ICCJ. Decizia nr. 1403/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1403/2010
Dosar nr. 148/85/2005
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 629/C din 28 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a admis acţiunea comercială formulată de reclamanta SC U. SA Buzău în contradictoriu cu pârâta SC L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA), s-a admis în parte acţiunea conexă (ce formează obiectul dosarului nr. 6145/2005) formulată şi precizată ulterior de reclamanta SC U. SA Buzău în contradictoriu cu pârâta SC L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA), s-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată şi precizată ulterior de pârâta - reclamantă reconvenţională SC L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA) în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvenţională SC U. SA, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte plata dividendelor invocată de către reclamantă şi în consecinţă:
S-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul, proprietatea reclamantei, situat administrativ în Buzău, judeţul Buzău.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 291.921 dolari S.U.A. în echivalent în lei la data plăţii cu titlu de folos de tras calculat pentru perioada februarie 2001 - martie 2008 şi în continuare până la eliberarea spaţiului (695,05 mp. x 5 dolari S.U.A./lună).
A fost obligată reclamanta - pârâtă reconvenţional la plata către pârâta -reclamantă reconvenţional a sumei de 381.460 dolari S.U.A. (fără T.V.A.) în echivalent în lei la data plăţii cu titlu de contravaloare actualizată a investiţiilor.
S-a instituit un drept de retenţie asupra imobilului în litigiu în favoarea pârâtei - reclamantă - reconvenţional până la data plăţii efective a investiţiilor.
A fost obligată reclamanta - pârâtă reconvenţional să restituie pârâtei -reclamantă reconvenţional pachetul de acţiuni predate conform Protocolului din 10 noiembrie 1994 (145 acţiuni).
Au fost respinse celelalte capete de cerere din acţiunea conexă şi din acţiunea reconvenţională şi au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţă tribunalul a reţinut că:
Prin hotărârea nr. 8 din 22 martie 1993 Consiliul împuterniciţilor mandataţi ai statului a aprobat contractul de asociere prin participarea reclamantei SC U. SA la majorarea capitalului social al Băncii D.F. (în prezent SC L.B.R. SA) cu contravaloarea imobilului situat administrativ în Buzău, iar în mâna reclamantei au fost remise un nr. de 145 acţiuni.
Prin actul adiţional din 1993, Banca îşi modifică contractul de societate şi statutul, prin majorarea capitalului social, iar prin Protocolul semnat între părţi la data de 10 noiembrie 1994 aceştia şi-au predat, respectiv preluat imobilul ce a constituit aport în natură la majorarea capitalului social.
Ulterior, prin Decizia nr. 15 din 6 decembrie 1994, Camera de Conturi Buzău, apreciind că operaţiunea mai sus individualizată nu are bază legala, a dispus reînregistrarea imobilului în contabilitatea reclamantei, urmând ca aceasta să-şi stabilească şi creanţele pe care le are faţă de Bancă.
Prin sentinţa nr. 46/1995, Colegiul Jurisdicţional al Camerei de Conturi Buzău a respins întâmpinarea formulată împotriva deciziei nr. 15/1994, precum şi cererea de intervenţie a Băncii. Această sentinţă a fost menţinută de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a României, care a respins recursul declarat de Banca D.F. SA Cluj Napoca, prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 1997.
Reclamanta a acţionat în judecată banca, obţinând prin sentinţa civilă nr. 716 din 6 iulie 2000 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 808/2000, anularea actului juridic intitulat „Protocol" încheiat la 10 noiembrie1994.
Întrucât actul juridic în baza căruia a fost transferat dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu de la reclamantă la pârâtă, a fost anulat prin hotărârea judecătorească irevocabilă, rezulta că în prezent pârâta îl deţine fără titlu.
Potrivit dispoziţiilor art. 480 C. civ. care ocroteşte dreptul de proprietate, titularul acestuia trebuie să se bucure de prerogativele dreptului amintit respectiv folosinţa, posesia şi dispoziţia.
