ICCJ. Decizia nr. 1186/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1186/2010
Dosar nr. 42746/3/2007
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6360 din 14 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, în dosarul nr. 42746/3/2007, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.A.A. din România, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA faţă de această pârâtă ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate pasivă, s-a admis acţiunea reclamantei faţă de pârâta SC C. SA şi a fost obligată pârâta SC C. SA să plătească suma de 100.509,75 lei reprezentând contravaloare daune produse la autoturismul marca M. asigurat Casco la SC A. SA, s-a respins cererea accesorie având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că acţiunea reclamantei SC A. SA este o acţiune de regres pe care aceasta a formulat-o în calitate de asigurător care a achitat despăgubirea de asigurare cuvenită asiguratului său I.L., că despăgubirea plătită a fost de 27.500 euro şi că se urmăreşte recuperarea ei de la asigurătorul străin al autoturismului culpabil de producerea accidentului şi a pagubei - societate R.A. din Milano, al cărei corespondent în România este pârâta C. SA. S-a mai reţinut că autoturismul marca M. era asigurat pentru suma de 39.304 euro pentru perioada 13 iulie 2005 - 12 iulie 2006, că în procesul verbal al poliţiei rutiere s-au consemnat înscrisurile producerii accidentului şi principalele degradări şi că s-a arătat că vinovăţia îi aparţine şoferului D.M. cu autoturismul marca S. asigurat carte verde de societatea italiană.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC A. SA şi pârâta SC C.B.A. SA iar prin Decizia comercială nr. 105 din 24 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC C.B.A. SA, a schimbat în parte sentinţa în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta SC A. SA ca neîntemeiată.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.A.A. din România.
A respins apelul declarat de către apelanta societatea de asigurare – reasigurare SC A. SA.
A obligat apelanta SC A. SA să plătească apelantei SC C. SA suma de 5.994,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
În speţa de faţă s-a susţinut de către apelanta SC C. SA, atât în faţa instanţei de fond cât şi în apel că accidentul în care au fost implicaţi şoferii asiguraţi de către cele două societăţi din proces nu putea să aibă loc în condiţiile descrise de cei doi, că la locul accidentului nu se afla nici un copac şi că exista un gărduleţ-montat anterior producerii accidentului - care nu a suferit avarii. Afirmaţiile SC C. SA împotriva căreia se îndreaptă SC A. SA cu o acţiune în regres în prezentul dosar sunt însoţite şi de înscrisuri, respectiv: adresa Primăriei sector 3 - Serviciul A.D.P. şi Reţele Edilitare, adresa SC R.G.SRL.
În adresa din 22 august 2006 SC A. SA îi precizează SC C. SA faptul că nu deţine declaraţii ale participanţilor la accident şi că modul de calcul al despăgubirilor solicitate după producerea evenimentului rutier din data de 1 decembrie 2005 a avut la bază devizul estimativ al reprezentantului firmei M.
În contextul amintit SC A. SA a înţeles să plătească asiguratului său I.L., care conducea autoturismul marca M. suma de 100.509,75 lei fără a mai efectua alte cercetări, fiindu-i suficiente cele declarate la organele de poliţie de asiguratul său şi de numitul D.M., posesor Carte Verde şi asigurat la societatea R.A., conducător al autovehiculului marca S.implicat în accident.
Procesul verbal din 2005 nu a fost încheiat de organele competente la fata locului, iar cele pe care le consemnează pe baza declaraţiilor şoferilor implicaţi în accident nu se coroborează cu adresele de la dosar care oferă atât amănunte în legătură cu locul producerii accidentului cât şi indicii cu privire la intenţia părţilor implicate în accident de a denatura adevărul.
Într-adevăr, până la momentul plăţii asiguratul I.L. avea obligaţia de a proba că suma pe care o pretinde este cea corectă şi că documentaţia prezentată de el face proba suficientă asupra dreptului său la indemnizaţia de asigurare, dar obligaţia fundamentală a asigurătorului SC A. SA de a indemniza pe asigurat pentru pierderile suferite era dublată de dreptul fundamental de a verifica ceea ce i se pretinde să plătească.
