ICCJ. Decizia nr. 1765/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1765/2010
Dosar nr. 109/108/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Prin sentinţa comercială nr. 549 din 24 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL împotriva pârâtei F.S.C.C. Arad şi în consecinţă s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 13 din 3 ianuarie 2008 privind imobilul, spaţiu comercial, fost magazin alimentar de la parterul blocului, situat în localitatea Macea, înscris în C.F. şi pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 144.000 lei preţ.
A fost anulată, ca netimbrată, precizarea de acţiune formulată de reclamantă pentru cele patru capete de cerere în sumă de 110.745,47 lei, iar pârâta a fost obligată la 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâta, în calitate de vânzătoare nu şi-a respectat obligaţia asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare de a încheia contract autentic de vânzare-cumpărare în termenul de 3 luni de la achitarea integrală a preţului de către reclamanta - cumpărătoare, fiind incidente dispoziţiile art. 1021 C. civ., raportat la art. 969, 970, 977 C. civ.
În privinţa precizării de acţiune s-a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pentru neplata taxei judiciare de timbru stabilită potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din lege, şi dată fiind excepţia, nu s-a putut pronunţa asupra cererii de renunţare la judecată.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cheltuielile de judecată au fost acordate doar în limita sumei de 5.000 lei.
Prin sentinţa comercială nr. 729 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Arad a admis cererea de completare a sentinţei nr. 549 din 24 martie 2009 şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4.133 lei cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul aferent acţiunii.
Apelurile declarate de pârâtă împotriva celor două sentinţe au fost respinse, ca nefondate, fiind totodată obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată, prin Decizia civilă nr. 190 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
În considerentele deciziei instanţei reţine că prin sentinţă s-a stabilit o stare de fapt conformă cu înscrisurile dosarului şi s-a realizat o aplicare corectă a legii în raport de clauzele contractului încheiat între părţi şi cu aplicarea art. 969, 1020 şi 1021 C. civ.
S-a mai reţinut că reclamanta nu poate fi obligată a promova o acţiune în prestaţie tabulară contrar voinţei sale, iar dispoziţiile art. 971 C. civ., nu au relevanţă în speţă, întrucât se referă, la momentul transmiterii proprietăţii asupra bunului şi nu la sancţiunile aplicabile în situaţia neexecutării clauzelor contractuale.
Pe de altă parte, s-au respectat şi prevederile art. 1079 alin. (1) C. civ., în condiţiile în care s-a făcut dovada întocmirii şi comunicării notificării pârâtei asupra pretenţiilor pe care le va solicita în instanţă izvorâte din contractul părţilor.
Instanţa de fond a procedat corect şi cu privire la completarea hotărârii iniţiale, conform art. 2812 C. proc. civ., în condiţiile în care s-au acordat iniţial cheltuieli de judecată ce au cuprins doar onorariul de avocat, deşi cheltuielile de judecată prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să cuprindă şi taxele de timbru şi timbrul judiciar, achitate şi dovedite de către partea reclamantă şi ce urmează a fi suportate de partea care a căzut în pretenţii.
Împotriva deciziei pronunţată în apel pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia şi, pe fond, respingerea acţiunii.
În motivare invocă greşita aplicare a legii, faptul că în mod eronat nu s-a reţinut efectul translativ de proprietate al actului de adjudecare în baza căruia s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, faptul că intabularea dreptului de proprietate al reclamantei era la îndemâna acesteia prin formularea unei cereri la cartea funciară.
De asemenea, necesitatea încheierii contractului provizoriu a rezultat din faptul că preţul nu a fost achitat integral şi el nu produce alte efecte juridice.
Totodată, învederează că reclamanta îşi menţine calitatea de proprietar şi după rezoluţiune, câtă vreme este în posesia unui act de adjudecare la licitaţie, asupra căruia instanţele nu s-au pronunţat.
Prin întâmpinare intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie care a fost soluţionată în sensul respingerii, potrivit considerentelor reţinute în şedinţa publică din 18 mai 2010.
Recursul nu este fondat.
Interpretarea dată de instanţele de fond contractului dedus judecăţii nu a schimbat în nici un fel înţelesul clauzelor asumate de părţi la încheierea acestuia, nefiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, reclamanta a adjudecat la licitaţie un spaţiu comercial, încheindu-se procesul verbal din 27 decembrie 2007 care nu face obiectul litigiului, instanţele neputându-se pronunţa şi asupra acestuia, potrivit principiului disponibilităţii, în lipsa unui petit corespunzător în cadrul acţiunii, ori a unei cereri reconvenţionale din partea pârâtei, astfel încât criticile acesteia în privinţa acestui act sunt nefondate.
Urmare a licitaţiei, între părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 13 din 3 ianuarie 2008, obiect al prezentului litigiu ale cărui clauze au fost corect interpretate de instanţa de apel, fără a denatura în vreun fel înţelesul lor explicit.
Potrivit contractului în termen de trei luni de la constatarea achitării preţului de către cumpărătoare, asupra imobilului părţile urmau să încheie act autentic.
Pârâta nu s-a conformat, nici ca urmare a notificării sale, astfel încât, opţiunea de a cere executarea contractului sau dimpotrivă, desfiinţarea acestuia, aparţine creditorului obligaţiei neexecutate, în speţă recurentei, în calitate de cumpărător.
În consecinţă, în mod legal s-a făcut aplicarea art. 969, 1020 şi 1021 C. civ., dispunându-se rezoluţiunea şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Susţinerile recurentei conform cărora voinţa părţilor a fost de a nu da alte efecte juridice antecontractului şi că încheierea acestuia a fost determinată doar de neachitarea integrală a preţului la momentul adjudecării, nu pot fi reţinute în contra celor stipulate prin acordul de voinţă al semnatarilor antecontractului de vânzare-cumpărare, care, dacă doreau acest lucru, s-ar fi exprimat ca atare în cuprinsul contractului, prevăzând exact ce drepturi au fiecare şi totodată, ce obligaţii le incumbă, prevăzând şi scopul (altul) avut în vedere la încheierea convenţiei.
În caz contrar, potrivit principiului statuat în art. 969 C. civ., conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, părţile au obligaţia respectării lor, sub sancţiunile de ele prevăzute, în speţă art. 1020 C. civ.
În baza acestor considerente, nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pârâtei se va respinge, iar Decizia pronunţată în apel se va menţine în întregime.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC S.C. SRL Arad, reprezentând onorariu avocaţial, potrivit chitanţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta F.S.C.C. ARAD împotriva deciziei nr. 190/A/2009 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata S.C. SRL ARAD.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1755/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2011/2010. Comercial → |
|---|
