ICCJ. Decizia nr. 1223/2010. Comercial. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1223/2010
Dosar nr. 6172/111/2008
Şedinţa publică de la 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 163 din 17 februarie 2009, Tribunalul Bihor, secţia comercială, a admis cererea formulată de reclamantul G.S.C., domiciliat în Oradea, jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta SC D.V. SA cu sediul în Oradea, jud.Bihor, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr. J/05/996/2001, Cui/Ro nr. 14370054, reprezentată în baza Hotărâri Consiliului de Administraţie din 15 mai 2006 prin dl. F.M.H. şi, în consecintă, a anulat Hotărârea Consiliului de Administraţie din 03 noiembrie 2008 a SC D.V. SA şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 2.020,3 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
Contractul de mandat între părţi s-a încheiat la data de 15 mai 2008, în urma acordului de voinţă între mandatar şi mandante, în baza dispoziţiilor art. 1532 şi urm. din C. civ. şi a Legii nr. 3l/l990 privind societăţile comerciale, modificate prin Legea nr. 441/2006 şi O.U.G. nr. 82/2007, reclamantul fiind mandatat să organizeze, să conducă şi sa gestioneze în calitate de director general (şi nu ca administrator) activitatea societăţii pârâte.
Cazurile de încetare a contractului sunt expres şi limitativ prevăzute în conţinutul acesteia, iar contractul poate fi modificat doar prin acordul părţilor, conform prevederilor art. 6 din contract.
În contract nu există nici o clauză cu privire la posibilitatea suspendării temporare din funcţie al directorului general.
Din conţinutul contractului de mandat rezultă că reclamantul a fost mandatat de consiliul de administraţie prin preşedinte, pentru a conduce, organiza şi gestiona activitatea societăţii, deci nu se poate pune semnul egalităţii între noţiunile de administrator în sensul prevederilor Legii nr. 31/1990 şi de director general, pentru a fi aplicabile directorului general prevederile art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, dacă nu există o prevedere expresă în contractul de mandat, care ar acorda posibilitatea consiliului de administraţie de a suspenda din funcţie directorul general.
Prin Decizia nr. 65/C din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Orade, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis ca fondat apelul declarat de pârâta SC D.V. SA, împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 5 a Consiliului de Administraţie.
Pentru a hotărî astfel, în şedinţa publică din data de 2 iunie 2009, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii reclamantului şi deliberând asupra acesteia, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. , din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii a Consiliului de administraţie a SC D.V. SA din data de 03 noiembrie 2008.
Potrivit art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, deciziile consiliului de administraţie pot fi atacate cu acţiune în nulitate (absolută sau relativă) reglementată prin dispoziţiile art. 132 din Lege, numai în cazul în care deciziile au fost adoptate în exercitarea atribuţiilor permise de lege a fi delegate prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale extraordinare. Este vorba despre situaţiile prevăzute de art. 113 lit. b) şi c) din lege, privind mutarea sediului societăţii şi respectiv schimbarea obiectului de activitate al societăţii.
În cazul adoptării altor decizii decât cele în exercitarea atribuţiilor delegate de adunarea generală, competenţa de anulare a acestora revine adunării generale ordinare, singura care poate decide să menţină sau să invalideze o decizie obişnuită a consiliului de administraţie, în virtutea atribuţiei acesteia de control a activităţii şi gestiunii administratorilor.
În speţă, hotărârea nr. 5 a consiliului de administraţia a SC D.V. SA nu vizează nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 113 lit. b) şi c), deci nu este vorba despre o decizie luată în baza delegării atribuţiilor din partea adunării generale extraordinare sau prin actul constitutiv. Prin urmare, nefiind aplicabile prevederile art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, competenţa de a soluţiona acţiunea în anularea acestei hotărâri revine adunării generale ordinare. Dat fiind că, potrivit art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, intră în competenţa obligatorie a adunării generale ordinare numirea administratorilor, în baza principiului simetriei la încheierea şi executarea actelor juridice şi a ierarhiei organelor societăţilor pe acţiuni, organul care a făcut numirea administratorilor este cel îndreptăţit la anularea deciziilor consiliului de administraţie.
