ICCJ. Decizia nr. 1479/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1479/2010
Dosar nr. 11239/118/2008
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 decembrie 2008 reclamanta SC I.M.T.T.S.H. SRL Constanţa - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar F. & F. I.C. I.P.U.R.L. Constanţa, cheamă în judecată pe pârâtul C.T. solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 1.081.000 dolari SUA cu titlu de despăgubiri, faţă de faptul că prin sentinţa penală nr. 32 din 17 ianuarie 2008 Judecătoria Constanţa a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C.T., lăsând nesoluţionată latura civilă promovată de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 24/MF din 17 aprilie 2009 Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată din oficiu şi respinge acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că, în lipsa oricăror alte documente pe baza cărora să poată determina data comiterii faptelor ilicite de către pârât, reclamanta invocând ca temei al acţiunii dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., aceasta a cunoscut paguba şi pe autorul faptei ilicite la data de 28 februarie 2002, dată la care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva pârâtului în urma plângerii penale formulată de reclamantă, astfel că termenul de prescripţie de 3 ani stabilit de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit anterior datei introducerii acţiunii, prescripţia nefiind întreruptă conform art. 16 alin. (2) din decretul menţionat prin cauza penală în care reclamanta a formulat pretenţii civile, dar în care s-a pronunţat încetarea procesului privind pe inculpatul pârât.
Apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe este respins prin Decizia civilă nr. 19/MF din 25 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, care reţine, pentru a decide astfel, că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie stabilit prin art. 8 din Decretul nr. 167/1958 nu este 28 februarie 2002, aşa cum a reţinut prima instanţă, ci data de 25 aprilie 2001, data la care reclamanta, şi nu lichidatorul acesteia, s-a considerat păgubită de către pârât, urmare a demersurilor acestuia de schimbare a numelui şi pavilionului navelor, sens în care s-au făcut demersuri la ITF Londra pentru a se permite uneia dintre nave accesul în rada interioară a portului panamez, nava fiind abandonată întrucât autorităţile panameze nu au permis intrarea acesteia în port decât în condiţiile garantării plăţii în avans a cheltuielilor ocazionate de escală, precum şi că încetarea procesului în materie penală, pe temeiul reţinut de instanţa penală, ca urmare a incidenţei principiului autorităţii de lucru judecat, are drept consecinţă nerezolvarea laturii civile, ceea ce echivalează cu respingerea cererii de chemare în judecată în materie civilă, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 faţă de care cursul prescripţiei nu a fost întrerupt.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru soluţionarea în fond a pricinii.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (2), cum eronat a reţinut instanţa, întrucât prin sentinţa penală nr. 32 din 17 ianuarie 2008, irevocabilă, Judecătoria Constanţa a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C.T., lăsând nesoluţionată acţiunea civilă formulată de recurentă, ceea ce nu echivalează cu respingerea cererii de chemare în judecată în materie civilă, astfel că termenul de prescripţie a fost întrerupt până la data pronunţării sentinţei menţionate, acţiunea reclamantei fiind introdusă înăuntrul termenului de prescripţie.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta este fondat.
Se reţine, în acest sens, că, deşi, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în răspundere delictuală de 3 ani (art. 3), care începe să curgă (art. 8) de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cît şi pe cel care răspunde de ea, se întrerupe, între altele [art.16 alin. (1) lit. b)], prin introducerea unei cereri de chemare în judecată chiar dacă a fost introdusă la o instanţă judecătorească necompetentă, sub condiţia [art. 16 alin. (2)] să nu se fi pronunţat încetarea procesului, cererea să nu fi fost respinsă, anulată, să nu se fi perimat sau cel care a introdus-o să nu fi renunţat la ea, instanţa de apel criticată a stabilit eronat că în speţă nu a operat întreruperea termenului de prescripţie întrucât prin sentinţa penală nr. 32 din 17 ianuarie 2008, rămasă irevocabilă, Judecătoria Constanţa, secţia penală, a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C.T., intimatul de faţă, instanţa ignorând că prin aceeaşi hotărâre, s-a precizat expres în dispozitiv că instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă formulată de reclamanta, recurentă de faţă, şi considerând neîntemeiat că menţionata soluţie echivalează cu respingerea cererii de chemare în judecată în materie civilă, antrenându-se incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din actul normativ evocat. A ignorat, astfel, instanţa de apel criticată şi principiul „electa una via non datur recursus ad alteram", în raport de care reclamanta recurentă, care a declanşat procesul penal ca parte vătămată prin infracţiunea săvârşită de inculpatul C.T., constituindu-se parte civilă, nu putea promova în paralel o acţiune civilă pentru recuperarea aceleiaşi sume decât după pronunţarea hotărârii penale prin care, prin ipoteză, acţiunea sa civilă să nu se fi soluţionat.
Cum în cauză, prin sentinţa penală nr. 32 din 17 ianuarie 2008 a Judecătoriei Constanţa, secţia penală, nu s-a soluţionat acţiunea civilă formulată de reclamantă, nu se poate reţine - cum greşit a făcut-o instanţa de apel - că aceasta echivalează cu respingerea cererii civile a reclamantei, astfel că, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei recurente împotriva pârâtului intimat reîncepe să curgă de la data pronunţării sentinţei menţionate, respectiv de la 17 ianuarie 2008, dată în raport de care introducerea acţiunii de faţă la 15 decembrie 2008 este făcută înăuntrul termenului de prescripţie care se împlineşte la 17 ianuarie 2011, soluţiile reţinute de instanţele de apel şi de fond fiind, deci, nelegale şi netemeinice.
Faţă de cele de mai sus, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., recursul reclamantei recurente urmează a fi admis şi, întrucât instanţa de apel, care a confirmat soluţia instanţei de fond, a judecat cauza fără a intra în cercetarea fondului, Decizia recurată urmează a fi modificată în tot în sensul că urmează a fi admis apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei instanţei de fond care urmează a fi desfiinţată iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare în fond primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I.M.T.T.S.H. SRL prin lichiditator F. & F. I.C. I.P.U.R.L. CONSTANŢA împotriva deciziei nr. 19 MF din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în tot, în sensul admiterii apelului aceleiaşi părţi declarat împotriva sentinţei civile nr. 24/MF din 17 aprilie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia maritimă şi fluvială.
Desfiinţează sentinţa menţionată şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa, secţia maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1469/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1484/2010. Comercial → |
|---|
