ICCJ. Decizia nr. 125/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 125/2010
Dosar nr. 6426/1/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1790 din 27 iulie 2006 pronunţată în dosarul nr. 1914/2005 al Tribunalului Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.I.E. SRL Arad împotriva pârâtei SC C. SRL Timişoara cu consecinţa obligării acesteia să refacă lucrarea de construcţii montaj ce face obiectul contractului de antrepriză încheiat între părţi la data de 12 august 2002, în sensul remedierii denivelărilor apărute pe platforma de la sediul reclamantei unde s-au efectuat iniţial lucrările de construcţii, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să execute această lucrare pe cheltuiala pârâtei, care a fost obligată şi la plata sumei de 711,80 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că între părţi s-a încheiat la data de 12 august 2002 contractul de antrepriză din 2002, în temeiul căruia pârâta în calitate de antreprenor s-a obligat să execute lucrări de amenajare cu pavele şi borduri a curţii de la sediul reclamantei, în termen de 45 de zile de la data încheierii convenţiei.
Prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 19 decembrie 2002, semnat de ambele părţi, comisia de recepţie a constatat finalizarea lucrărilor, însă s-au formulat obiecţiuni în privinţa calităţii acestora, recomandându-se corectarea denivelărilor apărute sub exploatare din vina constructorului, în perioada de garanţie, într-un interval de 7 zile de la sesizarea acestora.
De asemenea, prin procesul-verbal de recepţie semnat de părţi la data de 13 august 2003, s-a admis recepţia lucrărilor însă s-a apreciat că este necesară ţinerea sub observaţie a platformei dalate în privinţa scurgerii apelor meteorice la gurile de evacuare.
În acest context, tribunalul a arătat că este întemeiată solicitarea reclamantei, formulată în temeiul art. 14 din contract, de obligare a pârâtei la remedierea defecţiunilor apărute în perioada de garanţie de 2 ani calculat de la data recepţiei finale. Au fost avute în vedere în acest sens şi concluziile expertizelor efectuate în cauză coroborate cu poziţia procesuală a pârâtei care s-a angajat să remedieze denivelările apărute pe platformă, cel mai târziu până la data de 30 aprilie 2006, însă nu şi-a îndeplinit această obligaţie, deşi soluţionarea cauzei a fost suspendată la cererea ambelor părţi tocmai în acest scop.
În consecinţă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 969 şi art. 970 C. civ., Tribunalul a admis acţiunea reclamantei.
Considerând că dispozitivul sentinţei este neclar, pârâta a solicitat în temeiul art. 2811 C. proc. civ. lămurirea acestuia, în sensul precizării unor date care să permită executarea.
Prin încheierea nr. 170 din 29 ianuarie 2007, tribunalul a admis cererea, arătând în considerente că pârâta va fi obligată să remedieze lucrarea pe porţiunile ce nu respectă în totalitate prevederile proiectului întocmit de proiectantul SC A.P. SRL, precum şi pe baza acestui proiect care, de altfel a stat la baza efectuării lucrării, potrivit dispoziţiilor contractuale şi cu consultarea acestuia, precizând în dispozitiv că lucrarea va fi executată pe baza unui proiect topografic avizat întocmit de acest proiectant.
Prin Decizia civilă nr. 167 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, s-a constatat perimarea apelurilor declarate de pârâta SC C. SRL Timişoara împotriva sentinţei comerciale nr. 1790/2006 şi a încheierii nr. 170/2007 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia comercială.
Recursul declarat de pârâtă a fost admis prin Decizia nr. 727 din 5 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pronunţată în dosarul nr. 598/59/2007, iar hotărârea instanţei de apel a fost casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, în considerarea faptului că termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 248 alin. (3) C. proc. civ. a fost întrerupt prin cererea formulată de pârâtă în vederea repunerii pe rol a cauzei.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 111 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâtă.
Pentru a proceda în acest mod instanţa de apel a reţinut că expertizele de specialitate efectuate în cauză au stabilit fără echivoc culpa pârâtei care a efectuat necorespunzător lucrările ce au format obiectul contractului din litigiu, împrejurare pe care, de altfel, nu a contestat-o, asumându-şi obligaţia remedierii acestor deficienţe, însă aceasta nu a fost respectată.
