ICCJ. Decizia nr. 1435/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1435/2010
Dosar nr. 7605/99/2007
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1560/COM din 9 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC G.O.L.T.D. SRL IAŞI, prin lichidator M.C.I.P.U.R.L. Iaşi, în contradictoriu cu pârâta SC M.G. SRL Bucureşti şi a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 12.618 lei reprezentând contravaloare lucrări de investiţii aduse spaţiului din Municipiul Iaşi, judeţul Iaşi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Între reclamantă şi SC S. SA s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2509/2000 în baza căruia reclamanta în calitate de chiriaş a adus o serie de îmbunătăţiri imobilului. Acest contract a fost anulat prin Decizia civilă nr. 104/P/2006 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, fiind obligată să elibereze imobilul şi să-l predea către SC M.G. SRL noul proprietar al spaţiului conform procesului verbal de licitaţie nr. 48316 din 02 septembrie 2002 încheiat de D.G.F.P.L. Iaşi. Ca urmare a anulării acestui contract reclamanta nu mai poate invoca dispoziţiile contractuale conform cărora aceste cheltuieli pot fi compensate cu chiria. În schimb aceste îmbunătăţiri profită în mod cert noului proprietar, obligarea acestuia la contravaloarea lor fiind consecinţa aplicării principiului îmbogăţirii fără just temei.
Din raportul de expertiză tehnică aflat la dosar, instanţa a constatat că valoarea lucrărilor făcute de SC G.O.L.T.D. SRL IAŞI, care există fizic în teren şi pot fi considerate ca un spor de valoare adus imobilului şi nu drept cheltuieli necesare ce cad în sarcina chiriaşului este de 12618 lei (amenajări interioare - faianţă, amenajări exterioare – puieţi conifere, branşament şi instalaţii gaz metan).
Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că acţiunea formulată de reclamanta SC G.O.L.T.D. SRL IAŞI este parţial întemeiată şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 12618 lei reprezentând contravaloare lucrări investiţii aduse imobilului din Iaşi. Constatând că reclamanta nu a achitat către expertul L.L. suma de 600 lei reprezentând diferenţă onorariu, instanţa a obligat-o pe reclamantă la plata acestei sume, cu dare în debit.
În baza art. 276 C. proc. civ., având în vedere cuantumul redus al pretenţiilor dovedite, instanţa a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părţilor.
Prin Decizia nr. 33 din 11 mai 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a respins, ca nefondat apelul formulat de pârâtă, împotriva sentinţei tribunalului, pe care a păstrat-o, ca temeinică şi legală.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că:
Situaţia de fapt necontestată de părţi şi reţinută corect de prima instanţă, pe baza concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, atestă că valoarea îmbunătăţirilor aduse de către SC G.O.L.T.D. SRL imobilului „Vama Veche" - corp B, situat în municipiul Iaşi, îmbunătăţiri constând în amenajări interioare - faianţă, amenajări exterioare-puieţi, conifere etc., branşament şi instalaţii gaz metan, este de 12.618 lei.
Faptul că aceste lucrări au fost făcute cu sau fără autorizaţiile legale nu prezintă relevanţă în speţă şi nu duc la inaplicarea principiului îmbogăţirii fără just temei, precum şi a dispoziţiilor art. 997 C. civ. în speţă.
Astfel, dispoziţiile art. 997 C. civ. prevăd obligaţia de despăgubire pentru toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului sau care au crescut preţul lor, chiar în condiţiile în care posesorul a fost de rea-credinţă.
Aşa fiind, toate criticile referitoare la greşita aplicare în cauză a temeiurilor de drept anterior enunţate sunt nefondate.
Este nereală susţinerea apelantei referitoare la faptul că prima instanţă ar fi reţinut că reclamanta era îndreptăţită să facă investiţii pe baza contractului de închiriere din data de 12 septembrie 2000, deoarece aşa cum rezultă cu claritate, fără echivoc, din considerentele hotărârii apelate, prima instanţă a reţinut că urmare a anulării acestui contract, reclamanta nu mai poate invoca dispoziţiile contractuale, în schimb, în speţă, se aplică principiul îmbogăţirii fără just temei.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC M.G. SRL Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a sentinţei primei instanţe şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii intimatei-reclamante, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, atât la instanţa de recurs, cât şi la celelalte instanţe, constând în onorarii de avocat şi taxe de timbru, conform chitanţelor depuse.
Recurenta-pârâtă critică ca fiind nelegală Decizia recurată, susţinând în esenţă că reclamanta nu poate beneficia de despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 997 C. civ. şi nu poate fi aplicat nici principiul îmbogăţirii fără justă cauză, deoarece acele investiţii, pentru care nu se posedă acte legale de proprietate şi pentru care s-a dispus demolarea lor, nu pot constitui un spor de valoare a imobilului.
Mai arată că greşit s-a apreciat că reclamanta era îndreptăţită să facă investiţii în baza contractului de închiriere din 12 septembrie 2000, neţinând cont de consecinţa juridică a constatării nulităţii absolute a acestuia consfiinţită prin Decizia nr. 104/R din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, depusă la dosar.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, respectiv a concluziilor raportului de expertiză necontestate de părţi rezultă că valoarea îmbunătăţirilor efectuate de reclamanta SC G.O.L.T.D. SRL, care există fizic pe teren şi pot fi considerate ca un spor de valoare adus imobilului, este în sumă de 12618 lei, aceste îmbunătăţiri constând în amenajări exterioare, interioare, branşament şi instalaţii gaz metan, ce profită în mod indubitabil noului proprietar.
Împrejurarea că lucrările respective au fost făcute fără autorizaţie nu prezintă relevanţă în cauză, atâta timp cât achitarea contravalorii lor, cu titlu de despăgubiri este datorată şi pe deplin justificată legal, în speţă devenind aplicabile dispoziţiile art. 997 C. civ., cât şi, ca o consecinţă, principiul îmbogăţirii fără just temei.
În fine, susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia greşit s-a reţinut de către instanţe că intimata-reclamantă era îndreptăţită să facă investiţii în baza unui contract nul nu este întemeiată, ci eronată, atât timp cât ambele instanţe au reţinut corect că reclamanta nu mai poate invoca ca temei de drept prevederile unui contract ce a fost anulat pentru a compensa cheltuielile efectuate cu chiria, dar poate solicita contravaloarea acestora - astfel cum s-a arătat mai sus.
În consecinţă, reţinându-se că recurenta-pârâtă nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, care, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la desfiinţarea sau casarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi recursul pârâtei SC M.G. SRL Bucureşti se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.G. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 33 din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1415/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1437/2010. Comercial → |
|---|
