ICCJ. Decizia nr. 1520/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1520/2010
Dosar nr. 6484/120/2007
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâţii A.F.O.F., O.F., F.E. şi S.S. a solicitat să se dispună retragerea sa din asociaţia familială unde are calitatea de asociat şi partajarea capitalului social al acestei asociaţii.
Prin sentinţa nr. 375 din 26 mai 2009, Tribunalul Dâmboviţa a respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantului, precum şi cererea formulată de acelaşi reclamant privind partajarea capitalului social al asociaţiei familiale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că asociaţia familiala O.F., la data retragerii din asociaţie a asociatului reclamant, înregistra o valoare negativă a capitalului acesteia, motiv pentru care cererea cu privire la partajarea capitalului social al asociaţiei formulată de reclamant a fost respinsă, reclamantul nesolicitând instanţei şi partajarea elementelor de pasiv.
Iar în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care se solicita instanţei să dispună retragerea reclamantului asociat din asociaţia familială, s-a constatat că acest capăt de cerere urmează a fi respins ca rămas fără obiect, întrucât în cursul judecăţii s-a depus la dosarul cauzei dispoziţia nr. 14 din 23 ianuarie 2005, emisă de Primarul comunei Finta, prin care s-a dispus retragerea asociatului M.S. din Asociaţia Familială O.F., dispoziţie emisă în concordanţă cu prevederile art. 8 lit. a) din Legea nr. 300/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul S.M., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 137 din 6 noiembrie 2009, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmboviţa, reţinând că, prima instanţă a soluţionat cauza fără a administra probele solicitate de reclamant în susţinerea acţiunii sau aceste probe au fost administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative, împrejurare care echivalează cu rezolvarea procesului fără a intra în cercetarea fondului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâtul O.F. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia netimbrării recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia.
Recurentul-pârât a fost legal citat pentru termenul din 4 mai 2010 cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul-pârât nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată 4 mai 2010, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală, personală sau ca obiect, de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului pârâtului O.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâtul O.F. împotriva deciziei nr. 137 din 6 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Obligă recurentul la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1517/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1523/2010. Comercial → |
|---|