Sub acest aspect, arată instanţa, probele administrate în faţa primei instanţe, relevă temeinicia susţinerilor reclamantei, motiv pentru care a fost înlăturată critica pârâtei referitoare la existenţa culpei reclamantei care nu i-a predat toate avizele şi acordurile necesare, în considerarea faptului că pârâta, în calitate de antreprenor avea obligaţia executării lucrărilor contractate în condiţii de bună calitate, în caz contrar fiindu-i antrenată răspunderea conform art. 969 şi art. 970 C. civ.
În acest context, argumentează instanţa de apel, nu se impune modificarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtei la refacerea doar a unei părţi din pavaj deoarece potrivit rapoartelor de expertiză este necesară refacerea în totalitate a lucrărilor pe baza unui proiect de execuţie corespunzător dar şi în considerarea poziţiei procesuale a pârâtei care şi-a asumat această obligaţie.
Referitor la apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii nr. 170/2007, curtea de apel a reţinut că sunt nefondate şi criticile formulate în această privinţă având în vedere faptul că acţiunea reclamantei a fost admisă în întregime, iar pârâta a fost obligată să refacă lucrarea de construcţii montaj ce a format obiectul contractului din litigiu, pe baza proiectului topografic întocmit de un anumit proiectant. De asemenea, arată instanţa, utilizând procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ., în realitate pârâta tinde la reformarea sentinţei civile, în privinţa fondului litigiului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC C. SRL, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 2, 6, 7, 8, 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare în condiţiile în care pentru primul termen de judecată stabilit în rejudecare după casare, la data de 21 mai 2009, a solicitat, în temeiul art. 156 amânarea cauzei pentru angajarea unui alt apărător iar această cerere a fost temeinic motivată.
Instanţa de apel, susţine recurenta, nu s-a pronunţat cu privire la această cerere, ci a rămas în pronunţare, respingând atât cererea de redeschidere a dezbaterilor cât şi pe aceea de efectuare a unei expertize, cu motivarea că în cauză s-au mai efectuat astfel de lucrări.
De asemenea, Decizia recurată este nelegală pentru că nu a examinat corect expertizele şi celelalte înscrisuri administrate în cauză şi nu s-a pronunţat cu privire la efectele puterii de lucru judecat ale deciziei civile nr. 529/2005 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4813/R/2005 care arestă faptul că lucrarea s-a executat corespunzător.
O altă critică vizează interpretarea eronată de către instanţa de apel a criticilor formulate în sensul că nu s-a solicitat modificarea în parte a sentinţei cu consecinţa obligării la refacerea parţială a lucrării ci în sensul de a se reţine şi culpa reclamantei în eventualitatea existenţei unor deficienţe ce se vor stabili printr-o expertiză concludentă. Procedând în acest mod instanţa de apel a schimbat natura criticilor formulate, s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, cu consecinţa agravării situaţiei în propria cale de atac.
Un alt motiv priveşte nelegalitatea deciziei sub aspectul modului de soluţionare a apelului formulat împotriva încheierii nr. 170 din 29 ianuarie 2007 a Tribunalului Arad, în condiţiile în care această încheiere a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a soluţionat cauza în fond, iar pe de altă parte prin modul de soluţionare s-a procedat la completarea şi nu la lămurirea dispozitivului, critici, care, de asemenea au fost greşit înlăturate de instanţa de apel.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor formulate, însă cu precizarea că vor fi avute în vedere numai motivele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie, care exced controlului de legalitate, modul de interpretare a probatoriilor fiind atributul exclusiv al instanţei de apel în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea constată că este nefondat.
Din această perspectivă, critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., nu este întemeiată, în condiţiile în care, instanţa de apel respingând cererea de amânare formulată de pârâtă a făcut aplicarea alin. (2) al aceluiaşi articol amânând pronunţarea cauzei în vederea depunerii de concluzii scrise, dar pentru termenul acordat în acest scop apelanta a înţeles să formuleze doar o cerere pentru redeschiderea dezbaterilor.
