ICCJ. Decizia nr. 1400/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1400/2010
Dosar nr. 4704/101/2008
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 189 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Mehedinţi, comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A.B.C. în contradictoriu cu pârâtul D.L.R. având ca obiect excluderea pârâtului din SC A.D.T. SRL.
În considerentele sentinţei instanţa de fond a reţinut faptul că părţile au înfiinţat o societate de transport taxi dar între timp au apărut neînţelegeri legate de faptul că pârâtul sustrăgea bani din cadrul societăţii sau că acesta nu a adus în societate aportul convenit, respectiv o maşină aşa cum stabiliseră iniţial. S-a reţinut faptul că acţiunea este inadmisibilă în condiţiile în care faptele invocate de către reclamant nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/90 R.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel reclamantul criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.
Prin Decizia nr. 137 din 11 iunie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.B.C., a obligat apelantul-reclamant A.B.C. către intimatul pârât D.L.R. la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele considerente:
Motivul invocat de către apelantul reclamant nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990. Cazurile de excludere prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 31/1990 R sunt limitative şi nu pot fi extinse şi la alte cauze. Nu se poate reţine critica apelantului reclamant referitoare la aspectul că neînţelegerile grave dintre asociaţi ce ar întemeia o acţiune în dizolvarea societăţii constituie un temei necesar şi suficient pentru justificarea unei acţiuni în excluderea asociatului pârât deoarece excluderea unui asociat nu se poate confunda cu dizolvarea unei societăţi, având regim juridic distinct.
Faptul că în societate există doar doi asociaţi, reclamantul fiind şi administratorul societăţii, nu se poate pune problema sancţiunii nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., datorată faptului că nu a fost citată şi societatea, deoarece în condiţiile în care pârâtul a fost citat în cauză, prin necitarea societăţii nu s-a produs acestuia vreo vătămare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.B.C. invocând dispoziţiile art.304 pct.5 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurentul a susţinut următoarele:
- Hotărârile au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 218 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
- Dispoziţiile art. 218 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 sunt imperative cât timp se prevede în mod expres că atunci când excluderea se cere de către un asociat se va cita atât societatea, cât şi asociatul pârât.
- Din interpretarea textului de lege reiese în mod evident că societatea trebuie citată obligatoriu. Cel puţin pentru opozabilitate societatea se impunea a fi citată, deoarece în situaţia admiterii excluderii hotărârea devine inaplicabilă, schimbarea acţionariatului societăţii neputând fi înregistrată în registrul comerţului.
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea şi încălcarea legii deoarece cauzele de excludere prevăzute de art. 217 din Legea nr. 31/1990 republicată au caracter enunţiativ şi nu limitativ în condiţiile în care excluderea este văzută drept sancţiune firească pentru refuzul conlucrării când acesta este imputabil asociatului sau pentru conduita ce nu respecta coordonatele interesului societar.
- Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu au analizat probele de la dosar şi nu au avut un rol activ în sensul elucidării tuturor aspectelor privind neînţelegerile dintre asociaţi.
Intimatul D.L.R. a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevăd că excluderea se pronunţată prin hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui asociat.
Potrivit alin. (2) al art. 223 din Legea nr. 31/1990, atunci când excluderea se cere de asociat se vor cita societatea şi asociatul pârât.
Pentru aplicarea sancţiunii excluderii nu este suficientă expresia voinţei sociale, pentru că excluderea este o formă conflictuală de separare a asociaţiilor care dă naştere unui contencios între aceştia sau între cel exclus şi societate.
De aceea legea societăţilor comerciale stabileşte cu titlu imperativ că excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească, ea fiind deci, rezultatul unui proces.
În ceea ce priveşte sfera părţilor care urmează a fi citate într-un proces în care titularul cererii de excludere este un asociat, prevederile alin. (2) al art. 223 din Legea nr. 31/1990 stabilesc cu titlu imperativ că în cauză trebuie citată atât societatea, cât şi asociatul pârât.
În cauză instanţa de fond şi de apel au nesocotit aceste dispoziţii procesuale imperative prin necitarea societăţii comerciale A.D.T. SRL în condiţiile în care titularul cererii de excludere era asociatul A.B.C.
Ca atare prin soluţionarea litigiului fără a se dispune citarea societăţii comerciale s-a încălcat o normă de drept procesual imperativă de natură să ducă la casarea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de apel.
Faţă de această soluţie nu se mai impun a fi analizate celelalte motive de recurs.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) se va admite recursul declarat de reclamantul A.B.C., se vor casa hotărârile şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.B.C. împotriva deciziei nr. 137 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 189 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1399/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1405/2010. Comercial → |
|---|
