ICCJ. Decizia nr. 1592/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1592/2010
Dosar nr. 24213/3/2006
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Într-un prim ciclu procesual Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 5598 din 30 aprilie 2004 a respins ca prematur formulată acţiunea reclamantului E.S. împotriva pârâtelor Fondul Naţional de Investiţii Bucureşti, SC S.O.V.I. SA Bucureşti, C.E.C. SA Bucureşti şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (A.V.A.B.) Bucureşti, reţinând în principal că procedura de conciliere s-a făcut pentru alte pretenţii, nerespectându-se dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Aprecierea în acest sens s-a făcut pornind de la faptul că, în notificările expediate pârâtelor pentru carnet s-a solicitat suma de 1.460.523.901 lei valoare netă rămasă neplătită, pe când pretenţiile din acţiune erau cu totul altele.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 63 din 26 ianuarie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantului E.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 5598 din 30 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1359 din 5 aprilie 2006 a admis recursul declarat de reclamantul E.S. împotriva deciziei nr. 63 din 26 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Bucureşti având în vedere că pretenţiile sunt cele pentru care s-a făcut notificarea, realizându-se astfel concilierea în condiţiile art. 7201 C. proc. civ.
În fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială prin sentinţa comercială nr. 2565 din 16 februarie 2009 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.E.C. SA şi a respins cererea formulată de reclamanţii E.M., E.G. şi M.E. în contradictoriu cu pârâta SC C.E.C. SA ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor A.V.A.S. şi SC S.O.V.I. SA, lipsa capacităţii de exerciţiu a reclamanţilor şi a autorităţii de lucru judecat.
În final a obligat pe pârâţii Fondul Naţional de Investiţii prin Consiliul de Încredere, SC S.O.V.I. SA şi A.V.A.S. la plata în solidar către reclamanţi a sumei de 506.446,71 lei reprezentând valoarea actualizată cu rata inflaţiei aferente perioadei 31 mai 2000 – 31 octombrie 2008 a sumei de 169.487,87 lei contravaloare unităţi de fond care va fi actualizată cu rata inflaţiei în continuare până la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că potrivit prospectului de ofertă publică continuă a unităţilor F.N.I., membrii fondului beneficiază de toate drepturile conferite de posesia unităţilor de fond din momentul încasării contravalorii acestora de către societatea de administrare a fondului şi au dreptul de a beneficia de valoarea la zi a unităţilor de fond prin răscumpărarea acestora de către fond prin administrator.
Având în vedere art. 12 din prospectul menţionat potrivit cărora societatea de administrare SC S.O.V.I. SA avea obligaţia ţinerii evidenţei membrilor fondului, activelor, pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor, a operaţiunilor de vânzare şi răscumpărare a unităţilor de fond, precum şi faptul că pârâta SC S.O.V.I. SA a semnat contractul de fidejusiune/cauţiune alături de F.N.I. se instituie răspunderea în solidar a celor două pârâte pentru restituirea sumelor depuse de investitori.
Conform contractului de fidejusiune/cauţiune din 6 decembrie 1999 C.E.C. a garantat plata valorii titlurilor de participare din ziua depunerii cererii de răscumpărare la F.N.I. atunci când se constată imposibilitatea de plată datorită riscurilor la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii.
Cele două pârâte sunt încă în fiinţă, întrucât retragerea autorizaţiei de funcţionare nu echivalează cu încetarea personalităţii juridice a societăţii care nu poate avea loc decât în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
Acţiunea formulată de reclamant pentru recuperarea sumelor investite la FNI îmbracă forma unei acţiuni oblice pe care creditorul o poate exercita pentru valorificarea unui drept care aparţine debitorului său care este posibil să îşi micşoreze patrimoniul din neglijenţă, nepăsare sau rea credinţă.
Sunt întrunite toate condiţiile impuse de lege pentru exercitarea acţiunii oblice întrucât, deşi prin Decizia nr. 1323 din 1 martie 2001 a instanţei supreme s-a constatat valabilitatea contractului de fidejusiune/cauţiune, pârâta F.N.I. a manifestat o atitudine pasivă, nesolicitând executarea acestuia.
