ICCJ. Decizia nr. 1364/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1364/2010
Dosar nr. 12837/95/2007
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. 403/2006 reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu şi SC B. SRL Timişoara au chemat în judecată pe pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu şi SC C. SA Târgu Jiu, solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte şi autentificat din 1 martie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 948 din 22 septembrie 2006 a fost admisă acţiunea precizată de reclamanta SC M.D. SRL Târgu Jiu şi SC B. SRL Timişoara în contradictoriu cu pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu şi SC C. SA Târgu Jiu, instanţa constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte şi autentificat la B.N.P. N.M.
Sentinţa nr. 918/2006 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu a fost casată prin Decizia nr. 19 din 13 martie 2007 a Tribunalului Gorj, cauza fiind trimisă pentru judecata în primă instanţa la Tribunalul Gorj, secţia comercială şi contencios administrativ.
Prin sentinţa comercială nr. 25 din 11 februarie 2008, pronunţată în dosar nr. 12837/95/1997 de către Tribunalul Gorj a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu şi SC B. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu şi SC C. SA Târgu Jiu, instanţa constatând nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi şi autentificat, pentru suprafaţa de 19 mp, identificată cu schiţa întocmită de experţi, reţinându-se reaua-credinţă a pârâţilor în scopul fraudării drepturilor reclamantelor, având în vedere că ambele părţi semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare aveau cunoştinţă că în realitate nu exista nicio suprafaţă de teren liberă care să poată fi vândută.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 25 din 11 februarie 2008 a Tribunalului Gorj au formulat apel pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu şi SC C. SA Târgu Jiu iar prin Decizia comercială nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova a fost admis apelul şi schimbată în tot sentinţa apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu şi SC B. SRL au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, invocând drept cauze de ineficacitate a contractului, faptul că ambele pârâte, cu rea credinţă, în fraudarea drepturilor reclamantelor şi urmărind un scop ilicit, au vândut şi respectiv cumpărat, imobilul în suprafaţă de 50 mp care nu se mai afla în proprietatea pârâtei SC C. SA Târgu Jiu, fiind vândut anterior.
Curtea a constatat că reclamantele nu au răsturnat prezumţia de validitate a contractului de vânzare-cumpărare din 2004 prin dovezile administrate în condiţiile art. 1169 C. civ. În cauză nu s-a făcut dovada cunoaşterii de către apelanta-pârâtă SC G.P. SRL, la data încheierii contractului a situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 50 mp situat în Târgu Jiu, şi că acel imobil nu ar fi fost proprietatea vânzătoarei SC C. SA Târgu Jiu.
Cum buna credinţă este prezumată dovada relei credinţe a ambelor apelante pârâte la încheierea contractului trebuie dovedite. Deşi instanţa de fond a reţinut "reaua credinţă a pârâtelor la momentul încheierii contractului", nu precizează care sunt probele care dovedesc acest fapt, potrivit art. 1169 C. civ.
Înscrisul din dosar întocmit de Compartimentul pentru urbanism şi amenajare teritorială din cadrul Primăriei Târgu Jiu nu dovedeşte reaua credinţă a apelantelor pârâte.
De asemenea, în mod greşit instanţa de fond a reţinut dovada relei credinţe a apelantelor pârâte prin complicitatea acestora, fără a menţiona probele care au condus la acest raţionament. În speţă, nu s-a demonstrat, că ambele pârâte au acţionat, în mod conştient la încheierea contractului de vânzare-cumpărare ştiind că terenul în litigiu nu ar fi proprietatea SC C. SA.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză nu rezultă că imobilul în suprafaţă de 50 mp ar face parte din terenul aflat în indiviziune în suprafaţă de 102 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare autentificat, condiţii în care intimatele-reclamante nu justifică un interes legitim în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de apelantele pârâte.
Singurele probe reţinute de instanţa de fond, se referă la faptul că apelanta pârâtă SC G.P. SRL Târgu Jiu prin modul în care a edificat construcţia a incorporat unele elemente de rezistenţă ale imobilului proprietatea intimatelor reclamante, aflate la etajul 1 al clădirii, însă acestea nu constituie un motiv de cauză ilicită de natură să atragă nulitatea absolută a contractului, fiind fapte ulterioare încheierii contractului din 2004 şi nu concomitente.
Împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, au declarat recurs reclamantele SC B. SRL şi SC M.D. SRL, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele arată că hotărârea instanţei de apel nu este motivată, iar motivele pe care se sprijină sunt contradictorii, hotărârea astfel pronunţată fiind lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
În mod greşit a concluzionat instanţa de apel ca în cauză nu s-a tăcut dovada relei credinţe a pârâtelor fără a motiva contrariul.
