ICCJ. Decizia nr. 1439/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1439/2010
Dosar nr. 8664/30/2008
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii P.M.C. şi P.S.P. prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC A.K.G. SRL Timişoara la plata dublului avansului achitat, respectiv a sumei de 30.000 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Timiş prin sentinţa comercială nr. 206 din 3 martie 2009, a admis acşiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta să achite reclamanţilor suma de 30.000 Euro, sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlul de preţ şi la 7853 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că în baza contractului de antrepriză nr. 29 din 21 februarie 2008, pârâta s-a obligat să construiască şi să le vândă ulterior reclamanţilor un apartament la preţul de 45.000 din care reclamanţii au achitat la data încheierii contractului un avans de 15.000 Euro.
Faţă de susţinerea pârâtei că a fost de acord cu restituirea avansului dar nu a dublului acestuia, apreciind că nu se face vinovată de nerespectarea termenului contractual fiind nevoită să mărească preţul lucrării cu TVA-ul aferent sumei contractate, instanţa de fond a constatat, având în vedere clauzele contractuale la art. 16 „Dispoziţii finale" potrivit cărora „antreprenorul îşi rezervă dreptul de a majora preţul lucrării, în cazul deprecierii raportului Euro/Ron, scumpirea materialelor de construcţii dar nu mai mult de 10% faţă de preţurile valabile la data semnării contractului etc".
Astfel s-a constatat că nu s-a prevăzut şi situaţia de aplicare a TVA-ului deşi antreprenorul putea să prevadă pentru viitor această posibilitate, notificarea adresată reclamanţilor, nevizând majorarea preţului materialelor sau diferenţelor de curs valutar potrivit clauzelor contractuale astfel că s-au aplicat dispoziţiile art. 969 C. civ. întrucât contractele juridice sunt obligatorii pentru părţi şi nu facultative.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 127/A din 29 iunie 2009 a admis apelul pârâtei SC A.K.G. SRL Timişoara, a modificat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 15.000 EURO către reclamanţi, cu titlu de avans respingând în rest sentinţa.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel, reţinând culpa comună a părţilor, a constatat că ambele părţi nu au respectat, în parte, unele dintre obligaţiile contractuale, dar că nu se poate reţine culpa exclusivă a uneia dintre părţi, că pârâta s-a declarat gata să restituie avansul primit, renunţând astfel la beneficiul oricărei alte clauze contractuale, această disponibilitate fiind expres consemnată atât în poziţia procesuală de la fond cât şi în apel şi susţinută de reprezentantul acesteia, că nu s-a împlinit condiţia rezolutorie din contract şi că nici reclamanţii nu au aşteptat împlinirea termenului, datorită atitudinii pârâtei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii P.M.C. şi P.S.P. întemeiat generic pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanţii au susţinut că instanţa de apel fără nici un suport probator şi fără coerenţă în motivarea deciziei a reţinut culpa comună din prezenta cauză.
De asemenea, susţin reclamanţii, nu are nici o importanţă că pârâta a fost obligată la plata TVA ului întrucât introducerea TVA ului nu poate constitui o obligaţie suplimentară în sarcina lor, obligaţia aparţine pârâtei care trebuia să cunoască legea care stabileşte condiţiile în care plăteşte TVA.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte examinând Decizia recurată în contextul motivelor de nelegalitate invocate a constatat că recursul reclamanţilor este nefondat pentru următoarele considerente.
Recurenţii şi-au întemeiat recursul în mod generic pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. fără a indica şi argumenta în fapt şi în drept aceste motive, cerinţă impusă de art. 3021 lit. c) raportat la art. 304 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 1-9.
Din rezumarea motivelor de recurs rezultă cu evidenţă că s-au formulat critici pe aspecte de netemeinicie, critici ce nu pot fi analizate în această cale de atac extraordinară.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii, nu se regăsesc critici propriu-zise asupra deciziei de apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să poată fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita căreia se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Astfel fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamanţilor va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.M.C. şi P.S.P. împotriva deciziei civile nr. 127/A din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1437/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Comercial → |
|---|
