ICCJ. Decizia nr. 1345/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1345/2010
Dosar nr. 15781/3/2008
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5788 din 9 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 15781/3/2008, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC R.I. SA în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA. În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 238.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, motivat de faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia sumată în antecontractul autentificat din 3 decembrie 2004, în sensul neîncheierii contractului de vânzare cumpărare cu privire la clădirea în suprafaţă de 1122,6 mp din str. Splaiul Independenţei şi a transferului dreptului de folosinţă asupra terenului aferent, în termen de 90 de zile. Temeiul invocat a fost reprezentat de clauza penală potrivit căreia în cazul încălcării de către pârâtă a obligaţiilor asumate, aceasta se obliga la plata sumei de 200.000 euro plus TVA. Pârâta s-a apărat invocând neoperativitatea clauzei penale, arătând că nu a refuzat încheierea contractului, motivul nesemnării actului fiind situaţia nelămurită a terenului, în ceea ce priveşte clădirea, arătând că şi-a îndeplinit obligaţia sumată, reclamanta înstrăinând chiar dreptul de proprietate asupra acesteia unei terţe societăţi comerciale.
Judecătorul fondului a apreciat, la termenul din data de 12 martie 2009 că nu se impune suspendarea judecării cauzei, dosarele nr. 491/3/2007, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi nr. 21215/2/2005, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, neavând o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei de faţă.
Analizând cauza pe fond, judecătorul a reţinut că prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat din 3 decembrie 2004, pârâta şi-a asumat obligaţia de a vinde dreptul de proprietate asupra clădirii în suprafaţă de 1122,6 mp din str. Splaiul Independenţei şi a dreptului de folosinţă asupra terenului aferent în termen de 90 de zile, precum şi asigurarea dreptului de acces în termen de 180 de zile. S-a reţinut că actul de vânzare cumpărare privitor la construcţie, ce acorda şi dreptul de folosinţă asupra terenului aferent a fost autentificat din 9 februarie 2005, între timp aceste drepturi ieşind din patrimoniul reclamantei prin semnarea contractului de vânzare cumpărare autentificat din 20 iulie 2005.
Interpretând clauza penală inserată în antecontractul de vânzare cumpărare, judecătorul a constatat că reclamanta a acceptat posibilitatea ca daunele interese astfel evaluate să fie acordate doar în cazul solicitării şi obţinerii rezoluţiunii antecontractului, şi nu independent. Totodată, s-a reţinut că acestea au fost prevăzute cumulativ şi, deopotrivă alternativ, cu posibilitatea solicitării pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare. Această concluzie a fost apreciată de judecătorul fondului şi prin raportare la considerentele sentinţei civile nr. 5743 din 20 septembrie 2007, pronunţată de judecătorul din cadrul Judecătoriei sectorului 6, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, prin care, deşi s-a soluţionat o cerere cu obiect diferit, s-a analizat şi aspectul legal de modul de redactare al clauzei penale.
Faţă de faptul că reclamanta nu este interesată de rezoluţiunea contractului, având în vedere că actul cu privire la construcţie a fost încheiat, iar dreptul a fost deja valorificat şi înstrăinat către o altă societate comercială, judecătorul a apreciat ca netemeinică acţiunea reclamantei.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta SC R.I. SA, acesta criticând soluţia judecătorului fondului, sub aspectul greşitei interpretări a clauzelor contractuale.
Prin Decizia comercială nr. 384 din 22 octombrie 2009, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa comercială nr. 5788 din 9 aprilie 2009 în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 238.000 euro, inclusiv TVA, reprezentând daune interese, în echivalent în lei la data plăţii.
În considerentele deciziei, completul de judecată a apreciat că se impune a fi analizate îndeplinirea cerinţelor răspunderii contractuale. Din această perspectivă a reţinut existenţa faptei ilicite constând în neîndeplinirea obligaţiei contractuale pe care pârâta intimată şi-a asumat-o, respectiv aceea de a vinde terenul aferent clădirii situate în Bucureşti, sector 6. A fost înlăturată apărarea pârâtei referitoare la situaţia juridică neclară a terenului, ca o cauză exoneratoare de răspundere, reţinându-se că prin sentinţa civilă nr. 2324/2008, pronunţată de un complet de judecată al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea pârâtei cu privire la clarificarea situaţiei juridice a terenului, pe considerentul că acesta are o situaţie juridică clară (completul de apel s-a referit la considerentele sentinţe anterior menţionate prin care s-a statuat că prin sintagma „teren aferent" din HG nr. 678/1995, legiuitorul a avut în vedere strict terenul afectat de imobile, iar nu terenul liber de construcţii). În consecinţă, faţă de situaţia juridică clară a terenului aferent clădirii situate în sector 6, neîncheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică faţă de acesta, apare ca un refuz nejustificat, neexistând o clauză exoneratoare de răspundere.
