ICCJ. Decizia nr. 1405/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1405/2010
Dosar nr. 696/3/2008
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2252 din 10 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC M.C.A. SRL împotriva pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, acţiune prin care a solicitat plata sumei de 111.572,25 lei contravaloare lucrări, 15.703 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 iulie 2007 şi, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.
În considerentele deciziei s-a reţinut că potrivit contractului de execuţie lucrări nr. 37187 din 4 august 2006, reclamanta, în calitate de executant, a efectuat pentru pârât lucrări de reparaţii şi igienizări la sediile acestuia din Bucureşti, urmând ca plata lucrărilor să se facă pe baza unor situaţii de plată acceptate de beneficiar.
S-a mai reţinut că pârâtul a refuzat să achite facturile, care conţineau şi garanţia de bună execuţie a contractului, ca urmare a constatării unor eficienţe calitative a lucrărilor a căror remediere a solicitat-o.
Urmare probelor administrate în cauză, în principal a expertizei tehnice, instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 969 C. civ.
Apelul declarat de SC M.C.A. SRL a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 427 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de execuţie de lucrări, în special pe cea asumată prin art. 8.11 din contract, referitoare la executarea şi finalizarea lucrărilor, precum şi la remedierea viciilor ascunse, motiv pentru care s-a apreciat că excepţia de neexecutare a contractului din partea reclamantei este justificată.
S-a avut în vedere că excepţia de neexecutare a fost probată prin notificările adresate de pârât, prin raportul de apreciere tehnică întocmit la 31 octombrie 2006, înscrisuri ce constituie începuturi de probă scrisă, dar şi din raportul de expertiză tehnică judiciară în cuprinsul căruia s-a reţinut aspectul calitativ şi vizual necorespunzător.
Curtea nu a primit nici motivul de apel relativ la faptul că neexecutarea contractului nu poate fi considerată suficient de importanţă, apreciind, prin coroborarea probelor, că deficienţele calitative ale lucrărilor executate, nu pot fi considerate ca fiind minore astfel încât să fie atrasă imposibilitatea invocării excepţiei de neexecutare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC M.C.A. SRL, care a invocat următoarele critici:
- Neexecutarea parţială a unui contract poate atrage rezoluţiunea acestuia contract doar în cazul în care partea din obligaţia neexecutată este esenţială, iar pentru identitate de raţiune, în cauză, s-a constatat în mod nelegal şi contrar convenţiei părţilor că deficienţele de executare a lucrărilor au semnificaţia unei neexecutări suficient de importantă pentru a justifica admiterea excepţiei de neexecutare a contractului.
Recurenta consideră că deficienţele calitative constatate de instanţă afectează lucrări ce reprezintă mai puţin de 5% din valoarea lucrărilor contractante, iar prin contract nu s-a convenit vreo clauză care să condiţioneze plata întregului preţ de efectuarea lucrărilor fără absolut nicio deficienţă.
De asemenea, se susţine că voinţa reală a părţilor rezultă din prevederile art. 7.1 - 7.4 fiind aceea, ca eficienţele în valoare de până 5% din valoarea lucrărilor să nu constituie motiv de desfiinţare a contractului sau de refuz de plată a preţului, iar constituirea garanţiei şi modul în care a fost reglementată prin contract confirmă această situaţie.
- Ambele hotărâri sunt date cu încălcarea prevederilor art. 970, art. 981 şi art. 982 C. civ.
Recurenta consideră că obligaţia de bună-credinţă implică nu numai respectarea convenţiei, dar şi respectarea lealităţii şi a cooperării, iar prezentul litigiu a fost provocat prin conduita neleală şi necooperantă a intimatei ce a avut drept consecinţă neefectuarea remedierilor necesare astfel încât să-şi preconstituie o justificare a refuzului de plată.
Se mai susţine că ar fi trebuit constatată culpa pârâtului prin încălcarea obligaţiilor de lealitate şi cooperare, iar în aceste condiţii, instanţa ar fi trebuit să dea o altă urmare neexecutării parţiale a contactului, aceea a obligării la plata lucrărilor apreciate ca fiind corespunzătoare clauzelor contactului.
Recurenta a evidenţiat o serie de împrejurări pe care le-a considerat ca fiind concludente în a determina lipsa bunei credinţe a pârâte, insistând asupra recomandărilor comisiei de repartiţiei, respectiv a faptului că, în cazul refuzului de remediere a deficienţelor, contravaloarea penalităţilor să fie reţinută din valoarea situaţiilor de lucrări prezentate de SC M.C.A. SRL Arad.
De asemenea, se consideră că dacă s-ar fi dat eficienţă prevederilor art. 981 C. civ. s-ar fi constatat că într-un contract ca cel încheiat între părţi, în care s-au prevăzut lucrări independente, obligaţiile sunt divizibile ceea ce implică plata fiecărei lucrări, iar dacă s-ar fi aplicat dispoziţiile art. 982 C. civ. s-ar fi observat că părţile au convenit ca plata să se facă numai pentru lucrările corespunzător realizate.
- Ca accesorii ale debitului principal, penalităţile trebuie acordate prin aplicarea unui procent de 0,05% pe zi de întârziere din valoarea facturii normale astfel că, suma totală datorată până la data de 30 noiembrie 2008 este de 40437,70 lei.
Prin întâmpinarea depusă la 26 aprilie 2010 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Excepţia de neexecutare a contractului este mijloc de apărare aflat la îndemâna uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în situaţia în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii.
Pentru a se putea uza de acest mijloc de apărare este necesar, alături de alte condiţii, ca din partea celuilalt contractant, respectiv din partea reclamantei, să existe o neexecutare, a obligaţiilor asumate, chiar parţială, dar suficient de importantă.
Ori, raportat la valoarea totală a contractului de 144.546,47 lei (din care 23.078,85 lei reprezintă TVA), valoarea lucrărilor executate cu deficienţe care este de 4737,83 lei nu poate avea semnificaţia unei neexecutări suficient de importante a contractului.
Pe acest aspect, nu s-a avut în vedere că părţile au convenit prin contract, la punctele 15.3, că, în cazul în care executantul nu execută lucrările de remediere a viciilor şi a altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale, achizitorul este îndreptăţit să angajeze şi să plătească alte persoane care să le execute, urmând ca sumele aferente lucrării să fie recuperate de la executant sau reţinute din sumele cuvenite acestuia.
Nu rezultă din clauzele contractului, că părţile au fi convenit ca şi sancţiune, în ipoteza neefectuării remedierii deficienţelor constatate la o parte din lucrări, reţinerea sumelor cuvenite executantului pentru lucrările efectuate corespunzător din punct de vedere calitativ.
Aşa fiind, concluzia, instanţelor anterioare cu privire la efectele excepţiei de neexecutare a contractului este eronată şi denotă o interpretare greşită şi trunchiată a clauzelor contractului ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de recurs ce ar atrage în mod normal modificarea deciziei, însă având în vedere că este necesar a se administra probe pentru a se stabili valoarea lucrărilor realizate şi corespunzătoare calitativ conform convenţiei, se impune casarea deciziei în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Instanţa are în vedere că potrivit acestor dispoziţii, casarea unei hotărâri poate fi dispusă şi atunci când modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe, dar şi rolul instanţei de recurs de a constitui eminamente o instituţie de control a legalităţii.
Pentru considerentele arătate, urmează să se admită recursul ca fondat, să se caseze Decizia atacată, iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă care va stabili cuantumul sumei datorate de pârâtă conform considerentelor expuse anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M.C.A. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 427 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1400/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1408/2010. Comercial → |
|---|
