine tocmai în aplicarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 247/2005, lege în baza căreia a fost înfiinţată recurenta SC F.P. SA.
Astfel, art. 1 alin. (2) din Titlul II intitulat „Alte măsuri pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" prevede expres faptul că „transferul dreptului de proprietate asupra activelor prevăzute la alin. (1) se realizează de drept".
Mai mult, se instituie obligaţia administratorilor societăţilor comerciale, societăţilor naţionale şi companiilor naţionale emitente ale acţiunilor transferate „de a actualiza din oficiu registrele acţionarilor şi acţiunilor".
În acelaşi timp, art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „operatorii economici prevăzuţi în anexa la Titlul II din Legea nr. 247/2005 [..] care au virat dividendele aferente anilor 2005 şi 2006 către bugetul de stat sau bugetele instituţiilor publice implicate, vor vira partea corespunzătoare din acestea către SC F.P. SA".
Prin urmare, textul de lege mai sus menţionat nu se referă doar la o simplă posibilitate (sau drept) a societăţilor comerciale la care SC F.P. SA a primit acţiuni să plătească dividendele cuvenite pe anul 2005, ci este reglementată însăşi obligaţia acestora de a vira partea corespunzătoare din valoarea totală a dividendelor către recurentă.
În concluzie, recurenta, în calitate de acţionar al pârâtei, beneficiază de toate drepturile conferite acţionarilor potrivit Legii nr. 247/2005, OUG nr. 81/2007 şi Legii nr. 31/1990, fiind îndreptăţită să primească dividendele distribuibile pentru anul financiar 2005 aferente pachetului de acţiuni prevăzut în Anexa la Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Conform art. 6 alin. (1) din OUG nr. 81/2007, „în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, operatorii economici prevăzuţi în anexa la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, care au virat dividendele aferente anilor 2005 şi 2006 către bugetul de stat sau bugetele instituţiilor publice implicate, vor vira partea corespunzătoare din acestea către SC F.P. SA".
Deşi nu prevede expres acest lucru, textul citat conţine în realitate o normă de interpretare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia, la constituire, capitalul social iniţial al SC F.P. SA va fi format dintr-o serie de active aparţinând unor instituţii publice, active detaliate într-o anexă la lege.
Nu se poate admite că art. 6 alin. (1) este cel care ar fi constituit dreptul SC F.P. SA la dividendele aferente anului 2005, întrucât aceasta ar însemna să se admită că, deşi a devenit acţionar la societăţile enumerate în anexa la Legea nr. 247/2005 încă din anul 2005, SC F.P. SA nu ar fi avut dreptul la dividendele conferite de această calitate. O asemenea concluzie ar fi inadmisibilă, întrucât dreptul la dividende este un accesoriu al calităţii de acţionar, nefiind necesar ca legiuitorul să prevadă expres faptul că acest drept se transferă odată cu transmiterea calităţii de acţionar.
În conformitate cu dispoziţiile art. 43 C. com. „Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile".
Aşa cum s-a arătat mai sus, creanţa recurentei constă în dreptul la plata dividendelor pe anul 2005. Odată ce această creanţă a devenit scadentă, în baza art. 43 C. com., societatea pârâtă era de drept în întârziere, recurenta având dreptul de a socoti dobânda legală de la data scadenţei.
Nestabilindu-se niciun termen pentru efectuarea plăţii dividendelor cuvenite acţionarilor, obligaţia de plată a contravalorii dividendelor datorate pe anul 2005 a devenit scadentă chiar pe data de 12 mai 2006, când s-au aprobat în cadrul A.G.A. situaţia financiar - contabilă pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2005 şi totodată repartizarea profitului realizat în anul 2005.
Prin urmare, la data de 12 mai 2006 (când obligaţia societăţii de plată a dividendelor devenise scadentă) societatea era de drept în întârziere. Dobânda datorată a început deci să curgă începând cu data de 12 mai 2006, astfel că, la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 81/2007, SC F.P. SA avea deja o creanţă reprezentată, pe de o parte, de suma principală (dividendele), iar pe de altă parte de dobânda scursă până la acel moment şi ulterior, până la momentul achitării debitului principal.
În condiţiile în care creanţa SC F.P. SA exista deja la data intrării în vigoare a OUG nr. 81/2007, este evident că termenul de 60 de zile stabilit prin art. 6 alin. (3) din acest act normativ nu este aplicabil în cauză, întrucât ar însemna că se aplică retroactiv, ceea ce nu este permis de Constituţia României.
Deci este evident că art. 6 alin. (3) nu poate fi aplicabil decât pentru viitor, nu şi pentru cazul de faţă, în care soluţia trebuie dată în raport de legea în vigoare la data formulării acţiunii, respectiv art. 43 C. com.
Instanţa de fond a luat act de plata voluntară a debitului principal (dividende) şi, considerând acţiunea întemeiată în parte (respectiv în ceea ce priveşte dobânda comercială) a admis acţiunea precizată; Totodată, instanţa de fond a luat act şi de precizarea recurentei în sensul că „numai dobânzile mai sunt datorate", caz în care a considerat că acţiunea a fost restrânsă exclusiv la nivelul dobânzii comerciale; prin apelurile declarate, instanţa de apel a fost învestită să analizeze legalitatea obligaţiei de plată a dobânzilor, iar nu a dividendelor; prin urmare, prin apelurile declarate s-a tins la respingerea acţiunii precizate, iar nu la respingerea acţiunii iniţial formulate, care viza atât debitul principal cât şi dobândă comercială.
Prin Decizia recurată acţiunea este respinsă în condiţiile în care (i) instanţa de apel nu a fost învestită să analizeze decât obligaţia de plată a dividendelor şi (ii) instanţa de apel nu putea fi învestită să mai analizeze obligaţia de plată a dividendelor, cât timp acţiunea a fost precizată iar instanţa de fond a considerat-o întemeiată în ceea ce priveşte exclusiv dobânda comercială, fără ca vreuna dintre părţi să critice această măsură.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC F.P. SA Bucureşti împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 314 din 29 iunie 2009 pe care o va modifica în sensul că va respinge apelurile formulate de pârâta CN A.I.H.C.B. SA Otopeni şi de chemaţii în garanţie Ministerul Transporturilor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 990 din 23 ianuarie 2008, ca nefondate.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. se va respinge cererea recurentei de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată întrucât acestea nu au fost dovedite cu documente originale de plată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC F.P. SA Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 314 din 29 iunie 2009, pe care o modifică, în sensul că respinge apelurile formulate de pârâta CN A.I.H.C.B. SA Otopeni şi de chemaţii în garanţie Ministerul Transportului şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 990 din 23 ianuarie 2008, ca nefondate.
Respinge cererea recurentei de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1122/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1182/2010. Comercial → |
|---|