Tribunalul nu a reţinut apărarea pârâtei în sensul că Protocolul ar fi reprezentat doar „ instrumentum" în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate, iar „negotium" îl reprezintă actul adiţional de modificare a actelor constitutive ale băncii, căci prin Decizia civilă nr. 3699/2002 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremă de Justiţie) a statuat irevocabil că majorarea capitalului social al pârâtei prin aport în natură nu este legală, întrucât nu a fost perfectată în condiţiile Legii nr. 31/1990, care constituia legea cadru în materie. S-a mai reţinut că Protocolul prin care a fost consfinţită atât predarea imobilului cât şi a acţiunilor, a constituit o operaţiune în contradicţie cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind asocierea, lege aplicabilă societăţilor cu capital de stat. S-a concluzionat că, prin această operaţiune, a fost fraudată legea, Protocolul încheiat, între părţi nu putea să stea la baza majorării capitalului social şi să opereze un transfer al dreptului de proprietate.
Imobilul din litigiu este amplasat într-un bloc de locuinţe cu parter şi etaj comercial, situat în zona centrală a municipiului Buzău, blocul fiind realizat în ultimii ani din perioada de dinainte de 1990. Spaţiul din litigiu a fost renovat şi schimbat în destinaţie de sediu de bancă în cursul anului 1994. Este situat la nivelul parter + etaj 1.
Suprafaţa construită desfăşurată este de 939,85 mp, suprafaţa utilă desfăşurată totală a spaţiilor imobilului este de 695,05 mp, iar suprafaţa utilă efectiv ocupată de Bancă este de 405,08 mp. Aceste suprafeţe sunt stabilite în urma măsurătorilor realizate de experţii judiciari numiţi în cauză de instanţă. Aşa fiind, Tribunalul nu a avut în vedere suprafaţa utilă de 874 mp pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea conexă, întrucât această suprafaţă rezultă dintr-o probă extrajudiciară respectiv raportul de evaluare a imobilizărilor corporale aparţinând pârâtei la 31 decembrie 2001.
La data de 24 februarie 1994 s-a eliberat pe numele băncii D.F. autorizaţia de construcţie din 1994, pentru amenajare sediu bancă.
Lucrările au demarat în noiembrie - decembrie 1993 şi au fost finalizate la finele anului 1994, totalul valorii recepţionate cifrându-se la suma de 1.115. 480. 461 lei rol (111.548,04 ron).
Ulterior s-a eliberat autorizaţia de construire din 19 mai 1995 referitoare la alimentarea cu energie electrică şi branşament, precum şi la refacere trotuar şi carosabil, lucrare estimată la 28. 961. 356 lei rol, iar lucrările de instalaţii încălzire cu microcentrală autonomă pe gaz metan efectuate în anul 2003 au costat 125.369.118 lei rol.
Prin Raportul de evaluare a imobilizărilor corporale a activelor aflate în patrimoniul pârâtei, din 31 decembrie 2001, imobilul din litigiu a fost evaluat la 13. 200. 000. 000 lei vechi (417.761 dolari S.U.A.). Valoarea din costuri este evaluată la suma de 14. 090.170. 300 lei vechi (aproximativ 445.900 dolari S.U.A.).
