ICCJ. Decizia nr. 1185/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1185/2010
Dosar nr. 6345/3/2007
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 22 februarie 2007, sub nr. 6345/3/2007, reclamantele C.C.C.F. Bucureşti SA şi SC B.A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul să încheie cu membrii asocierii C.C.C.F. Bucureşti SA - SC B.A. SRL actul adiţional la contractul de execuţie de lucrări din 19 februarie 2002 aferent anului 2007, conform anexelor la procesul - verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, înregistrat la Ministerul Economiei şi Comerţului din 8 ianuarie 2007, sub sancţiunea acordării de daune cominatorii de 5.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul pe care îl va stabili instanţa.
În motivarea demersului lor judiciar reclamantele au arătat următoarele:
- prin contractul de execuţie de lucrări din 19 februarie 2002 asocierea formată din cele două reclamante în calitate de executant s-a obligat să execute şi să finalizeze lucrări de consolidare sediu Ministerul Industriei şi Resurselor, actualmente Ministerul Economiei. În conformitate cu art. 2 din contract executantul se obligă să execute şi să finalizeze lucrările de consolidare sediu Ministerul Industriei şi Resurselor, achizitorul, respectiv pârâta având obligaţia de a achita preţul convenit acestor lucrări;
- termenul de finalizare a lucrărilor avut în vedere la momentul încheierii contractului a fost de 20 de luni calendaristice, acesta fiind prelungit în mod succesiv prin acte adiţionale la contractul de execuţie pentru perioadele corespunzătoare executării lucrărilor, care nu fuseseră prevăzute prin contractul iniţial, sens în care părţile au încheiat acte adiţionale anuale la contract în perioada 2003-2004;
- modalitatea încheierii unor acte adiţionale la contractul de execuţie de lucrări a fost modalitatea uzuală prin care părţile au înţeles să reglementeze raporturile contractuale dintre ele ulterior încheierii contractului. Prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor tronsoanelor 4 şi 5 înregistrat la pârât din 8 ianuarie 2007 părţile au convenit că finanţarea lucrărilor executate şi nedecontate şi lucrările suplimentare ce urmează a fi proiectate, executate şi decontate va fi asigurată prin încheierea actului adiţional la contractul din 19 februarie 2002 pentru alocaţia bugetară a anului 2007.
Capătul doi de cerere vizează obligarea pârâtei să-şi execute obligaţia sub sancţiunea de daune cominatorii, ca mijloc de constrângere a debitorului în executarea în natură a obligaţiei de a face şi de a nu face.
În drept, au fost invocate prevederile art. 969, art. 970 şi urm., art. 1073 şi urm. C. civ., art. 1 C. com., art. 35 şi urm. C. com.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 4830 din 25 martie 2009 a respins acţiunea, ca neîntemeiată, instanţa reţinând în esenţă, următoarele:
- pentru contractele sinalagmatice este caracteristic acordul de voinţă al părţilor, în lipsa consimţământului uneia dintre părţi, actul juridic nu îşi produce efectele, manifestarea de voinţă a părţii trebuie să fie făcută expres şi fără echivoc, consimţământul neputând fi suplinit printr-o hotărâre judecătorească, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 969 C. civ.;
- singurele persoane care se pot obliga sunt părţile, ele fiind singurele în măsură să-şi manifeste acordul de voinţă privind drepturile şi obligaţiile pe care înţeleg să şi le asume prin încheierea unor acte juridice, în lipsa consimţământului valabil exprimat al uneia dintre părţi contractul neputând exista, acordul de voinţă neputând fi complinit de către o instanţă.
- instanţa nu ar putea obliga pârâta la încheierea actului adiţional şi pentru faptul că execuţia bugetară pentru anul 2007 s-a încheiat la data de 31 decembrie 2007, banii neutilizaţi până la acea dată nemaiputând fi folosiţi, întrucât aceşti bani se alocă din bani publici odată cu stabilirea bugetului pe anul în curs.
Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 322 din 7 iulie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantelor, instanţa de control judiciar reţinând în esenţă legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond sub aspectul criticilor formulate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele SC B.A SRL şi C.C.C.F. Bucureşti prin administrator judiciar SC A.L. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentele îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- instanţa nu a verificat temeinicia argumentelor invocate de reclamante în susţinerea acţiunii;
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Recurenta îşi dezvoltă această critică arătând că dintre toate aspectele ce fundamentează acţiunea, instanţa se limitează doar la verificarea procesului – verbal de recepţie prin care se reiterează obligaţia intimatei – pârâte de a permite continuarea lucrărilor prin încheierea actului adiţional la contract, respingând de plano celelalte argumente, fără a motiva în vreun fel înlăturarea acestora.
