ICCJ. Decizia nr. 1376/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1376/2010
Dosar nr. 7422/121/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B.I.L.N. SA cu sediul ales în România a chemat în judecată societatea SC I. SA Galaţi şi a solicitat Tribunalului Galaţi să pronunţe o sentinţă prin care să anuleze hotărârea nr. 1 a adunării generale ordinare a acţionarilor societăţii SC I. SA Galaţi, care a fost ţinută la data de 6 mai 2008. În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că hotărârea A.G.A. a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 31/1990 care obligă la menţionarea în convocator a tuturor punctelor de pe ordinea de zi. În concret a susţinut că adunarea generală a adoptat hotărârea de vânzare a imobilului "Casa de Odihnă D." fără ca în convocator să se facă vreo precizare cu privire la acest punct de pe ordinea de zi. De asemenea s-a mai susţinut că s-au încălcat prevederile art. 224 din Legea nr. 297/2004 şi art. 136 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006.
Sentinţa nr. 6 pronunţată la data de 14 ianuarie 2009 de Tribunalul Galaţi, secţia comercială.
După examinarea actelor dosarului, tribunalul a respins acţiunea apreciind că necuprinderea în convocator a deciziei de înstrăinare a activului Casa de Odihnă D. nu atrage nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. întrucât valoarea de înregistrare a acestuia nu depăşeşte 10% din valoarea netă a activelor societăţii. În privinţa punerii la dispoziţie a materialelor supuse dezbaterii, prima instanţă a reţinut că acestea se aflau la dispoziţia acţionariatului încă de la data de 25 aprilie 2008 potrivit celor înscrise în convocator.
Sentinţa nr. 6 pronunţată de Tribunalul Galaţi la data de 14 ianuarie 2009 a fost apelată de reclamanta SC B.I.L.N. SA Bucureşti, care a susţinut că prima instanţă a apreciat greşit faptul că activul aprobat spre vânzare reprezintă 10% din valoarea activelor nete ale societăţii. A mai arătat apelanta că actele care au stat la baza adoptării hotărârii, mai exact raportul de evaluare a activului, nu i-a fost pus la dispoziţie, iar pe ordinea de zi nu a figurat acest punct care privea vânzarea.
De asemenea, convocatorul nu conţinea, potrivit apelantei, explicitarea obiectului dezbaterii aşa încât s-au încălcat în opinia sa dispoziţiile art. 224 din Legea nr. 297/2004, şi art. 184 din Legea nr. 31/1990.
Apelanta a invocat şi faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere încălcarea dispoziţiilor legale privind transmiterea informaţiilor cu privire la ordinea de zi ceea ce a dus la încălcarea dreptului său la informare.
Prin Decizia nr. 89 din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
După ce a redat criticile aduse sentinţei, Curtea a apreciat că prima instanţă a analizat amplu situaţia de fapt şi temeiurile de drept incidente în cauză. Faţă de dispoziţiile extrem de clare ale art. 150 din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a stabilit că în mod corect s-a apreciat de către judecătorul fondului faptul că hotărârea de înstrăinare a activului, luată în A.G.A., nu poate atrage nulitatea măsurii adoptate. A mai reţinut Curtea că apelanta a avut acces la materialele care urmau să fie supuse dezbaterii în A.G.A. astfel că nu i-a fost încălcat dreptul la informare.