Prin expertiza tehnică judiciară în construcţii efectuată în cauză, cei trei experţi au stabilit valoarea investiţiilor la data recepţiei ca fiind 321.040 dolari S.U.A., iar valoarea actuală a investiţiilor ca fiind 532.480 dolari S.U.A. Au opinat însă că această valoare depăşeşte semnificativ costurile actuale apreciate pentru un imobil de această categorie. Au statuat astfel, poziţie însuşită de către instanţă, că valoarea de „circulaţie" sau de „piaţă" a investiţiilor trebuia calculată funcţie de două coordonate:
În primul rând trebuiau avute în vedere valorile înregistrate pentru demolări, consolidări, rezistenţă şi compartimentări noi în valoare de 154.370 dolari S.U.A. (fără T.V.A.), iar în al doilea rând pentru restul investiţiilor s-a adoptat o analiză de preţ din costuri de referinţă întrucât utilizarea valorii de reconstrucţie ( obţinută prin indexarea vechilor valori înregistrate cu indicii creşterii preţurilor din construcţii) conduce la o valoare a investiţiilor exagerată, sens în care valoarea actuală depreciată a restului de investiţii este de 227.086 dolari S.U.A. (fără T.V.A.).
Însumându-se cele două valori, rezultă că valoarea totală a investiţiilor efectuate de pârâtă la imobil este de 381.460 dolari S.U.A. (fără T.V.A.).
Singura investiţie ce poate fi ridicată de pârâtă este firma luminoasă.
Experţii au stabilit şi sporul de valoare al imobilului ca urmare a efectuării investiţiilor, funcţie de două puncte de referinţă, dar întrucât prin acţiunea reconvenţională acesta nu a fost solicitat, tribunalul nu l-a acordat.
În ceea ce priveşte petitul acţiunii reconvenţionale privind restituirea actualizată a sumei de 3.001,75 lei reprezentând dividende ridicate de reclamantă pentru anul 2004, tribunalul a reţinut că:
În virtutea calităţii sale de acţionar al băncii, societatea reclamantă a încasat la data de 31 mai 1995 suma de 30.017.560 lei rol (3.001,75 lei) cu titlu de dividende aferente anului 1994, conform O.P. depus la dosar (dosar Tribunalul Buzău).
Acţiunea reconvenţională a fost înregistrată la data de 29 septembrie 2003.
Faţă de menţiunile cuprinse în Decizia civilă nr. 3699/2002 a Curţii Supreme de Justiţie (deja amintită) în sensul că Protocolul în baza căruia au fost predate acţiunile în posesia reclamantei este lipsit de efecte juridice din data de 14 ianuarie 1997 (dată la care prin Decizia nr. la fost respins recursul băncii de către secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi), de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie atât pentru anularea Protocolului cât şi a celorlalte pretenţii izvorâte din protocol. Ca atare la 14 ianuarie 1997 începe să curgă termenul de 3 ani pentru acţiunea în restituirea dividendelor.
Faţă de data la care a fost promovată acţiunea de reclamanta -reconvenţional, tribunalul având în vedere disp. art. 3 şi 7 Decretul 167/1958, a admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte plata reactualizată a dividendelor invocată de reclamanta - pârâtă reconvenţional, sens în care a respins acest capăt de cerere din acţiunea reconvenţională.
În ceea ce priveşte acţiunile deţinute de pârâta reconvenţional la bancă, tribunalul a apreciat că acestea sunt în număr de 145, cât rezultă din Protocolul din 1994. Nu a fost reţinută poziţia reclamantei reconvenţional care susţine că reclamanta - pârâtă reconvenţional ar deţine 26.733 acţiuni, întrucât actul adiţional din 11 martie 2002 al SC E.B. SA prin care s-a hotărât diminuarea valorii nominale a acţiunilor de 5.000 lei la 1.000 lei, nu-i este opozabil deoarece partea nu este acţionar al băncii. Prin anularea Protocolului din 1994 şi a operaţiunii de majorare rezultă că reclamanta - pârâtă reconvenţional nu a avut calitatea de acţionar al băncii astfel că părţile au fost puse în situaţia anterioară raportat la clauzele cuprinse în Protocol.
