ICCJ. Decizia nr. 1469/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1469/2010
Dosar nr. 4955/62/2007
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 18 iunie 2007, reclamanţii R.G.M.B.H., Q.I.L.T.D. şi F.T.T. au chemat în judecată pe pârâta SC O.T. SA solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. a pârâtei, din data de 7 noiembrie 2005, a Hotărârii nr. 1 din 22 decembrie 2005 a Consiliului de Administraţie al pârâtei şi a actului adiţional de modificare a actului constitutiv al pârâtei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 7/CC din 16 februarie 2009, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 7 noiembrie 2005, a Hotărârii nr. 1 din 22 decembrie 2005 a Consiliului de administraţie şi a actului adiţional nr. 11681 din 27 decembrie 2005, obligând pârâta la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că Hotărârea A.G.E.A. a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, deoarece convocatorul nu cuprinde textul integral al propunerilor de modificare a actului constitutiv, nefiind menţionată suma propusă pentru vânzarea capitalului social, numărul acţiunilor propuse a fi emise şi valoarea lor nominală. Tribunalul a respins apărările pârâtei în sensul că era imposibilă transpunerea textului modificării întrucât datoriile societăţii creşteau de la zi la zi, atâta timp cât din raportul de expertiză tehnică şi răspunsul la obiecţiuni rezultă că era posibilă determinarea anticipată a cuantumului total al datoriilor pârâtei către D.G.F.P. la data de 8 octombrie 2005. În plus, din acelaşi raport de expertiză a reieşit că din suma totală propusă pentru majorarea capitalului social de 6.932.425 lei, doar 1.552.665,96 lei reprezintă datoriile pârâtei la D.G.F.P.
Tribunalul a mai reţinut că, în speţă, la adoptarea Hotărârii A.G.E.A. supusă controlului judecătoresc, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 113, art. 114 alin. (1) şi art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 republicată şi ale art. 236 din Legea nr. 297/2004, întrucât delegarea competenţelor pentru constatarea situaţiei acţiunilor subscrise şi achitate la expirarea termenului de subscriere, anularea acţiunilor rămase nesubscrise şi/sau neachitate la expirarea acestui termen, înregistrarea majorării capitalului social la registrul comerţului şi în Registrul Acţionarilor societăţii nu a fost inclusă pe ordinea de zi. Tribunalul a respins susţinerile pârâtei în sensul că acestea sunt formalităţi subsecvente astfel încât nu era necesară menţionarea lor în actul de convocare A.G.E.A., având în vedere conţinutul acestor texte de lege, precum şi faptul că societatea pârâtă este o societate tranzacţionată pe o piaţă reglementată.
Totodată instanţa de fond a respins motivele invocate de reclamanţi privind încălcarea art. 211, art. 216 şi art. 243 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 71/Ap din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor şi a respins apelul pârâtei ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii, determinată de lipsa calităţii de acţionar la data introducerii acţiunii este neîntemeiată, întrucât divizarea SC O. SA, în urma căreia a luat naştere SC T.B. SA s-a realizat în raport de participarea acţionarilor la capitalul social la data divizării, respectiv anul 2006, moment la care reclamanţii aveau o participaţie de 30% la capitalul social, iar nu de 52% tocmai datorită majorării de capital social efectuată ca urmare a adoptării A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005, hotărâre supusă contestaţiei în prezenta cauză. În ipoteza în care nu ar fi existat Hotărârea A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005, reclamanţii ar fi rămas acţionari majoritari deţinând 52% din capitalul social şi, ca atare, cota din patrimoniul SC O. SA ar fi fost considerabil mai mare.
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea atacată încalcă dispoziţiile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, nerespectarea normelor imperative relative la conţinutul convocatorului atrăgând nulitatea absolută, deoarece face ca adunarea să nu existe ca un organ de formare şi exprimare a voinţei colective, Decizia luată de o atare adunare fiind nulă absolut.
