ICCJ. Decizia nr. 1363/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1363/2010
Dosar nr. 6555/101/2007
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reclamantele P.E.A. şi P.E.D. au solicitat obligarea pârâţilor SC U. SA BUCUREŞTI şi SC A. SA AGENŢIA MEHEDINŢI, la plata daunelor morale şi materiale în cuantum de 127.840 lei, daune care decurg din producerea evenimentului asigurat.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentinţa civilă nr. 988 din data de 9 martie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială.
În motivarea sentinţei, judecătoria a reţinut că asigurările sunt fapte obiective de comerţ, raportat la valoarea pretenţiilor solicitate, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 56 C. com. raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Sentinţa sus menţionată a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de către reclamantele P.E.A. şi P.E.D., prin decizia nr. 811/ R din 31 mai 2007 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă.
Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, soluţionând cauza în primă instanţă, prin sentinţa nr. 912 din 15 octombrie 2008, a respins acţiunea formulată de reclamantele P.E.A., în nume personal şi ca reprezentant al minorei P.E.D.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A. SA; a luat act că reclamanţii D.A.I. şi D.D.R., sunt de acord cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de aceşti reclamanţi în dosarul nr. 26740/3/2007; a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi D.A.I. şi D.D.R., a fost obligat pârâtul SC A. SA la plata sumei de 200.000 lei contravaloare despăgubiri; a fost respins capătul de cerere privind despăgubirile materiale în cuantum de 100.000 lei, solicitate de reclamanţi.
În considerentele deciziei Tribunalul a reţinut:
Obiectul acţiunii: obligarea pârâtelor SC U. SA şi SC A. SA la plata sumei de 100.000 lei daune morale şi 27.840 daune materiale, reprezentând diferenţa dintre pensia de urmaş de 129 lei/lună şi suma minimă de 369 lei, acordată de tatăl decedat pentru perioada cuprinsă între decesul tatălui şi majoratul minorei şi 178.967 lei pentru P.E.A., reprezentând 100.000 lei daune morale şi 78.967 lei daune materiale.
Motivarea acţiunii: Între autoturismul soţului reclamantei şi autoturismul condus de D.D. s-a produs o coliziune, în urma căreia au decedat trei persoane: P.F.C., D.R.T. şi D.D. Parchetul de pe lângă Judecătoria de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a dispus neînceperea urmăririi penale ca urmare a decesului conducătorilor auto implicaţi în accident, iar din expertiza tehnică efectuată a rezultat culpa autoturismului WV.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi Norma din 29 iunie 2005, pentru aplicarea Legii nr. 136/1995.
Reclamantele şi-au precizat acţiunea, în sensul că au solicitat obligarea pârâtelor la 227.840 lei despăgubiri pentru minora P.E.D. şi 261.392 lei pentru reclamanta P.E.A., precum şi penalităţi de întârziere de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere. În completarea motivelor cererii, reclamantele au mai arătat că autoturismul WV era proprietatea SC M.A. SA folosit de utilizatorul SC M.R.M.C. SRL, iar D.D. era salariatul utilizatorului.
Pârâta SC A. SA a invocat în faţa instanţei de fond excepţia lipsei calităţii procesuale.
Pârâta SC U. SA a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, iar instanţa prin încheierea de şedinţă din data de 23 octombrie 2007 a respins excepţia invocată.
Pârâta SC U.V.I.G. SA a invocat excepţia netimbrării cererii, urmare acesteia reclamanta a formulat cerere de asistenţă judiciară, admisă în parte prin încheierea din data de 20 noiembrie 2007, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru P.E.D. nu şi P.E.A. Reclamanta P.E.A. şi-a redus cuantumul pretenţiilor la 158.392 lei, astfel încât excepţia netimbrării a rămas fără obiect.
Pârâta SC M. IFN SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că orice daune cauzate de utilizarea autoturismului trebuie solicitate utilizatorului SC M.R.M.C. SRL.
Pârâta SC M.R.M.C. SRL a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece între societăţile de asigurare şi societatea pârâtă nu există raport de asigurare.
Toate aceste excepţii au fost respinse prin încheierea din data de 20 februarie 2008.