Faţă de această stare de fapt, tribunalul, în temeiul disp. art. 119 raportat la disp. art. 966, urm. C. civ. în aplicarea principiului „restitutio în integrum„ a admis în pane acţiunea reconvenţională în maniera prezentată anterior şi pe cale de consecinţă:
- a obligat reclamanta - pârâtă reconvenţional să plătească în favoarea pârâtei - reclamante reconvenţional suma de 381.460 dolari S.U.A. (fără T.V.A.) în echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de contravaloare actualizată a investiţiilor, a institui în favoarea pârâtei reclamante reconvenţionale un drept de retenţie asupra imobilului;
- a obligat reclamanta pârâtă - reconvenţional să restituie pârâtei - reclamante reconvenţional pachetul de acţiuni predate conform Protocolului din 10 noiembrie 1994 (145 acţiuni).
În ceea ce priveşte acţiunea conexă, tribunalul a reţinut că aceasta este întemeiată în parte, astfel că a fost admisă şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 291.921 dolari S.U.A. în echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de folos de tras calculat pentru perioada februarie 2001- martie 2008 şi în continuare până la eliberarea spaţiului (695,05 mp x 5 dolari S.U.A./lună), respingând restul pretenţiilor pentru următoarele considerente:
Aşa cum deja s-a precizat, tribunalul a reţinut că suprafaţa utilă desfăşurată este de 695,05 mp, întrucât această suprafaţă a fost calculată de experţii numiţi în cauză.
Tribunalul nu a reţinut poziţia pârâtei care a arătat că în fapt foloseşte doar 405,08 mp, întrucât în cauză importă că reclamanta este lipsită de folosinţa totală şi nu parţială a imobilului.
În ceea ce priveşte valoarea, funcţie de care s-a calculat folosul de tras, instanţa şi-a însuşit poziţia tuturor experţilor din cauză (atât expertul numit de Tribunalul Buzău cât şi cei trei experţi numiţi de Tribunalul Sibiu) care au apreciat că această valoare este de 5 dolari S.U.A. Nu a reţinut valoarea solicitată de reclamantă 10 eur/mp (după ce anterior susţinuse 10 dolari S.U.A.) întrucât contractul depus în cauză are ca parte pe reclamantă.
Ca atare folosul de tras datorat de pârâtă ca urmare a folosirii fără drept a imobilului aflat în proprietatea reclamantei este în sumă de 291.921 dolari S.U.A. pentru perioada februarie 2001- martie 2008 calculat la o suprafaţă de 695, 05 mp x 5 dolari S.U.A./lună.
Folosul de tras a fost acordat şi în continuare până la eliberarea spaţiului de către pârâtă.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de ambele părţi, în temeiul disp. art. 276 C. proc. civ. au fost compensate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta - pârâtă reconvenţional SC U. SA Buzău şi pârâta - reclamantă reconvenţional SC L.B.R. SA.
Reclamanta SC U. SA Buzău a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul stabilirii despăgubirilor aferente lipsei de folosinţă în funcţie de suprafaţa totală construită şi înlăturarea obligării sale de la plata îmbunătăţirilor voluptorii aduse imobilului.