Curtea de apel a reţinut că suma cu care s-a decis majorarea capitalului social era determinabilă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, însă pârâta a decis majorarea capitalului social cu o sumă mai mare decât impozitele datorate D.G.F.P., intenţionând modernizarea spaţiilor de cazare, a centralei termice şi a lifturilor, aspect ce se desprinde din conţinutul raportului întocmit de Consiliul de administraţie (fila 91 din dosarul 1991/2005).
Cât priveşte delegarea de competenţe, Curtea de apel a reţinut că aceasta nu a fost inclusă pe ordinea de zi cuprinsă în convocator, în conformitate cu art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală poate decide şi asupra altor probleme decât cele incluse pe ordinea de zi, dar cu condiţia ca însăşi adunarea să decidă cu cvorumul şi majoritatea necesare, includerea problemei pe ordinea de zi. Deşi este adevărat că delegarea de competenţă viza efectuarea unor formalităţi subsecvente majorării capitalului social, însă majorarea de capital social a fost nelegală, astfel încât şi delegarea de competenţă este nelegală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelanta, criticând Decizia atacată, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. În motivarea recursului, recurenta a arătat că se impune casarea cu trimitere a deciziei atacate, întrucât în speţă este necesară efectuarea unei expertize contabile, expertiza administrată în speţă, dovedind că expertul desemnat nu cunoaşte regulile în materie de majorare a capitalului social. Recurenta a arătat că a solicitat atât instanţei de fond, cât şi instanţei de apel refacerea probei cu expertiză, însă instanţele au respins această solicitare, considerându-se lămurite.
2. Recurenta a învederat că la acest moment, reclamanţii nu mai sunt acţionari ai societăţii recurente, astfel încât nu au interes în promovarea acţiunii în anulare.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că divizarea SC O. SA în SC O.T. SA şi SC T.B. SA s-a decis prin Hotărârea A.G.E.A. din 5 mai 2005, intimatele nemaifiind acţionare ale recurentei din 13 aprilie 2006, anterior acceptând divizarea şi preluarea noii societăţi.
Interesul, a arătat recurenta, trebuie să fie actual şi personal, or, în speţă, divizarea s-a făcut anterior Hotărârii A.G.E.A. 7 noiembrie 2005, reclamantele-intimate fiind de acord cu divizarea şi preluarea integrală a SC T.B. SA.
3. Pe fondul litigiului, recurenta a arătat că majorarea capitalului social s-a făcut doar cu suma necesară şi care a şi fost efectiv plătită, către creditorii bugetari, la solicitarea acţionarului SIF care deţine o cotă de 34,62% din capitalul social, având în vedere iminenta executare silită a activelor din patrimoniul societăţii.
S-a arătat că acţiunea de fond nu este motivată în drept, în dreptul românesc nefiind admisă motivarea implicită a unor acţiuni, şi cu atât mai mult a unor hotărâri judecătoreşti.
Astfel instanţele au reţinut că, în speţă, Hotărârea A.G.E.A. încalcă art. 117 alin. (8) şi art. 113, art. 114 alin. (1), art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, fără să arate ce anume atrage nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. şi a actelor subsecvente, întrucât toate aceste norme ocrotesc interese private, având, deci, natură dispozitivă şi atrăgând nulitatea relativă.
Recurenta a arătat că a solicitat instanţei de fond aplicarea art. 225 C. proc. civ. pentru pârâtul F.M.T., fără ca instanţa să analizeze această cerere şi să se pronunţe asupra acesteia.
Cât priveşte majorarea capitalului social, aceasta a fost impusă de situaţia dramatică a societăţii, în vederea achitării integrale şi efective a datoriilor societăţii.
