ICCJ. Decizia nr. 1385/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1385/2010
Dosar nr. 4866/1/2009
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, revizuienta E. SCM Constanţa a solicitat revizuirea deciziei nr. 1537 din 21 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. 7032/2/2007, în baza art. 322 pct. 1, 2, 5 şi 7 C. proc. civ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea revizuirii, anularea deciziei sus menţionate precum şi menţinerea deciziei comerciale nr. 62 din 21 aprilie 2008, ca legală şi temeinică.
În temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuienta a menţionat că dispozitivul deciziei atacată cuprinde dispoziţii potrivnice astfel, întrucât pe de o parte s-a menţionat că intimatele nu au titlu de proprietate legal pe spaţiul comercial din Constanţa şi prin urmare nu puteau avea nici calitate procesuală activă în procesul arbitral, iar pe de altă parte revizuienta deţine spaţiul comercial în discuţie cu titlu de proprietar obţinut în baza Legii nr. 1/2005 aspect care nu a fost luat în considerare. În continuare revizuienta a arătat că potrivit art. 77 pct. 1 din Legea nr. 1/2005 SC E. SCM Constanţa s-a desprins din societatea mamă, devenind o firmă independentă, aşa cum se menţionează în bilanţul de desprindere şi protocol din 19 august 1991. Prin urmare, SC E. SCM Constanţa s-a despărţit de firma mamă în mod legal, primind în acelaşi timp şi spaţiul de prestări de servicii în proprietate, din Constanţa.
În temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuienta a arătat că au fost pronunţate trei sentinţe contradictorii de către Curtea de Arbitraj a U.C.E.C.O.M. Bucureşti şi anume sentinţa nr. 597 din 26 noiembrie 1998, nr. 223 din 17 noiembrie 2005, nr. 27 din 18 aprilie 2007.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2010, revizuienta a arătat că în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate, respectiv nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtelor.
În raport de motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a arătat că spaţiul de prestări servicii meşteşugăreşti aparţine de drept firmei E. SCM Constanţa în calitate de proprietar conform Legii nr. 1/2001.
Prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de revizuire, intimata U. Constanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, având în vedere că Decizia atacată nu este o hotărâre care evocă fondul cauzei, în raport de toate textele de lege invocate. Pe fondul cererii arată că aceasta este nefondată.
Înalta Curte, prealabil examinării criticilor invocate, precizează că excepţia inadmisibilităţii invocată de către intimata U. Constanţa urmează a anlizată ca o apărare de fond, având în vedere că prin Decizia recurată, instanţa de recurs a admis recursul, cauza fiind soluţionată prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale active, respingând din acest punct de vedere acţiunea în anulare, ceea ce nu reprezintă soluţionarea recursului prin prisma unei excepţii de procedură, absolute.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele care urmează:
Prin Decizia nr. 1537 din 21 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile declarate de pârâtele A.U.C. Bucureşti şi U. Constanţa împotriva sentinţei comerciale nr. 62 din 21 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a modificat sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantă A. Constanţa ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a fi în prezenta acestui motiv de revizuire, este necesar să existe dispoziţii potrivnice cuprinse în chiar dispozitivul hotărârii, iar acestea să nu se poată concilia.
În opinia revizuientei dispoziţiile potrivnice care nu se pot concilia sunt reprezentate de împrejurarea că deşi intimatele A.U.C. şi U. Constanţa nu deţin titlu de proprietate asupra spaţiului pentru prestări servicii, acestea nu puteau deţine calitate procesuală activă în procesul arbitral.
Prin sentinţa comercială nr. 62 din data de 21 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a soluţionat cererea formulată de către E. SCM Bucureşti prin care s-a solicitat să se constate nulitatea sentinţei arbitrale nr. 579/1998 pronunţată de Curtea de Arbitraj a A.U.C. în dosarul nr. 615/1998, în motivarea căreia reclamanta a susţinut că litigiul care a format obiectul dosarului nr. 615/1998 nu putea fi soluţionat decât în contradictoriu şi cu reclamanta E. SCM Bucureşti. În consecinţă, Prin sentinţa comercială nr. 62 din 21 aprilie 2008 a fost admisă acţiunea în anulare formulată de reclamantă, a fost anulată sentinţa arbitrală nr. 579 din 26 noiembrie 1998, pronunţată de Curtea de Arbitraj A.U.C., în dosarul nr. 615/1998 şi pe fondul cauzei a fost respinsă cererea în constatare formulată de reclamantă A. Constanţa ca neîntemeiată, fiind respinse în prealabil excepţiile privind tardivitatea acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U. Constanţa şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare.
Prin Decizia nr. 1537 din 21 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs a soluţionat cererea de recurs prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. Constanţa, respingând prin prisma admiterii acestei excepţii acţiunea în anulare.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa ca dispoziţiile potrivnice să fie cuprinse în chiar dipozitivul hotărârii, în sensul că este vorba de două hotărâri pronunţate în cicluri procesuale diferite, iar prin soluţionarea recursului a fost modificată în tot sentinţa recurată.
Invocarea acestui motiv de revizuire în raport de împrejurarea că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtelor este nefondată, întrucât instanţa de recurs a apreciat ca fiind fondat recursul declarat de pârâte prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţie peremptorie, dirimantă care face de prisos analizarea celorlalte apărări invocate de către revizuientă.
În temeiul acestui motiv de revizuire, s-a susţinut că spaţiul de prestări servicii este deţinut, în calitate de proprietar conform Legii nr. 1/2005 de către E. SCM Constanţa, întrucât în baza bilanţului de desprindere şi a protocolului din 19 august 1991 societatea revizuientă s-a desprins din societatea mamă R.
Deşi revizuienta nu precizează care dintre cele două ipoteze ale textului de lege este incident, Înalta Curte constată că înscrisurile invocate în susţinerea acestui motiv nu reprezintă înscrisuri noi, în accepţiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ele fiind prezentate de părţi şi analizate cu prilejul judecăţii în fond şi recurs.
Pentru invocarea acestui motiv de revizuire este esenţială condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Analizând hotărârile invocate ca fiind pretins potrivnice, Înalta Curte constată că hotărârea nr. 597/1998 s-a pronunţat între U. Bucureşti şi A. Constanţa, sentinţa nr. 223/2005, a avut ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate, fiind purtată între R. şi A. Constanţa iar sentinţa nr. 27/2007 a avut ca obiect acţiune în revendicare fiind purtată între R. şi A. Constanţa.
Din acest punct de vedere, se constată neîndeplinirea cerinţei indentităţii de părţi şi obiect, situaţie în care în ipoteza neîndeplinirii cumulative a celor trei condiţii, motivul invocat nu poate conduce la incidenţa contrarietăţii între cele trei hotărâri.
În considerarea culpei procesuale a revizuientei în declanşarea litigiului de faţă, coroborat cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa va obliga revizuienta la plata către intimata U. Constanţa a cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces, astfel cum au fost solicitate şi probate conform notei de cheltuieli existentă la dosarul de recurs, în cuantum de 200 lei, reprezentând cheltuieli de transport.
Pentru considerentele reţinute, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2, 5 şi 7 C. proc. civ., urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC E. SCM Constanţa împotriva deciziei nr. 1537 din 21 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Obligă revizuienta SC E. SCM Constanţa la plata sumei de 200 lei în favoarea intimatei U. Constanţa, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1384/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1386/2010. Comercial → |
|---|
