ICCJ. Decizia nr. 1506/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1506/2010
Dosar nr. 1083/119/200.
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 3 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1083/119/2007 a Tribunalului Covasna s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC F. SRL Ilieni împotriva pârâtei SC A. SRL Sfântu Gheorghe, reclamanta fiind obligată şi la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin contractul de antrepriză nr. 4 din 4 septembrie 2004 reclamanta în calitate antreprenor s-a obligat să execute şi să predea la cheie, cu materiale proprii, pe riscul său clădirea cu instalaţii de apă, canal, electrice, încălzire centrală, sanitare cu destinaţia de spital cu profil chirurgical, situat în judeţul Covasna, pârâtei în calitate de beneficiar.
Termenul de execuţie iniţial stabilit la 30 octombrie 2004 a fost prelungit prin actul adiţional din 4 august 2004, fiind modificate şi clauzele referitoare la plata preţului în sensul că plata integrală se face după recepţia lucrărilor, care se execută la preţul de deviz calculat în raport cu costul manoperei pentru fiecare fază de execuţie, potrivit situaţilor de lucrări şi documentelor de plată prezentate de antreprenor, potrivit capitolului VI din contract.
Deşi, prin clauzele finale, contractul face trimitere la anexe care fac parte integrantă din contract, acestea nu au fost depuse la dosar, context în care solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 162.456,18 lei cu titlu de contravaloare lucrări de construcţie efectuate şi 32.491,23 lei penalităţi de întârziere a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a proceda astfel, tribunalul a arătat că prin expertiza efectuată în cauză nu s-a stabilit dacă lucrările cuprinse în listele suplimentare au făcut sau nu obiectul contractului iniţial, în lipsa unor prevederi referitoare la cantităţile de lucrării, cerinţele de performanţă calitativă şi conţinutul autorizaţiei de construire.
În acest context, pretenţiile reclamantei de executare a lucrărilor suplimentare întemeiate pe dispoziţiile de şantier depuse la dosar nu sunt întemeiate, deoarece lipsa acordului scris al beneficiarului investiţiei echivalează cu efectuarea acestora pe riscul antreprenorului, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 23 din Legea nr. 10/1995 orice modificare a proiectului iniţial trebuie autorizată în condiţiile legii, condiţie neîndeplinită în speţă.
Prin urmare, simpla întocmire de către reclamantă a unor devize de lucrări, chiar semnate de dirigintele de şantier al beneficiarului nu poate avea semnificaţia acceptării acestora de către pârâtă, în lipsa confirmării situaţiilor de lucrări şi a procesului-verbal de recepţie pe faze de execuţie.
Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 68 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Preluând integral considerentele sentinţei instanţa de apel a respins criticile referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii prin pronunţarea asupra unor aspecte ce exced cadrului procesual cu motivarea că tribunalul s-a pronunţat asupra obiectului dedus judecăţii prin prisma cererilor şi apărărilor formulate de părţi, concluzionând că inexistenţa acordului scris al pârâtei pentru efectuarea unor lucrări suplimentare echivalează cu efectuarea lor pe riscul reclamantei.
În plus, constatările din dosarul penal nr. 290/P/2005 au un caracter extrajudiciar iar expertiza efectuată în primă instanţă are deplină forţă probantă, astfel încât nici concluziile reţinute în raportul de inspecţie fiscală nr. 2114 din 23 iunie 2006 referitoare la existenţa unei sume neîncasate de reclamantă şi care constituie venit impozabil, nu au putere de lucru judecat şi nu produc efecte faţă de terţi, situaţie în care au fost, de asemenea înlăturate. Pe de altă parte, nesemnarea de către reclamată a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, constituie o invocare a propriei culpe, şi nu un argument în favoarea pretenţiilor sale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC F. SRL Ilieni criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că prin Decizia recurată, în baza unor considerente contradictorii s-a reţinut că nesemnarea dispoziţiilor de şantier de către beneficiar atrage lipsa acordului de voinţă cu privire la executarea lucrărilor şi că în lipsa semnării procesul-verbal de recepţie a lucrărilor nu se poate proba recepţia acestora şi intrarea pârâtei în posesia lor, deşi pârâta întemeindu-se pe acest act şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului edificat în temeiul contractului din litigiu.
În consecinţă, arată recurenta, faptul că lucrările suplimentare cuprinse în situaţia de lucrări din 23 noiembrie 2005 în valoarea acceptată de dirigintele de şantier al pârâtei, au fost executate, parţial în baza proiectului iniţial şi o altă parte în baza dispoziţiilor de şantier a rezultat, fără echivoc din împrejurarea că nu au fost contestate de pârâtă, care a avut obiecţiuni doar în legătură cu termenele de execuţie şi finisajele lucrărilor.
De altfel, pârâta a intrat în posesia imobilului, care înglobează şi lucrările solicitate la plată, desfăşoară activitatea specifică scopului pentru care a fost edificată construcţia iar respingerea pretenţiilor sale are drept finalitate îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtei.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că este fondat.
Astfel, prin contractul de antrepriză încheiat între părţi la 4 august 2004 s-a convenit realizarea de către reclamantă în calitate de antreprenor a construcţiei descrise la art. 2.1, în favoarea pârâtei în calitate de beneficiar, în condiţiile de calitate, preţ şi durată stabilite de comun acord.
Potrivit Capitolului XI, modificarea contractului era posibilă numai prin act adiţional care împreună cu anexele fac parte integrantă din contractul iniţial şi reprezintă voinţa părţilor.
Ulterior prin actul adiţional la contract încheiat la 4 august 2004, părţile au convenit modificarea termenului de execuţie a lucrărilor stabilind totodată că plata se va face integral, după recepţia lucrărilor, în termen de 15 zile, pe baza facturii emise.
Invocând aceste clauze, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor suplimentare cuprinse în situaţia de lucrări din 23 noiembrie 2004 semnată de reprezentantul pârâtei, susţinând că acestea au fost efectuate ca urmare a cererii ulteriore a pârâtei de modificare a proiectului iniţial şi pe baza dispoziţiilor de şantier semnate de aceasta.
În acest context, pentru stabilirea corectă a stării de fapt se impunea analizarea conţinutului anexelor la contract în privinţa cărora instanţele au reţinut că sunt invocate nu au fost depuse la dosar, deşi faţă de obiectul litigiului era necesar, precum şi a dispoziţiilor de şantier emise de proiectant la cererea beneficiarului în speţă a pârâtei, în contextul în care situaţia de lucrări invocată de reclamantă drept temei al pretenţiilor sale este semnată de dirigintele de şantier desemnat de pârâtă.
În consecinţă, concluzia instanţei de apel în sensul că lucrările de modificarea au fost realizate de reclamantă pe baza unor dispoziţii de şantier ce nu pot fi considerate valabile în lipsa acordului scris al pârâtei, nu se întemeiază şi pe o verificare concretă a acestei apărării în condiţiile în care nu a fost analizată şi susţinerea reclamantei potrivit căreia lucrările suplimentare au fost executate ca urmare a solicitărilor beneficiarului.
Din această perspectivă, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi alin. (5), în sensul că prin Decizia recurată instanţa a soluţionat procesul fără o cercetare efectivă a fondului, soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare urmând a fi administrate la cererea părţilor sau din oficiu toate probele necesare şi utile justei soluţionări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Ilieni împotriva deciziei nr. 68/Ap. din 23 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, pe care o casează cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1509/2010. Comercial → |
|---|