Recurenta a arătat că este legală menţionarea faptului că majorarea capitalului social se va face cu suma necesară pentru plata integrală a datoriilor către Ministerul Finanţelor Publice întrucât cuantumul datoriilor bugetare se modifica la data A.G.E.A., deoarece organele fiscale calculează aceste sume la zi, iar A.G.E.A. era obligată să adopte o hotărâre de majorare de capital cu sume efectiv datorate în vederea realizării dezideratului propus: stingerea tuturor datoriilor societăţii către buget. Ca atare, propunerea de majorare a capitalului social cuprinde un criteriu determinant în ceea ce priveşte această operaţiune.
Recurenta a învederat că, oricum, acesta nu este un motiv care să determine nulitatea absolută a A.G.E.A., în speţă, nefiind respectat termenul pentru formularea în justiţie a unei acţiuni în nulitate relativă.
S-a mai arătat că în mod nelegal s-a reţinut incidenţa în speţă, a dispoziţiile art. 113, art. 114 alin. (1) şi art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, precum şi ale art. 236 din Legea nr. 247/2004, întrucât delegarea de competenţe nu trebuie inclusă pe ordinea de zi a A.G.E.A., fiind vorba despre acte subsecvente majorării de capital.
De altfel, a arătat recurenta, instanţa de apel nu mai menţine motivarea primei instanţe, apreciind, în mod nelegal, că întrucât majorarea de capital social a fost nelegală, pe cale de consecinţă şi delegarea de competenţe este nelegală.
Intimata R.G.M.B.H. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza prin raportare la motivele de nelegalitate invocate în prezenta cale de atac, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Se reţine că recurenta critică hotărârile date de instanţele de fond, întrucât cercetarea judecătorească a fost ineficientă, proba cu expertiză dispusă în cauză fiind neconcludentă, deoarece expertul desemnat nu deţinea informaţiile necesare pentru a face aprecieri cu privire la majorarea capitalului social şi nici nu a răspuns obiectivelor fixate de instanţă.
Faţă de motivul invocat de recurentă, Înalta Curte apreciază că se invocă, în fapt, nulitatea relativă a probei cu expertiză contabilă dispusă în cauză, pentru motivele arătate în precedent, aspect care, deşi, în principiu vizează netemeinicia, poate fi ridicată şi în faţa instanţei de recurs, întrucât a fost ridicat şi în faţa instanţelor de fond.
Înalta Curte reţine însă că motivul invocat este nefondat, întrucât, în ceea ce priveşte competenţa expertului în materie, recurenta nu-şi poate invoca propria culpă, atâta timp cât prin încheierea de numire a expertului contabil (fila 135 din dosarul de fond) a fost de acord cu nominalizarea făcută de instanţă prin tragere la sorţi, atitudine pe care şi-a menţinut-o şi pe parcursul procedurii de efectuare a raportului de expertiză contabilă şi de soluţionare a obiecţiunilor părţilor, la acesta. Ca atare, partea nemulţumită de concluziile raportului de expertiză nu este în drept să invoce lipsa de competenţă a expertului desemnat pentru simplul motiv că doreşte o nouă expertiză în privinţa sa. De altfel, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-pârâtă invocă şi dezvoltă amplu în primul motiv de recurs necesitatea refacerii raportului de expertiză, atât în susţinerea motivelor de apel, cât şi a motivelor de recurs, face trimitere expresă la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. Totodată, se reţine că i-au fost încuviinţate şi obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă, astfel încât dreptul procesual al acestei părţi de administrare a probelor a fost respectat de instanţele de fond, refacerea sau întregirea unor probe deja administrate având în vedere echilibrul pe care instanţa de judecată trebuie să-l păstreze între interesele părţilor implicate în proces, putându-se dispune doar pentru motive temeinice. Noţiunea de „motive temeinice" se circumscrie dreptului părţii la apărare prin administrarea de probe pertinente, drept care, pentru considerentele relevate, a fost respectat în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte invocarea faptului că instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 225 C. proc. civ. în cauză – aspect invocat în cadrul motivului 3 de recurs, dar care va fi analizat la acest moment de Înalta Curte, întrucât vizează modul de administrare a probelor, se reţine că şi acest motiv de recurs este nefondat, întrucât aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ. este lăsată exclusiv la latitudinea instanţei de judecată. În plus, aplicarea acestor dispoziţii procedurale, în speţa de faţă, are efectul doar al unui început de probă, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, care, pentru a forma convingerea intimă a instanţei de judecată trebuie coroborat cu alte mijloace de probă administrate de partea potrivnică în susţinerea argumentelor sale.
