ICCJ. Decizia nr. 1350/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1350/2010
Dosar nr. 7569/2/2009
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 137 din 11 noiembrie 2009 judecătorul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca neîntemeiate excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii, invocate de pârâta A.V.A.S.; a admis cererea formulată de reclamanta SC I.F.M. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. şi a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 1.786.680 lei, reprezentând contravaloarea în lei le cursul B.N.R. din data de 23 iunie 2006 a biletului la ordin emis de către SC B. SRL în data de 6 iunie 1996.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat restituirea sumei, pe calea întoarcerii executării silite, în condiţiile în care suma a fost virată în baza unei executări, constatată de instanţele de judecată ca fiind prescrisă. Judecătorul a reţinut că prin petitul contestaţiei la executare reclamanta a solicitat anularea tuturor formelor de executare, prin sentinţa comercială nr. 33 din 25 februarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 4337/180/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cererea fiind respinsă. Ca urmare a promovării recursului de către SC I.F.M. SA, sentinţa de fond a fost modificată în tot în sensul admiterii contestaţiei la executare şi constatării prescrierii executării silite iniţiate de A.V.A.S. A fost înlăturată, în consecinţă, apărarea pârâtei că nu ar fi fost anulat în mod expres şi ordinul de poprire din 2006, în condiţiile în care în urma admiterii contestaţiei la executare, s-a constatat prescrisă însăşi executarea silită. Pentru aceleaşi considerente au fost respinse şi excepţiile invocate de pârâtă.
În lumina ansamblului probator, judecătorul fondului a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 82 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, precum şi a prevederilor art. 4041 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe pârâta A.V.A.S. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii reclamantei.
Pârâta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând sentinţa de fond sub următoarele aspecte:
- greşita soluţionare a excepţiilor prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii, în lumina prevederilor art. 399 şi art. 4041 – art. 4042 C. proc. civ.
- greşita soluţionare a litigiului în baza prevederilor art. 4041 C. proc. civ., susţinând că reclamanta a contestat în cadrul contestaţiei la executare doar somaţia, iar nu şi ordinul de poprire, astfel încât nu are dreptul la întoarcerea executării silite.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta SC I.F.M. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind ca fiind legală şi temeinică sentinţa pronunţată de judecătorul fondului atât în ce priveşte excepţiile invocate de pârâtă, cât şi în ce priveşte fondul cauzei.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Se apreciază ca fiind legală soluţia pronunţată de judecătorul fondului în ce priveşte excepţiile de prematuritate şi de inadmisibilitate, invocate de pârâtă.
Atât excepţia de prematuritate, cât şi cea de inadmisibilitate au drept considerent nedeţinerea de către reclamantă a unei sentinţe definitive şi irevocabile prin care să se fi dispus asupra ordinului de înfiinţare a popririi, pârâta susţinând ulterior, că reclamanta nu deţine nicio hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care să se fi dispus asupra executării însăşi, ci doar asupra adresei de comunicare a titlului executoriu.
Aceste susţineri ale pârâtei nu pot fi reţinute.
În primul rând, se constată că prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 4337/180/2006, reclamanta din prezenta cauză nu a contestat adresa de comunicare a titlului executoriu (somaţia), ci însăşi executarea silită. Acest aspect rezultă atât din petitul acţiunii (contestatoarea de la acel moment solicitând anularea formelor de executare), cât şi din motivele invocate în susţinerea contestaţiei.
Se reţine că pentru a fi în prezenţa unei contestaţii îndreptate împotriva unui act singular de executare silită, este necesar ca motivele invocate în contestaţie să vizeze neregularităţi ale acelui act. În situaţia în care se invocă aspecte care influenţează definitoriu întreaga executare silită, suntem în prezenţa contestaţiei executării însăşi.
În cauza ce a format obiectul dosarului nr. 4337/180/2006, contestatoarea a invocat aspecte care tindeau la desfiinţarea executării silite însăşi, prin invocarea excepţiei prescripţiei dreptului creditoarei la executarea silită. De altfel, această excepţie a şi făcut obiectul de analiză al judecătorului, acesta constatând intervenită prescripţia dreptului de executare silită al A.V.A.S.. Pe cale de consecinţă, s-a dispus, prin hotărârea pronunţată anularea formelor de executare iniţiate de A.V.A.S., deci, s-a dispus asupra întregii executări silite.
În al doilea rând, chiar şi dacă prin contestaţiei ar fi fost vizat doar primul act de executare, respectiv adresa de comunicare a titlului executoriu, în raport de motivul care a condus la admiterea contestaţiei – respectiv prescripţia dreptului de a executa silit, întreaga executare ar fi fost implicit desfiinţată, neputându-se considera, că prescripţia dreptului de executare silită ar afecta doar primul act de executare, următoarele rămânând valabile. În condiţiile în care a dispărut, prin efectul prescripţiei, dreptul de executare silită, nu mai poate fi considerat ca fiind valabil nici un act de executare efectuat în cadrul acelei executări.
Nu poate fi reţinută nici apărarea pârâtei vizând lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile prin care să fi fost desfiinţat ordinul de înfiinţare al popririi. Se reiterează faptul că în litigiul deja analizat s-a constatat prescripţia dreptului de executare silită. În consecinţă, ar fi excesiv şi nejustificat ca reclamanta să promoveze contestaţii distincte pentru fiecare act de executare în parte, în cadrul cărora să fie analizată, din nou, aspectul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, aspect asupra căruia s-a pronunţat definitiv şi irevocabil, o instanţă judecătorească.
Pe fondul cauzei, se reţine ca fiind corect aplicate de către judecătorul fondului a prevederilor art. 82 alin. (2) teza finală din OUG nr. 51/1998, în sensul că reclamanta are dreptul de a solicita întoarcerea executării silite, fiind în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a dispus asupra executării silite declanşate şi finalizate de pârâtă. Se are în vedere sub acest aspect Decizia nr. 876 din 17 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială. Prin Decizia pronunţată de completul de recurs au fost desfiinţate formele de executare începute de A.V.A.S., astfel încât s-a născut dreptul debitoarei executate, reclamanta din prezenta cauză, la întoarcerea executării silite.
Pentru considerentele reţinute, şi constatându-se că sentinţa pronunţată de judecătorul fondului este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 137 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1347/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1353/2010. Comercial → |
|---|