Pârâta - reclamantă reconvenţional SC L.B.R. SA a solicitat, în principal, modificarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea cererii reclamantei SC U. SA Buzău şi, în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii, cât priveşte evacuarea, şi respingerea acţiunii conexe de obligare a acesteia la plata contravalorii folosului de tras ; admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată şi precizată ulterior; obligarea reclamantei apelante - pârâtă reconvenţional la plata către aceasta a contravalorii actualizate a îmbunătăţirilor efectuate la imobilul situat în Buzău, în cuantumul precizat de 509.323 dolari S.U.A.; respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi obligarea reclamantei pârâte la plata către aceasta a sumei de 103.985,89 lei reprezentând contravaloarea reactualizată a dividendelor încasate în anul 1995; obligarea reclamantei de restituire a pachetului de acţiuni în număr de 26.733 acţiuni; menţinerea sentinţei în ce priveşte acordarea unui drept de retenţie către aceasta asupra imobilului până la plata integrală a contravalorii actualizate a îmbunătăţirilor efectuate la imobil; stabilirea obligaţiei de plată a unei sume în echivalent lei cu titlu de folos de tras calculat la suprafaţa de 405,08 m.p. suprafaţă efectiv ocupată de bancă cu o chirie de 3 dolari S.U.A./lună/m.p. în perioada februarie 2001 - februarie 2004, şi abia după această perioadă în cuantumul stabilit de instanţă la 5 dolari S.U.A./mp/lună.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 73 din 9 octombrie 2009, a respins apelul declarat de pârâta - reclamantă reconvenţional SC L.B.R. SA şi a admis apelul reclamantei SC U. SA, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a stabilit valoarea folosului de tras la care este obligată pârâta să-l plătească reclamantei pentru perioada februarie 2001 – septembrie 2009 la 2.513.520 lei şi a obligat pârâta la plata folosului de tras în continuare până la eliberarea spaţiului la nivelul folosului stabilit pentru anul 2008 (641 mp utili x 8,4 euro/lună). De asemenea a stabilit valoarea investiţiilor pe care reclamanta SC U. SA este obligată să le plătească pârâtei la 412.938 lei, menţinând în rest sentinţa atacată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa utilă folosită de pârâtă a fost bine stabilită de expert la 641,30 m.p. pârâta având acces la această întreagă suprafaţă şi că expertul a stabilit judicios şi valoarea folosului de tras având în vedere chiriile practicate pentru spaţii similare, stabilind în mod echitabil pentru ambele părţi, o valoare medie a chiriilor pentru spaţii amplasate în zona imobilului în litigiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, atât reclamanta SC U. SA Buzău cât şi pârâta SC L.B.R. SA.
Reclamanta, SC U. SA în recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului său, desfiinţarea parţială a hotărârii instanţei de apel şi obligarea pârâtei intimate la plata folosului de tras în cuantum de 973.880 lei. În motivarea recursului său reclamanta susţine, în esenţă, că valoarea folosului de tras trebuia stabilită în raport cu suprafaţa exterioară a clădirii, respectiv 889 m.p. întrucât clădirea s-a aflat în integralitatea ei în folosinţa pârâtei. Conform S.T.A.S. sunt definite doar aria desfăşurată, care este suprafaţa exterioară, şi aria utilă, care este suprafaţa interioară a zidurilor exterioare şi noţiunea de total suprafaţă interioară.
Pârâta SC L.B.R. SA, în recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a solicitat casarea deciziei atacate, admiterea apelului său împotriva sentinţei instanţei de fond şi respingerea apelului reclamantei şi, pe cale de consecinţă, în principal, modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei iar în subsidiar, admiterea acţiunii în privinţa evacuării şi respingerii cerii conexe de obligare la folosul de tras precum şi admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată şi precizată ulterior.
În recursul său pârâta a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) întrucât Decizia recurată nu cuprinde menţiuni obligatorii prevăzute de art. 261 pct. 3 şi 5 C. proc. civ., respectiv nu sunt consemnate cereri şi susţineri prescurtate ale pârâtei formulate de-a lungul dezbaterii apelurilor, instanţa a admis o cerere precizatoare a câtimii formulată după închiderea dezbaterilor şi instanţa a admis o cerere nouă formulată direct prin motivele de apel cu privire la deducerea din valoarea îmbunătăţirilor a îmbunătăţirilor considerate voluptuorii.
Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut (art. 304.6 teza I C. proc. civ.) întrucât nu s-a depus la dosar în termenul procedural o precizare a cuantumului folosului de tras şi a perioadei pentru care se solicită şi deci trebuia să se aibă în vedere ultima precizare din dosarul de fond iar instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind restituirea dividendelor şi a permis reclamantei, reţinerea acestora, acordându-i mai mult decât s-a cerut. De asemenea instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 teza a II-a) întrucât a dedus din valoarea îmbunătăţirilor acordate pârâtei contravaloarea îmbunătăţirilor considerate voluptuorii deşi nu a existat o cerere în acest sens la fond şi a acordat altceva decât s-a cerut sub aspectul cuantumului folosului de tras, respectiv o sumă în lei, deşi s-a cerut în valută precum şi sub aspectul modalităţii stabilirii valorii îmbunătăţirilor care nu trebuia să fie ca diferenţă între valoarea imobilului cu îmbunătăţiri şi valoarea acestuia fără respectivele îmbunătăţiri.