Pârâţii D.A.I. şi D.D.R. au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi lipsa calităţii procesuale, având în vedere cele reţinute prin decizia penală nr. 1286/ R din 8 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, potrivit căreia s-a stabilit vinovăţia numitului P.F.C. în producerea accidentului rutier.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost soluţionată prin încheierea din data de 16 ianuarie 2008, iar excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor a fost unită cu fondul.
Paralel cu acest dosar, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanţii D.A.I. şi D.D.R. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA pentru ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 100.000 lei daune materiale, reprezentând venitul nerealizat din salariul defunctului de la data decesului până la data introducerii acţiunii, 200.000 lei daune morale, actualizarea cu indicele de inflaţie a daunelor morale. Alături de această pârâtă a fost chemată în judecată şi P.E.A. pentru opozabilitate.
În motivarea acestei acţiuni, s-a motivat că la data de 20 februarie 2006 s-a produs un accident rutier în urma căruia au decedat P.F.C. şi D.D., iar din actele întocmite de organele de poliţie s-a stabilit că vinovăţia aparţine lui P.F.C., iar deschiderea dosarului de daună s-a făcut la SC A. SA.
Pârâta P.E.A. a invocat prin întâmpinare lipsa calităţii procesuale pasive şi a solicitat conexarea acestui dosar la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, care are ca obiect pretenţii în contradictoriu cu aceeaşi societate de asigurare, izvorâtă din acelaşi accident rutier.
Prin încheierea din data d 7 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 6555/101/2007, a admis cererea de conexare şi a dispus conexarea dosarului nr. 26470/3/2007 al Tribunalului Bucureşti la prezentul dosar, apreciindu-se îndeplinite condiţiile cerute de art. 164 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa sentinţa sus menţionată, tribunalul a reţinut în considerente că întrucât nu este ţinută de motivele din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, a examinat împrejurările producerii accidentului şi a stabilit vinovăţia persoanelor implicate. Astfel, a stabilit că vinovăţia aparţine numitului P.F.C. Accidentul s-a produs în perioada de acoperire a poliţei pentru autoturismul DACIA LOGAN, asigurat la SC A. SA., fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi Ordinul nr. 3108/2004, pentru poliţa de asigurarea R.C.A. În consecinţă, în temeiul art. 41 din Legea nr. 136/1995 şi art. 19 şi 22 din Ordinul nr. 3108/2004, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată în parte acţiunea reclamanţilor D.
Tribunalul a respins cererea reclamantelor P.E.A. şi P.E.D. apreciind că poliţa R.C.A. nu cuprinde prejudiciul constând în daune morale şi materiale, nefiind îndeplinite cerinţele art. 20 pct. 5 din Ordinul nr. 3108/2004, admiţând excepţia lipsei calităţii procesual pasive faţă de aceste reclamante.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta P.E.A. în nume propriu şi pentru fiica sa minoră P.E.D., iar Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin decizia nr. 81 din 9 aprilie 2009, a respins, ca nefundat, apelul.
Curtea de Apel, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor şi apărărilor invocate, a reţinut în ceea ce priveşte nulitatea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. proc. civ., că aceasta este o nulitate relativă care nu poate fi invocată pentru prima oară în apel, aceasta nefiind invocată în condiţiile art. 108 alin. 3 C. proc. civ. În ceea ce priveşte expertiza efectuată în cauză s-a apreciat că expertul a răspuns tuturor obiectivelor stabilite şi obiecţiunilor formulate de părţi. În ceea ce priveşte efectuarea unei noi expertize, Curtea a stabilit că aceasta nu este posibilă în condiţiile în care ambele maşini au fost înstrăinate, acestea fiind avariate în proporţie de 90 %. Cu referire la situaţia de fapt, Curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a analizat în mod just procesul verbal de constatare la faţa locului, actele de urmărire penală, declaraţiile martorilor şi constatările expertului tehnic F.C., fără a lua în considerare expertizele extrajudiciare administrate în cauză.
Curtea de Apel, în baza rolului devolutiv a reanalizat situaţia de fapt, ajungând la concluzia că răspunderea conducătorului P.F.C. intervine pentru prejudiciul produs de lucrul aflat sub paza sa, atât materială cât şi juridică, potrivit dispoziţiilor art. 1000 alin. (1) C. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.E.A. în nume propriu şi în calitate de reprezentant a minorei P.E.D., în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs, recurenta a susţinut că ambele instanţe au încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, şi anume principiul adevărului obiectiv, principiul contradictorialităţii şi al rolului activ.
