ICCJ. Decizia nr. 131/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 131/2010
Dosar nr. 6211/1/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1550 din 21 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 6613/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis recursul declarat de contestatoarea SC I.V.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 141 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cu consecinţa modificării acesteia în sensul respingerii excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare. Totodată s-a admis contestaţia la executare formulată de SC I.V.C. SRL Bucureşti şi s-a dispus anularea procesului-verbal de licitaţie din 15 februarie 2006.
În privinţa excepţiei tardivităţii, instanţa de recurs a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 din OUG nr. 51/1998 în sensul că procesul-verbal de licitaţie constituie titlu de proprietate, după achitarea integrală a preţului, care potrivit celor menţionate în actul de executare contestat era stabilită pentru data de 31 decembrie 2007, context în care prin înregistrarea contestaţiei la executare în data de 5 aprilie 2007 s-a respectat termenul legal pentru formularea acestei cereri.
Referitor la fondul contestaţiei, instanţa de recurs a arătat că intimata A.V.A.S. a nesocotit dispoziţiile art. 500 – art. 515 C. proc. civ. deoarece a procedat la privatizarea debitoarei recurentei-contestatoare SC I.V.C. SRL, fără ca aceasta să fie încunoştiinţată, iar în cadrul procedurii de executare silită au fost vândute şi bunuri proprietatea contestatoarei ce fac obiectul unui contract de leasing aflat în derulare.
Împotriva acestei decizii, intimata A.V.A.S. a formulat contestaţie în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, după prezentarea stării de fapt şi a soluţiilor pronunţate anterior, se invocă faptul că instanţa de recurs a soluţionat greşit excepţia tardivităţii, prin respingerea acesteia, în sensul că, din eroare, nu au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ. care prevede două modalităţi de calcul al termenului de 15 zile pentru a contesta executarea silită, respectiv de la efectuarea vânzării sau a predării silite a bunului, termen care era în mod evident depăşit chiar prin raportare la prevederile art. 74 alin. (4) – (5) din OUG nr. 51/1998, în conformitate cu care proprietatea s-a transmis la momentul vânzării silite respectiv la data de 15 ianuarie 2007.
De asemenea, susţine contestatoarea, o altă greşeală materială care a condus la dezlegarea eronată a fondului litigiului constă în aprecierea greşită a înscrisurilor depuse la dosar din al căror conţinut rezultă, contrar celor reţinute de instanţa de recurs că prin executarea silită efectuată de A.V.A.S. nu a fost afectat dreptul de creanţă al intimatei SC I.V.C. SRL care nu este proprietara bunurilor vândute.
Examinând contestaţia în anulare în raport de motivele invocate şi dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondată.
Potrivit acestor dispoziţii legale hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea pricinii este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prevederile art. 318 C. proc. civ. vizează, aşadar, greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor de interpretare a unor dispoziţii legale pentru că în aceste din urmă situaţii s-ar deschide părţilor dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, astfel încât contestaţia în anulare ar deveni o cale ordinară de atac. Or, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se urmăreşte desfiinţarea unei hotărâri pentru motivele de nelegalitate constând într-una din deficienţele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Din această perspectivă, motivele invocate de contestatoare, respectiv faptul că instanţa de recurs nu a analizat excepţia tardivităţii şi prin prisma dispoziţiilor art. 401 alin. (2) C. proc. civ. şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 74 din OUG nr. 51/1998, vizează modul de interpretare a unor dispoziţii legale, situaţie ce nu poate fi încadrată însă în categoria erorilor materiale avute în vedere de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., nefiind greşeli materiale în sensul acestei norme legale.
De asemenea, concluzia este identică şi în privinţa modului de interpretare a probelor administrate în cauză, aspect care excede noţiunii de eroare materială, şi prin urmare, sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
În concluzie, contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă ca atare, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, contestatoarea va fi obligată şi la plata sumei de 11.900 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T.E.F. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1550 din 21 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă contestatoarea la 11.900 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T.E.F. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 13/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1361/2010. Comercial → |
|---|