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) respectiv nu cuprinde motivele pentru care a considerat că expertul a realizat o expertiză judicioasă şi pentru care a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit la fond, cele pentru care a înlăturat obiecţiunile pârâtei şi concluziile coraportului expertului parte desemnat de pârâtă, motivele respingerii apelului sub aspectul prescripţiei dreptului la acţiune pentru restituirea dividendelor şi cele pentru care au fost considerate voluptorii unele dintre îmbunătăţirile aduse de bancă.
Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) întrucât acţiunea prezentă a reclamantei se bazează pe anularea unui protocol de predare – primire a spaţiului în litigiu, ori acest protocol este doar actul de transfer al posesiei, ca atribut al proprietăţii însă nu este actul de transfer al proprietăţii, cu privire la aceasta din urmă neexistând vreo hotărâre de anulare. Pârâta are un titlu valabil reprezentat de actul adiţional nr. 6 la contractul de societate şi statutul SC L.B.R. SA iar dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit urmare acţiunii de majorarea de capitalul iar imobilul a fost predat ca aport în natură la această majorare. Nicio instanţă nu a anulat majorarea de capital şi deci, se susţine, că ambele instanţe au reţinut în mod greşit situaţia de fapt.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) fiind încălcate prevederile art. 261 pct. 3 pentru considerentele arătate, ale art. 132 C. proc. civ. cu privire la termenul pentru precizarea câtimii cererii, ale art. 294 C. proc. civ. cu privire la cererile noi în recurs, ale art. 971 şi art. 1295 C. civ. şi art. 131 din Legea nr. 31/1990 cu privire la dobândirea proprietăţii asupra imobilului prin aport în natură la majorarea de capital, ale Legii nr. 146/1997 privind taxa de timbru datorată la valoarea pretenţiilor, ale art. 201 C. proc. civ. privind încuviinţarea unei expertize în apel. De asemenea a fost încălcat dreptul pârâtei la apărare pentru că instanţele de apel nu s-a pronunţat pe cererea acesteia de înlăturare a concluziilor raportului de expertiză şi au fost încălcate reguli şi principii care reglementează desfăşurarea expertizei şi dispoziţiile legale privind T.V.A., art. 137 şi art. 141 Cod fiscal şi art. 129 C. proc. civ. privind rolul activ al instanţei.
Se mai susţine că s-au încălcat şi dispoziţiile imperative ale Decretului nr. 167/1958 menţionându-se implicit constatarea că s-a prescris dreptul de a cere restituirea dividendelor deşi acest drept al pârâtei s-a născut de la introducerea de către aceasta (pârâta) a cererii reconvenţionale prin care a solicitat restituirea lor.
