ICCJ. Decizia nr. 1213/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1213/2010
Dosar nr. 3662/111/2006
Şedinţa publică de la 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 701/Com/2007 Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamantă, împotriva pârâtelor, ca inadmisibilă. A respins excepţiile insuficientei timbrării, lipsei calităţii procesuale pasive şi active şi a interesului, invocate de pârâte, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Relativ la excepţia insuficientei timbrări, aceasta a fost respinsă având în vedere că reclamanta a timbrat la valoarea capătului de cerere accesoriu aşa cum aceasta a fost indicată conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ.
Cât priveşte excepţia prematurităţii cererii, aceasta a fost respinsă prin încheierea din data de 23 noiembrie 2006 având în vedere caracterul nepatrimonial al capătului de cerere principal, împrejurare faţă de care prevederile art. 7201 C. proc. civ. nu sunt incidente.
De asemenea au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesual active şi a interesului invocate de pârâte întrucât nu se poate reţine că reclamanta nu justifică un interes în promovarea litigiului ori că nu este titulară a dreptului dedus judecăţii. Pentru aceleaşi considerente a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, argumentele pe care aceasta le invocă în motivarea acestor excepţii fiind în realitate aspecte ce vizează respingerea acţiunii ca inadmisibilă ori ca nefondată.
Cât priveşte admisibilitatea acţiunii prima instanţă a reţinut că potrivit art. 113 lit. f) din Legea nr. 31/1990 actualizată, adunării generale extraordinare îi revine competenţa de a hotărî asupra majorării capitalului social, aceasta putând fi convocată oricând în acest scop. În acest sens, atât anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 441/2006, cât şi ulterior după intrarea în vigoare a acesteia, respectiv după 1 decembrie 2006, convocarea adunării generale extraordinare se putea face în condiţiile prevăzute de art. 117 din lege de către administratori sau, în prezent de către consiliul de administraţie sau directorat.
Reclamanta a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei să procedeze la majorarea capitalului social fără a face dovada vreunui demers pentru convocarea adunării generale extraordinare în acest scop. Prin urmare, reţine prima instanţă, prin cererea sa reclamanta solicită instanţei să se substituie voinţei societăţii şi cu eludarea mecanismului instituit de lege să o oblige pe aceasta pe cale judecătorească să ia o hotărâre ce ţine de viaţa internă a societăţii, ceea ce este inadmisibil, arată prima instanţă.
De altfel, prin prevederile art. 119 din Legea nr. 31/1990 modificată, se reglementează procedura prin care acţionarii minoritari pot cere instanţei să autorizeze convocarea adunării generale a acţionarilor în situaţia în care consiliul de administraţie ori directoratul nu o convoacă. Instanţei i se dă posibilitatea de a înlătura un abuz de putere al acţionarilor majoritari prin autorizarea convocării adunării generale de către acţionarii ce au formulat cererea şi prin aprobarea ordinii. Deci instanţa nicidecum nu are căderea de a obliga pe acţionari să ia anumite hotărâri ori de a stabili ea însăşi ordinea de zi.
Pe de altă parte, reclamanta s-a prevalat în motivarea acţiunii sale de sentinţa comercială nr. 355/Com/2002 a Tribunalului Bihor, prin care, în mod irevocabil s-a constatat că societatea pârâtă, a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de aport în natură asupra întregului teren înscris în colile funciare indicat în petitul cererii. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că bunurile au fost aduse ca aport în natură conform art. 4.1 din contractul de societate de către un asociat care în acest mod a dobândit încă de la constituirea societăţii cota de participare la capitalul social de 47%.
Pentru aceste considerente, în temeiul textelor legale invocate, prima instanţă a respins în întregime acţiunea formulată ca inadmisibilă.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Deciziei nr. 19 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că apelanta a înţeles greşit referirea instanţei de fond la dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 aşa cum era în vigoare la data promovării acţiunii. Prima instanţă nu a invocat dispoziţiile legale ca pe o neîndeplinire a unei proceduri prealabile ci pentru a indica reclamantei apelante calea pe care trebuia să o urmeze în vederea soluţionării cererii sale. S-a mai avut în vedere că doar adunarea generală extraordinară poate hotărî asupra majorării capitalului social, aceasta în temeiul art. 119 din Legea nr. 31/1990 poate fi convocată în modalitatea acolo menţionată.
În cazul în care administratorii nu convoacă adunarea generală, această convocare va putea fi dispusă de instanţă care va desemna şi persoana ce o va prezida.
Cum acţiunea reclamantei apelante nu a vizat însă acest aspect ci a solicitat instanţei să oblige pârâta să majoreze capitalul social deci să se substituie voinţei societare, deşi nici text de lege nu prevede aşa ceva, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a susţinut nelegalitatea hotărârii datorită aplicării şi interpretării greşite a legii - art. 119, art. 113 lit. f), art. 210 şi 211 din Legea nr. 31/1990, încălcarea art. 3 C. civ cu raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a apreciat, în acord cu prima instanţă, că acţiunea reclamantei este inadmisibilă nu pentru că nu ar exista o dispoziţue legală în acest sens, ci pentru că reclamanta nu a ales calea procedurală prevăzută de lege. Deci nu poate fi acuzată instanţa de denegare de dreptate.
Nu poate fi reţinută nici greşita interpretare sau aplicare a art. 119, art. 113 lit. f), art. 210 şi 211 din Legea nr. 31/1990 în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat în mod corect că prin prevederile art. 119 din Legea nr. 31/1990 modificată, se reglementează procedura prin care acţionarii minoritari pot cere instanţei să autorizeze convocarea adunării generale a acţionarilor în situaţia în care consiliul de administraţie ori directoratul nu o convoacă. Instanţei i se dă posibilitatea de a înlătura un abuz de putere al acţionarilor majoritari prin autorizarea convocării adunării generale de către acţionarii ce au formulat cererea şi prin aprobarea ordinii. Deci instanţa nicidecum nu are căderea de a obliga pe acţionari să ia anumite hotărâri ori de a stabili ea însăşi ordinea de zi.
Reclamanta nu a învestit instanţa cu o cerere prin care să fie autorizată să convoace o adunare generală a acţionarilor, ci a cerut instanţei să oblige societatea să procedeze la majorarea capitalului social şi la dreptului de proprietate asupra acestor acţiuni căre reclamantă.
Aşadar, în raport de obiectul acţiunii, instanţa a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a avut în vedere că, potrivit art. 113 lit. f) numai adunarea generală extraordinară poate decide în mod valabil majorarea capitalului social, ce nu poate îmbrăca decât formele prevăzute de art. 210 din Legea societăţilor comerciale. Cât priveşte încălcarea art. 211 din Legea societăților comerciale se va reţine că acest text a fost abrogat prin art. 1 pct. 49 din O.U.G. nr. 82/2007.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC D.A.M. SRL - Şelimbăr împotriva Deciziei nr. 19 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Înalta Curte va respinge şi cererea formulată de intimata pârâtă SC M.T. SA Bucureşti privind acordarea cheltuielilor de judecată pentru că nu au fost depuse la dosar documente originale care să ateste plata onorariului avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.A.M. SRL - Şelimbăr împotriva Deciziei nr. 19 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea formulată de intimata pârâtă SC M.T. SA Bucureşti privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1200/2010. Comercial. încuviinţare efectuare... | ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