De menţionat că potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa nu este obligată ci „va putea da un singur termen pentru apărare", astfel încât în circumstanţele concrete ale cauzei aflate în apel, în rejudecare după casare, instanţa respingând cererea de amânare pentru motivul arătat nu a încălcat dreptul la apărare al părţii, cu atât mai mult cu cât s-a amânat pronunţarea.
Sub un alt aspect nu este conformă realităţii susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de amânare, încheierea de şedinţă din 21 mai 2009 dovedind contrariul, situaţie în care motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
Cât priveşte modul de interpretare a probelor administrate în cauză, după cum s-a menţionat deja, o atare critică nu face parte din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 astfel că nu va putea fi examinată în acest cadru, ci numai critica referitoare la omisiunea instanţei de apel de a analiza cauza şi prin prisma deciziei nr. 529/2005 a Tribunalului Arad. Referitor la această critică se va reţine că într-adevăr instanţa de apel o reţine ca atare, însă nu se pronunţă în concret, împrejurare care nu este însă de natură a conduce la o modificare sau casare a deciziei recurate, aceasta fiind corectă ca şi mod de soluţionare a litigiului întrucât a examinat cauza sub toate aspectele concluzionând că tribunalul, pe baza probelor administrate a făcut o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 C. civ. Pe de altă parte Decizia nr. 529/2005 a Tribunalului Arad soluţionând un litigiu între aceleaşi părţi a stabilit că SC C. SRL nu şi-a îndeplinit întocmai şi la termenele stabilite obligaţiile contractuale asumate, motiv pentru care a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere, din considerentele deciziei rezultând că obiecţiunile cuprinse în procesul-verbal din 19 decembrie 2002 se încadrează în prevederile HG nr. 273/1994, aspecte de natură a evidenţia culpa contractuală a recurentei în executarea contractului.
Cât priveşte motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. constând în interpretarea eronată a criticilor formulate în apel şi pronunţarea instanţei asupra unor lucruri care nu s-au cerut, Curtea, reţine că contrar celor susţinute de recurentă, în examinarea apelului au fost avute în vedere şi apărările referitoare la culpa reclamantei derivate din lipsa autorizaţiei de executare a lucrărilor şi a concluzionat că raportat la obiectul şi temeiul de drept al acţiunii coroborată cu poziţia procesuală a pârâtei, care pe parcursul derulării litigiului şi-a asumat obligaţia refacerii lucrării, o atare critică nu se verifică. O atare argumentare relevă pronunţarea instanţei în limitele învestirii sale, astfel încât şi critica formulată sub acest aspect este nefondată.
De asemenea, şi ultimul motiv de recurs care vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 2 C. proc. civ., este neîntemeiat pentru că textul legal anterior menţionat are în vedere ipoteza în care „hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii", respectiv faptul că hotărârea trebuie să fie semnată de acelaşi complet de judecată, nefiind posibil ca un complet să pronunţe hotărârea, iar altul să o semneze.
În consecinţă, cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii pronunţate de tribunal, formulată de pârâtă în temeiul art. 2811 C. proc. civ., a fost adresată „instanţei care a pronunţat hotărârea", iar judecătorul învestit cu soluţionarea cererii a fost acelaşi cu cel care a pronunţat hotărârea, situaţie în care nu se poate susţine o încălcare a textului legal menţionat.
De altfel, respingând această critică şi instanţa de apel a reţinut corect că în condiţiile în care acţiunea reclamantei a fost admisă în întregime dispozitivul astfel cum a fost lămurit prin încheierea anterioară nu face decât să expliciteze întinderea obligaţiei pârâtei precizând şi înscrisul în baza căruia aceasta urmează să-şi execute obligaţia, şi care a fost avut în vedere la pronunţarea hotărârii.
Prin urmare, Decizia recurată este legală şi va fi menţinută ca atare, ca efect al respingerii recursului ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SRL Timişoara împotriva deciziei nr. 111 din 28 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1172/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 13/2010. Comercial → |
|---|