În altă ordine de idei instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea competenţei prevăzută de Legea nr. 272/2004, în speţă fiind vorba de protejarea intereselor unui copil minor, cauza fiind de competenţa instanţei civile, respectiv a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
În raport de încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece nu a hotărât numai asupra obiectului cererii de apel, menţinând dispoziţiile de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC M. IFN SA BUCUREŞTI.
În privinţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia cuprinde motive contradictorii, fiind invocate probe care nu se coroborează şi constatări contradictorii.
Ambele instanţe au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că temeiul acţiunii este art. 50 pct. 3 din Legea nr. 136/1995, care prevede că se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul, soţia sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului autovehiculului asigurat, deci SC A. SA avea calitate procesuală pasivă şi trebuia obligat la plată. În mod greşit instanţa a respins acţiunea reclamantei deşi erau aplicabile dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995.
Prin decizia instanţei de apel a fost creată o situaţie juridică mai grea pentru reclamantă, întrucât instanţa de apel nu a motivat de ce a respins critica privind nulitatea raportului de expertiză şi a reţinut concluzia cazului fortuit exonerator de răspundere.
Recurenta critică şi măsura obligării sale la plata cheltuielilor de judecată aferente apelului, susţinând că acestea trebuiau suportate de asigurător.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestor motive recurenta a prezentat amplu argumentat criticile, însă instanţa de recurs urmează a răspunde acestora, sintetizând din cuprinsul acestora numai motivele de nelegalitate care pot forma obiect al controlului de nelegalitate.
Motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 şi pct. 3 C. proc. civ.
În susţinerea acestor motive de nelegalitate, recurenta a susţinut competenţa completelor speciale instituită de Legea nr. 272/2004, având în vedere că litigiul priveşte şi interesele unui copil minor, sens în care a invocat prevederile art. 1 şi 2, din Legea nr. 272/2004, precum şi art. 1, 10, 33, 41 din Legea nr. 303/2004.
Dispoziţiile precitate nu sunt aplicabile în cauză, întrucât contractele de asigurare sunt acte obiectiv comerciale, conform art. 3 paragraf 17 C. com., deoarece însăşi legiuitorul le-a declarat ca atare, având în vedere comercialitatea care se impune prin însăşi natura lor. Natura comercială a acţiunii este determinată potrivit dispoziţiilor de drept substanţial referitoare la faptele de comerţ obiective. Competenţa în materie comercială se determină după normele cuprinse în Codul comercial, potrivit cărora aparţin jurisdicţiei comerciale toate acţiunile referitoare la faptele comerciale între orice persoane, chiar dacă actul este comercial numai pentru una din părţi.
În consecinţă, în raport de aceste considerente în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 720 1 C. proc. civ., referitoare la concilierea directă.
În ceea ce priveşte critica privind timbrarea cererii de chemare în judecată, se constată că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea interesată poate formula cerere de reexaminare potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, aceasta fiind modalitatea pe care recurenta o avea la dispoziţie şi nu invocarea ca şi motiv de nelegalitate pentru prima oară în faţa instanţei de recurs.
Motivul reprezentat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În raport de acest motiv de recurs recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat în limitele cererii de apel, respectiv a menţinut dispoziţiile privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC M. IFN SA BUCUREŞTI deşi această critică nu a fost formulată de către apelantă.
Cazul de extra petita invocat de recurentă se constată a fi nefondat, instanţa de apel respectând principiul disponibilităţii procesuale. Astfel, prin considerentele deciziei, instanţa de apel a analizat criticile invocate de către apelantă, dar şi apărările formulate de pârâte. Una dintre aceste apărări a fost invocată de către pârâta SC M. IFN SA BUCUREŞTI, în sensul reiterării excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive, asupra căreia instanţa s-a pronunţat, prin dispozitiv, în sensul menţinerii dispoziţiilor privind admiterea acestei excepţii.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurenta a invocat nulitatea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la nelegala convocare a părţilor la efectuarea expertizei.
