ICCJ. Decizia nr. 1219/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1219/2010
Dosar nr. 23623/3/2007
Şedinţa de la 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 15429 din 20 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. SRL, ca neîntemeiată. A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul T.C. în contradictoriu cu pârâţii SC A. SRL şi I.D.C., a fost constatată nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2004 şi a fost obligată societatea pârâtă la plata sumei de 5000 Euro în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din data plăţii, reprezentând contravaloare avans achitat către reclamant. Au fost respinse celelalte cereri ca neîntemeiate. A fost obligată pârâta şi la plata sumei de 912 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa, de fond a reţinut că prin antecontractul din data de 20 octombrie 2004, reclamantul urma să cumpere de la SC S.S. SRL, astăzi SC A. SRL, părţile sociale deţinute de asociatul unic I.D.C. care a semnat în această calitate. S-a solicitat rezoluţiunea antecontractului cu restituirea avansului achitat de 5.000 Euro şi plata de daune potrivit clauzei penale care prevedea că, în cazul în care una din părţi renunţă la înţelegerea din antecontract, partea respectivă va plăti daune interese în cuantum de 5.000 Euro în caz de neexecutare a contractului până la data de 15 februarie 2005, reclamantul fiind îndreptăţit la daune, întrucât părţile sociale au fost înstrăinate către alţi parteneri.
Cu privire la valabilitatea convenţiei, potrivit art. 948 C. civ., prima instanţă a arătat că pârâta a invocat excepţia nulităţii absolute pentru lipsa obiectului antecontractului de vânzare-cumpărare datorită inexistenţei dreptului de proprietate asupra părţilor sociale în persoana societăţii care s-a obligat. Constatând întemeiate argumentele pârâtei, instanţa, în baza art. 948, 966, 968 C. civ., a constatat nulitatea absolută a convenţiei, cu consecinţa restituirii plăţii sumei de 5.000 Euro achitată cu titlu de avans în temeiul acestei convenţii către reclamant, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute.
Întrucât pârâtul I.D.C. a fost chemat în judecată ca fost asociat unic şi administrator al societăţii pârâte şi nu ca persoană fizică s-a considerat că soluţia se va pronunţa în contradictoriu şi cu acesta pentru opozabilitate.
Reţinându-se sancţiunea nulităţii absolute a antecontractului, s-a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte apărări care susţin nevalabilitatea convenţiei.
Ca urmare, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. SRL, ca neîntemeiată. A considerat că trebuie admisă în parte acţiunea şi constatată nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2004 şi că trebuie obligată societatea pârâtă la plata sumei de 5000 EURO în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din data plăţii, reprezentând contravaloare avans achitat către reclamant şi a respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 912 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
Prin decizia comercială nr. 33 din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul formulat de apelantul T.C. împotriva sentinţei comerciale mai sus menţionate.
A respins apelul formulat de apelanta SC A. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.
A admis apelul incident formulat de apelantul I.D.C. şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.D.C. şi a respins acţiunea formulată împotriva acestuia, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Apelul formulat de apelantul T.C. nu este fondat.
Antecontractul de vânzare-cumpărare are ca obiect obligaţia pe care şi-a asumat-o promitenta-vânzătoare de a transmite la termenul stabilit contractual dreptul de proprietate asupra părţilor sociale ale societăţii comerciale contra obligaţiei promitentului-cumpărător de a plăti preţul stabilit. Acest obiect nu întruneşte condiţia de a fi posibil, deoarece, pentru a putea transmite dreptul de proprietate asupra părţilor sociale, promitentul-vânzător trebuie să fie sau să poată deveni proprietarul părţilor sociale obiect al antecontractului. Însă, în cauză, promitenta-vânzătoare, care este societate comercială, nu poate deveni proprietara propriilor părţi sociale. Aceasta având în vedere interpretarea dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la data încheierii antecontractului, potrivit cărora părţile sociale pot fi transmise „între asociaţi” şi către „persoane din afara societăţii, precum şi prin succesiune”.
Întrucât obiectul antecontractului nu este posibil, în mod legal şi întemeiat a hotărât prima instanţă că acesta este nul absolut conform art. 948 C. civ.
Având în vedere efectele retroactive ale nulităţii antecontractului şi, întrucât în cauză nu se pune problema rezoluţiunii antecontractului pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una dintre părţi, rezoluţiune care ar interveni numai în cazul unui contract valabil încheiat, a apreciat că nu poate opera clauza penală prevăzută în acesta.
Ca urmare, a considerat că solicitarea apelantului-reclamant de a i se acorda suma de 5.000 Euro cu titlu de daune interese pentru neexecutarea culpabilă de către apelanta-pârâtă, în calitate de promitentă-vânzătoare a obligaţiei asumate nu este întemeiată, prima instanţă motivând soluţia pronunţată cu privire la această cerere a reclamantului.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, s-au aplicat dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., respectiv acordarea lor parţială, în măsura pretenţiilor admise.
