ICCJ. Decizia nr. 1174/2010. Comercial. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1174/2010
Dosar nr. 580/1/2010
Şedinţa publică de la 24 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. sub nr. 1077 din 20 octombrie 2005, SC I.T.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.C. SRL şi SC C.D. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 20.174,03 euro cu titlu de preţ, 20.174,03 euro cu titlu de penalităţi de întârziere calculate de la 1 aprilie 2004 până la 20 septembrie 2005.
În motivarea acţiunii arbitrale se arată că prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 65 din 21 aprilie 2003 reclamanta în calitate de vânzător s-a obligat să predea pârâtei SC C.C. SRL în calitate de cumpărător cantitatea de 12.610 kg seminţe de porumb, la preţul de 29.917,33 euro ce va fi plătit în rate până la data de 15 septembrie 2003 la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
Ori, deşi reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în sensul de a livra pârâtei SC C.C. SRL întreaga cantitate de seminţe contractată aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti preţul convenit, în sensul că a achitat numai avansul de 2.786,72 euro rămânând de achitat 20.174,03 euro.
În plus mai arată reclamanta, a fost chemată în judecată şi pârâta SC C.D. SRL deoarece potrivit art. 13 din contract s-a stipulat că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de către SC C.D. SRL (societate asociată cu PF C.C. SRL Constanţa, prin reprezentantul său legal C.C. conform datelor scadente din contract, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2003, iar prin addendum-ul din 10 august 2003 la contractul din 21 aprilie 2003 conform art. 13 s-a convenit cu pârâta SC C.D. SRL care a semnat şi parafat addendum-ul că „suma totală de 20.837,30 euro va fi achitată în rate direct în contul reclamantei”.
Cât priveşte pârâtul C.C. tot prin contract s-a convenit că, acesta în calitate de reprezentant legal al pârâtei SC C.C. SRL să garanteze şi să răspundă solidar cu acesta de executarea obligaţiilor asumate, conform art. 1652 C. civ. şi art. 42 C. com., urmând a fi obligat în solidar cu cele două pârâte la plata debitului restant, aceasta neputând în nici un caz să susţină că şi-ar fi îndeplinit o parte din obligaţiile de plată faţă de reclamantă prin plata unor sume către pârâta SC C.D. SRL atâta timp cât o astfel de clauză nu există în contractul din 21 aprilie 2003.
Prin sentinţa nr. 64 din 21 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.C. şi a neîndeplinirii procedurii de conciliere conform art. 720 C. proc. civ. şi s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 103 din 17 mai 2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. prin care s-a respins acţiunea reclamantei SC I.T.C. SRL.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa investită cu acţiunea în anulare a considerat că în speţă nu operează excepţia lipsei concilierii prealabile şi nici a calităţii lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.C.
Această procedură reglementată de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. nu este obligatorie în faţa tribunalului arbitral, iar calitatea procesuală pasivă rezultă şi din contractul din 21 aprilie 2003.
Pe fondul acţiunii în anulare s-a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ., respectiv că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, iar hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziţiile imperative ale legii.
În speţă, consideră instanţa că reclamanta nu a invocat motive de contradictorialitate ale hotărârii arbitrale în ceea ce priveşte calificarea raportului juridic litigios. Instanţa arbitrală a calificat în mod corect contractul din 21 aprilie 2003 ca fiind unul care cuprinde atât un contract de vânzare- cumpărare, un contract de fidejusiune, un contract de mandat şi o clauză compromisorie cu caracter autonom.
Nu se contestă soluţia instanţei arbitrale referitoare la achitarea debitului de către pârâta SC C.C. SRL către mandatarul SC C.D. SRL persoana împuternicită să achite preţul vânzării, conform contractului din 21 aprilie 2003.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs SC I.T.C. SRL Bucureşti, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că nu s-a avut în vedere că tribunalul arbitral a încălcat bunele reguli în materie comercială în sensul că a considerat în mod greşit că SC C.D. SRL ar avea calitatea de mandatară şi împuternicită a SC I.T.C. SRL deşi din contract rezultă clar că această calitate o are comisionarul şi mandatarul SC E.C. SRL care a semnat şi parafat contractul.
Tribunalul arbitral a încălcat dispoziţiile imperative ale legii referitoare la mandat (art. 374 şi urm. C. com.) şi art. 1532 şi urm. C. civ. reţinând în mod greşit că relaţiile dintre SC I.T.C. SRL Bucureşti şi SC D.C. SRL pe de o parte şi cele dintre SC C.C. SRL şi C.C. (ca reprezentant legal al pârâtei) şi SC D.C. SRL pe de altă parte s-ar baza pe aceste dispoziţii şi pe cele ale art. 1096.
De asemenea s-a mai criticat şi faptul că prin hotărârea dată şi cum a fost motivată - Tribunalul Arbitral a încălcat şi dispoziţiile imperative ale art. 343 alin. (1) C. proc. civ., admiţând lipsa caracterului arbitral al litigiului faţă de pârâtul C.C. pentru lipsa dovezii compromisorii cu toate că în contractul din 21 aprilie 2003 există o astfel de clauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2098 din 13 noiembrie 2009 a respins recursul ca nefondat motivând că din perspectiva dispoziţiilor art. 364 C. proc. civ. care reglementează doar un control de legalitate şi nu de temeinicie, neputându-se reţine nicio încălcare a acestor dispoziţii cu consecinţa că şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate.
Se susţine că excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului C.C. cât şi excepţia lipsei caracterului arbitral a litigiului au formulat obiectul judecăţii derulate în faţa Tribunalului arbitral.
Împotriva soluţiei instanţei de recurs a formulat contestaţie în anulare prin care se invocă omisiuni (din greşeală) de a cerceta unele motive de recurs şi greşeli materiale, care constituie greşeli de fapt asupra judecării recursului.
Contestaţia în anulare este întemeiată.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Textul reglementează contestaţia în anulare specială. Instanţa de recurs trebuie să răspundă la toate motivele de recurs formulate, însă nu are obligaţia de a răspunde separat la fiecare motiv, ci poate răspunde la motivele de recurs printr-un considerent comun.
În speţă, în adevăr instanţa de recurs nu a răspuns la toate criticile formulate nici măcar printr-un considerent comun, făcând şi aprecieri eronate.
Astfel instanţa de recurs nu a justificat sau înlăturat faptul că s-a dat ce nu s-a cerut în condiţiile în care a admis excepţia lipsei caracterului arbitral al litigiului faţă de C.C. neprocedând la judecată şi în contradictoriu cu acesta.
Nu s-a înlăturat nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1042 C. civ., şi modul de interpretare a art. 13 din contractul din 2003.
Astfel în adevăr nu s-a contestat că SC C.C. SRL ar fi făcut plata către SC C.D. SRL numai că această societate nu mai avea calitatea de mandatară şi nici de împuternicită pentru a primi preţul mărfii vândută de SC I.T.C. SRL.
Nu se poate reţine că nu s-au indicat motivele de ordine publică şi nu s-a arătat cum nu s-a adus atingere bunelor moravuri întrucât prin hotărârea dată se invocă art. 1096 şi 1539 C. civ. în situaţia în care SC C.D. SRL nu avea calitatea de mandatar.
Din cele arătate rezultă că instanţa de recurs a omis să examineze toate motivele de recurs, astfel că văzând dispoziţiile art. 318 şi urm. C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC I.T.C. SRL Bucureşti.
Anulează Decizia nr. 2908 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, şi stabileşte termen pentru recurs la data de 17 iunie 2010, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1173/2010. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 1189/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