În notele scrise depuse în dosarul de apel SC A. SA învederează că nu a fost necesar să efectueze cercetări suplimentare în dosarul de daună al numitului I.L. deoarece nu au existat suspiciuni legate de producerea accidentului.
SC A. SA nu a avut suspiciuni şi a preferat să renunţe la dreptul său de a face minime verificări în dosarul de daună, dar aceasta nu înseamnă şi că pretenţiile asiguratului său erau îndreptăţite, justificate. În dosar a fost depus şi un raport de expertiză tehnică auto extrajudiciar în combaterea pretenţiilor reclamantei SC A. SA. Faptul că înscrisurile de la dosar nu se coroborează cu cele declarate de şoferii I.L. şi D.M. în faţa organelor de poliţie - actul de constatare al poliţiei neavând autoritate absolută probantă din acest punct de vedere, cum corect a precizat şi tribunalul - permite a se concluziona că asiguraţii au viciat cu bună ştiinţă principiul bunei credinţe, că au permis strecurarea unor greşeli suficient de ample pentru a afecta existenţa contractului de asigurare. În condiţiile arătate dreptul asigurărilor nu îl poate proteja pe asigurătorul SC A. SA care vrea să recupereze suma plătită cu titlu de indemnizaţie de la asigurătorul conducătorului auto D.M., conducător a cărei culpă exclusivă în producerea evenimentului rutier în condiţiile descrise nu poate fi reţinută.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 1169 – art. 1170 C. civ., art. 46 C. com. şi art. 998 – art. 999 C. civ., Curtea în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul declarat de către SC C. SA şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către SC A. SA. A păstrat celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a B.A.A.R. A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta societatea de asigurare - reasigurare SC A. SA, a dispus rectificarea alineatului din practicaua deciziei comerciale nr. 105 din 24 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. 42746/3/2007 în sensul că apelanta – reclamantă SC A. SA, prin consilier juridic „nu consideră drept mobil fraudulos faptul că asiguratul este şi agent broker" în loc de „consideră drept mobil fraudulos faptul că asiguratul este şi agent broker" cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.A. SA Cluj Napoca invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului SC C.B.A. SA Bucureşti şi admiterea apelului SC A. SA, sau în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. casarea hotărârii atacate, având în vedere că pentru corecta administrare a justiţiei este nevoie de administrarea de noi probe – expertiză şi proba testimonială.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut următoarele:
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii în primul rând pentru că procesul nu a fost echitabil, încălcându-se prevederile art. 6 din C.E.D.O. Astfel SC A. SA nu a beneficiat de un tratament juridic egal cu apelanta – pârâtă.
Deşi a solicitat proba testimonială pentru a încerca să dovedească că expertiza extrajudiciară nu are nicio valoare instanţa a respins această cerere. Prin administrarea probei cu martori instanţa ar fi putut să constate dacă împrejurările pe care s-a bazat expertiza corespund cu cele reale.
- Dacă instanţa ar fi observat diferenţe între împrejurările descrise de martori şi cele luate în consideraţie la efectuarea expertizei extrajudiciare, ar fi dispus indiferent de poziţia părţilor efectuarea expertizei judiciare.
- Instanţa a încălcat legea, cu referire la art. 23 alin. (3) din Normele de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
- Instanţa a aplicat greşit legea neobservând că acţiunea în regres nu este condiţionată potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 decât de plata despăgubirii.
- Invocarea art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 nu are legătură cu cauza.
Intimata B.A.A. din România a formulat întâmpinare prin care a lăsat la latitudinea instanţei soluţionarea recursului.