În situaţia în care adunarea generală, organ suprem, îndreptăţit să decidă asupra oportunităţii deciziilor consiliului de administraţie, nu procedează la anularea acestora, hotărârea care constată acest refuz poate fi atacată în justiţie.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul G.S.C., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în apel şi recurs, conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei.
Recurentul-reclamant susţine în esenţă că din coroborarea dispoziţiilor art. 137, art. 142 alin. (2) lit. c), art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, rezultă fără dubiu faptul că Hotărârea Consiliului de administraţie, prin care s-a decis suspendarea temporară a contactului de mandat are deschisă împotriva acesteia calea de atac a acţiunii în anulare a unei asemenea hotărâri, întrucât astfel de decizii sunt un atribut al Consiliului de administraţie, iar invalidarea lor nu revine AGA, deoarece în Legea nr. 31/1990 republicată, au fost prevăzute expres atribuţiile delegate Consiliului de administraţie, printre care se numără şi competenţa în privinţa numirii, revocării directorului, cum de altfel rezultă evident şi din contractul de mandat şi anume că A.G.A. a delegat atribuţiile în acest sens, în mod expres Consiliului de administraţie.
În concluzie, arată că în mog greşit şi cu interpretarea eronată a dispoziţiilor legale invocate, instanţa de apel a admis excepţia pe care a invocat-o din oficiu, respingând ca inadmisibilă acţiunea reclamantului.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susţinerilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
Într-adevăr, aşa cum chiar recurentul reclamant recunoaşte, toate deciziile privind conducerea operativă a unei societăţi comerciale, inclusiv numirea şi revocarea directorilor, încheierea contractului de mandat şi măsurile dispuse împotriva acestora reprezintă atributul exclusiv al Consiliului de administraţie, astfel cum rezultă din actul constitutiv al societăţi, dar şi, mai ales, din dispoziţiile exprese ale Legii nr. 31/1990 republicată, respectiv ale art. 137 şi următoarele, care potrivit art. 152 din aceeaşi lege sunt aplicabile şi directorilor societăţilor pe acţiuni.
În conformitate cu dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 31/1990 republicată, - aşa cum corect a apreciat şi instanţa de apel - deciziile Consiliului de administraţie pot fi atacate în instanţă cu acţiune în nulitate (absolută sau relativă), doar în condiţiile în care aceste decizii au fost adoptate în exercitarea atribuţiilor permise de lege a fi delegate prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale extraordinare.
Mai mult decât atât, delegarea poate fi dispusă limitativ doar pentru cazurile prevăzute de art. 113 lit. b) şi c) din legea mai sus menţionată, privind mutarea sediului societăţii şi respectiv, schimbarea obiectului de activitate al societăţii, - aşa încât în cazul adoptării de către Consiliul de administraţie al societăţii a altor hotărâri decât cele în exercitarea atribuţiilor delegate expres şi în limitele legale menţionate, competenţa de anulare a acestora revine adunării generale a acţionarilor societăţii, singura îndrituită să menţină sau să invalideze o decizie obişnuită a Consiliului de administraţie.
Cum în speţă, Hotărârea nr. 5 din 3 noiembrie 2008 a Consiliului de administraţie nu vizează niciuna din situaţiile menţionate anterior, nefiind vorba despre o decizie luată în baza delegării atribuţiilor de către adunarea generală a acţionarilor, nu devin aplicabile dispoziţiile art. 114 alin3 din Legea nr. 31/1990 republicată, privind posibilitatea atacării acestora în faţa instanţelor judecătoreşti, ci competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare a unei astfel de hotărâri revine adunării generale ordinare şi numai în situaţia în care adunarea generală nu procedează la anularea ei, hotărârea care constată refuzul poate fi atacată în instanţă -astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de apel.
În consecinţă, constatându-se că în mod corect instanţa de apel a respins acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă prin admiterea excepţiei invocate din oficiu, - această soluţie va fi menţinută ca fiind legală, iar recursul reclamantului G.S.C. va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul G.S.C. împotriva Deciziei nr. 65/C din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1222/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 1228/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