Pentru cele arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a respins ca nefiind fondat apelul declarat de apelantul-reclamant T.C.
A apreciat că nici apelul declarat de apelanta-pârâtă SC A. SRL nu este fondat. Astfel a reţinut că:
În mod întemeiat prima instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, deoarece, din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 decembrie 2004 reiese că promitenta-vânzătoare este SC S.S. SRL, reprezentată de asociatul unic al acesteia, I.D.C. şi nu acesta din urmă ca persoană fizică. De altfel, pe convenţie, la rubrica vânzător, pe lângă semnătura lui I.D.C., este aplicată ştampila societăţii comerciale, ceea ce este în concordanţă cu partea introductivă a convenţiei în care se menţionează părţile contractante.
Notificarea şi răspunsul la aceasta aflate la dosarul primei instanţe la filele nr. x şi z se referă la altă convenţie, respectiv la cea din data de 04 februarie 2005, şi nu la cea din cauza de faţă, care este încheiată la data de 20 decembrie 2004.
Contractul de cesiune de părţi sociale ale SC S.S. SRL nr. 004 din 02 februarie 2005 încheiat între pârâtul D.I. şi asociaţii apelantei invocat de către apelanta-pârâtă nu este opozabil apelantului-reclamant care are calitatea de terţ faţă de acesta.
SC A. SRL este succesoarea în drepturi a SC S.S. SRL şi rezultă că are calitate procesuală în cauză, astfel că în mod întemeiat şi legal prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.
Cel de-al doilea motiv de apel din cadrul apelului pârâtei SC A. SRL nu este întemeiat.
Obligarea acestei părţi la restituirea avansului de 5.000 Euro încasat este justificată tocmai de caracterul retroactiv al efectelor nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare. Acesta presupune restituirea prestaţiilor, în speţă a avansului, deţinerea lui nemaiavând temei contractual şi reprezentând o plată nedatorată.
Nu poate fi reţinută susţinerea apelantei SC A. SRL, în sensul că apelantul-pârât l.D.C. a restituit apelantului-reclamant suma de 5000 Euro, deoarece singurele probe în acest sens sunt declaraţia martorului N.Şt., propus de apelantă şi răspunsul la interogatoriu luat lui l.D.C., probe ce nu se coroborează cu alte probe din dosar.
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului l.D.C. a fost întemeiat admisă de către prima instanţă, deoarece acesta nu a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al SC S.S. SRL, deci nu are calitate procesuală pasivă.
Având în vedere cele arătate, instanţa a constatat că apelul declarat de apelanta-pârâtă SC A. SRL nu este fondat şi, în temeiul art. 296 C. proc. civ., l-a respins.
A apreciat că este fondat apelul incident declarat de apelantul-pârât l.D.C., pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel care se referă la neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., a considerat că nu este întemeiat dar, cel de-al doilea motiv din cadrul cererii de aderare la apel este întemeiat. Astfel, instanţa de apel a reţinut că:
Deşi, în mod întemeiat, prima instanţă a menţionat în încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2007, că urmează a admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.D.C., nici în cadrul acestei încheieri şi nici în dispozitivul sentinţei atacate, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la această excepţie. Mai mult, în dispozitivul sentinţei s-a consemnat admiterea în parte a acţiunii şi în contradictoriu cu pârâtul I.D.C.
Faţă de acestea, a considerat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului-pârât I.D.C. este întemeiată şi în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul incident declarat de acesta şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.D.C. şi a respins acţiunea formulată împotriva lui ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul T.C., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei curţii de apel în sensul admiterii apelului său şi schimbarea în parte a soluţiei instanţei de fond, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii sale, cu cheltuieli de judecată la fond, apel şi în recurs.
Recurentul-reclamant formulează, în esenţă, următoarele motive de recurs.
1. decizia curţii de apel este nelegală, întrucât greşit nu s-a făcut aplicarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi instanţele nu s-au pronunţat pe cererea reclamantului, respectiv pe rezoluţiune, ci pe nulitatea actului, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fiind încălcate dispoziţiile art. 129 pct. 4, art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 977 şi 1020 – art. 1021 C. civ.
2. decizia instanţei de apel este nelegală şi pentru că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.D.C., considerând greşit că acesta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, în realitate, antecontractul priveşte calitatea lui de proprietar al părţilor sociale, de unic proprietar şi administrator, dar şi calitatea de proprietar al societăţii şi de proprietar asupra patrimoniului activ, motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu privire la art. 948 C. civ. Totodată, decizia din apel este nelegală şi pentru că greşit a admis aderarea la apelul său, constatând că I.D.C. nu are calitate procesuală pasivă şi legitimare pentru a-i fi angajată răspunderea în cauză.