A fost înlăturată apărarea pârâtei intimate cu privire la inexistenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei apelante, pentru următoarele considerente: restituirea sumei reprezentând preţul vânzării terenului reprezintă doar o acoperire în parte a prejudiciului suferit de reclamantă prin neîncheierea contractului autentic, respectiv doar pierderea suferită, nu şi beneficiul nerealizat; nu s-a probat că reclamanta ar fi vândut la un preţ superior clădirea; acest aspect este lipsit de relevanţă, neîndeplinirea obligaţiei de către pârâtă de a vinde terenul neputând fi acoperit printr-o eventuală vânzare a altui bun (clădirea, în speţă) la un preţ superior; prejudiciul a fost creat de pârâtă care a refuzat vânzarea terenului aferent, aşa că în patrimoniul reclamantei nu s-a regăsit acest bun, în mod nejustificat.
A fost apreciat că neîntemeiat considerentul reţinut de judecătorul fondului referitor la posibilitatea recuperării dublului sumei achitate ca avans, numai concomitent cu rezoluţiunea contractului. Procedând la analiza aceleiaşi clauze contractuale, completul de judecată a apreciat că voinţa părţilor a fost aceea de stabili alternativ posibilităţile de acordare a daunelor interese şi de rezoluţiune a contractului, cu posibilitatea de a solicita pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare. În consecinţă, s-a apreciat că nesolicitarea rezoluţiunii antecontractului nu constituie un impediment pentru acordarea daunelor interese, conform clauzei penale.
A fost apreciat ca eronat şi considerentul judecătorului fondului cu privire la tranşarea, cu puterea de lucru judecat, a modului de interpretare a clauzei penale, prin sentinţa civilă nr. 5743/20 septembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 6, fiind reţinut că sentinţa vizează admiterea contestaţiei la executare raportat la caracterul necert al clauzei penale, din cauza imposibilităţii de examinare a caracterului ilicit al neexecutării debitorului, judecătorul apreciind în acest context că suma solicitată este datorată de debitor doar dacă se va stabili – într-o acţiune în rezoluţiune – culpa acestuia în neexecutare.
S-a mai reţinut, raportat la susţinerile pârâtei, aplicabilitatea prevederilor art. 1068 şi art. 1298 C. civ., potrivit cărora se exclude dreptul părţii care nu este în culpă, de a cere atât clauza penală, cât şi executarea obligaţiei.
Decizia completului de apel a fost recurată de pârâta SC Z. SA, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.
Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticând decizie completului de apel sub următoarele aspecte:
- greşita interpretare a clauzei penale, apreciind ca fiind eronat considerentul potrivit căruia se pot cere daunele interese, fără a se solicita rezoluţiunea contractului sau îndeplinirea obligaţiei; apreciază că sensul avut în vedere de părţi la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare a fost acela de a se acorda penalităţile, cumulativ cu solicitarea de reziliere a contractului, ori cu solicitarea de îndeplinire a obligaţiei, iar solicitarea de plată a penalităţilor, formulată de reclamantă nu reprezintă demersuri având ca scop executarea în natură a obligaţiei asumate;
- greşita reţinere a refuzului nejustificat al încheierii contractului, faţă de probele care atestă buna sa credinţă, concretizată în demersul judiciar pentru lămurirea situaţiei juridice a terenului;
- lipsa prejudiciului pentru reclamantă, aceasta înstrăinând construcţia împreună cu promisiunea de transfer al dreptului de proprietate asupra terenului;
- neaplicarea prevederilor art. 137 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, ce menţionează că baza de impozitare nu cuprinde sumele reprezentând (…) penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţilor contractuale; or, prin antecontract s-au prevăzut despăgubiri de 200.000 euro plus TVA, ceea ce contravine prevederii legale menţionate;
- greşita stabilire a sumei datorate cu titlu de despăgubiri, raportat la preţul total al antecontractului, fără a se reţine îndeplinirea în mare parte a obligaţiilor asumate (transmiterea dreptului de proprietate asupra clădirii şi a dreptului de folosinţă asupra terenului);
- nepronunţarea asupra unor probe esenţiale, respectiv durata de valabilitate a antecontractului, apreciind că ori actul se interpreta în sensul încetării valabilităţii la expirarea termenului de 180 de zile, ori, dacă se interpreta în sensul valabilităţii acestuia peste termenul stabilit, reclamanta era obligată să ceară executarea în natură a obligaţiei de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului.
În cadrul cererii de recurs, pârâta a solicitat şi suspendarea executării silite a deciziei de apel, prin încheierea din data de 4 februarie 2010, dispunându-se această suspendare până la soluţionarea recursului, reţinându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 300 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele apărări: apreciază că nu este necesară solicitarea de reziliere a contractului pentru a se obţine despăgubirile, dispoziţie contractuală fiind în acord cu prevederile art. 1021, art. 1073 şi art. 1084 C. civ.; nu era interesată în rezoluţiunea contractului, în situaţia în care pârâta şi-a îndeplinit mare parte din obligaţiile asumate; singurul care poate opta între executarea în natură sau prin echivalent a obligaţiei asumate este creditorul; nu sunt îndeplinite condiţiile pentru diminuarea clauzei penale, faţă de modul de redactare al acestei clauze; a apreciat ca nefondate şi celelalte critici ale pârâtei.