- considerentele deciziei recurate ignoră obligaţiile asumate contractual, analiza instanţei de apel limitându-se la procesul verbal de recepţie ce confirmă existenţa acestei obligaţii;
- instanţa a interpretat greşit pretenţiile invocate în asociere, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală, sub aspectul stabilirii eronate a obligaţiilor ce îi reveneau intimatei – pârâte. Astfel, arată recurentele – reclamante obligaţia a cărei executare au solicitat-o prin acţiune nu era, în sine, obligaţia de a încheia un act adiţional ci obligaţia intimatei – pârâte şi dreptul corelativ al recurentelor – reclamante de a finaliza lucrările la obiectivul vizat prin contract. În acest fel instanţa de apel menţine aprecierile primei instanţe fundamentate pe o greşită analiză a obiectului acţiunii ignorând astfel petitul cererii de chemare în judecată care nu conţine solicitarea de a se complini consimţământul pârâtei în sensul pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act adiţional, ci solicitarea de obligarea a acesteia la executarea în natură a obligaţiei asumate contractual, Decizia recurată fiind pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 942, art. 962 şi art. 1073 C. civ.;
- instanţa de apel omite să observe şi să analizeze care sunt obligaţiile contractuale asumate de intimata – pârâtă prin contract, respectiv de a asigura condiţiile pentru continuarea şi finalizarea obiectului contractului, sub acest aspect recurentele fac trimitere la contractul de execuţie (art. 2.1 raportat la art. 3.1 şi art. 17.7), la actele adiţionale încheiate la contractul de execuţie lucrări, la răspunsul la întrebarea din interogatoriul administrat în cauză, la procesul verbal de conciliere înregistrat din 7 martie 2006, la procesul verbal de recepţie din 8 ianuarie 2007, privind tronson 4 şi tronson 5 şi la faptul că la data formulării acţiunii intimata – pârâtă Ministerul Economiei avea la dispoziţie alocaţia bugetară pentru lucrările de consolidare rămase de executat;
- instanţa de apel nu analizează intenţia neechivocă exprimată de pârâtă, de a refuza încheierea actului adiţional, pronunţând astfel o soluţie vădit nelegală cu ignorarea principiului forţei obligatorii a contractului întrucât în cauză nu se pune problema suplinirii voinţei intimatei – pârâte la încheierea actului adiţional ci a obligării acesteia să aducă la îndeplinire o obligaţie care îi incumbă tocmai în raport de obligaţiile contractuale asumate conform mecanismului contractual agreat de părţi;
- instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală şi în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, privind obligarea intimatei de a-şi executa obligaţia sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii.
În finalul cererii recurentele conchid în sensul admiterii recursului, modificării în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei să încheie cu membrii asocierii C.C.C.F. Bucureşti – SC B.A. SRL actul adiţional la contractul de execuţie lucrări din 19 februarie 2002 pentru continuarea lucrărilor, aferente anului 2007 conform anexelor la procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor înregistrat la Ministerul Economiei şi Comerţului din 8 ianuarie 2007, sub sancţiunea acordării de daune cominatorii de 5000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul pe care îl va stabili instanţa.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Înainte însă de a analiza criticile de nelegalitate aduse deciziei recurate trebuie subliniat faptul că acestea sunt focalizate asupra calificării naturii obligaţiei ce formează obiectul sesizării instanţei şi care va constitui punctul de plecare în examenul de legalitate.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Comerţului la încheierea unui act adiţional la contractul de execuţie din 19 februarie 2002 aferent anului 2007 sub sancţiunea acordării de daune cominatorii de 5.000 lei.
Aşadar obiectul acţiunii este reprezentat de obligaţia de a încheia un act juridic, cum legal au reţinut şi instanţele anterioare.
Aserţiunea recurentelor potrivit căreia obligaţia a cărei executare au solicitat-o prin acţiune nu este în sine obligaţia de a încheia un act adiţional, ci obligaţia pârâtei de a asigura condiţiile pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor la obiectivul vizat prin contract este superfluă faţă de conţinutul contractului, faţă de dinamica raporturilor juridice dintre părţi şi lipsită de suport faţă de principiul libertăţii contractuale consacrat de art. 969 C. proc. civ. (potrivit art. 20 din contract părţile au prevăzut că au dreptul de a conveni pe durata îndeplinirii contractului modificarea acestuia prin act adiţional).
De asemenea, trimiterea pe care recurentele o fac între obiectul acţiunii şi art. 1075 C. civ. care consacră prioritatea executării în natură a obligaţiilor este la fel de lipsită de substanţă, faţă de natura distinctă a obligaţiilor în raport de incidenţa principiului autonomiei de voinţă a părţilor.
Aşadar, instanţa de control judiciar, menţinând hotărârea instanţei de fond a confirmat legalitatea acesteia sub aspectul calificării obligaţiei ce a format obiectul cererii de chemare în judecată aceasta fiind analizată din perspectiva prevederilor contractuale şi a dinamicii raporturilor dintre părţi.
Astfel instanţa de apel a analizat judicios obligaţiile contractuale ale părţilor, a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 942 şi art. 962 C. civ. prin raportare la art. 20 din contractul de execuţie lucrări, reţinând că instanţa nu poate obliga pârâtul să încheie actul adiţional, neputându-se subroga voinţei acestuia, că menţiunea existentă la pct. 6.3. din procesul verbal de recepţie din 8 ianuarie 2007 nu poate fi asimilată unui acord dat de pârât la încheierea respectivului act juridic.
Hotărârea instanţei de control judiciar este punctual motivată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., instanţa reluând argumentele şi raţionamentul logic care au stat la baza pronunţării hotărârii recurate, în interpretarea materialului probatoriu administrat în cauză şi care nu poate forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.
Trebuie relevat şi un alt aspect, reţinut de altfel, dar în mod succint de instanţa de control judiciar şi anume existenţa HG nr. 1968 din 16 noiembrie 2004 publicată în Monitorul Oficial din 17 noiembrie 2004 prin care au fost reconsiderate lucrările ce constituiau obiectul contractului de execuţie din 19 februarie 2002, acestea fiind încadrate ca un nou obiect de investiţii pentru care au fost aprobaţi noi indicatori tehnico – economici, obiectivul primind o nouă calificare, aspect ce a determinat imposibilitatea legală de a încheia un nou act adiţional la contract.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC B.A SRL Bucureşti şi C.C.C.F. Bucureşti SA, prin administrator judiciar SC A.L. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 322 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1182/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1186/2010. Comercial → |
|---|