Această nulitate relativă, pentru a fi valorificată pe calea recursului, trebuie să fi fost invocată in limine litis în faţa instanţei de fond, iar acesta să o fi respins sau să fi omis să se pronunţe asupra ei, iar această neregularitate procedurală să fi fost reiterată fără succes în faţa instanţei de apel.
Înalta Curte constată că instanţa de apel, în mod corect a apreciat că nulitatea privind necitarea părţilor la efectuarea expertizei a fost invocată pentru prima oară în apel, neputând fi valorificată în aceste condiţii pe cale recursului.
De asemenea, cererea recurentei privind efectuarea unei noi expertize, cerere reiterată şi în apel a fost argumentată de către instanţa, în considerarea caracterului devolutiv al acesteia.
Criticile dezvoltate la pct. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 şi 12 din detalierea motivelor de recurs, nu pot constitui obiect al controlului de legalitate al instanţei de recurs, întrucât vizează modul în care au fost interpretate concluziile raportului de expertiză, modul în care expertul a răspuns obiecţiunilor formulate de părţi, modul de stabilire a situaţiei de fapt, interpretarea înscrisurilor care au format convingerea instanţei, cauzele producerii accidentului, modul de interpretare a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, toate aceste chestiuni reprezentând motive de netemeinicie care, în actuala reglementare nu pot forma obiect de analiză în această cale extraordinară de atac. Înalta Curte precizează că instanţa de apel, în baza rolului devolutiv al apelului este suverană în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt, raportat la probele administrate în cauză, instanţa de recurs, având obligaţia de a verifica aplicarea corectă a legii în raport de situaţia astfel stabilită. În recurs se judecă exclusiv în drept numai hotărârea recurată. Sunt şi rămân câştigate cauzei faptele, astfel cum au fost apreciate de judecătorii fondului.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se poate invoca atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii. Citând aceste dispoziţii, recurenta nu a precizat, în concret în ce constă încălcarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., acest motiv de recurs fiind invocat numai formal.
Considerentele deciziei demonstrează contrariul celor afirmate de recurentă, instanţa de apel realizând o motivare explicită, abordând toate criticile propriu-zise formulate de reclamantă, răspunzând fiecărei aserţiuni şi argument adus de parte, astfel încât critica va fi respinsă.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a pus în discuţie interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 50 pct. 3 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995, în sensul că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC A. SA în raport de acţiunea reclamantei.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 pct. 5 din Ordinul 3108/2004,, Asigurătorul R.C.A. acordă despăgubiri în cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de autovehicule.
Aşadar, în mod corect ambele instanţe au apreciat că beneficiază de despăgubiri soţul, soţia sau membrii asiguratului RCA, vinovat de producerea accidentului, dacă aceştia au suferit vătămări corporale în urma accidentului rutier, ori în speţa de faţă nici soţia nici fiica lui P.F. nu au suferit vătămări corporale din accident.
În consecinţă, în ceea ce priveşte prejudiciul solicitat de reclamante, privind daune morale şi materiale, nu poate fi acordat în raport de neîndeplinirea condiţiilor cerute de art. 20 pct. 5 din Ordinul nr. 3108/2004.
Recurenta a criticat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., arătând că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., suportarea cheltuielilor de judecată are la bază ideea de culpă procesuală. Cum promovarea căii de atac a apelului a fost datorată recurentei, cheltuielile de judecată au rolul de a despăgubi partea care a câştigat procesul şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.
Buna credinţă a părţii care a pierdut procesul, respectiv a recurentei, nu poate constitui temei pentru exonerarea ei de la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, la plata acestor cheltuieli nu poate fi obligată societatea de asigurare, având în vedere că faţă de această pârâtă a fost respinsă cererea principală având ca obiect despăgubiri.
Cu referire la posibilitatea reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o posibilitate pentru instanţă şi nu o obligaţie, în oricare situaţie reprezintă o chestiune de apreciere din partea instanţei de apel, în raport de circumstanţele cauzei, care nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins, urmând a se lua act că intimata SC U.A. SA nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.E.A. în nume personal şi în calitate de reprezentat a minorei P.E.D. împotriva deciziei nr. 81 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Ia act că intimata SC U.A. SA nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1226/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1431/2010. Comercial → |
|---|