În cauză au fost administrate probe doar cu privire la cererea de suspendare, formulată de pârâta recurentă. Nu au fost administrate probe noi în legătură cu criticile şi apărările formulate în recurs.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Nu poate fi reţinut critica pârâtei referitoare la greşita interpretare a clauzei penale, sub aspectul stabilirii cumulative a rezoluţiunii şi a acordării daunelor interese. Se reţine corecta interpretare a acestei clauze de către completul de judecată în cadrul apelului, prin raportarea acesteia atât la voinţa părţilor, cât şi la prevederile art. 1021, art. 1073 şi art. 1084 C. civ. Se reţine în acest context că părţile, prin voinţa lor, liber exprimată, au stabilit anticipat cuantumul despăgubirilor ce se datorează în cazul neîndeplinirii de către pârâtă a obligaţiilor asumate. Completul de apel a statuat corect, raportat la modul de redactare al clauzei, precum şi la prevederile art. 983 C. civ., că acordarea de daune interese nu este condiţionată de solicitarea de rezoluţiune a contractului, daunele putând fi acordate independent de rezoluţiune. De altfel, reclamanta nu avea interes să solicite rezoluţiunea antecontractului, în condiţiile în care pârâta îşi îndeplinise obligaţia de transmitere a dreptului de proprietate asupra clădirii, iar reclamanta transmisese deja altei societăţi comerciale acest drept de proprietate.
Pe de altă parte, se reţine aplicabilitatea prevederilor art. 1073 C. civ., potrivit cărora, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar având dreptul la despăgubire, precum şi ale art. 1075 C. civ., conform cărora obligaţia de a face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului. În speţă, pârâta avea obligaţia de a încheia contractul de vânzare cumpărare cu privire la terenul aferent clădirii, obligaţia nerespectată. În acest context, reclamanta a formulat cererea în despăgubire, cu aplicarea prevederilor art. 1084 C. civ., având dreptul atât la repararea prejudiciului, cât şi a beneficiului nerealizat.
Nu poate fi reţinută critica pârâtei în sensul că reclamanta trebuia şi putea solicita îndeplinirea obligaţiei neonorate. Aşa cum s-a reţinut deja, reclamanta a transmis unei alte societăţi comerciale dreptul de proprietate asupra construcţiei, împreună cu dreptul de folosinţă asupra terenului aferent. În aceste condiţii, reclamanta nu mai putea fi titulara unei acţiuni în realizarea obligaţiei asumate prin antecontract, cea care poate solicita acest lucru fiind, în calitate de proprietar, terţa societate care a achiziţionat clădirea, împreună cu obligaţia corelativă de vânzare a terenului aferent. În consecinţă, se reţine că reclamanta putea solicita doar acordarea despăgubirilor, conform clauzei contractuale, nemaifiind titulara unei acţiuni în realizarea obligaţiei.
Nu poate fi reţinută nici critica pârâtei referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii sale contractuale. Aşa cum a reţinut şi completul de apel, există fapta ilicită a pârâtei, prin refuzul de încheiere a contractului de vânzare cumpărare, raportat la regimul juridic clar al terenului, aşa cum s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 2324/2008 pronunţată de completul de judecată din cadrul Curţi de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 137 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, judecătorul nefiind abilitat a diminua cuantumul despăgubirilor stabilite anticipat de către părţi prin contractul asumat. Faptul că legislaţia fiscală nu prevede calcularea TVA pentru sumele constând în penalităţi pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, nu este de natură a înlătura aplicarea clauzei contractuale, aceasta fiind aplicabilă până la declararea nevalabilităţii sale, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Este înlăturată şi susţinerea pârâtei referitoare la necesitatea diminuării cuantumului despăgubirii, faţă de modul de redactare al clauzei în baza căreia au fost acordate, conform căruia despăgubirea se datorează pentru oricare dintre obligaţiile asumate şi neîndeplinite.
Deşi susţine că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat cu privire la unele probe esenţiale, respectiv cu privire la durata de valabilitate a antecontractului, se observă că acest aspect nu a fost supus analizei judecătorilor în faza apelului. Or, potrivit art. 295 C. proc. civ., judecătorul va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. În speţă, atât în cererea de apel, cât şi în întâmpinarea formulată de pârâtă nu au fost invocate aspecte de natură a atrage analiza judecătorilor cu privire la termenul de valabilitate al antecontractului. În consecinţă, nu poate fi reţinută critica pârâtei pe acest aspect.
Pentru considerentele reţinute, şi constatându-se că Decizia pronunţată de completul de judecată în apel, este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC Z. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 384 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1344/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1347/2010. Comercial → |
|---|
