ICCJ. Decizia nr. 1519/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1519/2010
Dosar nr. 5225/114/2007
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor reclamanta SC M. SA ORADEA - prin lichidator judiciar SC G.R.P. S.P.R.L. CLUJ, în contradictoriu cu pârâta SC G.R. SA BUZĂU a solicitat instanţei încetarea valabilităţii contractului de licenţă nr. 1920/2002, obligarea pârâtei la 1.000.000 Euro cotă parte din valoarea contractului de licenţă şi 1.000.000 Euro cu titlu de daune ca urmare a nerespectării contractului de licenţă şi obligarea pârâtei de a nu mai produce nici un fel de arzătoare de gaze tip SAG-EE sau similar acestora.
Prin sentinţa nr. 68 din 8 februarie 2006, Tribunalul Bihor a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 7 alin. (1) C. proc. civ. în favoarea Tribunalului Buzău, care, prin sentinţa nr. 1188 din 12 iulie 2006 a respins ca nefondate capetele de cerere 1,2 şi 3 ale acţiunii şi a anulat capătul 4 de cerere din acţiune, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi a dispus anularea contractului nr. 1920/2002 şi a actului adiţional la acesta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC M. SA ORADEA - prin lichidator judiciar SC G.R.P. S.P.R.L. CLUJ, care a fost soluţionat de către Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 251 din 29 noiembrie 2006, în sensul admiterii apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că, în mod nelegal a fost anulat ca netimbrat capătul 4 de cerere din acţiunea principală, faţă de faptul că Legea 146/1997 şi HGR. nr. 792/2005 art. 5 lit. b) stabileşte pentru drepturile derivate din brevetul de invenţie, contractele de cesiune de creanţă, inclusiv drepturile patrimoniale, o taxă judiciară de timbru fixă în cuantum de 366.000 lei ce a şi fost achitată de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.R. SA BUZĂU, iar prin Decizia nr. 1813 pronunţată la 15 mai 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat recursul, reţinând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie.
Fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. 5225/114/2007.
Prin sentinţa nr. 614 din 19 mai 2009, Tribunalul Buzău a respins excepţiile invocate de părţile din litigiu, a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC M. SA ORADEA, prin lichidator judiciar SC G.R.P. S.P.R.L. CLUJ.
A admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC G.R. SA BUZĂU, a dispus anularea contractului de licenţă nr. 1920/2002 şi a actului adiţional, fiind obligată reclamanta la 8.015 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din probele administrate că, reclamanta nu a probat existenţa unei încălcări a contractului de către pârâtă, în sensul că nu au fost îndeplinite condiţiile clauzei contractuale, a art. 32, potrivit cărora, în cazul încălcării clauzelor contractuale, ambele părţi au dreptul să pună capăt derulării acestuia, drept ce se exercită în termen de 45 de zile de la data la care una din părţi a cerut fără rezultat, celeilalte părţi, ca încălcarea să înceteze şi să fie remediată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC M. SA ORADEA, prin lichidator judiciar SC G.R.P. S.P.R.L. CLUJ, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 142 din 17 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC M. SA ORADEA - prin lichidator judiciar SC G.R.P. S.P.R.L. CLUJ, reţinând că, părţile ajungând, ca efect al nulităţii, în situaţia în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi încheiat contractul, toate celelalte pretenţii derivând din contract nu mai au suport legal, iar criticile apelantei nu au corespondent în probele administrate cu privire la refacerea expertizelor, având în vedere nulitatea contractului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M. SA ORADEA, prin lichidator judiciar SC G.R.P. S.P.R.L. CLUJ, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Critica adusă deciziei atacate se referă, în esenţă, la faptul că instanţa de apel nu a analizat executarea contractului de licenţă, ci brevetul de invenţie, care nu făcea obiectul cauzei de faţă şi că instanţa nu a făcut nicio referire la critica privind plata preţului contractului şi a daunelor pentru încălcarea prevederilor contractuale şi nici în ceea ce priveşte critica referitoare la soluţionarea cererii reconvenţionale.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respins recursul, pentru următoarele considerente :
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu a analizat executarea contractului de licenţă nr. 1920/2002, se apreciază că aceasta nu poate fi primită, deoarece în speţa de faţă nu există brevet de invenţie cu denumirea „arzătoare de gaze naturale pentru instalaţiile de gătit, tip sistem Ardere Gaze - Economizor Ecologizat SAG-EE", întrucât prin brevetul de invenţie nr. 116547 a fost brevetat un „Procedeu de obţinere a unor produse ceramice şi material ceramic pentru realizarea acestui procedeu„ iar nu un produs cu denumirea arzător.
În condiţiile în care nu exista brevet de invenţie, nu se putea încheia un contract de licenţă, deoarece prin acesta se transmitea dreptul de folosinţă asupra unei invenţii, iar cel care s-a obligat să transmită dreptul respectiv nu deţinea un asemenea brevet.
Prin urmare, s-a constatat că intimata SC G.R. SA nu a fabricat produsul care face obiectul contractului de licenţă, datorită culpei recurentei care nu a predat documentaţia tehnică aferentă produsului ce trebuia fabricat conform licenţei acordate prin contract, aspect reţinut în concluziile expertizelor efectuate în cauză.
Critica privitoare la faptul că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la plata preţului contractului, se constată că este nefondată, deoarece aceasta a reţinut în mod corect că, potrivit art. VI lit. b) din actul adiţional nr. 1 la contract, nu s-a obţinut un profit minim de 70 % din valoarea plătită, întrucât nu s-au fabricat şi nu s-au valorificat produsele care fac obiectul contractului de licenţă, iar potrivit lit. a) din art. VI a actului adiţional nr. 1, volumul minim de vânzare pentru a se plăti prima tranşă de 10% din valoarea contractului nu s-a realizat având în vedere că produsul nu s-a fabricat.
Solicitarea recurentei privind acordarea daunelor pentru încălcarea prevederilor contractuale, s-a apreciat că este nejustificată, având în vedere că aceasta nu a făcut dovada că ar fi fost prejudiciată.
Critica recurentei privitoare la soluţionarea cererii reconvenţionale, nu poate fi primită, deoarece nulitatea absolută este sancţiunea ce intervine în cazul în care la încheierea unui act juridic nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate, aceasta având ca efect desfiinţarea retroactivă a contractului, instanţa reţinând în mod corect nevalabilitatea obiectului contractului.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei SC M. SA ORADEA - prin lichidator judiciar SC G.R.P. S.P.R.L. CLUJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA ORADEA - prin lichidator judiciar SC G.R.P. S.P.R.L. CLUJ împotriva deciziei nr. 142 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1518/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1521/2010. Comercial → |
|---|
