ICCJ. Decizia nr. 1507/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1507/2010
Dosar nr. 1291/115/2007
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamanta SC B.C. SA REŞIŢA, în contradictoriu cu pârâta SC M.P. SRL REŞIŢA a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul situat în Reşita, Piaţa Republicii judeţ Caraş-Severin, denumit „B.B.”.
Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa nr. 1929 din 7 noiembrie 2007, a respins acţiunea reclamantei SC B.C. SA REŞIŢA, precum şi cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de intervenienta SC R.C. SRL REŞIŢA.
A admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta SC M.P. SRL REŞIŢA şi a constatat că SC B.C. SA REŞIŢA datorează acesteia suma de 7531,39 lei, iar SC R.C. SRL REŞIŢA îi datorează suma de 7691,79 lei.
A instituit un drept de retenţie în favoarea reclamantei-reconvenţionale pentru suprafaţa de 11,30 mp din imobilul înscris în CF nr. 4852 Reşiţa Montana, fost 4649 Reşiţa Montana, situat în Reşita, Piaţa Republicii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin decizia nr. 547/ R din 30 mai 2005, Tribunalul Caraş-Severin a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3798 din 9 iulie 2004 încheiat de reclamanta SC B.C. SA REŞIŢA cu intervenienta SC R.C. SRL REŞIŢA, reţinând că, SC M.P. SRL REŞIŢA şi SC O.C. SRL folosesc în comun suprafaţa de 435 mp. din suprafaţa totală a imobilului de 446,30 mp, astfel că suprafaţa de 104,68 mp nu putea face obiectul contractului de vânzare-cumpărare mai sus evocat, ci doar suprafaţa de 11,30 mp putea face obiectul unui alt contract.
Prin decizia respectivă s-a constatat că reclamanta SC B.C. SA REŞIŢA nu deţine în proprietate decât suprafaţa de 11,30 mp, restul suprafeţei fiind proprietatea SC M.P. SRL REŞIŢA şi SC O.C. SRL.
Din probele administrate rezultă că, pârâta a achitat reclamantei SC B.C. SA REŞIŢA şi intimatei SC R.C. SRL o chirie pentru o suprafaţă pe care în realitate nu o deţinea, astfel că, pârâta nu putea fi evacuată dintr-un spaţiu pe care în realitate nu l-a deţinut.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC B.C. SA REŞIŢA şi intervenienta SC R.C. SRL REŞIŢA, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia nr. 97 din 20 mai 2008, a admis apelul reclamantei SC B.C. SA REŞIŢA, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins cererea reconvenţională formulată şi precizată de SC M.P. SRL REŞIŢA, menţinând în rest dispoziţiile hotărârii apelate.
A respins apelul declarat de intervenienta SC R.C. SRL REŞIŢA.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, cererea reconvenţională formulată de SC M.P. SRL REŞIŢA este inadmisibilă, în condiţiile în care, aceasta apreciind că a făcut o plată nedatorată avea la dispoziţie acţiunea în realizare, având în vedere că prin acţiunea în constatare formulată şi precizată, pârâta a solicitat constatarea unei stări de fapt, iar potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., se poate solicita doar constatarea unei stări de drept.
A mai apreciat instanţa de apel că, în mod nelegal prima instanţă a instituit un drept de retenţie în favoarea pârâtei SC M.P. SRL REŞIŢA pentru suprafaţa de 11,30 mp. din imobilul în litigiu, iar în ceea ce priveşte soluţia de respingerea a acţiunii în evacuare formulată de reclamanta SC B.C. SA REŞIŢA a constatat că este temeinică şi legală.
Apelul intervenientei SC R.C. SRL REŞIŢA s-a constatat a fi neîntemeiat, având în vedere obiectul cererii de intervenţie, evacuare şi faţă de dispoziţiile deciziei nr. 547/ R din 30 mai 2005 a Tribunalului Caraş-Severin prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC B.C. SA REŞIŢA şi SC R.C. SRL REŞIŢA.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC B.C. SA REŞIŢA şi intervenienta SC R.C. SRL REŞIŢA, solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Critica adusă deciziei atacate de către recurente, se referă în esenţă la faptul că, în cauză erau incidente dispoziţiile referitoare la raporturile de locaţiune, art. 1420 C. civ., iar instanţele de judecată au soluţionat cererea de chemare în judecată prin prisma normelor ce reglementează raporturile de proprietate.
Mai susţin recurentele că, prin contractul de închiriere nu s-a stabilit cuantumul chiriei pe metru pătrat, ci pe spaţiul pus la dispoziţie de către proprietar şi că, în calitate de chiriaş, pârâta nu poate invoca faţă de proprietar decât aspecte legate de predarea şi folosinţa bunului închiriat şi nicidecum aspecte ce privesc dreptul de proprietate, aceasta nefăcând dovada vreunei tulburări de fapt sau de drept din partea vreunui terţ şi nici că a folosit o suprafaţă mai mică decât cea menţionată în procesul verbal de predare-primire.