Au fost avute în vedere şi concluziile expertizei contabile efectuate precum şi dispoziţiile art. 42 C. com. vizând caracterul solidar al răspunderii codebitorilor, reclamanţii în calitatea de creditori având dreptul să se îndrepte împotriva pârâtei A.V.A.S., succesoare în drepturi al C.E.C.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială prin Decizia nr. 372 din 19 octombrie 2009 a respins ca nefondate apelurile reclamanţilor E.M., E.G. şi M.E. şi pârâtei A.V.A.S. împotriva sentinţei primei instanţe, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei comerciale nr. 372 din 19 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială au promovat recurs reclamanţii E.M. şi E.G. şi pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care au criticat aceiaşi hotărâre judecătorească după cum urmează.
Recurenţii reclamanţi E.M. şi E.G. în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, a schimbării în parte a sentinţei instanţei de fond şi anume a respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.E.C. SA.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că în mod corect C.E.C. SA a fost chemată în judecată în calitatea de pârâtă şi acest aspect nu contravine Legii nr. 333/2001, deoarece contractul de fidejusiune/cauţiune din 6 februarie 1999 a fost încheiat înainte de apariţia legii mai sus menţionată, una din consecinţele imediate fiind obligarea C.E.C. de a-l respecta întocmai.
Recurenta-pârâtă A.V.A.S., a solicitat, la rândul ei ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie admis recursul şi schimbată Decizia recurată în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.
S-a precizat că instanţa de apel greşit a considerat că ne aflăm în prezenţa exercitării unei acţiuni oblice. În realitate reclamanţii nu sunt creditori ai Fondului Naţional de Investiţii şi nici titulari ai acţiunii oblice.
A.V.A.S. (C.E.C.) nu şi-a asumat nici o obligaţie faţă de persoanele fizice care au constituit prin aporturile lor Fondul Naţional de Investiţii.
Recurenţii-reclamanţi E.M. şi E.G.precum şi intimata-pârâtă SC C.E.C. SA au depus întâmpinări, cerând respingerea recursurilor.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondate aceste recursuri, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că prin contractul de fidejusiune/cauţiune din 6 decembrie 1999 C.E.C., în calitatea de acţionar, SC S.O.V.I. SA, societate de administrare a fondului în calitatea de debitor principal şi Fondul de Investiţii în calitatea de beneficiar, creditor al cauţiunii au convenit garantarea riscurilor la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii.
Legea nr. 333/2004 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii a început să producă efecte juridice de la data de 4 iulie 2001, atunci când a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurenţii reclamanţi potrivit căreia hotărârea judecătorească criticată este dată cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.
De remarcat că prin Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 1 martie 2002 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, 10, 11, 12, 13 alin. (1), art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001.
Faptul că în legea fundamentală recunoaşte drepturile şi libertăţile cetăţenilor ca valori supreme şi prevede că aceştia beneficiază de drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie şi în alte legi nu poate duce la concluzia că regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementări nu poate fi modificat prin reglementări ulterioare.
Nu este vorba despre un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, ci se stabileşte un mod diferit de exercitare a drepturilor în condiţii de criză, pentru viitor.
Apare cât se poate de evident că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 a operat o veritabilă subrogare legală a pârâtei A.V.A.S. în drepturile şi obligaţiile SC C.E.C. SA.
Astfel, prin reglementarea legală expresă menţionată, Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile C.E.C. SA rezultate din actele juridice încheiate de acesta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu SC S.O.V.I. SA prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale C.E.C. SA şi dobândeşte calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a Legii nr. 333/2001, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.
Din această perspectivă, dispoziţiile legale analizate mai sus nu aduc atingere nici dreptului de proprietate, nici Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi drepturile la un proces echitabil, prin aceea că schimbarea fidejusorului din actele juridice prevăzute în anexă reprezintă o măsură menită să concure la soluţionarea unei stări de criză, la conservarea patrimoniului Fondului Naţional de Investiţii şi a drepturilor de creanţă ale investitorilor.
Mai mult, prin schimbarea debitorului C.E.C. SA, aşa cum şi jurisprudenţa o consacră, nu a fost creată o situaţie nefavorabilă pentru investitori, deoarece în locul unei societăţi comerciale cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii.
Amplu documentat şi bine argumentat instanţa de apel a respins apărările pârâtei A.V.A.S. şi a considerat că are calitate procesuală pasivă, după cum şi reclamanţii au calitate procesuală activă, astfel că se impune respingerea ca nefondate ale recursurilor declarate împotriva deciziei nr. 372 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii E.M. şi E.G. şi de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva deciziei nr. 372 din 19 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1409/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1755/2010. Comercial → |
|---|