Din înscrisul aflat dosarul de fond reiese foarte clar că SC C. SA deţinea la data vânzării o suprafaţă construită de 833,68 mp şi nu deţinea nicio suprafaţă liberă sau afectată căilor de acces.
Pârâta SC C. SA, deşi avea cunoştinţă despre acest fapt, a procedat la vânzarea unei suprafeţe de 50 mp teren către SC G.P. SRL, teren pe care ulterior aceasta a edificat o construcţie.
Reaua credinţă a intimatelor pârâte rezultă şi din raportul de expertiză efectuat, iar prin construcţia realizată de pârâta SC G.P. SRL este subminată integritatea fizică a obiectivului cumpărat, prin incorporarea în această construcţie, a unor elemente de rezistenţă a imobilului, respective doi stâlpi şi a unei părţi a planşeului de la etajul unu, fapt ce poate duce la avarierea imobilului, deoarece a crescut sarcina preluată la etajul unu al imobilului.
În concluzie, se arată că Decizia recurată cuprinde motive contradictorii fiind sumar motivată prin raportare la motivarea instanţei de fond.
De asemenea, se apreciază că Decizia recurată a fost dată cu greşita aplicare a legii.
Intimata pârâtă SC C. SA TG. JIU a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentele reclamante au cumpărat o construcţie în suprafaţă utilă de 169,5 mp situată la etajul 1 al unei clădiri de P+l şi terenul aferent construcţiei, cotă indiviză de 102 mp.
Protecţia la sol, respectiv terenul aferent, nu aparţine reclamantelor pentru că ele au cumpărat teren în cotă indiviză aferent construcţiei situată la etajul unu şi nu în cotă exclusivă care să cuprindă şi terenul de la parter.
Terenul cumpărat ulterior de SC G.P. SRL în cota exclusivă face parte din suprafaţa totală de 833,61 mp şi a reprezentat curtea interioară a imobilului care nu afectează terenul cotă indiviză înstrăinat recurentei pârâte.
Intimata SC G.P. SRL a depus la dosar concluzii scrise prin care solicita in esenţa respingerea recursului ca nefondat întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
Examinând Decizia recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate ca motiv de recurs, vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând nicio contradicţie în considerentele acestei hotărâri, criticile formulate de recurente pe acest aspect fiind nefondat.
Este de observat că în dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentele vizează greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţa de apel arătând că s-a făcut dovada relei credinţe a pârâtelor la încheierea contractului de vânzare cumpărare din 2004, fapt ce rezultă din probatoriul administrat dar greşita reţinere a situaţiei de fapt în raport de greşita interpretare a probelor sau insuficienta examinare a acestora nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii.
Este de observat că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă ;întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerinţelor legale.
Recurentele reclamante au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. din 2004 încheiat de pârâte având în vedere dispoziţiile art. 948 şi art. 966 C. civ.
Dispoziţiile art. 948 C. civ. reglementează condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii iar dispoziţiile art. 966 reglementează cauza ca o condiţie esenţială pentru valabilitatea obligaţiilor.
Este adevărat că obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect dar potrivit art. 967 alin. (2) C. civ. cauza este prezumată până la dovada contrară.
Prin aceste dispoziţii au fost instituite două prezumţii.
- prezumţia de validitate a cauzei şi prezumţia de existenţă a cauzei.
Ambele prezumţii sunt prezumţii juris tantum şi ca urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acesta trebuie să dovedească şi în consecinţă să răstoarne prezumţia.
Prin urmare nu se poate reţine aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel care a dat eficienţă dispoziţiilor art. 967 C. civ. şi art. 1169 C. proc. civ.
Cauzele de nulitate trebuie să existe la momentul încheierii actului juridic a cărei nulitate se solicită iar invocarea unor acte şi fapte ulterioare, respectiv edificarea unei construcţii ulterioare care subminează integritatea fizică a obiectivului cumpărat de recurentele pârâte nu constituie motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de cele două pârâte, întrucât edificarea construcţiei a fost ulterioară încheierii actului aspect reţinut corect de instanţa de apel.
Faţă de considerentele expuse Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentele reclamante SC B. SRL Timişoara şi SC M.D. SRL Târgu Jiu împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC B. SRL Timişoara şi SC M.D. SRL Târgu Jiu împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1362/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1366/2010. Comercial → |
|---|