O altă critică se referă la faptul că prima instanţă a motivat respingerea cererii de evacuare pe baza sentinţei civile nr. 63/2004 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, iar instanţa de apel a motivat menţinerea soluţiei primei instanţe privind cererea de evacuare având în vedere sentinţa civilă nr. 1806/2007 a Judecătoriei Reşiţa şi că niciuna din cele două instanţe nu au pus în discuţia părţilor autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri, deşi soluţiile ambelor instanţe se întemeiază pe hotărârile respective.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respinse recursurile, pentru următoarele considerente:
Critica recurentelor privitoare la faptul că instanţa de apel, în mod greşit a soluţionat cererea de chemare în judecată prin prisma normelor ce reglementează raporturile de proprietate şi nu cele referitoare la raporturile de locaţiune, se constată că nu poate fi primită, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3798 din 09 iulie 2004, reclamanta SC B.C. SA a vândut imobilul în litigiu intervenientei SC R.C. SRL, cu preţul de 357.000.000 lei, iar prin decizia civila nr. 547/ R din 30 mai 2005, Tribunalul Caraş-Severin a anulat contractul de vânzare-cumpărare mai sus evocat. Această instanţă a reţinut că, SC M.P.C. SRL şi SC O.C. SRL folosesc în comun suprafaţa de 446,30 mp. din care 375 mp revin, conform contractului de leasing nr. 983 din 05 august 1998, societăţii comerciale M.P.C. SRL, iar 60 mp revin societăţii comerciale O. SRL, iar diferenţa de 11,30 mp era singura suprafaţă ce putea face obiectul unui alt contract, astfel că, suprafaţa de 104,68 mp nu putea face obiectul vânzării-cumpărării dintre SC B.C. SA şi SC R.C. SRL, ci numai suprafaţa de 11,30 mp. aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentelor, potrivit cărora, intimata nu a făcut dovada că a folosit o suprafaţă mai mică decât cea menţionată în procesul verbal de predare-primire, se apreciază că este nefondată, întrucât, aşa cum rezultă din probatoriile administrate, s-a considerat că reclamanta nu deţine în proprietate decât suprafaţa de 11,30 mp. şi nu de 104,68 mp pentru a o închiria, respectiv a o vinde intervenientei SC R.C. SRL. În acest context s-a constatat că în perioada 25 octombrie 2003 - 15 iulie 2004, pentru suprafaţa de 104,68 mp, SC M.P.C. SRL a plătit reclamantei SC B.C. SA suma de 8442,85 lei, iar pentru suprafaţa de 11,30 mp, suprafaţa reală pe care SC M.P.C. SRL a folosit-o, aceasta trebuia să plătească numai 911,46 lei, iar pentru perioada 15 iulie 2004 - 28 februarie 2005 SC M.P.C. SRL a achitat către intervenienta SC R.C. SRL suma de 8622,58 lei pentru suprafaţa de 104,68 mp., iar pentru 11,30 mp, suprafaţa reală pe care SC M.P.C. SRL a folosit-o, această societate trebuia să plătească suma de 930,79 lei.
O altă critică a recurentelor ce vizează respingerea cererii de evacuare motivată în baza sentinţei civile nr. 63/2004 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin şi a sentinţei civile nr. 1806/2007 a Judecătoriei Reşiţa, faţă de faptul că niciuna instanţele nu au pus în discuţia părţilor autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri, se constată că nu poate fi primită, deoarece prin sentinţa civilă nr. 1806 din 25 iunie 2007 Judecătoria Reşiţa a admis în parte acţiunea introdusă de SC M.P.C. SRL fiind obligată SC B.C. SA să plătească suma de 7443.73 lei cu titlu de pretenţii şi să încheie contractul autentic de vânzare cumpărare privind imobilul înscris în CF. 4649 Reşiţa, iar în cazul în care aceasta refuza încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare, hotărârea să ţină loc de act autentic vânzare cumpărare a imobilului in litigiu, iar prin sentinţa civilă nr. 63 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Caraş-Severin, SC O.C. SRL a devenit proprietară pe o suprafaţă de 60 mp, iar SC M.P.C. SRL deţine o suprafaţă de 375 mp, conform contractului de leasing imobiliar nr. 983 din 05 august 1998, astfel că, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat invocată de către recurente, deoarece cele doua litigii au un alt obiect şi o altă cauză şi nu poate opera instituţia autorităţii lucrului judecat, întrucât între cele două pricini nu există deopotrivă tripla identitate care caracterizează lucrul judecat şi, în principal existenţa aceluiaşi obiect în cele doua litigii.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta SC B.C. SA REŞIŢA şi de intervenienta SC R.C. SRL REŞIŢA, urmând ca acestea să fie obligate, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., la 15.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M.P.C. SRL REŞIŢA, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC B.C. SA REŞIŢA şi de intervenienta SC R.C. SRL REŞIŢA împotriva deciziei nr. 97 din 20 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondate.
Obligă recurentele la 15.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M.P.C. SRL REŞIŢA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 132/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1514/2010. Comercial → |
|---|
