ICCJ. Decizia nr. 13/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 13/2010
Dosar nr. 7825/3/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2823 din 28 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC F. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.R. SRL având drept obiect obligarea pârâtei la înlocuirea autovehiculului utilizat de către reclamantă în baza contractului de leasing financiar.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut faptul că în cauză în raport de temeiul juridic invocat, nu sunt incidente dispoziţiile OG nr. 21/1992, întrucât reclamanta fiind persoană juridică, nu poate face parte din categoria consumatorilor astfel cum a fost ea definită de menţionatul act normativ. Împotriva acestei sentinţe comerciale, reclamanta în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel, pentru soluţionarea căruia la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la data de 13 mai 2008 a fost înregistrat dosarul nr. 7825/3/2006.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 273 din 1 iunie 2009 a admis apelul reclamantei SC F. SRL, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând, în esenţă, că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că nu a motivat în fapt şi în drept respingerea acţiunii reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC A.R. SRL solicitând admiterea recursului său şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică Decizia instanţei de apel arătând, în esenţă, că, în mod greşit, s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare întrucât instanţa de fond nu a soluţionat cauza în temeiul unei excepţii procesuale ci s-a pronunţat pe fondul cauzei.
Examinând recursul prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, fiind dat motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., respectiv instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel putea desfiinţa hotărârea instanţei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare doar în cazul în care, în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată (acest al doilea caz nu face obiectul prezentei cauze).
Or, instanţa de fond nu a soluţionat acţiunea reclamantei în temeiul unei excepţii procesuale fără a intra în cercetarea fondului cauzei ci, dimpotrivă, a abordat fondul acesteia, analizând susţinerile părţilor implicate în proces prin prisma prevederilor OG nr. 21/1992, care au constituit temeiul de drept al acţiunii şi concluzionând, în mod expres, că în speţă nu sunt incidente aceste dispoziţii legale, arătând şi considerentele care au dus la această concluzie. De altfel judecarea fondului cauzei de către instanţa de fond rezultă şi din formulările utilizate în considerentele hotărârii („acţiunea nu este întemeiată şi va fi respinsă" şi „va respinge acţiunea ca neîntemeiată") şi în dispozitiv („respinge acţiunea ca neîntemeiată"). Mai mult, chiar instanţa de apel reţine că judecătorul fondului s-a limitat doar la scurte consideraţii cu privire la incidenţa dispoziţiilor OG nr. 21/1992 şi la faptul că acesta fiind singurul temei de drept invocat, soluţia respingerii cererii se impunea în mod automat, menţiuni care atestă, şi ele, abordarea fondului de către prima instanţă.
Din cele de mai sus rezultă cu evidenţă că prima instanţă a intrat în cercetarea fondului cauzei iar dacă instanţa de apel a apreciat că nu au fost lămurite toate aspectele care ţin de fondul litigiului avea posibilitatea să le examineze în baza caracterului devolutiv al apelului şi nu putea să desfiinţeze sentinţa cu trimitere spre rejudecare primei instanţe pentru că, procedând în acest mod, a aplicat greşit prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. să admită recursul şi să caseze Decizia instanţei de apel trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.R. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 273 din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială. Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea apelului pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 125/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 131/2010. Comercial → |
|---|