Intimata SC C.B.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 2 noiembrie 2009 intervenientul I.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea societăţii de asigurare – reasigurare SC A. SA solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului SC C.B.A. SA, sau în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea hotărârii având în vedere că pentru corecta administrare a justiţiei este nevoie de administrarea de noi probe, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a cererii s-a susţinut că a fost asigurat Casco la SC A. SA, că urmare a accidentului de circulaţie din data de 1 decembrie 2005 în care vinovat de producerea accidentului a fost D.M. conducătorul autoturismului S., a încasat indemnizaţia de asigurare în sumă de 100.509,75 lei pentru daună totală; că vinovăţia şoferului în producerea accidentului a fost stabilită prin procesul verbal, iar indemnizaţia de asigurare a fost achitată de SC A. SA în baza contractului de asigurare de tip Casco, urmând ca aceasta să se regreseze împotriva intimatei, această societate fiind corespondentul asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului.
S-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, întrucât a preferat un raport de expertiză extrajudiciară „comandat" de intimată; că greşit instanţa de apel a considerat că este suficient raportul de expertiză extrajudiciară.
La data de 3 noiembrie 2009 recurenta a precizat că în urma unui proces de fuziune prin absorbţie, începând cu 1 august 2009 s-a modificat denumirea, datele şi reprezentantul legal în ceea ce priveşte societatea SC A. SA, aceasta devenind G.A. SA Cluj Napoca.
Recurenta la 15 ianuarie 2010 a anexat un punct de vedere cu privire la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert tehnic auto S.I.C.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Prin primul motiv de recurs reclamanta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., însă raportarea la aceste dispoziţii este formală, dezvoltarea în fapt tinzând la o reapreciere a concludenţei, pertinenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi în faţa instanţei de apel.
Din acest punct de vedere criticile vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, încât nu pot face obiect de analiză în această cale de atac.
De altfel, se constată că în contextul garanţiilor oferite de art. 6 din C.E.D.O. reclamantei i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil în administrarea şi încuviinţarea probatoriilor solicitate în faţa instanţei de apel, acordând un tratament juridic egal, cu aplicarea legală a principiilor ce guvernează procesul civil.
Instanţa de fond a procedat corect, încuviinţând probele pe care le-a considerat utile, pertinente şi concludente în soluţionarea cauzei.
Şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a stabili dacă o anumită procedură internă a fost neconformă cu exigenţele art. 6 ţine cont de întregul proces aşa cum s-a desfăşurat el în ordinea juridică internă.
Din acest punct de vedere nu se justifică nici soluţia casării hotărârii şi trimiterea cauzei pentru administrarea de noi probe.Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Normele de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art. 19, art. 22 din Legea nr. 136/1995 când a reţinut că obligaţia fundamentală a asigurătorului SC A. SA de a indemniza pe asigurat pentru pierderile suferite era dublată de dreptul fundamental de a verifica ceea ce i se pretinde să plătească.
SC A. SA a dat dovadă de lipsă de diligenţă în condiţiile în care a plătit indemnizaţia de asigurare fără a verifica cauza producerii evenimentului asigurat, dinamica şi respectiv împrejurările producerii accidentului, precum şi documentaţia prezentată de asigurat pentru determinarea despăgubirilor solicitate.
Plata indemnizaţiei către asiguratul I.L. s-a făcut în situaţia producerii unui eveniment despre care nu se cunoaşte cu siguranţă că a generat daunele declarate de asigurat.
Astfel SC A. SA a preferat să renunţă în mod nelegal la dreptul său de a face minime verificări în dosarul de daună.
În condiţiile arătate, instanţa de apel în mod întemeiat a apreciat că dreptul asigurărilor nu îl poate proteja pe asigurătorul SC A. SA, încât hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin considerentele arătate anterior s-a răspuns şi motivelor de nelegalitate din cererea de intervenţie accesorie.
Restul criticilor vizează aspecte ce ţin de reaprecierea situaţiei de fapt, încât nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă se va respinge această cerere formulată de intervenientul I.L.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta – reclamantă să plătească intimatei SC C.B.A. SA Bucureşti 5.160 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta GA. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 105 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul I.L.
Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei SC C.B.A. SA Bucureşti 5.160 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1185/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1187/2010. Comercial → |
|---|