2. În cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii de faţă, excepţie întemeiată pe aspectul lipsei calităţii de acţionar la data adoptării Hotărârii A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005.
Înalta Curte reţine că şi acest motiv de recurs este nefondat, întrucât, astfel cum recurenta a precizat în conţinutul motivului de recurs, şi astfel cum reiese şi din probele administrate, intimaţii-reclamanţi au avut calitatea de acţionari ai recurentei, conform datelor furnizate de Depozitul Central cu privire la stabilirea acţionariatului, până la data de 13 aprilie 2006. Cum Hotărârea A.G.E.A. atacată în prezenta acţiune este anterioară acestui moment – 7 noiembrie 2005, interesul intimaţilor-reclamanţi în promovarea acţiunii judecătoreşti de faţă este evident. Invocarea de către recurentă a Protocolului nr. 625 din 20 septembrie 2005, încheiat între cele două societăţi create prin divizarea SC O. SA, respectiv SC O.T. SA şi SC T.B. SA, ca dată la care s-a finalizat procesul de divizare şi, implicit, ca dată la care intimaţii-reclamanţi au pierdut calitatea de acţionari ai recurentei, nu poate fi primită de Înalta Curte, întrucât procedura de divizare a unor societăţi comerciale se desfăşoară în două etape, respectiv: etapa intermediară, care presupune adoptarea Hotărârii A.G.E.A. prin care se decide divizarea şi întocmirea proiectului, în speţă, protocolului de divizare – etapă pe care recurenta a probat-o în cauză, şi se finalizează doar la data întocmirii actului constitutiv al societăţilor rezultate din această procedură şi al înmatriculării în registrul comerţului. De altfel, acest aspect rezultă şi din înscrisul aflat la fila 16 din dosarul de fond, privind structura acţionariatului SC T.B. SA – societate rezultată din divizarea SC O.T. SA, înscris care atestă calitatea intimaţilor-reclamanţi de acţionari ai societăţii SC T.B. SA, începând abia cu data de 3 ianuarie 2006.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor este legală, majorarea capitalului social decisă prin Hotărârea A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005, reducând participaţia reclamanţilor la capitalul social şi pierderea controlului asupra pachetului majoritar de acţiuni deţinut, aspect ce reiese din chiar cuprinsul actului adiţional a cărui nulitate absolută se solicită în prezenta cauză – fila 98 din dosarul de fond – act din care rezultă structura acţionariatului SC O.T. SA după adoptarea Hotărârii din 7 noiembrie 2005, şi în care intimaţii apar în calitate de acţionari ai recurentei, contrar susţinerilor acesteia.
3. În sfârşit, recurenta invocă nelegalitatea Hotărârii recurate întrucât nerespectarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, atrage nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută, astfel încât sancţiunea este supusă termenului de prescripţie extinctivă.
Înalta Curte reţine că Legea nr. 31/1990, republicată, prevede că pentru modificarea actului constitutiv al societăţilor pe acţiuni, prin majorarea capitalului social, cazul în speţă, competenţa revine adunării generale extraordinare, conform art. 113, convocarea trebuind să cuprindă textul integral al propunerilor, cu menţiunea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor, potrivit art. 117 alin. (6) şi (7).
