ICCJ. Decizia nr. 1310/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1310/2010
Dosar nr. 40709/3/2006
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată în data de 13 aprilie 2004 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul A.D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat acesta la plata sumei de 458.483,42 dolari SUA cu titlu de daune-interese datorate ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 17 din 20 aprilie 2000, daune constând din 58.973,42 dolari SUA, dobânda contractuală aferentă ratelor 1 şi 2 şi 399.510 dolari SUA penalităţi de întârziere calculată pentru neachitarea la scadenţă a ratelor 1 şi 2.
Prin sentinţa comercială nr. 423, pronunţată la 26 ianuarie 2005, în dosarul nr. 4986/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea reclamantei, ca prescrisă.
Prin Decizia comercială nr. 670, pronunţată la 19 septembrie 2005, în dosarul nr. 863/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre soluţionare la aceeaşi instanţă, hotărâre menţinută prin Decizia nr. 2002 din 1 iunie 2006, în dosarul nr. 240/1/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 13208, pronunţată la 3 decembrie 2008, în dosarul nr. 40709/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul la plata sumei de 458.483,42 dolari SUA, reprezentând 58.975,42 dolari SUA dobânzi aferente ratelor 1 - 2 şi 399.510 dolari SUA penalităţi aferente ratelor 1 - 2, a respins celelalte pretenţii ca neîntemeiate şi a obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă comercială, tribunalul a reţinut că la 20 aprilie 2000 între F.P.S. (în prezent A.V.A.S.), în calitate de vânzător, şi pârâtul A.D., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 17, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 1.442.716 acţiuni reprezentând 69,968 % din capitalul social al SC I. SA Oradea, contra unui preţ de 1.000.000 dolari SUA. Pârâtul a achitat avansul de 300.000 dolari SUA şi s-a obligat să plătească restul de 700.000 dolari SUA în 3 rate, prima scadenţă la 30 iunie 2001 în cuantum de 230.000 dolari SUA, a doua la 30 iunie 2002 în cuantum de 230.000 dolari SUA şi a treia la 30 aprilie 2003 în valoare de 240.000 dolari SUA. Prin clauza 5.4 din contract s-a stipulat pactul comisoriu de gradul IV în sensul desfiinţării contractului dacă cumpărătorul nu achită la scadenţă două rate succesive. Pârâtul nu a plătit ratele 1 şi 2 astfel că A.V.A.S. a invocat pactul comisoriu de gradul IV, la data de 15 octombrie 2002, data reînscrierii A.P.A.P.S. ca acţionar fiind desfiinţat contractul nr. 17 din 20 aprilie 2000.
Penalităţile au fost calculate până la 15 octombrie 2008, data desfiinţării convenţiei.
Referitor la celelalte pretenţii solicitate de reclamantă, aceasta a solicitat efectuarea unei expertize, în condiţiile art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002, iar în raport cu aceasta şi-a precizat acţiunea la termenul din 14 martie 2008, în raport cu prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând, pe lângă suma de 458.483,42 dolari SUA şi obligarea pârâtului la plata sumei de 243.242 lei, reprezentând prejudiciul suferit de A.V.A.S. pe perioada de valabilitate a contractului ca urmare a înstrăinării activelor de către societate, cât şi la plata sumei de 3.600.907 lei reprezentând valoarea prejudiciului suferit de A.V.A.S. ca urmare a deprecierii valorii acţiunilor vândute cumpărătorului. În raport cu aceste din urmă pretenţii nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile contractuale deoarece înstrăinările de active au fost aprobate de adunarea generală a acţionarilor şi au avut ca scop acoperirea datoriilor societăţii conform suplimentului la raportul de expertiză.
S-a reţinut, totodată, că nu sunt întrunite cerinţele impuse pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului nici referitor la diminuarea valorii acţiunilor în condiţiile în care A.V.A.S. nu a probat, conform art. 1169 C. civ., legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins şi fapta ilicită a pârâtului corespunzătoare neîndeplinirii obligaţiilor sale contractuale.
Împotriva acestei sentinţe comerciale au declarat apel atât reclamanta A.V.A.S. cât şi pârâtul A.D.
Prin Decizia comercială nr. 275 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul A.D. şi a respins, ca nefondat apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul formulat de pârât că acesta nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit legii, pentru judecata cererii formulate, aplicând dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995.
În privind apelului formulat de reclamantă, a reţinut că, în principiu, potrivit art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002, pentru prejudiciile cauzate societăţii de către cumpărător pot fi cerute instanţei daune - interese, stabilirea prejudiciilor făcându-se pe baza unei expertize. Reclamanta a solicitat chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată efectuarea unei astfel de expertize pentru stabilirea prejudiciului menţionând expres că în raport cu rezultatul expertizei îşi rezervă dreptul de a solicita cu titlu de daune-interese şi obligarea cumpărătorului la repararea prejudiciului. Precizarea de către reclamantă, la 14 martie 2008, a obiectului cauzei, a intervenit în raport cu solicitarea din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi expertiza întocmită în cauză în baza art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002, situaţie care nu implică aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1), privind inadmisibilitatea modificării cererii decât în raport cu prima zi de înfăţişare, ci ale art.132 alin. (3) C. proc. civ., după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă în considerentele sentinţei apelate.
Dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002 nu limitează dreptul A.V.A.S. de a solicita despăgubiri numai pentru categoriile de prejudicii enumerate limitativ la art. 21 alin. (1)1 din acelaşi act normativ.
Pe de altă parte, acţiunea reclamantei a avut în vedere, în ceea ce priveşte daunele - interese precizate la termenul din 14 martie 2008, pretinse prejudicii cauzate de pârât în perioada în care acesta şi-a exercitat obligaţia de acţionar şi drepturile aferente dobândite în raport cu contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 17 din 20 aprilie 2000. Dispoziţiile art. 21 din OG nr. 25/2002 instituie dreptul A.V.A.S. de a cere daune - interese pentru prejudiciile cauzate de cumpărător, în cazul desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni dar nu pot fi interpretate şi în sensul că ar institui o prezumţie legală a existenţei în sine a prejudiciului, şi a răspunderii cumpărătorului pentru acesta, pentru că o astfel de prezumţie trebuie să fie expresă. Dimpotrivă, dispoziţiile menţionate au în vedere, corespunzător dreptului comun, formularea cererii în despăgubire, menţionând doar obligativitatea sub aspect probatoriu, a efectuării unei expertize referitor la identificarea eventualelor prejudicii („stabilirea prejudiciilor") şi a întinderii daunelor - interese corespunzătoare. În rest, legiuitorul nu a mai avut în vedere şi alte distincţii, ceea ce implică soluţionarea cererii în despăgubiri în raport cu dreptul material şi procedural aplicabil oricărei cereri de chemare în judecată, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică faţă de probele administrate.
Ca urmare, reclamanta a formulat, în termenul legal, recurs pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002 care stabilesc imperativ că în cazul desfiinţării contractului pe cale judiciară sau convenţională, cumpărătorul este obligat la plata de daune-interese, atât a celor prevăzute de art. 21 alin. (1)1 din OG nr. 25/2002 care pot fi necuantificate cât şi la plata acelor daune-interese care la momentul formulării cererii de chemare în judecată nu pot fi cuantificate şi care urmează a fi precizate în urma efectuării raportului de expertiză judiciară, conform art. 21 alin. (3) din actul normativ.
Atât timp cât s-a produs rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor de către pârât, culpa pârâtului, în producerea prejudiciului, este prezumată şi în virtutea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară A.V.A.S. ar trebui să primească acţiunile la o valoare identică cu valoarea de la momentul încheierii contractului, în caz contrar, trebuind a fi antrenată răspunderea cumpărătorului pentru diferenţă, existenţa prejudiciului fiind, de asemenea, prezumată şi numai întinderea urmând a fi stabilită, pe baza probelor.
Expertiza efectuată, în cauză, a reţinut un prejudiciu creat A.V.A.S., de 3.850.032 lei, însă instanţa nu l-a acordat, încălcând în acest mod şi art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002 , modificată şi completată.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate la fond şi în apel.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Rezoluţiunea contractului are ca efect repunerea pârâţilor în situaţia anterioară încheierii contractului (restitutio in integrum).
Totodată, potrivit art. 1201 C. civ., partea care şi-a executat obligaţia este îndreptăţită să ceară şi daune – interese, acestea putând fi prevăzute anticipat de părţi, printr-o clauză penală.
Aşa cum a reţinut să instanţa de apel, este fără îndoială că, în cauză, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 21 din OG nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cumpărătorul răspunzând atât pentru daune-interese, reprezentând penalităţi şi dobânzi cât şi pentru alte prejudicii, textul de lege arătând exemplificativ şi nu limitativ categoriile de daune-interese pe care A.V.A.S. le poate solicita, pentru repararea prejudiciului în cazul solicitării rezoluţiunii contractului, dar ceea ce trebuie precizat este că plata acestora nu constituie un efect al rezoluţiunii, ci un efect al contractului, ele reprezentând prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării contractului.
Reclamanta a pretins şi suma de 3.850.032 lei, cu titlu de prejudiciu, echivalent cu diferenţa dintre valoarea acţiunilor de la momentul vânzării-cumpărării şi aceea de la momentul rezoluţiunii, considerând că atât culpa cât şi prejudiciul reprezentat de o asemenea diferenţă, sunt prezumate.
Or, independent de stabilirea îndeplinirii condiţiilor rezoluţiunii, recurenta-reclamantă trebuia să facă dovada prejudiciului, a culpei şi a legăturii de cauzalitate, aşa cum instanţa de apel legal a reţinut, recurenta-reclamantă nedovedind că deprecierea valorii acţiunilor doar calculată prin expertiza judiciară, a fost exclusiv determinată de modul de administrare a societăţii care nu vizează doar obligaţii de rezultat pentru a putea reţine prezumţia relativă a răspunderii, valoarea acţiunilor oscilând oricum în raport de cererea de pe piaţa valorilor mobiliare.
Fiind, totodată, de principiu, în materia răspunderii contractuale care operează în cauză, că debitorul trebuie să acopere numai daunele directe şi previzibile iar nu şi pe acelea indirecte şi imprevizibile, rezultă că hotărârea instanţei de apel este legală, nefiind încălcate dispoziţiile speciale din OG nr. 25/2002, care se completează cu dispoziţiile din dreptul comun, prevăzute de art. 1082, art. 1086 C. civ. privind răspunderea contractuală, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 275 din 11 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1292/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1311/2010. Comercial → |
|---|
