ICCJ. Decizia nr. 1446/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1446/2010
Dosar nr. 12660/3/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul L.C. prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu pârâta SC R.E.D. SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate dreptul său de a rezilia contractul încheiat cu pârâta la data de 19 iulie 2007 şi să o oblige pe pârâtă la plata sumelor de 20450 Euro plus TVA şi de 10.225 Euro reprezentând avans încasat şi penalitate contractuală, ambele în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 10226 din 25 iunie 2009 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe care pârâta o invocase în concluziile sale, dar şi acţiunea reclamantului apreciindu-le ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a apreciat că nu este întemeiată excepţia inadmisibilităţii, pe care pârâta a invocat-o, în considerarea prevederilor art. 111 C. proc. civ., având în vedere existenţa în antecontract a unui pact comisoriu de ultim grad, care presupune desfiinţarea sa, prin rezoluţiune de plin drept, fără intervenţia instanţei şi fără vreo formalitate prealabilă, considerând că reclamantul avea posibilitatea de a cere constatarea existenţei acestui drept.
Pe fond Tribunalul a reţinut că pârâta a notificat reclamantului intervenirea actului de prelungire a termenului de execuţie, ca urmare a somaţiei trimise de către Primăria Municipiului Mangalia, iar sistarea lucrărilor a fost acceptată de reclamant. De asemenea a mai apreciat că o neîndeplinire a obligaţiilor de către pârâtă, derivată din nefinalizarea integrală a construcţiei în prezent, putea fi reţinută doar în cadrul unei acţiuni în rezoluţiune a antecontractului, cu daune-interese, nu şi în litigiul ce formează obiect al prezentului dosar.
Prin Decizia comercială nr. 386 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea, a constatat că reclamantul are dreptul de a rezoluţiona antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 19 iulie 2007, a obligat pârâta la plata către reclamant a 20450 Euro plus TVA reprezentând contravaloare avans şi 10225 Euro, reprezentând penalitate contractuală, ambele în echivalent în lei la data plăţii.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel în temeiul art. 84 C. proc. civ. a calificat cererea reclamantului ca fiind o cerere de constatare a dreptului de a rezoluţiona convenţia, iar nu a rezilierii, întrucât antecontractul de vânzare-cumpărare este un act cu executare uno ictu iar ceea ce trebuie să primeze este finalitatea urmărită de către reclamant (desfiinţarea antecontactului şi nu termenii juridici improprii utilizaţi).
Pe fondul cererii instanţa pornind de la clauza înscrisă de părţi în art. 39 din antecontract, prin care părţile au agreat închiderea în convenţie a unui pact comisoriu de grad IV conform căruia în cazul în care pârâta nu îşi respectă obligaţia prevăzută la art. 18, vizând finalizarea lucrărilor în termenul stabilit reclamantul poate declara antecontractul „rezoluţionat instanţei şi fără nici o altă formalitate prealabilă", instanţa de apel a constatat dreptul reclamantului de a rezoluţiona antecontractul.
Urmare a constatării existenţei acestui drept instanţa de apel verificând dacă pactul comisoriu a fost aplicat de reclamant abuziv sau nu a constatat că în mod temeinic reclamantul s-a prevelat de pactul comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 39 lit. b) din antecontract notificându-i pârâtei rezoluţiunea convenţiei şi a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce i se cuvin întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit în mod culpabil obligaţia de executare a apartamentului până la data prevăzută prin antecontract.
S-a mai reţinut că în temeiul clauzei contractuale prevăzută de art. 39 din antecontract conform căreia în cazul în care antecontractul este rezoluţionat pârâta s-a obligat să-i returneze reclamantului toate sumele primite în virtutea antecontractului şi un procent de 50% din sumele primite până la acea dată, cu titlu de penalitate contractuală. Astfel s-a apreciat că pârâta datorează reclamantului 20.450 Euro plus TVA în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloare avans şi 10.225 Euro în echivalent în lei la data plăţii reprezentând penalităţile contractuale.
Împotriva deciziei nr. 386 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, pârâta SC R.E.D. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prin aceea că a analizat şi soluţionat apelul raportându-se la aspecte care exced obiectului cererii deduse judecăţii.
În argumentarea acestui motiv de recurs recurenta a susţinut că instanţa de apel ignorând principiul disponibilităţii şi obiectul cererii cu care a fost investită a analizat şi soluţionat apelul raportându-se la cu totul alte aspecte decât cele care ţin de obiectul cererii deduse judecăţii invocând în acest sens încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată susţine recurenta Decizia a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969, art. 970, art. 1073 şi urm. C. civ., prin nesocotirea condiţiilor operării rezilierii.
Astfel, susţine recurenta, în speţa adusă judecăţii reclamantul a solicitat dreptul său de a rezilia, bazat pe culpa exclusivă a pârâtei şi nu a solicitat să se constate că a intervenit rezilierea şi mai mult fiind în prezenţa unui antecontract de vânzare cumpărare cu executare uno ictu sancţiunea pentru neexecutarea culpabilă a unor obligaţii este rezoluţiunea iar nu rezilierea.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. o hotărâre poate fi casată sau modificată dacă a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.
Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
Textul citat, care acordă efect devolutiv apelului, exprimat în regula tantum devolutem quantum judicatum, consacră ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanţă. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. Cu alte cuvinte, efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra aceea ce s-a judecat în primă instanţă legea instituind principiul inadmisibilităţii modificării, în apel, a elementelor esenţiale ale acţiunii civile, (obiect, cauză, părţi). Regula este că instanţa de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate control ce nu poate avea în vedere alte elemente care nu au formulat obiectul primei judecăţi, deoarece în caz contrar, s-ar încălca în mod grav principiul dublului grad de jurisdicţie.
Totodată potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cât şi de faptul că reclamantul nu a solicitat în apel calificarea cererii sale ca fiind o cerere în rezoluţiune şi nu în reziliere este evident că instanţa de apel nu trebuia să modifice obiectul cererii deduse judecăţii, fiind în mod obligatoriu ţinută să se pronunţe strict pe obiectul şi/sau temeiul invocat în faţa instanţei de fond.
În consecinţă faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul şi va modifica Decizia recurată în sensul respingerii apelului reclamantului. Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. intimatul-reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R.E.D. SRL VOLUNTARI împotriva deciziei comerciale nr. 386 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică în tot Decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantului L.C.H. formulat împotrivasentinţei comerciale nr. 10226 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă intimatul-reclamant la 1457,96 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC R.E.D. SRL Voluntari.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1469/2010. Comercial → |
|---|