Examinând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate de ambele părţi Înalta Curte constată că aceasta este legală şi că ambele recursuri sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Recursul reclamantei SC U. SA Buzău este nefondat, pe de o parte pentru că motivul invocat nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nefiind vorba de o interpretare greşită a actului dedus judecăţii iar, pe de alta, pentru că reţinerea de către instanţa de apel drept criteriu pentru stabilirea cuantumului folosului de tras la care are dreptul reclamanta totalul suprafeţei interioare, conform propunerii expertului şi nu suprafaţa exterioară a clădirii, nu constituie o încălcare sau o aplicare a unei prevederi legale şi deci nu îşi are aplicarea prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul pârâtei (reclamant – reconvenţional) SC L.B.R. SA, este nefondat pentru următoarele argumente:
Este nefondat motivul întemeiat pe pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) şi art. 261 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. întrucât cererile şi susţinerile părţilor, precum şi mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2009 şi care face parte integrantă din Decizia atacată, întrucât instanţa a amânat pronunţarea din 2 octombrie 2000 la 9 octombrie 2009. Alte cereri şi susţineri ale pârâtei precum şi poziţia instanţei faţă de ele sunt consemnate în încheierile premergătoare, pe parcursul cercetării judecătoreşti. În ce priveşte excluderea valorii îmbunătăţirilor voluptorii din totalul îmbunătăţirilor aduse de pârâtă imobilului instanţa de apel a reţinut, corect, că aceasta nu este o cerere nouă în apel a reclamantei ci constituie o apărare a acesteia faţă de acţiunea reconvenţională a pârâtei.
Motivul întemeiat pe pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. este nefondat întrucât instanţa nu a acordat mai mult decât s-a cerut sub aspectul folosului la tras ci a avut în vedere critica adusă de reclamantă prin motivele de apel cu privire la stabilirea valorii chiriei la 5 dolari S.U.A./m.p. şi a luat în considerare valoarea stabilită de expert, calculată conform obiectivelor stabilite de instanţă. Instanţa nici nu a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât, aşa cum deja s-a arătat, cererea de deducere a cheltuielilor voluptuorii nu a constituit o cerere nouă în apel ci ea a constituit o cerere în apărare la fond în faţa acţiunii reconvenţionale a pârâtei, avută în vedere de expert dar asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat, justificând o critică, în apel, sub acest aspect şi, drept urmare, şi pronunţarea instanţei de apel asupra acesteia. În ceea ce priveşte stabilirea în lei a cuantumului obligaţiei pârâtei aceasta nu înseamnă că s-a acordat acestora altceva decât s-a cerut atâta timp cât expertul a stabilit chiria în valută conform cererii reclamantei (8.4 euro/mp) şi a făcut calculele raportându-se la cursul mediu anual al B.N.R., iar moneda de plată în România este leul. Celelalte critici nu se încadrează în motivul prevăzut de pct. 6, ele vizând aprecierea probelor, respectiv a expertizei tehnice efectuate în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., el este nefondat întrucât Decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, respectiv atât cea de admitere a apelului reclamantei cât şi cea de respingere a apelului pârâtei. Critica recurentei – pârâte este neîntemeiată atât timp cât considerentele deciziei atacate conţin argumentele instanţei de apel cu trimitere la mijloacele de probă administrate în ambele etape procesuale şi răspunzând astfel tuturor motivelor din apelurile părţilor. Instanţa nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor aduse de părţi în susţinerea motivelor invocate ci doar la motivele invocate iar asupra argumentelor invocate de recurentă instanţa s-a pronunţat şi prin încheieri premergătoare, cum sunt cele privitoare la obiecţiunile la expertiză şi la concluziile expertizei. De asemenea instanţa s-a pronunţat şi pe aspectul prescripţiei dreptului la acţiune pentru restituirea dividendelor şi chiar recurenta recunoaşte acest aspect – de adevărat, că o recunoaştere implicită - atunci când dezvoltă motivul întemeiat pe pct. 9.