Împotriva deciziei comerciale nr. 89 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs reclamanta SC B.I.L.N. SA solicitând Înaltei Curţi să modifice în tot hotărârile anterioare şi în fond, să admită acţiunea astfel cum a fost formulată. În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii şi a aplicat greşit legea. În concret a invocat încălcarea art. 117 alin. (6) din Legea societăţilor comerciale cu motivarea că pe ordinea de zi nu au fost menţionate explicit toate problemele care fac obiectul dezbaterilor adunării generale printre acestea nefigurând şi înstrăinarea activului Casa de Odihnă D. Reclamanta a mai susţinut că prin acest procedeu le-a fost încălcat dreptul acţionarilor la informare şi că în A.G.A. acţionarii au fost puşi în faţa faptului împlinit fără posibilitatea de a cunoaşte ordinea de zi şi de a emite mandate documentate. În continuare, recurenta şi-a exprimat dezacordul şi în legătură cu aprecierea instanţelor asupra faptului că înstrăinarea imobilului era de competenţa Consiliului de Administraţie şi că în A.G.A. această măsură a fost supusă aprobării pentru informarea acţionarilor cu motivarea că această apreciere se bazează pe o inconsecvenţă logică. Supunerea spre aprobare A.G.A. a unei măsuri se face, potrivit recurentei, pentru adoptare şi nu pentru informare cum s-a susţinut, această concluzie fiind contrazisă de hotărârea A.G.A. prin care s-a menţionat în mod clar că s-a aprobat vânzarea imobilului Casa de Odihnă D. Din această perspectivă recurenta a considerat că s-au încălcat prevederile art. 117 alin. (6) din Legea soccietăţilor comerciale.
În continuare recurenta a criticat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 297/2004 şi art. 184 din Legea nr. 31/1990, apreciind că societatea comercială nu şi-a respectat obligaţia de a asigura acţionarilor facilităţile necesare pentru a le permite să-şi exercite drepturile în A.G.A., în cunoştinţă de cauză.
Pentru aceste motive, recurenta s-a considerat îndreptăţită să solicite admiterea recursului, iar în fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recursul este fondat potrivit celor ce urmează:
Recursul potrivit art. 299 – art. 316 C. proc. civ. se defineşte prin atributele sale, printre acestea înscriindu-se atributul de a fi cale extraordinară de atac nedevolutivă şi de reformare. Esenţa acestor trăsături rezultă din prevederile art. 3021 şi art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. În alte cuvinte, accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia impune şi instituirea unor reguli de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor dar şi obligaţii în sarcina instanţelor în legătură cu actul final care atestă judecata.
Prin urmare, hotărârea trebuie să cuprindă raţiunile pentru care s-a ajuns la o anumită soluţie, considerentele care includ aceste raţiuni constituind şi baza analizei temeiniciei şi legalităţii în căile de atac care au fost puse procedural la îndemâna părţilor.
Înalta Curte faţă de precizările de mai sus va avea în vedere faptul că se află în faţa unui recurs extraordinar prin care Decizia Curţii de Apel este supusă numai unui examen de legalitate, cerinţă impusă de art. 304 alin. (1) raportat la pct. 1 - 9 C. proc. civ. Din această perspectivă se constată că instanţa de apel nu a examinat motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate în calea de atac a apelului, soluţia bazându-se pe aprecierea generală că instanţa de fond a examinat bine cauza sub aspectul situaţiei de fapt fără nicio referire la dispoziţiile legale a căror aplicare greşită a fost criticată.
Chiar şi în ipoteza în care situaţia de fapt şi apărările care au fost criticate de apelantă au rămas neschimbate, în sensul că sunt aceleaşi care au fost dezbătute de prima instanţă, nu se poate reţine că menţinerea soluţiei fondului în faţa unor critici concrete, fără a răspunde fie şi succint la acestea, satisface cerinţa impusă de art. 261 C. proc. civ.
În contextul arătat, în recurs nu se poate examina legalitatea deciziei pronunţate de Curtea de Apel întrucât lipseşte baza de analiză şi anume considerentele deciziei, insuficienţa motivării nefiind corespunzătoare scopului motivării şi echivalează în realitate cu o nemotivare.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 pct. 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în acelaşi timp o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti.
Rezumând, argumentele de mai sus şi având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluţie ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte având în vedere încălcarea dispoziţiilor legale mai sus arătate şi prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reţine lipsa de temei legal a deciziei recurate întrucât din modul în care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată astfel că va admite recursul şi va casa Decizia în sensul dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.I.L.N. SA împotriva deciziei comerciale nr. 89 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială, casează Decizia recurată şi trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1375/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1378/2010. Comercial → |
|---|