Ca atare legiuitorul a prevăzut condiţia menţionării explicite a problemelor ce fac obiectul dezbaterilor, pentru respectarea drepturilor acţionarilor şi persoanelor interesate de a fi informate asupra problemelor ce sunt supuse dezbaterilor, aspect ce vizează într-adevăr protecţia interesului particular, dar, în cazul de speţă, dat fiind faptul că societatea care şi-a majorat capitalul social prin Hotărârea A.G.E.A. supusă controlului judecătoresc, este o societate listată pe piaţa de capital, devin incidente, în temeiul art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, şi dispoziţiilor art. 4 din Instrucţiunile nr. 6/2006 de C.N.V.M. care sancţionează cu nulitatea absolută nerespectarea condiţiei privind prezentarea explicită în ordinea de zi din convocator a tuturor aspectelor ce vor fi discutate în cadrul adunării generale extraordinare.
Aşadar, întrucât recurenta este o societate deschisă, îndeplinirea cerinţei impusă de dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată vizează protecţia interesului general de a li se permite tuturor investitorilor potenţiali accesul la informaţii, prin asigurarea transparenţei deciziilor unei atare societăţi.
Înalta Curte reţine că instanţele de fond au făcut o corectă interpretare a normelor legale aplicabile, reţinând că în speţă nu au fost respectate cerinţele legale de asigurare a transparenţei măsurilor luate în cadrul A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005 de majorare a capitalului social întrucât convocatorul acestei adunări (fila 22 fond) nu indică suma propusă pentru majorarea capitalului social, numărul acţiunilor propuse a fi emise şi valoarea lor nominală. Menţiunea din convocator în sensul că majorarea capitalului social se va face cu suma necesară pentru plata integrală a datoriilor către Ministerul Finanţelor nu se încadrează în condiţia legală de menţionare explicită a tuturor problemelor supuse dezbaterilor, afectând dreptul investitorilor interesaţi de a participa la subscrierea noilor acţiuni emise pentru majorarea capitalului social prin absenţa transparenţei decizionale.
Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurentei în sensul că nu putea specifica cuantumul exact al sumei cu care se majorarea capitalul social, întrucât fiind vorba de arierate bugetare aceste sume se calculează la zi, deoarece la data convocării A.G.E.A., recurenta cunoştea valoarea exactă a datoriilor bugetare, iar penalităţile şi dobânzile pe perioada dintre data convocării şi data ţinerii efective a A.G.E.A., fiind determinate prin act normativ – în speţă, legea bugetului de stat, se puteau cuantifica.
Înalta Curte reţine că în mod greşit instanţele de fond au reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 113, art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, şi respectiv, art. 236 din Legea nr. 297/2004, în sensul neincluderii pe ordinea de zi a delegărilor de competenţă către Consiliul de administraţie, întrucât delegarea prevăzută de lege vizează alte aspecte, respectiv, atribuţiile prevăzute de art. 113 alin. (1) lit. b), c) şi f), iar nu actele subsecvente adoptării unor hotărâri A.G.E.A., cazul în speţă, acte relative la constatarea subscrierilor, anularea acţiunilor nesubscrise şi înregistrarea majorării capitalului social la registrul comerţului.
Faţă de considerentele anterior prezentate, Înalta Curte reţine că în speţă, a avut loc încălcarea dispoziţiilor art. 117 raportat la art. 113 din Legea nr. 31/1990, republicată, coroborate cu art. 4 din Instrucţiunile nr. 6/2006 ale C.N.V.M., aspect ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a Hotărârii A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005, dată fiind situaţia recurentei de societate listată pe piaţa de capital ceea ce implică, în aplicarea şi interpretarea textelor de lege menţionate, împletirea interesului particular al investitorilor interesaţi cu interesul general care impune transparenţa măsurilor adoptate în cadrul A.G.E.A. de o atare societate, motiv pentru care în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursul declarat de pârâta SC O.T. SA PREDEAL împotriva deciziei civile nr. 71/Ap din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1446/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1479/2010. Comercial → |
|---|