Nu este fondat nici motivul de recurs invocat de pârâtă întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. întrucât actul dedus judecăţii nu îl constituie protocolul de predare – primire a spaţiului în litigiu şi nici eventualul titlu de proprietate al pârâtei asupra lui, aceste aspecte fiind tranşate anterior cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr. 716 din 6 iulie 2000, menţinute prin Decizia nr. 967 din 27 septembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti şi prin Decizia nr. 3699 din 29 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie. Pe de altă parte, având în vedere şi cele de mai sus, ambele instanţe au reţinut în mod corect, că pârâta deţine posesia imobilului fără titlu şi de aceea, tot legal, au dispus evacuarea ei din spaţiu şi obligarea la plata folosului de tras.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. şi acesta este nefondat iar în cadrul argumentelor invocate pentru susţinerea lui recurenta pârâtă reia critici formulate cu ocazia invocării altor motive de recurs, întemeiate pe alte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ., la care s-a răspuns la momentul potrivit, arătându-se netemeinicia acestora. Astfel, au fost deja analizate şi s-a răspuns criticilor privind aplicarea prevederilor art. 261 pct. 3 şi 5 C. proc. civ., art. 132 C. proc. civ. privind termenul pentru precizarea câtimii cererii, ale art. 294 privind cererile noi în recurs, ale art. 971 şi art. 1295 C. civ. şi art. 131 din Legea nr. 31/1990 privind dobândirea proprietăţii asupra spaţiului în litigiu şi ale art. 201 C. proc. civ. privind încuviinţarea unei expertize în apel, statuându-se că toate aceste critici sunt nefondate. Aşa cum s-a mai arătat, cu privire la titlul de proprietate al reclamantei asupra spaţiului şi lipsa titlului pârâtei, instanţele s-au pronunţat în mod legal şi temeinic, cu respectarea prevederilor legale invocate de pârâta recurentă, şi având în vedere şi cele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile la care s-a mai făcut trimitere anterior.
Instanţa de apel nu a încălcat în niciun fel prevederile art. 201 C. proc. civ. atunci când a încuviinţat efectuarea unei noi expertize, având în vedere prevederile art. 295 alin. (2) şi cele ale art. 212 C. proc. civ., care îi confereau pe deplin acest drept. Nu a fost încălcat în niciun fel dreptul la apărare al pârâtei cu privire la efectuarea expertizei, instanţa examinând concluziile raportului şi prin prisma obiecţiunilor părţilor referitoare la concluzia şi la modul de desfăşurare a expertizei. Recurenta nu dezvoltă critica privind încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. privind rolul activ iar criticile dezvoltate pe larg cu privire la expertiză nu se încadrează în motivul prevăzut de pct. 9 ci se constituie în critici privind aprecierea probelor, respectiv a expertizei tehnice. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea prevederilor art. 137 şi art. 141 Cod Fiscal şi a prevederilor privind T.V.A aceasta nu este întemeiată întrucât reclamanta fiind o persoană juridică plătitoare de T.V.A. în mod firesc s-a luat în calcul şi T.V.A.-ul.
În privinţa încălcării prevederilor Legii nr. 146/1997 este de menţionat că reclamanta şi-a timbrat acţiunea în cuantumul fixat de instanţă iar eventuale completări ale taxei judiciare de timbru nu este de atributul instanţei de recurs ci instanţa în faţa căreia trebuie achitate eventuale diferenţe de taxă judiciară de timbru poate proceda la darea în debit a părţii.
Recurenta pârâtă susţine că instanţa de apel, în mod implicit, s-a pronunţat pe constatarea ca prescris a dreptului său de a cere restituirea dividendelor şi că, deci, în mod greşit, cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, s-a admis excepţia prescripţiei acestui drept. Nici această critică nu este întemeiată întrucât în mod corect instanţele au reţinut că dreptul la restituire s-a născut la data plăţii acestor dividende. În niciun caz nu se poate reţine susţinerea pârâtei recurente că „dreptul de a cere restituirea dividendelor încasate de SC U. SA Buzău în calitate de acţionar al băncii s-a născut de la introducerea cererii noastre reconvenţionale prin care am solicitat restituirea lor" respectiv că dreptul de a cere restituirea dividendelor s-a născut doar în momentul în care pârâta a cerut restituirea lor prin acţiunea reconvenţională.
Faţă de cele de mai sus şi pentru motivele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC U. SA Buzău şi pârâta SC L.B.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 74/A din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba – Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1396/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1409/2010. Comercial → |
|---|
