ICCJ. Decizia nr. 1383/2010. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1383/2010
Dosar nr. 10100/1/2009
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 43/CC din 29 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul M.C.G. în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SRL Râşnov, fiind obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată. Prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat anularea hotărârii A.G.A. din 28 martie 2006, susţinând că nu a fost convocat la discutarea condiţiilor de cedare a părţilor sociale, lipsind consimţământul său la cesionarea părţilor sociale.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a pierdut calitatea de asociat începând cu data de 21 mai 2005, dată la care a fost semnat procesul verbal de acceptare a retragerii acestuia din societate, de către toţi asociaţii societăţii pârâte, astfel încât pentru lucrările A.G.A. din data de 28 martie 2006, nu se impunea convocarea reclamantului deoarece nu mai avea calitatea de asociat. Din momentul retragerii, reclamantul nu mai deţinea calitatea de asociat ci doar un drept de creanţă constituit din dividendele pe care acesta le putea încasa până la acea dată şi cota parte din patrimoniul social.
Apelul declarat de către reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 9/Ap din data de 5 februarie 2009 de către Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
În pronunţarea deciziei, instanţa de apel a reţinut legalitatea şi temeinicia sentinţei de fond.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a declarat recurs reclamantul M.C.G., fără argumentarea şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, contestatorul a susţinut că hotărârea A.G.A. din 2006 este un act ilegal folosit de societatea comercială pentru a-l împiedica să-şi dobândească drepturile cuvenite şi că această hotărâre încalcă Legea nr. 82/1991 şi că s-a procedat la distribuirea părţilor sociale fără a se face partajul activului net al societăţii la data de 20 mai 2005, când şi-a exprimat voinţa de retragere din societate. De asemenea, a mai arătat că hotărârea A.G.A. nu cuprinde situaţia contabilă a operaţiunii de retragere sau excludere a sa din societate. A mai susţinut că fiind în discuţie acte de corupţie săvârşite de asociatul N.V., sentinţa primei instanţe trebuia pronunţată de un complet de specializat în cazuri de corupţie.
Înalta Curte, a examinat cererea de recurs prin raportare la dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, prin Decizia nr. 2664 din 30 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.C.G. împotriva Deciziei nr. 9/Ap din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Împotriva deciziei sus evocată a formulat contestaţie în anulare reclamantul M.C.G. pentru motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze următoarele motive invocate în recurs şi anume:
- necercetarea motivelor de nulitate absolută privind aprobarea bilanţului pe anul 2005, motive întemeiate pe dispoziţiile art. 132 alin. (3) raportat la art. 196 din Legea nr. 31/1990.
- necercetarea motivului de refuz a întocmirii situaţiei financiare, conform Legii nr. 82/1991 - necercetarea motivelor de nesolicitare a aprobării situaţiei financiare pentru soldul de la 1 ianuarie 2005 la 20 mai 2005;
- necercetarea motivelor de înlocuire a două hotărâri A.G.A cu hotărârea din 2006;
În continuare, autorul contestaţiei indică dispoziţiile legale încălcate prin decizia Curţii de Apel Braşov, respectiv art. 132 alin. (3), art. 196 şi art. 182 din Legea nr. 31/1990 şi dispoziţiile din Legea contabilităţii nr. 82/1991, precum şi Normele Metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1376/2004.
Înalta Curte, prealabil examinării contestaţiei în anulare, urmează a analiza, excepţiile invocate de către intimată prin întâmpinare, respectiv excepţia tardivităţii declarării contestaţiei în anulare şi excepţia inadmisibilităţii cererii.
În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei în anulare, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, urmând să o respingă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.: ,,Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă,,.
Din interpretarea textului legal citat, se constată că legiuitorul, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită (cum este cazul în speţă ), a statornicit două categorii de termene, unul subiectiv de 15 zile care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre şi altul obiectiv, de un an, acesta din urmă calculându-se de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă.
Din examinarea actelor Dosarului nr. 3525/62/2008 Înalta Curte constată că M.C.G. a solicitat o copie xerox a Deciziei nr. 2664 din 30 octombrie 2009, la data de 16 noiembrie 2009, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a comunicat decizia sus menţionată la data de 8 decembrie 2009. În aceste condiţii, solicitarea unei copii de către contestator implică luarea ei la cunoştinţă şi face să curgă termenul de 15 zile în care contestaţia în anulare poate fi introdusă, iar în raport de data declarării contestaţiei, respectiv 22 decembrie 2009, Înalta Curte apreciază contestaţia în anulare ca fiind introdusă în cadrul termenului special prevăzut de art. 319 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitatea a cererii, raportat la faptul că motivele invocate de contestator nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază nefondată urmând a fi respinsă, cu următoare motivare:
Atât contestaţia în anulare de drept comun cât şi contestaţia în anulare specială sunt căi extraordinare de atac, de retractare, care pot fi exercitate în cazurile anume prevăzute de lege. Împotriva unei hotărâri pronunţată de o instanţă de recurs, pot fi exercitate ambele forme ale contestaţiei în anulare. Raportat la excepţia invocată, trebuie făcută distincţie între caracterul limitativ al motivelor acestei căi de atac şi condiţiile de admisibilitate a cererii, ceea ce reprezintă analizarea condiţiilor cerute de lege pentru exercitarea acestei căi de atac. În situaţia de faţă, contestatorul a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţată de o instanţă de recurs, iar limitarea obiectului cererii de faţă, urmează a fi analizată prin raportare la textele invocate, respectiv art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., motiv pentru excepţia inadmisibilităţii urmează a fi respinsă.
Contestaţia în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
Hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, care este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială sunt de strictă interpretare şi au în vedere numai greşeli materiale cu caracter procedural în legătură cu aspectele formale ale judecăţii pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
În cauză, motivele invocate de către contestator vizează greşeli în stabilirea situaţiei de fapt sau asupra modului în care instanţa de recurs a înţeles să interpreteze textele legale incidente în cauză.
În speţă, instanţa de recurs a analizat respectarea principiului disponibilităţii de către instanţa de apel, care s-a pronunţat asupra obiectului pricinii, care constă în anulare hotărârii A.G.A. din data de 28 martie 2006. Prin urmare, instanţa de recurs a reţinut că aspectele legate de drepturile care i se cuvin în urma retragerii din societate şi trimiterile la legea contabilităţii nu pot constitui obiect de analiză. În ceea ce priveşte retragerea contestatorului din societate, Înalta Curte a analizat aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 226/c din Legea nr. 31/1990. Faţă de invocarea prevederilor legii contabilităţii şi a Ordinului M.F.P. emis în baza H.G. nr. 447/1997, instanţa de recurs a precizat că aceste norme legale nu sunt incidente în cauză, întrucât obiectul pricinii nu vizează modalitatea de determinare a drepturilor cuvenite reclamantului.
În consecinţă, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, dispoziţiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, nu permit părţilor să deschidă posibilitatea recursului la recurs, motiv pentru care Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii invocate de intimată.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.C.G. împotriva Deciziei nr. 2664 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1380/2010. Comercial. Anulare incident plată.... | ICCJ. Decizia nr. 1432/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
