ICCJ. Decizia nr. 1299/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1299/2010
Dosar nr. 8520/3/2009
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 Bucureşti reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA, în contradictoriu cu pârâta SC F.T. SRL PITEŞTI a solicitat evacuarea pârâtei din spaţiul proprietatea reclamantei situat în Bucureşti, b-dul Nicolae Grigorescu, sector 3 şi obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului de la data încetării contractului de locaţiune (8 decembrie 2008) până la data eliberării efective a spaţiului; precum şi obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităţilor aferente spaţiului de la data încetării contractului de locaţiune până la data eliberării efective a spaţiului precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat.
Prin sentinţa nr. 627 din 22 ianuarie 2009, Judecătoria sector 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în temeiul art. 2 alin. (l) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 8520/3/2009.
Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 5728 din 8 aprilie 2009, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC C.C. SRL şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, b-dul Nicolae Grigorescu, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei: echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, al sumei de 2864,4 Euro reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 8 decembrie 2008 - 31 decembrie 2008; echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii ai sumei de 3700 Euro, lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009 şi până la eliberarea spaţiului.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităţilor aferente spaţiului ca nefondat şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 970 lei cu titlu de taxă de timbru şi timbru judiciar aferente pretenţiilor admise.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în temeiul clauzei nr. 7.1 lit. b), reclamanta a denunţat unilateral contractul şi prin urmare, această modalitate de încetare a contractului, prin denunţare unilaterală se impune părţilor în virtutea principiului forţei obligatorii a convenţiilor prevăzute de art. 969 alin. (1) C. civ., astfel că, deşi durata locaţiunii a fost stabilită de părţi în contract, prin derogare de la prevederile art. 1362 alin. (2) C. civ., contractul încheiat între părţi poate înceta prin anunţarea concediului de către oricare dintre părţi anterior împlinirii termenului locaţiunii.
A mai reţinut instanţa că, începând cu data de 8 decembrie 2008 pârâta deţine spaţiul fără titlu, astfel, tribunalul a constatat că aceasta datorează reclamantei echivalentul in lei al sumei de 2.864,4 lei Euro pe perioada 8 decembrie 2008 - 31 decembrie 2008, iar începând cu data de 1 ianuarie 2009 şi până la eliberarea spaţiului pârâta datorează reclamantei echivalentului in lei al sumei de 3700 euro/lunar cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă şi în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea ei la plata utilităţilor aferente spaţiului folosit, tribunalul apreciază că este nefondat întrucât reclamanta nu a administrat dovezi în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe atât reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA cât şi pârâta SC F.T. SRL PITEŞTI au declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 460 din 16 noiembrie 2009, a respins, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată şi a respins, ca nefondate, ambele apeluri, reţinând că, faţă de înscrisul încheiat între părţi la data de 9 iulie 2009 şi depus la dosarul cauzei, apelurile declarate au rămas fără obiect, iar cererea de acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile art. 298 şi 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei în toate fazele procesuale, inclusiv în recurs.
Critica adusă deciziei atacate, se referă în esenţă, la faptul că instanţa de apel, în mod greşit, nu a acordat cheltuielile de judecată în cuantum de 14.063,04 lei, reprezentând 6.350,34 lei onorariu de avocat aferent fondului; 205 lei taxă judiciară de timbru aferentă cererii de apel şi 7.507,7 lei onorariu de avocat aferent cererii de apel, deşi la termenul de judecată din 22 iulie 2009, s-au depus precizări la apelul declarat în care au fost expuse si detaliate pe larg toate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul avocaţial aferent atât fondului cauzei cât şi căii de atac a apelului. Aceste precizări au fost însoţite de fişele de lucrări executate de societatea de avocatură pentru clientul în cauză, precum si un centralizator al lucrărilor cu caracter contencios prestate în legătură directă cu litigiul dedus judecăţii în cauză, astfel încât calculele matematice din precizările apelului îşi găseau justificarea legală.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respins recursul pentru următoarele considerente:
Critica vizând greşita soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel ocazionate cu soluţionarea cauzei la instanţa de fond, se constată că este nefondată, întrucât cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat nu au fost dovedite la instanţa de fond, acestea nefiind depuse la dosarul cauzei, aşa cum rezultă din susţinerile reclamantei în motivarea cererii de apel, astfel că, pe acest aspect nu se putea formula vreo critică.
În ceea ce priveşte cererea de acordarea cheltuielilor de judecată din apel, astfel cum a înţeles reclamanta să facă dovada acestora, se constată că, într-adevăr instanţa de apel a procedat în mod corect, faţă de soluţia pronunţată în cauză, instanţa apreciind că în raport de procesul verbal încheiat între părţi la data 9 iulie 2009 care constată stingerea obligaţiilor pecuniare dintre părţi, mai puţin cheltuielile de judecata reprezentând onorariul de avocat şi faţă de faptul că s-a încheiat un nou contract de locaţiune, acestea nu se mai justifică.
Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitată în recurs, urmează a fi respinsă, întrucât nu s-a putut reţine culpa procesuală a intimatei-pârâte, în sensul celor dispuse de art. 274 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA împotriva deciziei nr. 460 din 16 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1298/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1305/2010. Comercial → |
|---|
