ICCJ. Decizia nr. 1484/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1484/2010
Dosar nr. 9480/1/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 septembrie 2006 reclamanta SC E. SRL Mediaş prin lichidator judiciar SC R.A. SRL Sibiu cheamă în judecată pe pârâta SC R.G.M. România SRL Ploieşti solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 303.889,17 lei reprezentând contravaloarea unor utilaje vândute şi neachitate integral de debitoarea pârâtă şi sumei de 592.542,53 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere datorate în baza contractelor încheiate calculate de la data scadenţei fiecărei facturi fiscale până la data de 10 iunie 2006 şi în continuare până la plata integrală a creanţei, cu cheltuieli de judecată.
La data de 25 mai 2007 reclamanta precizează cuantumul pretenţiilor arătând că înţelege să solicite plata sumei de 1.062.435.000 lei (Rol) rămasă restantă din contractul nr. 1258/2001 şi respectiv suma de 1.664.041.061 lei (Rol) rămasă restantă din contractul nr. 2100/2002, la care se adaugă penalităţile de întârziere în cuantum de 2.283.706.182 lei (Rol), calculate la primul contract, şi, respectiv, 4.313.511.665 lei (Rol), calculate la al doilea contract.
Prin sentinţa civilă nr. 2112/C din 16 octombrie 2007 Tribunalul Sibiu, secţia comercială, de contencios administrativ, admite în parte acţiunea reclamantei şi obligă pe pârâtă la plata sumei de 1.664.041.061 lei (Rol) reprezentând contravaloare marfă aferentă contractului nr. 2100/2002 încheiat între părţi şi respinge celelalte cereri formulate împotriva pârâtei.
Apelul promovat de reclamanta apelantă împotriva sentinţei primei instanţe este respins prin Decizia nr. 55/A din 25 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Prin Decizia nr. 1434 din 14 mai 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de reclamantă prin lichidator judiciar împotriva deciziei instanţei de apel pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în parte şi obligă pârâta şi la plata sumei de 431.351,12 lei cu titlu de penalităţi, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva deciziei de mai sus SC R.M.G. România SA formulează, la 4 decembrie 2009, contestaţie în anulare prin care, invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., reproşează instanţei nu o greşeală de judecată, ci o greşeală de calcul aritmetic al cuantumului penalităţilor pe care a fost obligată să le achite reclamantei, dat fiind că data încasării de la clienţii săi a sumei datorate acesteia, aşa cum s-a stabilit prin Procesul verbal de punctaj, a fost data de 8 octombrie 2004, iar data până la care reclamanta a efectuat calculul penalităţilor a fost 25 mai 2007, respectiv data depunerii concluziilor de către reclamantă (f. 323 dosar de fond), astfel că, pentru cele 859 de zile de întârziere, un calcul corect (859 x 0,15 x cuantumul creanţei) ar fi condus la suma de 214.411,69 lei drept cuantum corespunzător al penalităţilor.
Arată contestatoarea că nu a fost în măsură să corecteze în faţa instanţei de recurs calculul penalităţilor acordate întrucât apărătorul ales nu a fost prezent la termenul de dezbateri, iar cererea sa de amânare a judecăţii întrucât acesta era bolnav a fost respinsă.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea pârâtă împotriva deciziei instanţei de recurs se constată că aceasta nu este fondată.
Se constată, în acest sens, că, prin cererea de recurs, reclamanta, criticând soluţia pronunţată împotriva deciziei instanţei de apel cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a cerut, în esenţă, admiterea acestuia şi obligarea pârâtei intimate - contestatoarea de faţă - şi la plata sumei de 431.351,12 lei reprezentând penalităţi de întârziere datorate conform contractului nr. 2100/2002 intervenit între părţi, cuantum care - aşa cum judicios a reţinut instanţa de recurs - nu a fost niciodată contestat de către pârâtă - contestatoarea de faţă - în cursul judecării cauzei.
Mai mult, nici cu prilejul judecării recursului pârâta intimată - contestatoare - nu a înţeles să conteste calculul cuantumului în discuţie, deşi i s-a asigurat dreptul la apărare – aceasta fiind legal citată, la data de 26 noiembrie 2008, pentru termenul din 15 ianuarie 2009 (fila 15 dosar recurs, termen la care a cerut însă în scris acordarea unui nou termen de judecată (fila 16 dosar de recurs), cerere încuviinţată de instanţă prin încheierea din 15 ianuarie 2009 (f.19 dosar de recurs), fiind din nou citată la 29 ianuarie 2009 pentru data de 14 mai 2009 (fila 20 dosar de recurs), termen la care, în loc să formuleze întâmpinare, măcar, în care să invoce, eventual, şi greşeala din calculul penalităţilor avansat încă în dosarul de fond de către reclamantă – a înţeles să formuleze altă cerere de acordare a unui nou termen (fila 23 dosar de recurs), cerere corect respinsă de către instanţă faţă de dispoziţiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele de mai sus se constată că în mod întemeiat instanţa de recurs a obligat pârâta, care, de altfel, nu contestă legalitatea soluţiei, şi la plata penalităţilor datorate reclamantei recurente – intimata de faţă – conform clauzei penale înscrisă în contractul dintre părţi, în cuantumul cerut de aceasta şi necontestat de pârâtă până la data pronunţării soluţiei, astfel că nu se poate reţine că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale – cum neîntemeiat susţine contestatoarea, instanţa de recurs fiind, de altfel, chemată să examineze Decizia recurată – potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ. – numai sub aspectul legalităţii acesteia şi nu să procedeze – din oficiu – la administrarea de probe de natură să stabilească cuantumuri de sume solicitate eventual greşit calculate.
Astfel fiind, Decizia instanţei de recurs nefiind rezultatul unei greşeli materiale – cum pretinde contestatoarea, contestaţia în anulare formulată de aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC R.M.G. ROMANIA SRL PLOIEŞTI împotriva deciziei nr. 1434 din 14 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1479/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1500/2010. Comercial → |
|---|