3. în mod greşit, curtea de apel, prin decizia pronunţată nu a făcut aplicarea art. 1066, 1087 şi 1298 C. civ. şi nu a obligat pârâţii la plata în întregime a sumei solicitate în acţiune, respectiv 10000 EURO, din care 5000 EURO avans la antecontractul de vânzare-cumpărare părţi sociale şi patrimoniu şi 5000 EURO daune interese pentru dezicere de la vânzare-cesiune.
4. în mod greşit, prin decizia instanţei de apel nu au fost acordate cheltuielile de judecată, în totalitatea lor, la fond şi în apel, aşa cum au fost solicitate de reclamant, făcându-se aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii legale ce sunt invocate şi pentru acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate în cauze, se constată următoarele:
1. În ce priveşte primul motiv de recurs, fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., potrivit căruia se susţine că greşit instanţele nu s-au pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv rezoluţiunea actului juridic dedus judecăţii, ci asupra nulităţii acestuia, se constată că nu este întemeiat, întrucât instanţa de fond a avut în vedere obiectul cererii reclamantului, dar a trebuit să soluţioneze ca excepţie de fond şi excepţia nulităţii absolute pentru lipsa obiectului antecontractului de vânzare-cumpărare invocată de pârâta SC A. SRL, prin întâmpinare, întemeiată pe inexistenţa dreptului de proprietate asupra părţilor sociale în persoana societăţii care s-a obligat.
Examinând această excepţie, prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 948, 966, 968 C. civ., prima instanţă a apreciat că este întemeiată motivat de împrejurarea că antecontractul a fost încheiat între SC S.C. SRL şi T.C. şi ca urmare a constatat nulitatea absolută a convenţiei.
Cum nulitatea absolută este o sancţiune care lipseşte actul juridic de efectele contrare edictate pentru încheierea sa valabilă, drept consecinţă a desfiinţării actului, în mod corect instanţa a dispus restituirea către reclamant a plăţii sumei de 5000 Euro, achitată în temeiul acestei convenţii, cu titlu de avans, soluţie ce a fost confirmată judicios şi de instanţa de apel care a reţinut că s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi a respins ca nefondat apelul reclamantului, întemeiat pe această critică.
Nici critica conţinută de cel de-al doilea motiv de recurs, conform căruia în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.D.C., ca persoană fizică, reţinându-se că raporturile juridice s-au stabilit cu societatea, nu este întemeiată, întrucât din examinarea şi interpretarea antecontractului de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2004 rezultă că pârâtul nu a încheiat acest act în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al SC S.S. SRL, fapt recunoscut de altfel de reclamant la ultimul termen de judecată în faţa primei instanţe.
În ce priveşte cererea de aderare la apelul reclamantului, a pârâtului I.D.C., se constată că în mod corect a fost admisă, întrucât prima instanţă deşi a luat în considerare această excepţie, a omis să se pronunţe asupra ei şi, mai mult, în dispozitivul sentinţei s-a consemnat admiterea în parte a acţiunii şi în contradictoriu cu acest pârât.
Cel de-al treilea motiv de recurs, conform căruia greşit pârâţii nu au fost obligaţi la plata sumei solicitate prin acţiune, respectiv atât restituirea avansului, cât şi daune interese, este de asemenea neîntemeiat, deoarece având în vedere efectele retroactive ale nulităţii antecontractului şi nu rezoluţiunea antecontractului pentru neexecutare culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi, nu poate opera clauza penală prevăzută în acesta, ce poate fi activată doar în cazul unui contract valabil încheiat, situaţie în care în mod corect a fost admisă acţiunea reclamantului pentru restituirea avansului achitat, dar nu şi pentru daunele interese solicitate, în cauză acestea fiind lipsite de suport legal, astfel cum s-a arătat şi cum au reţinut corect ambele instanţe care s-au administrat în cauză.
În fine, cea de-a patra critică privind greşita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanţele care s-au pronunţat în cauză este neîntemeiată, întrucât se constată că au fost respectate dispoziţiile art. 274 – art. 276 C. proc. civ. şi instanţele au acordat în mod corect doar parţial aceste cheltuieli, în măsura pretenţiilor admise, având în vedere că acţiunea introductivă a reclamantului a fost numai în parte admisă, iar apelul formulat de acesta a fost respins, împrejurare în care reclamantului nu-i mai puteau fi acordate şi alte cheltuieli de judecată decât cele stabilite prin hotărârea instanţei de fond.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, reţinându-se că reclamantul nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea sau modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de reclamantul T.C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva deciziei comerciale nr. 33 din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1216/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1226/2010. Comercial → |
|---|
