ICCJ. Decizia nr. 145/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 145/2010
Dosar nr. 1005/1259/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2008, reclamantul Teatrul A.D. Piteşti a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună rezilierea contractului de colaborare - asociere înregistrat din 10 august 1992.
La data de 16 octombrie 2008, reclamantul şi-a modificat acţiunea potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a solicitat sa se constate, prin sentinţa ce se va pronunţa, nulitatea absolută a contractului din 1992, încheiat între părţi, iar în subsidiar, să se dispună rezilierea acestuia.
În cauză, Consiliul Judeţean Argeş a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului din 1992, încheiat între reclamant şi pârâtă şi evacuarea din spaţiul respectiv.
Pârâta a formulat cererea reconvenţională, prin care a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului construit pe latura de sud a Teatrului A.D., în temeiul art. 111 C. proc. civ.
În motivarea întâmpinării, pârâta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998.
Cât priveşte fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar cauzele de nulitate absolută invocate de reclamant cât şi de intervenient sunt ulterioare încheierii contractului, legile invocate neproducând efecte retroactive.
Prin sentinţa comercială nr. 292/C din 9 martie 2009, Tribunalul Comercial Argeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului, invocată de pârâtă şi a respins acţiunea, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamant, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea reconvenţională, ca inadmisibilă, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Împotriva sentinţei tribunalului, în termen legal, au declarat apel atât reclamantul Teatrul A.D. Piteşti, cât şi intervenientul în nume propriu Consiliul Judeţean Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 61/A-C din 27 mai 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelurile, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş, secţia civilă, complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii contenciosului administrativ, contractele încheiate de autorităţi publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa Curţilor de Apel.
În speţă, contractul încheiat între reclamantul Teatrul A.D. Piteşti şi pârâta SC A. SRL Piteşti, din 10 august 1992, are ca obiect un bun proprietate publică, respectiv terenul pe care pârâta şi-a edificat construcţia, pe latura de sud a teatrului, chiar dacă contractul este intitulat „contract de colaborare-asociere" astfel că, în baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a admis apelurile, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Argeş, secţia civilă, complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ. potrivit cărora convenţia intitulată contract de colaborare – asociere este legea părţilor situaţie în care, plecând de la voinţa internă trebuia să încadreze în drept o asemenea convenţiei pentru a-i determina regimul juridic aplicabil.
Astfel, contractul a fost încheiat în anul 1992, dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi Legea nr. 215/2001, intrate în vigoare ulterior, neputându-i fi aplicabile retroactiv, ci legislaţia în vigoare la data încheierii acesteia, în raport de care trebuia stabilit şi regimul juridic al terenului şi regimul juridic al Teatrului A.D., cu atât mai mult cu cât, prin adoptarea ulterioară a HG nr. 447/2002, modificată, statutul juridic al acestei instituţii de cultură a fost schimbat.
Cerinţele art. 2 alin. (1) lit. b) şi c din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, situaţie care nu se regăseşte în cauză.
Reclamantul şi intervenientul în interes propriu, Consiliul Judeţean Argeş au formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Analizând recursul în limita motivului de nelegalitate formulat se găseşte fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză, instanţa de apel şi-a argumentat juridic hotărârea prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, reţinând natura administrativă a raportului juridic, ceea ce atrage, pe cale de consecinţă, incidenţa art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a unei astfel de cauze, iar în fapt a reţinut atât calitatea de autoritate publică a unuia dintre co-contractanţi cât şi obiectul contractului, vizând, în opinia acesteia, punerea în valoare a unui bun proprietate publică.
Or, dacă prima condiţie este îndeplinită, reclamantul Teatrul A.D. Piteşti fiind o instituţie publică subordonată unei autorităţi publice administrative, în privinţa celei de a doua condiţii, instanţa de apel nu a avut în vedere legea aplicabilă contractului la momentul încheierii acestuia, în raport de care să stabilească şi regimul juridic aplicabil contractului, ci o lege apărută ulterior, respectiv Legea nr. 213/1998, pe care a aplicat-o retroactiv.
Astfel, nu rezultă din niciun act cu valoare juridică al dosarului că terenul pe care s-a edificat construcţia ce a făcut obiectul contractului de colaborare – asociere aparţinea domeniului public al statului la momentul încheierii contractului, încât în lipsa acestei dovezi el trebuia considerat ca aparţinând domeniul privat, iar obiectul constând în exploatarea în comun a unui bun aparţinând domeniului privat al statului conferă contractului un regim de drept privat şi nu public.
În raport de acest regim juridic se analizează atât valabilitatea contractului cât şi drepturile şi obligaţiile părţilor, iar jurisdicţia este aceea de drept comun şi nu cea specială, aşa cum în mod nelegal a reţinut instanţa de apel.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul, se va casa hotărârea şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care nu s-a pronunţat pe fondul motivelor de apel, invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A. SRL Piteşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 61 din 27 mai 2009, casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecata apelurilor formulate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 146/2010. Comercial → |
|---|
