ICCJ. Decizia nr. 1373/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1373/2010
Dosar nr. 804/91/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 286 din 8 octombrie 2008 Tribunalul Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Ş.V. în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA în sensul obligării pârâtei la plata următoarelor sume: 30.000 lei despăgubiri reprezentând cheltuieli de înmormântare; 7.322 lei reprezentând diferenţa de preţ pentru autoturismul Dacia Logan actualizată şi 50.000 euro reprezentând despăgubiri morale.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut din materialul probator administrat în cauză că pârâta în calitate de asigurător răspunde în temeiul art. 48 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995 pentru daunele produse urmare accidentului de circulaţie ce a avut loc la data de 24 august 2007 pe raza Municipiului Adjud soldat cu decesul soţiei reclamantului şi distrugerea în proporţie de 70% a autoturismului Dacia Logan, condus de aceasta urmare impactului cu autoturismul marca Ford Fiesta asigurat de societatea pârâtă.
Sub aspectul culpei în producerea accidentului instanţa reţine că procesul verbal de constatare întocmit la locul accidentului şi expertiza tehnică vizând mecanismul producerii accidentului, impun concluzia culpei exclusive a conducătorului autoturismului marca Ford Fiesta, proprietatea SC M.F.P. SA Bucureşti, pentru care a fost încheiată o poliţă de asigurare obligatorie şi de răspundere civilă auto cu societatea pârâtă cu perioadă de valabilitate cuprinsă între 15 martie 2007 – 14 septembrie 2007.
În stabilirea cuantumului despăgubirilor prima instanţă îşi fundamentează soluţia adoptată pe concluziile raportului de expertiză tehnică auto privind starea auto Dacia Logan proprietatea reclamantului şi declaraţiile martorilor care au participat la îmnormântarea şi pomenile ulterioare ale defunctei Ş.D.
Sentinţa tribunalului a fost apelată atât de reclamant cât şi de societatea pârâtă, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 116 A din 8 decembrie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială a respins ca nefondate apelurile declarate de părţi, confirmând situaţia de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă în sensul că pârâta în calitate de asigurator al autoturismului Ford Fiesta, în baza poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă încheiată cu proprietarul autoturismului, răspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa conducătorului autoturismului în temeiul dispoziţiilor art. 48, art. 49, art. 50 şi art. 51 din Legea nr. 136/1995.
Criticile formulate de pârâtă vizând neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., lipsa calităţii procesuale pasive a societăţii de asigurare care a invocat inexistenţa poliţei de asigurare în evidenţele sale, au fost înlăturate de instanţa de control devolutiv cu motivarea că pârâta deşi invitată în scris la conciliere în data de 21 noiembrie 2007, nu a înţeles să se prezinte conform menţiunilor din procesul verbal încheiat la acea dată.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei instanţa constată existenţa unei poliţe de asigurare R.C.A. încheiate cu societatea pârâtă valabilă pe o perioadă de 6 luni, pentru care a fost plătită prima de asigurare la data de 15 martie 2007 în sumă de 19.356 lei prin ordinul de plată operat de SC U.Ţ.B. SA, conform adresei din 21 octombrie 2009 emisă de societatea bancară.
Cu privire la motivele de apel formulate de reclamant vizând cuantumul despăgubirilor şi daunelor morale acordate, instanţa constată că sumele acordate cu acest titlu au fost judicios apreciate de prima instanţă în raport de probele administrate.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, ambele părţi au declarat recurs, în termen legal.
Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. solicitând casarea hotărârii instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Argumentele aduse de recurenta pârâtă în sprijinul criticilor de nelegalitate invocate au vizat următoarele aspecte:
- încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. cu motivarea că în cursul judecăţii în primă instanţă nu i s-a comunicat acţiunea şi actele depuse de reclamant, fiind în imposibilitate de a-şi formula apărările, iar în apel i-a fost respinsă proba cu expertiză tehnică judiciară pentru evaluarea avariilor produse autoturismului Logan;
- încălcarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. prin nesoluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive;
- încălcarea dispoziţiilor pertinente din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora acordarea de despăgubiri de către asigurator se face în temeiul contractului de asigurare, contract a cărui existenţă nu a fost probată cu copia depusă la dosar, contract care nu apare în evidenţele Centrului de Informare C.E.D.A.M.;
- încălcarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. cu privire la excepţia de prematuritate invocată şi care nu a fost soluţionată;
- nemotivarea hotărârii sub aspectul criteriilor avute în vedere la stabilirea prejudiciului moral.
Recurentul reclamant Ş.V. şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând că probele administrate în cauză impuneau soluţia de admitere în totalitate a despăgubirilor solicitate respectiv suma de 500.000 euro daune morale şi suma de 70.000 lei despăgubiri civile incluzând contravaloarea autoturismului Logan distrus în totalitate şi cheltuielile de deplasare şi de înmormântare.
Recursul declarat de recurenta pârâtă este vădit nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce urmează.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 probele dosarului nu relevă nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar susţinerea intimatei în sensul că instanţa nu a vegheat la respectarea drepturilor sale procesuale este pur formală în condiţiile în care în faţa primei instanţe pârâta a fost legal citată la toate termenele de judecată, iar potrivit rezoluţiei de primire a dosarului din data de 3 martie 2008 citarea pârâtei pentru primul termen de judecată s-a dispus cu copie de pe acţiune şi actele anexe.
