ICCJ. Decizia nr. 1151/2010. Comercial. Suspendare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1151 /2010
Dosar nr. 616/83/2009
Şedinţa publică de la 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Satu Mare prin sentinţa nr. 1121/F din 5 noiembrie 2009, a respins contestaţia formulată de către debitoarea SC S.R.A.B. SRL Acâş împotriva cererii D.G.F.P. Satu Mare privind deschiderea procedurii insolvenţei, constatând că debitoarea a depus contestaţia peste termenul legal, iar motivele invocate privind admiterea repunerii în termenul de contestaţie nu se justifică admiţând astfel cererea creditoarei D.G.F.P. Satu Mare şi dispunând deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei SC S.R.A.B. SRL Acâş.
Împotriva acestei sentinţe debitoarea SC S.R.A.B. SRL Acâş a declarat recurs şi odată cu acesta a solicitat suspendarea executării sentinţei recurate prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei sale, până la soluţionarea recursului.
Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins cererea de suspendarea executării sentinţei nr. 1121/F din 5 noiembrie 2009 motivat de faptul că petenta SC S.R.A.B. SRL Acâş nu şi-a îndeplinit obligaţia consemnării cauţiunii în cuantum de 2000 lei, astfel cum s-a stabilit în sarcina sa prin încheierea din data de 14 ianuarie 2010.
Împotriva încheierii din data de 21 ianuarie 2010, debitoarea SC S.R.A.B. SRL a declarat recurs solicitând admiterea acestuia şi repunerea în termenul de plată a cauţiunii pentru a se soluţiona cererea de suspendare pe fond de către Curtea de Apel Oradea.
În motivarea recursului debitoarea a susţinut că instanţa de apel nu a verificat exactitatea comunicării încheierii prin care s-a dispus obligaţia de a achita cauţiunea stabilită, astfel nu a avut cunoştinţă de cuantumul cauţiunii fixat de instanţă şi nu a avut posibilitatea de a-şi exercita drepturile procedurale conferite de lege. În continuare a expus considerentele care o îndreptăţesc să solicite suspendarea apreciind că s-a deschis procedura insolvenţei împotriva societăţii, de către D.G.F., fără înştiinţarea în timp util asupra existenţei creanţei certe lichide şi exigibile. Societatea, a susţinut în continuare recurenta, nu este în încetare de plăţi, dimpotrivă, are capacitate financiară şi ar putea achita sumele pretinse de creditoarea D.G.F.P.
Cu aceste argumente a solicitat admiterea recursului şi casarea cu trimitere pentru rejudecare.
Recursul este nefondat.
Criticile aduse încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 1121/F/2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 616/83/2009 vizează în principal neînştiinţarea petiţionarei în legătură cu obligaţia de a plăti cauţiunea. Observând actele dosarului Înalta Curte reţine că recurenta a fost citată (fila 49) pentru termenul din 14 ianuarie 2010 în cadrul procedurii insolvenţei, pentru judecarea cererii de recurs formulată de SC S.R.A.B. SRL Acăş, când s-a luat în examinare şi cererea de suspendare a executării în conformitate cu art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, Curtea a reţinut aplicabilitatea acestor dispoziţii care sunt derogatorii de la alin. (4) al aceluiaşi articol prin care se stabileşte că hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs.
Prin urmare, pentru termenul din 14 ianuarie 2010 procedura a fost îndeplinită. În ce priveşte aplicarea art. 300 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 403 alin. (4) C. proc. civ. şi la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85 /2006, prin aceeaşi încheiere, s-a dispus ca recurenta debitoare să depună o cauţiune de 2.000 lei care trebuia consemnată la C.E.C. În acest scop a fost amânată pronunţarea pentru data de 21 ianuarie 2010 când s-a constatat că nu a fost îndeplinită obligaţia prevăzută de art. 300 alin. (2) C. proc. civ., la dosar nefiind depusă dovada de plată solicitată.
În acest context recurenta reproşează instanţei faptul că nu a avut cunoştinţă de măsurile luate în şedinţa din 14 ianuarie 2010, or, minima diligenţă îi revenea recurentei în condiţiile în care a avut cunoştinţă de termen, întrucât a fost citată în cadrul procedurii de judecată a recursului, procedură în cadrul căreia s-a constatat că a fost formulată cererea de suspendare şi că operează excepţia prevăzută de art. 8 alin. (5) din legea insolvenţei. Prin urmare, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. îndatorirea îi revenea recurentei ca, în condiţiile legii să urmărească desfăşurarea procesului şi să efectueze plata la termenul stabilit de instanţă. Constatând şi faptul că drepturile procedurale se exercită cu bună-credinţă potrivit scopului pentru care au fost instituite de legiuitor, criticile aduse încheierii pronunţate la data de 21 ianuarie 2010 vor fi respinse. Nu în ultimul rând se va reţine că cererea viza un incident procedural în cadrul procedurii de insolvenţă iniţiată de D.G.F.P. împotriva recurentei aşa încât cu atât mai mult trebuiau respectate de parte dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Celelalte aspecte legate de judecata de fond a cererii de deschidere a procedurii nu vor fi reţinute ele constituind obiect de analiză în cadrul recursului declarat împotriva sentinţei nr. 1121 din 5 noiembrie 2009.
În considerarea celor ce preced în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de debitoarea SC S.R.A.B. SRL Acaş împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1149/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1166/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