Faptul că pârâta a luat cunoştinţă de cererea de chemare în judecată şi actele depuse rezultă incontestabil şi din notele scrise depuse pentru termenul din 1 octombrie 2008 în care se referă la evenimentul rutier din 24 octombrie 2007 şi persoanele implicate, note care au fost avute în vedere de prima instanţă potrivit considerentelor sentinţei.
Curtea aminteşte că procesul civil este un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilităţii, rolul activ al instanţei în sensul celor prevăzute de art. 129 C. proc. civ. constă în asigurarea respectării drepturilor procesuale ale părţilor, ceea ce în cauza de faţă este în afara oricărei îndoieli.
Simpla notă depusă de pârâte la ultimul termen acordat în cauză de prima instanţă, după încuviinţarea şi administrarea tuturor probatoriilor solicitate, notă neînsoţită de documente care să confirme afirmaţiile sale, nu o îndreptăţeşte să susţină, cu bună credinţă, că i-au fost încălcate drepturile procesuale.
Deşi pârâta nu a depus întâmpinare în faţa primei instanţe, nu a solicitat şi administrat nicio dovadă, instanţa de apel a încuviinţat cererea pârâtei de completare a probatoriilor, obligând reclamanta să depună dovezi cu privire la plata primei de asigurare, dovezi care au fost administrate de această parte.
Celelalte dovezi solicitate de pârâtă în apel au fost respinse motivat conform celor consemnate în încheierea de dezbateri de la termenul din 25 noiembrie 2009 constatându-se că expertiza contabilă solicitată nu se mai impunea faţă de dovezile cu documente bancare administrate de reclamantă şi care atestau plata primei de asigurare în contul pârâtei la data de 15 martie 2007, data încheierii poliţei de asigurare.
Şi expertiza tehnică solicitată pentru prima dată în faţa instanţei de apel a fost respinsă întemeiat, în condiţiile în care conform probelor administrate în faţa primei instanţe, autoturismul proprietatea reclamantei distrus în proporţie de 70% urmare accidentului rutier a fost vândut, dovezi care nu au fost contestate de pârâtă potrivit dispoziţiilor art. 138 C. proc. civ. care reglementează judecata în primă instanţă şi administrarea probelor.
Şi motivul întemeiat pe încălcarea dispoziţiilor art. 11 şi 49 din Legea nr. 136/1995 vizând inexistenţa raporturilor de asigurare care să atragă obligaţia asiguratorului de a acorda despăgubiri este nefondat.
Raporturile dintre pârâta asigurator şi SC M.F.P. SA asigurat îşi au izvorul în poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto existentă la dosarul de fond şi apel în copie conformă cu originalul – emisă pe formular tipizat cu antetul SC S.R.S. SA, agenţia centrală, care cuprinde toate elementele de identificare ale autoturismului asigurat şi perioada de valabilitate, plata primei de asigurare de către asigurat fiind confirmată şi de documentele bancare depuse.
Afirmaţia recurentei pârâte în sensul că această poliţă nu apare în evidenţele C.E.D.A.M. este lipsită de relevanţă juridică deoarece potrivit normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă publicate în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 977 din 6 decembrie 2006 obligaţia de a transmite către C.E.D.A.M. informaţii cu privire la poliţele de asigurare R.C.A. revine emitentului politeţi şi nu asiguratului.
Împrejurarea că această informare nu s-a făcut de către emitentul poliţei, pârâta recurentă, nu o exonerează de răspundere, deoarece potrivit aceloraşi norme răspunderea asiguratului începe din momentul plăţii primei de asigurare, plata a cărei realitate nu este contestată de către recurentă, chiar dacă este trecută sub tăcere în cuprinsul motivelor de recurs.
Or, faţă de aspectele relevante susmenţionate care demonstrează existenţa raporturilor de asigurare şi plata primei de asigurare, revenea asiguratorului sarcina probei în sensul de a dovedi contrariul, dovezi care nu au fost administrate, toate apărările recurentei fiind fundamentale pe o răsturnare nepermisă de lege a sarcinei probei în contextul cauzei.
Aşa fiind, excepţia lipsei calităţii procesual pasive, a fost corect respinsă de instanţa de apel, aceiaşi concluzie impunându-se şi cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. faţă de documentele depuse în faţa primei instanţe de către reclamant care atestă convocarea la conciliere a pârâtei.
În ce priveşte stabilirea daunelor morale, acordate de prima instanţă şi confirmate în apel, cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare, ci este apreciat de instanţe în raport de consecinţele negative suferite de cei implicaţi, de valorile morale lezate, şi măsura în care le-a fost afectată situaţia familială sau profesională.
Aceste criterii transpun din motivarea deciziei atacate, care a avut în vedere suferinţa provocată în familia reclamantului prin dispariţia soţiei şi mamei fiicei lor.
Cu privire la recursul declarat de recurentul reclamant, aşa cum s-a subliniat în considerentele de mai sus, daunele morale acordate de 50.000 euro sunt rezultatul unei aprecieri rezonabile şi echitabile de natură să ofere o anumită satisfacţie compensatorie pentru prejudiciul moral suferit.
Celelalte despăgubiri civile acordate privind cheltuielile de înmormântare şi contravaloarea autoturismului distrus sunt fundamentate pe probele administrate, sub acest aspect hotărârile pronunţate în cauză nefiind, susceptibile de critică de nelegalitate, astfel încât se impune şi respingerea recursului declarat de această parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC A.R.A. SA Bucureşti şi reclamantul Ş.V. împotriva deciziei civile nr. 116/A din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1372/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1374/2010. Comercial → |
|---|
